Arhive lunare: septembrie 2012

Dictatura Ministerului de Finanţe

Ne-am întors de unde am plecat: am călătorit zece ani în viitor doar pentru a ateriza în trecutul recent. Uniunea Stalinist Leninistă nu are nici o soluție – în buna tradiție a hoțului mitoman Victor Ponta doar plagiază fosta guvernare … Continuă lectura

Publicat în Lecturi necesare | Etichetat , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Ponta demonstrează. Că minte după cum respiră

Prim Plagiatorul Mitoman al României, Che Gargara, iar a scăpat cu declarații peste hotare. Individul trăiește cu impresia că nimeni nu știe ce poamă expirată este, așa că, aflat la congresul Partidului Socialiștilor Europeni (PES), plagiatorul le-a zis și lor … Continuă lectura

Publicat în Băga-mi-aș votul! | Etichetat , , , , , , , , , | 3 comentarii

Ce ştire este asta că un copil schizofrenic urmează cursurile unei şcoli, când maturi cu probleme psihice conduc comunităţi locale şi chiar ţara?

de Ștefan Ciocan Un copil bolnav de schizofrenie de gradul cinci terorizează profesorii şi elevii dintr-o şcoală, undeva în mediul rural. Ieri, micuţul „schizi”, cum îl „alintă” colegii, a zgâriat cu un cuţit un copil. Presa a luat foc. Senzaţional!!! … Continuă lectura

Publicat în Țara bizonului liniștit | Etichetat , , , , , | 19 comentarii

Chiar așa, Domnu’ Dan poate să ude (pardon, să cumpere) toată țara în numele poporului?!

de Ștefan Ciocan Domnul Dan ori stă pe comoara lui Ali Baba, ori este un politician mult mai inconştient decât sunt Ponta şi Antonescu. Când toată lumea stă cu sufletul la gură şi aşteaptă să vadă dacă Diaconescu va merge … Continuă lectura

Publicat în Țara bizonului liniștit | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , | 27 comentarii

Forța Civică și teoria ghișeului nou deschis

de Ștefan Ciocan Din momentul în care a apărut pe prima scenă a politicii din România, Mihai Răzvan Ungureanu părea făcut din alt aluat. Un tânăr spilcuit, cu şcoli făcute pe bune (nu pe copy-paste), inteligent și coerent în exprimare, … Continuă lectura

Publicat în Politichie de mărgăritar | Etichetat , , , , | 11 comentarii

Această guvernare ne doare

A INCEPUT PARUIALA PE PRIVATIZAREA OLTCHIM. Un lider liberal ar fi cerut DEMISIA ministrului Economiei Vicepreşedintele PNL Dan Radu Ruşanu a cerut luni, în şedinţa conducerii PNL, demisia lui Daniel Chiţoiu din funcţia de ministru al Economiei, imputându-i acestuia scandalul … Continuă lectura

Publicat în Țara bizonului liniștit | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | 12 comentarii

Ponta se crede vulpescu în relația cu FMI

de Ștefan Ciocan Privatizarea Oltchim reprezintă poate cea mai elocventă mostră de teleguvernare. După modelul Premierului care este mai prezent în faţa camerelor de luat vederi decât în şedinţele executivului, şeful Oficiului Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI), Remus … Continuă lectura

Publicat în Țara bizonului liniștit | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 28 comentarii

Bietele animale, ghinionul vieții lor a fost că s-au născut în România

Un urs își vedea de treaba lui prin pădure. Pe nespusă masă, este încoltit de mai mulți bipezi urlători puși să îl gonească în bătaia puștii unora ce-au dat mulți bani numai să-și completeze necesarul de bărbăție (declarat „missing in … Continuă lectura

Publicat în Băga-mi-aș votul! | Etichetat , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Vine nota de plată pentru lovitura de stat dată?

Cu întârziere, mă alătur și eu urărilor de bine pentru Ponta și Antonescu.   Prim Plagiatorul Mitoman al României, Victor Ponta, a primit, joi, de ziua sa de naștere, la Palatul Victoria, un coș cu flori, din partea președintelui Traian … Continuă lectura

Publicat în Băga-mi-aș votul! | Etichetat , , | 4 comentarii

Mi-s căcăcios: Liviu Dragnea s-ar ascunde-n Parlament de frica DNA

Liviu Dragnea, la fel ca și alți pușcăriabili ai Uniunii Stalinist Leniniste, vrea să se ascundă în Parlamentul României de consecințele legilor pe care le-a încălcat la Referendum. „Este posibilă înscrierea mea pe listele de candidaţi ai USL pentru alegerile … Continuă lectura

Publicat în Băga-mi-aș votul! | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 3 comentarii

Mi-s Eliberatorul: Dan Diaconescu pune în Direct steagul pe crâncena redută Oltchim

Dan Diaconescu în Direct a câștigat pentru popor (nu știm încă care: român, rus, azer, danfelixvoiculescian, asesoftian) licitația pentru Oltchim. Trecând prin șpăgi, lansând mult fum, Dan Diaconescu a reușit de și-a înfipt oferta pe metereze, “eliberând” Combinatul și declarând-ul, … Continuă lectura

Publicat în Țara bizonului liniștit | Etichetat , , , , , , , , , , , , | 5 comentarii

În Europa nu se poartă limbajul dublu şi nici comportamentul balcanic

de Ștefan Ciocan Europa se îndepărtează din ce în ce mai mult de România. De parcă nu ar fi de ajuns că ţiganii care umblă liber prin lume ne fac de râs, fiind trataţi de europeni ca cetăţeni români, acum … Continuă lectura

Publicat în Țara bizonului liniștit | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | Lasă un comentariu

Mi-s și dezimformator, nu numai mincinos profesionist și plagiator. Victor Ponta comandă campanii de dezinformare la Antenele turnătorului FELIX. Iar slugile execută

Zice @Turnofftheglory: “Afacerea unghiera. Prim-ministrul Romaniei Victor Ponta: “aș vrea să-i spun lui MRU: ‘Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face’… A regizat o campanie personală de atac împotriva mea”. Îl stiam ușor inconștient în afirmații pe domnul prim-ministru. Însă … Continuă lectura

Publicat în Derapaje prin presă | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 11 comentarii

Nimeni nu mai ține cu ursul

de Ștefan Ciocan Canalele media din România prezintă un film de groază cu urşi ucigaşi. Judeţul Dâmboviţa este terorizat de ursul criminal şi ultimele ştiri anunţă că şi în Suceava s-ar semnala atacuri. Opiniile specialiştilor se împart în două categorii, … Continuă lectura

Publicat în Țara bizonului liniștit | Etichetat , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Mi-s Plumb, Rovan Plumb: “a fost o altercație între urs și om”

Un bătrân în vârstă de 71 de ani a murit, sâmbătă dimineaţă, după ce a fost atacat de un urs, în satul Dealul Frumos din comuna Pietroşiţa. Alte două persoane, o femeie şi un bărbat, au fost atacate de urs … Continuă lectura

Publicat în Viața bate câmpii | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , | 1 comentariu