Lupta de eliberare a plasmelor, prin efracţie

Alexandru Hâncu – Text publicat în Kamikaze (apare în fiecare miercuri, fuga la chioșc și sponsorizați apariția acestei reviste cumpărând-o)

Cu Londra iluminată feeric de incendii la lumina cărora jaful coordonat pe Twitter avansa tinereşte, n-avea cum să nu vină şi explicaţia ştiinţifică a “revoltei” (riot). A lansat-o, tot pe Twitter, John McDonnell, deputat al Partidului Muncitoresc (căci asta înseamnă laburist) din Marea Britanie: “Culegem ce s-a sădit în cele 3 decenii care au creat o societate a inegalităţilor groteşti, în care tinerii alienaţi copiază etosul bancherilor jefuitori.” Într-adevăr. Nici clasicul Eugen Mandric n-ar fi zis-o mai bine, odinioară, la “Joia Tineretului”, cînd explică racilele societăţii capitaliste.

Exact aşa vorbea şi dînsul, în anii ‘80, din studiourile TVR, cu mînie comunistă, muncitorească: inegalităţi sociale groteşti, tineret alienat, bancherii din City care jefuiesc poporul. Palme grele, date peste bot “Doamnei de Fier”, exponenta capitalismului sălbatic. Într-un magistral arc peste timp, Eugen Mandric îşi dă mîna cu John McDonnell. La Margaret Thatcher se referă şi deputatul Partidului Muncitoresc. Samînţa celor trei decenii care rodesc azi ea a sădit-o. Iar tineretul alienat ce să facă? Se revoltă, na.

Se revoltă împotriva capitalismului. Împotriva exploatării. Eliberînd plasmele, telefoanele mobile, calculatoarele, bjuteriile, ceasurile, adidaşii, treningurile, tricourile, blugii, hăinuţele, sandaluţele, pantofiorii, rochiţele, fardurile, ochelarii de designer şi tot ce mai trebuie eliberat din magazine, prin efracţie. Dar, neapărat, plasmele, aşa cum reiese din mesajele de pe Twitter, prin care a venit chemarea la luptă. Apoi, foc de voie, pentru asanarea, prin combustie, a climatului socio-economic.

Sigur, cîrcotaşii pot observa mici erori în teza deputatului Partidului Muncitoresc, fost de guvernămînt, pînă anul trecut. Dupa ce jefuiesc poporul, bancherii nu sparg magazine, ci intră şi cumpără. Iar după ce cumpără, nu dau foc la prăvălie. Nu etosul bancherilor îl copiază tinerii revoltaţi din Marea Britanie. Iar “tineri” e un termen prea general. Nu ţine cont de aspectul cultural al problemei. O face, în schimb, Damian Thompson, redactor la Daily Telegraph, cel mai vîndut cotidian “quality” din UK. Ziar de dreapta.

“Asta se întîmplă cînd multiculturaliştii închid ochii la cultura delicvenţei… care e larg tolerată în comunităţile de culoare… Autorităţile din învăţămînt au creat prea mult loc în vieţile copiilor pentru cultura bandelor de infractori, considerînd că e o expresie autentică a identităţii afro-caraibiene şi indo-asiatice. Vedem multe feţe negre la televizor, în aceste momente, dar e o ruşine că reflectorul nu cade şi pe feţele albilor care au creat această situaţie scandaloasă.”

Tinerii cu plasmă în cîrca, iPhone sau BlackBerry în buzunar, ochelari Ray-Ban pe nas şi cocktail Molotov în mînă, care jefuiesc şi incendiază în Marea Britanie, nu sînt subnutriţi, nici prost îmbrăcaţi. Nu trăiesc pe stradă, ci în locuinţe de stat, cu chirie subvenţionată, frigider, cuptor cu microunde şi televiziune prin satelit. Primesc alocaţii sociale, ajutor de şomaj, au acces gratuit şi neîngrădit la învăţămînt şi îngrijiri medicale. Unii au venit chiar cu BMW-urile la spart magazine. Sărăcia lor e opulenţă şi dezmăţ prin comparaţie cu sărăcia altora, inclusiv de prin UE.

Tinerii aceia, în faţa cărora poliţia, emasculată de avalanşa acuzaţiilor de rasism, nu îndrăzneşte să intervină hotărît, spre a impune respectarea legii, nu sînt produsul capitalismului promovat de Margaret Thatcher. Pe care, apropo, muncitorii au votat-o masiv. Fiindcă a declarat inflaţia imorală şi a pus-o cu botul pe labe. A redus impozitele. I-a transformat din naţiune de chiriaşi într-una de proprietari. Din ţară falită, care umbla cu căciula în mînă pe la FMI, Marea Britanie a devenit, în cîţiva ani, a patra putere economică a lumii.

Tinerii aceia sînt produsul multiculturalismului, corectitudinii politice și zecilor de milioane de cetăţeni dependenţi de banii statului ca drogaţii de heroină. Sînt produsul marxismului deghizat prin care neo-socialismul vrea să dărîme societatea bunului simţ, a moralei, a muncii şi a legii. Şi, iată, obţine succese importante. Cînd ziarul Partidului Comunist Chinez ajunge să rîdă de Marea Britanie, întrebînd cum o să asigure poliţia ordinea publică la anul, de Olimpiadă, e un moment emoţionant, chiar înălţător. Nu de alta, dar Satul Olimpic e în zona cartierelor cu petreceri de stradă, înflăcărate.

Nu cele trei decenii de capitalism marca Thatcher sînt problema. Tineretul, masculin şi feminin, care eliberează prin jaf şi incendiere plasmele, ţoalele de firmă, telefoanele mobile, bijuteriile şi celelalte mărfuri, dar neapărat plasmele, de sub asuprirea proprietarilor de magazine, este produsul celor 13 ani de guvernare a Partidului Muncitoresc (vă reamintesc, asta înseamnă laburist). Ei sînt generaţia de aur (în dinţi) nemuncit, a educaţiei cu gangsta-rap, a modelului social cu pimps, hoes, ma’ bitch, yo’ dog, chiloţii în vine şi cocaină în nas.

Între 1997 şi 2010, sub Tony Blair şi Gordon Brown, poliţia a fost retrasă, treptat, de pe străzi, iar multiculturalismul a fost promovat cu ferocitate exemplară. Asimilînd perfect lecţiile primite, tineretul multicultural, ajuns în pragul maturităţii, îşi demonstrează azi valoarea, cu ferocitate la fel de exemplară. Revolte de stradă a avut de înfruntat şi Margaret Thatcher. N-a cedat, nici cînd se ajunsese în pragul războiului civil. Şi a cîştigat. Ce-i drept, pe vremea aceea, poliţia nu era emasculată prin corectitudine politică. Aplicarea legii, în forţă, dacă era cazul, nu era declarată rasism. Iar pe atunci, nici stînga n-ar fi prezentat jefuirea magazinelor drept luptă de clasă. Asemenea aberaţii erau excluse. Şi asta nu din cauză că plasmele nu fuseseră încă inventate.