Ion Mureșan

„De la Nicolae Labiş, nici un poet român n-a stat sub semnul lui Rimbaud într-o măsură mai mare decît Ion Mureşan” (Nicolae Manolescu)

„De exemplu, câţi cititori , sau chiar câţi scriitori ştiu că unul dintre cei mai mari poeţi de limbă română (dau doar un exemplu) se numeşte Ion Mureşan şi este, calendaristic vorbind, echinoxist şi optzecist?” Ana Blandiana (Ziua literară 3-9 aprilie 2004)

„Un mare poet e, în fond, un om generos, oricît de eclatantă i-ar fi propria poezie, el ştie că misiunea ei e să asiste suferinţa. Că locul ei de drept e lîngă inima oamenilor. Ion Mureşan e poet; restul e artişti.” Al. Cistelecan – „Al doilea top”

Cîntec de leagăn

Mie în somn mi-au îngheţat mîinile, / pentru că în somn e foarte frig. / M-au trezit şi mi le-au tăiat. / Dormi, puiul mamii , dormi !

Mie în somn mi-au îngheţat picioarele, / Pentru că în somn e foarte frig. / M-au trezit şi mi le-au tăiat.

Dormi, puiul mamii, dormi !

Mie în somn mi-a îngheţat inima, / pentru că în somn e foarte frig. / M-au trezit şi mi-au tăiat-o.

Dormi, puiul mamii, dormi !

Acum sunt mort. / Eu nu voi mai dormi niciodată.

Dormi, puiul mamii, dormi !

Întoarcerea fiului risipitor

Totul a fost băut. / Nici o băutură nouă nu a apărut sub Soare în timpul vieţi mele. / Nisipul pustiurilor s-a fiert şi s-a băut. / Praf de argint s-a băut. / Praf de aur s-a băut. / S-au băut pietrele şi încă / din timp în timp apărea din cărţi cineva care vedea ceva de băut / în piatră seacă, / vedea şi bea. / Apoi şi cărţile s-au băut. / Viermii negri şi păsările albe s-au băut. / Peştii albaştri şi caii roşii s-au băut. / S-au băut aerul de sub unghii şi măduva din oase şi sîngele. / Pielea şi părul s-au băut. / S-au băut geografia şi pictura şi sculptura şi poezia, s-au dizolvat / şi s-au băut. / Şi lemnul şi fierul şi rugina s-au băut. / Acoperişuri şi fundaţii / şi casele călăilor şi casele regale / Şi comuna primitivă şi comunismul şi sperma s-au pus la macerat şi ca nişte sucuri s-au băut. / Dumnezeule, totul a fost băut! / Şi tot mai trece noaptea pe drum un om cu o distilerie mică pe umăr.

II

„Curvă, curvă nenorocită vino să vezi ce se întîmplă în ţară!” / În zece ani atît v-a lăsat inima să-mi scrieţi / în scrisoarea ce mi-aţi trimis-o pe un om din Dej. / Şi că voi aveţi o cîrciumă cu vad bun, / că fratele meu s-a însurat, / că şi-a deschis şi el un bar undeva în zona gării. / Iar eu v-am scris zeci de scrisori cu litere tremurate de dragoste: / „Dragă tată şi buna mea mamă, / aici în Persia vremea e bună iar persanii-s oameni muncitori şi cinstiţi” / V-am povestit ce bine merg afacerile mele cu capre, / Că m-am însurat la Teba cu o femie, una Artystona, / dar nu am putut avea copii, nu a putut ţine în pîntece, dar / altfel femeie curată şi gospodină, cam cum sînt la noi unguroaicele. / Şi că după un an nevasta mi-a murit / Aşa că m-am mutat la Kirkuk. / Aici dulcea floarte a norocului mi s-a deschis, / Căci am prins de veste de boala de vaci ce-a lovit în cirezile sciţilor regali, / şi o vară şi o toamnă am belit cu mîna mea boi şi vaci pe malurile apei Borysthenes. / În sare le-am adus la Kirkuk şi le-am argăsit. / Şi ţin minte ca astăzi că am adăugat undeva: / „Mulţi cai poartă numele meu de-a lungul Tigrului şi Eufratului, / căci hamurile pe care le fac atelierele mele sînt renumite, / capsele de alamă-s ca păpădiile, / cataramele au cuie cu cap de şarpe, mi se pare c-am scris, / şi pe toate e imprimat numele meu” / Aşa v-am scris, în fiecare săptămînă, / dar nu s-a întîmplat să treacă nimeni de la noi din oraş prin Kirkuk / şi nu am avut pe cine să trimit scrisorile. / Iar acum sînt aici, gata să vă-mbrăţişez!

Acum sînt fericit ca un suflet de prostănac în Grădina Raiului. / Lîngă fereastra îngheţată sînt fericit.

de cînd forma trupului s-a stabilit prin lege: toţi un trup şi un pămînt: şi nu contează cine în cine se îngroapă. / Aşa gîndeam. Şi răzuiam cu monda florile de gheaţă de pe geamul cîrtciumii / ca să fac copcă ochiului înspre stradă. / Aci răzuiam, aci moţăiam, căci / moneda românească pe gheaţă e ca un cîntec de leagăn. / Răzuiam şi suflam repede şi cald, ca boul la iesle de sticlă, / răzuiam şi imediat cu mîneca hainei frecam în cerc, roată şi / repede-repede, ca să apuc să văd ca prin ochean ninsoarea grozavă. Repede-repede, căci dacă respiri în timp ce vezi, / ca să vezi în timp ce respiri, / ţi se tulbură ochii. / Cît despre lentile:  ele sînt darul morţilor.

Poem

Vai săracii, vai săracii alcoolici, / cum nu le spune lor nimeni o vorbă bună! / Dar mai ales, mai ales dimineaţa cînd merg clătinîndu-se pe lîngă / ziduri / şi uneori cad în genunchi şi-s ca nişte litere / scrise de un şcolar stîngaci.

Numai Dumnezeu, în marea Lui bunătate, apropie de ei o cîrciună, / căci pentru El e uşor, ca pentru un copil / ce împinge cu degetul o cutie cu chibrituri. Şi / numai ce ajung la capătul străzii şi de după colţ, / de unde înainte nimic nu era, zup, ca un iepure / le sare cîrciuma în faţă şi se opreşte pe loc. / Atunci o lumină feciorelnică le sclipeşte în ochi / şi transpiră cumplit de atîta fericire.

Şi pînă la amiază oraşu-i ca purpura. / Pînă la amiază de trei ori se face toamnă, de trei ori se face primăvară, / de trei ori pleacă şi vin păsările din ţările calde. / Iar ei vorbesc şi vorbesc, despre viaţă. Despre viaţă, / aşa, în general, chiar şi alcoolicii tineri se exprimă cu o caldă / responsabilitate / şi dacă se mai bîlbîie şi se mai poticnesc / nu-i din cauză că ar expune idei teribil de profunde, / ci pentru că inspiraţi de tinereţe / ei reuşesc să spună lucruri cu adevărat emoţionante.

Dar, Dumnezeu, în marea Lui Bunătate, nu se opreşte aici. / Imediat face cu degetul o gaură în peretele Raiului / şi îi invită pe alcoolici să privească. / Şi chiar dacă din cauza tremuratului nu reuşesc să vadă decît un petec de iarbă, / tot e ceva peste fire. / Pînă cînd se scoală unul şi strică totul. Şi zice: / “În curînd, în curînd va veni seara, / atunci ne vom odihni şi vom afla împăcare multă!” / Atunci unul după altul se scoală de la mese, / îşi şterg buzele umede cu batista, / şi le este foarte, foarte ruşine.

Înviere

Brusc s-a-nserat. În sfeşnic lumânarea
Pocnind se-aprinse singură, din nou.
Trei zile l-am vegheat sub răsuflarea
De somn ce-n somn e somnului ecou.

Şi între pleoape strâns ţineam mormântul:
Roşie stâncă spartă-n sur dreptunghi.
Romanii-ntre măslini dormeau urându-l,
Stând ghemuiţi cu capul pe genunchi.

La vremea cântului de miruire,
Ne-am pus cenuşă-n cap şi-am plâns amar:
„O, suflete, durere-i peste fire
Când părăseşti al trupului hotar!”

Şi stânca a prins apoi să vălurească,
Uşor, ca apa râului în munte,
Şi-un trup de abur a-nceput să crească
Din piatră, ca ieşindu-ne din frunte

Furnici de foc peste furnici de rouă.
Şi El a fost, n-am umbră de-ndoială,
Venind spre noi a spus doar„Pace vouă!”
Şi cerul tremura, ca o petală.

Anunțuri

2 răspunsuri la Ion Mureșan

  1. Culai zice:

    „Învierea”-i Chapeau!…

    Restul… Scuzaţi, sunt de modă veche: iubesc numai Poezia!… de la Villon, spre Vulpescu.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s