Victor Eugen Mihai Lungu

Și sunt jurnalist clujean încă din anul 1990 – ceea ce mă cam încadrează în categoria „dinozaur”… Prima dată am făcut caricaturi și am scris fiind șef Departament Investigații (și urmărire Parlamentari, dar să nu mai ziceți nimănui) la săptămânalul NU. Am fost printre primii (poate, primul, n-am stat să verific – m-au verificat alții suficient, ulterior) care a scris că Armata a tras în noi, nu a fost cu noi – am scris-o în 1990. Iar, peste ani, împreună cu regretatul comandant al Procuraturii Militare Cluj, colonel de justiție (r) Tit-Liviu Domșa, am scris două volume despre această temă; cu bonus despre lovitura de stat dată de către Ion Ilici Iliescu cu ajutorul teroriștilor proprii: Televiziunea Română Liberă, comandanții Armatei române, Radio România și restul pletorei de activiști-comuniști care au preluat atunci puterea economică și politică. Apoi am scris și am fost SGR și co-redactor șef la ATLAS – Clujul liber (împreună cu Ioan Negru – deh, două săbii în aceeași teacă!). Apoi secretar general de redacție și redactor șef adjunct la TRIBUNA ARDEALULUI (unde mi-am câștigat foarte mulți „prieteni” ținând pe prima pagină rubrica ESCROCARITAS, într-o vreme în care tot Clujul napoc juca la jocul de „întrajutorare” CARITAS). Am fost vice-președinte al Fundației ACADEMIA CIVICĂ (Filiala Cluj) și m-am ocupat de recuperarea istoriei în cadrul Memorialului de la Sighet și al Centrului de Recuperare al Adevărului Istoric cu privire la Revoluția din Decembrie 1989. Am creat  Agenția de Stocare și Analiză a Informației – eu susțin că a fost primul (mă rog, după Securitate) Centru de Monitorizare al Presei Scrise (fiind „civil”, a fost primul). L-am proiectat în 1992 într-o carte SF (Victor LEM – Războiul), l-am extins în 1996 și l-am legalizat în 1999 – Fundația ASAI (alături de Alin Fumurescu și Sabin Gherman). Am fost SGR și redactor șef la Transilvania Jurnal (2000 – 2002), tehnoredactor, SGR și redactor șef la Evenimentul Zilei – Ediția de Transilvania (2002 – 2003), Editor la Bună Ziua Ardeal (2003 – 2006), analist – comentator la Radio Cluj (încă mai am o rubrică: Alternative – politica.ro), om de televiziune, consilier de imagine (lucru pe care-l cam regret; politicienii sunt exact ca și porumbeii: când sunt jos îți mănâncă din palmă, când sunt sus se găinățează pe tine) șamd. Acum sunt doar un mare dezamăgit (câțiva care mă-njură din spam îmi spun că-s doar un amărât de frustrat – să fie primit!). Nu toți oamenii au fost de calitatea pe care le-am presupus-o, nici eu nu m-am ridicat/coborât la calitatea pe care aceștia mi-au presupus-o.

55 de răspunsuri la Victor Eugen Mihai Lungu

  1. Mariutza Trutza Caldaram zice:

    Te stiu eu bine”golane”:)) Hai sa traiesti nasule ca esti valabil!

    • kretinu cu ghidon zice:

      [ADMIN zice: sa nu te umfle rasul? De la IP 86.122.149.252 ne scrie unul dintre mortii din Dolj, din bania Olgutei Vasilescu, fata care si-a facut cariera politica in genunchi sub biroul lui Vadim Tudor. Cica>] AAveti dreptate Basescu este cel care va place voua si pecel pentru care mancatu kkt cu tona !
      [ADMIN zice: 😀 „mancatu” kkt cu tona gurita lu matale, domnu/doamna kretinu cu ghidon. Medicamentele nu va mai juta]

  2. Sare'n Ochi zice:

    Hai noroc, finutzule! Multzam pentru vizita. Un prostac, neplacut impresionat, mi-a scris ca-s doar un frustrat care delireaza. Acum se joaca in spam cu propriile-i deliruri. Sa tzi-l dau pe mana?

  3. mariusmioc zice:

    Ţi-am citit cartea „Împuşcaţi-i că nu-s oameni!” şi te felicit pentru ea. Bine te-am găsit în blogosferă.

  4. yousef59 zice:

    Ma bucur ca mai exista oameni ca voi…in aceste timpuri!

  5. gabriel ogoranu zice:

    Citesc articolele de pe blog cu aceeasi placere cu care ti-am citit ” mini-autobiografia ” 🙂

  6. baricada zice:

    salut! Cu două probleme îţi vin în întâmpinare:

    1. Trimite-mi, te rog, un banner pe eugen@publicist.com, ca sa il postez pe site. Voi pune oricum un link la blogroll, dar un banner ar iesi mai bine in evidenta…
    2. Unde se pot gasi, in Regat, cartile tale? Ca pana la Cluj e drum lung si iarna inca nu si-a luat adio…

  7. Se pare că ai enervat destule personaje la viaţa ta. Mult spor şi de acum înainte! 😀

  8. Am fost şi eu ,, golan profesor matematică,, dar, cum Vălenii de Munte este destul de departe de scumpa noastră capitală, nu mă pot lăuda decât cu vizite scurte în Piaţa Universităţii. Am citit şi săptămânalul NU , am citit şi Baricada. Atunci. Le păstram la capul patului.
    Politicienii sunt aşa cum i-ai descris şi marea majoritate a electoratului este dezamăgită de ei. Ceea ce m-a supărat pe mine mai mult a fost să descopăr că foarte mulţi ziarişti nu prea sunt corecţi când prezintă nişte fapte şi că manipulează şi ei la greu. Când am realizat acest fapt am renunţat a mai da bani pe presă.

    Acum încerc să înţeleg fenomenul bloguri.

  9. Dragos FRD zice:

    Felicitari pentru umorul de care dai dovada. Eh, e cam amar, dar astea sunt vremurile, important e ca e de buna calitate.

    Unde gasesc cartea “Împuşcaţi-i că nu-s oameni!”?

    Am trimis o cerere si pe facebook. Eu sunt Dragos Hahainau. As fi onorat daca m-ai primi in cercul prietenilor tai, fie si virtuali.

    Cu deosebita consideratie,

    Dragos

    • Sare'n Ochi zice:

      in sectiunea „Decembrie 89” de pe acest blog, cu incepere din 16 decembrie anul trecut, am „urcat” in on-line capitol cu capitol cartea. sub forma tiparita s-a epuizat fiecare editie din 1998, incoace – deoarece cartea a fost donata, in fiecare an, la Cimitirul Eroilor, militarilor prezenti la comemorari, sa cunoasca adevarul. poate apuc anul acesta sa mai fac rost de niste bani si mai scot o editie.
      sunt prezent, sunt bucuros de fiecare prieten, virtual sau nu. multumesc pentru cerere. ma numesc Victor (toti restul :)) Lungu. poti sa-mi spui Victor daca simti ca poti.

  10. tibi zice:

    Am ajuns aici pe firul controversei Dumneavoastra cu Nicoleta Savin. Sper ca este o neintelegere incheiata.
    Daca tot am ajuns aici am citit cateva articole.Articole corecte ,in principiu.
    Dar. Si acest site (ca si cvasitotalitatea site-urilor.bloggurilor,bloggerilor, organizatiilor, persoanelor, etc,etc-care isi fac un scop din victoria asupra imoralitatii si coruptiei din politica si din viata publica ) isi limiteaza actiunea la demascarea si analiza asupra unor evenimente si persoane din mediul politic, din institutii sau din viata publica.O infinitate de analize asupra a ceea ce a fost ,a ceea ce este si eventual previziuni asupra viitorului.
    Desigur ca investigarea,demascarea si analizarea imoralitatii si coruptiei este absolut necesara. Dar este departe de a fi suficienta daca se doreste intradevar ca aceasta demascare sa aiba si rezultate concrete.Pentru ca maxim-maximorum ce se obtine in urma demascarii faptelor de coruptie si imoralitate este inlocuirea uni fruntas politic sau administrator corupt si imoral cu un altul la fel de corupt si de imoral.
    Eu cred ca este posibil si necesar ca cei care se implica in demascarea si prezentarea coruptiei si imoralitatii din mediul politic si mediul public sa incerce sa isi forteze imaginatia si sa incerce sa gaseasca si alte metode.
    Ar fi posibil ca sa se impuna imaginarea si analiza asupra unor solutii care sa aiba ca si rezultat concret diminuarea sensibila a imoralitatii si coruptiei din viata publica?
    Ar fi posibil ca sa se imagineze si sa analizeze metode de materializare a acestor solutii care sa aiba ca si rezultat concret diminuarea sensibila a imoralitatii si coruptiei din viata publica?
    Si, in final ,ar fi posibil ca sa se treaca si la materializarea acelor solutii?

    • Sare'n Ochi zice:

      buna ziua.
      sunt cateva materiale pe aici care nu fac parte din categoria enumerata de dumneavoastra.
      trebuie doar rasfoit blogul – am incercat sa sugerez solutii cu privire la mass media si cum vad eu viitorul fizic al acesteia (mai ales partea scrisa), cateva solutii cu privire la ce anume lipseste unui partid de dreapta, cum vad eu raportarea electoratului fata de partide si cum ar trebui sa se educe partidele in raport cu electoratul, despre metode de manipulare si despre metode de identificare a acesteia.
      mai este o sectiune Decembrie 1989 in care sunt lucrarile mele pornite din 1990 cu privire la partea juridica a identificarii celor vinovati de crimele de atunci.
      la ultima intrebare va raspund ca ma straduiesc. am realizat o retea de discutii (ne pasam temele de discutii) cu diversi analisti din blogosfera. punem intrebari si dam raspunsuri pe rand – apoi, eu cel putin, fac emisiuni pe Radio Cluj in care prin intrebarile puse incerc sa-mi „educ” 🙂 politicienii din zona. se vad rezultate: vorbim despre bani, mod de atragere, mod de cheltuire si oamenii se straduiesc sa nu mai exista discrepante intre promis pana la alegeri si realizat dupa alegeri (cuvantul de ordine la orice promisiune este „show me the money”. deci, se lucreaza asa cum va doriti (sper c-am raspuns).
      in ce priveste prim intrebare, nici nu ar fi fost galagia atat de mare daca cel care se intituleaza „diaconul nu-stiu-cum” nu s-ar agita prin blogosfera inclusiv cu amenintari de putoi sugrumat de propriul tricou. eu si colegii mei (unii nici nu s-au amestecat in scandal – vedeti ca este un blog colectiv) am pus punct.

      • tibi zice:

        „”am realizat o retea de discutii (ne pasam temele de discutii) cu diversi analisti din blogosfera. punem intrebari si dam raspunsuri pe rand –>>>””

        Incerc sa Va determin sa analizati daca este posibil sa introduceti intre temele de discutii si urmatoarea idee:

        Suntem unde suntem in principal din cauza imoralitatii crunte si coruptiei cvasituturor fruntasilor politici si a cvasituturor conducatorilor de unitati de stat.Revine societatii civile rolul de a incerca sa impuna treptat conducatori politici si administrativi onesti.
        O buna ocazie pentru asta ar reprezenta-o localele din 2012.
        Ar putea sa se faca presiune asupra unor candidati credibili la functia de primar de municipiu sau/si de presedinte de CJ sa asume public si sa isi faca o campanie electorala intens mediatizata (si) cu urmatoarele angajamente:
        ).-va posta zilnic pe site-ul unitatii detailat absolut toate cheltuielile zilei precedente (atat cu achizitiile de materiale,servicii si investitii cat si cheltuielile cu personalul)
        2).-in cazul in care unitatea a pierdut irevocabil un proces va face in max 2 luni toate demersurile pentru recuperarea prejudiciilor de la cei vinovati
        3).-va demisiona daca nu reuseste sa materializeze cele doua promisiuni anterioare.
        Aceste idei nu contravin legislatiei si materializarea lor nu necesita cheltuieli.Aceste idei sunt si puternic populiste (in sens corect ) si asumarea publica si mediatizata corespunzator de catre un candidat credibil ar trezi simpatia si sustinerea cetatenilor dezamagiti si nehotarati si chiar a celor indiferenti. Sansele de a fi ales ar creste sensibil pentru un candidat care si-ar face campanie (si) cu aceste angajamente. Daca un astfel de candidat ar castiga aceasta ar fi un exemplu despre un alt mod de a castiga alegerile.Si daca ar materializa aceste angajamente aceasta ar fi un exemplu despre un alt mod de a face politica si administratie.

        E posibil ca inca de pe acum sa se determine potentiali viitori candidati sa asume aceste idei.E posibil ca sa se incerce sa fie convinsa conducerea unui intreg partid sa asume aceste idei si sa nominalizeze candidati care sa asume public aceste angajamente.
        Eu am facut mai multe incercari de a face cunostinta unor potentiali candidati la functia de primar aceste idei.Eventual , daca Va intereseaza pot detaila.
        Desigur ca daca presiunea asupra unor candidati sa asume public aceste idei ar fi facuta organizat (si nu de o persoana, in nume propriu) posibil ca sansa ca aceste idei sa fie asumate sa fie sensibil mai mari.
        Sper ca aceste idei sa nu le considerati cu totul utopice.Oricum,eu sunt hotarat ca daca nu reusesc sa obtin un sprijin in aceasta directie atunci voi trimite in nume propriu la sute de candidati aceste idei in speranta ca 1-2-3 candidati vor avea determinarea sa le asume public si sa se angajeze ca le vor respecta daca castiga functia de primar.

  11. Io v-am invitat pe cei cu Noua Republică la mai mult realism,v-am atras atenția că aveți idei bune, dar nu veți avea adepți, nu aveți bază socială (nici capacitate manipulatorie). Întotdeauana idealismul e frumos și … extremist. Io privesc România așa cum este pentru că ei îi vreau binele, nu unei Românii fantomatice din capul unora.

    În niciun caz nu am fost securist. M-am opus sistemului comunist chiar înainte de 1989.

    Altfel și injurăturile denotă faptul că mi se acordă atenție.

    https://sareinochi.com/2011/10/05/la-cina-cu-lupii/

  12. Emanciparea românilor presupune:
    a) folosirea de Europa (insusirea de mentalitati și spirit antreprenorial la fața locului)

    b) ajutorul direct al europenilor, care vor separa Transilvania, pentru că este mai receptibilă, mai putin atinsă de țigăneli și fanarioțeli. Transilvania înseamnă multietnicism, ca Elveția, măcar ca tradiție.

    Teophile este ăla cu idealuri de patusopt, care luptă împotriva ungurilor și este un americanopupincurist (deși nimeni nu a sabotat lupta contra seculară contra rușilor mai mult ca americanii; acum ei ne montează contra rușilor, să își poată negocia mai bine interesele).

    Blogurile sunt ca balcoanele pe o stradă îngustă din Napoli. Dialogurile aparțin spațiului public, chiar dacă fiecare se crede la el acasă. Cine are bun simț știe cum să se poarte, să nu cenzureze în spațiul public, să nu pună pumnul în gura omului pe stradă.

    • Sare'n Ochi zice:

      vai, vai! cred ca aveti o mare problema – pacat ca locuiti unde locuiti, aveti studiile pe care le aveti… sper ca le-ati obtinut pe bune, nu pe sistem Abramburica. sa fie cum ziceti dumneavoastra.

  13. [ADMIN zice: domnu’ Isaila Braftalean, tovarasu’, neamul prost sunteti dumneavoastra. needucat, prost crescut, plin de sine. nu v-a chemat nimeni pe aici sa va lasati balele de melc. intrati in casa omului si incercati sa pareti civilizat descaltandu-va desi stiti clar ca va put picioarele de nespalat ce sunteti]

  14. Mersi pentru confirmare, Nu ești în casa ta.Te dai în petic pe tot globul.
    [ADMIN zice: ma umfla rasul! nu sunt in casa mea pe blogiul meu? vezi, de aceea te-am si diagnosticat ca nici mintile tale nu sunt in capul tau, ciripesc ca pasarelele pe langa… si sa-mi zica ca „ma dau in petec pe tot globul” un idivid bagat in spam pe toate blogurile pe care le stiu…! la lipsa de educatie si prea plinul de sine de care dai dovada, adaugi si ridicolul.î

  15. Radu Humor zice:

    M-ai prins. Sunt tipul omului prost si fudul – Neamul lui Teneș Curcanul. Crescut cu coltul batistei inmuiat in samahoanca, sa nu oracai pana cand imi beau parintii alocatia !

  16. Arizonianul zice:

    Domnule Lungu,
    este posibil oare ca să-mi trimiteţi adresa d-voastră la adresa mea pe care o ştiţi? Vreau să vă trimit o vechitură din campania pentru preşedinţie din 2009. De la Geoană… Eu sunt stabilit de muuulţi ani în Arizona. De unde mi-or fi găsit ăia (pesedeii) adresa mea, habar nu am.
    Vechitura este semnată de un individ inexistent şi care „locuia” la o adresă americană, deasemenea inexistentă…
    Mi-ar pare rău ca să mă mut în alte lumi şi materialul respectiv să se piardă!

  17. Arizonianul zice:

    Bineînţeles, adresa de email! Am uitat…
    Scuzele mele!

  18. doru cu motoru` zice:

    Sa traiesti coane :),am luat-o pe „aici„ ca nu-i trafic asa mare….Am o banuiala ca referirea lui Base la constiinta lui Ponta se refera strict la Cristian Panait.Am tot sapat pe site uri de am ametit,ntz,nu de citit ci de ce am gasit ; si cati borfasi ce se dau acum „onorabili„ sunt amestecati. Toata crema cea vestita ( estita 😀 ) Este un subiect tare de tot. TOATA HAITA este acolo de la kaghebila,bombo,stanoiu etc.Era imposibil ca un securist ca voiculescu,prin radu tudor, srs si probabil,direct sau indirect adormescu sa nu-l santajeze pe copilot.Ori intrarea lui bombo ( mai mult ca sigura ) la zdup,il face si mai vulnerabil securistilor pe ajutorul de sofer..Ca s-ar sfasii intre ei,paguba-n ciuperci,da ma doare de tarisoara asta.Va rog sa „scoateti„ postarea asta,si daca veti purcede la „sapaturi„,astept sa vad recolta. Daca considerati ca nu merita ,acest mesaj nu „se egzista„.
    Cu aceeasi pretuire 🙂

  19. doru cu motoru` zice:

    sa scoateti sporovaiala,sa nu-i doara capul si pe altii 🙂

  20. antoniu mihai balibanu zice:

    Domnu Sare, am o idee pentru dumneavoastra: incercati sa realizati o transformare de la ponta la marga.au amindoi un profil de primitivi, de giboni.Sau cum ar arata ponta la virsta lui marga.
    poate va place ideea. Multzumesc.

  21. adriana zice:

    Victor Eugen Mihai Lungu, NU AI CEI 7 ANI DE ACASA ! DE CE IMI TRIMITI MESAJ SI MA INJURI. ESTI UN NESIMTIT . SA INJURI PE MAICATA ,NU PE MINE !Dacă sunt dobitoc, nu mă deranjează!
    (Costi Ioniţă)
    Don Siempre: Eşti un dobitoc!
    Tomas: Mulţumesc! Sunteţi foarte subtil! Ce vreţi să insinuaţi?
    replici din piesa de teatru Don Siempre, scenariu de Valeriu Butulescu ; ASTA ESTI !

    • Sare'n Ochi zice:

      de-acolo din Valea Lupului (meu ii place de gura ta) asa se vede ca te-am injurat? te-njur atunci cand te bag si uit sa te mai scot. ia, hai, siktir!

    • Sare'n Ochi zice:

      si sa-ti bag intreaga valea lupului (meu ii place de gura ta) in gura, vaca imputita si agramata care te legi de maica-mea. invata, in ma-ta, macar cum sa scrii corect gramatical injuraturile. si nu mai zbiera ca o vita mulsa cu menghina.

  22. dsimionovici zice:

    Ioi! Hai sîț scriu în moldovinești, poati-ț-aduși-aminti. Șitești cu glas tari șî cu intonații dacî vrei sî înțăleji șeva.
    No, poate iti era dor, Victore. Sau sa-ti spun Lemurian? Am citit, toate au fost bune si frumoase pana am vazut ultimele tale posturi…
    Daca inca nu ai invatat asta, lumea te atinge acolo unde te doare. Cata satisfactie ti-a adus ca ai jignit animalul respectiv cu o asemenea comparatie? Multa? Am dubii…
    Cred ca sunt ultima persoana pe care s-o acuzi de puritanism, dar, sincer, melcul e copil nevinovat pe langa mine. Imi culegeam ochii de pe jos dupa ce am citit postul tau.
    Cand ai deschis acest blog tocmai pe aceasta tema trebuia sa te astepti la contestatari si la injuraturi. De tine, de mama, de toti membrii familiei, etc. De ce? Din cauza ca esti ca sareanochi, poate? Mandra-s, Doamne, …..-m-as ca tare-s desteapta! Ui’ ce joc de cuvinte am facut!
    Revenind la topic, mi-a placut prezentarea ta si am apreciat mai ales umorul, amar sau dulce, din spatele cuvintelor.
    Ce e putin, dar sigur este ca ai talent.
    Acuma, dupa ce te-am periat, sa dau un ochi (limpede, sper eu si nu sarat) la cartea ta pe care n-am apucat nici acum sa o deschid, ca nu reusesc sa gasesc programul necesar. Iar eu nu stiu sa insir biti pe sarma ca Bogdan, asa ca…Pe undeva, asteptarea a meritat, ca le-ai urcat tu pe net.
    Bafta si sper sa te mai aud inca o data cantand la Bolta Rece. 🙂

  23. dsimionovici zice:

    Poti sa am injuri cat vrei, dar ajung in China de cand sap sa gasesc locul unde ti-ai urcat cartile, aici. Da-mi si tu un link, daca tot esti treaz la ora asta.
    🙂

  24. poanta e că deşi mai citeam sporadic „foaia” asta virtuală ( cam de 1,5 ani nu am mai intrat aici să trad cu ochiul, recunosc) nu m-a interesat să-i cunosc autorii, să citesc acel „despre”.
    Am să vă dau o veste proastă : ori în „aplicaţia” FB eu îl vedeam pe
    Victor Eugen Mihai Lungu care comenta într-un limbaj deranjant ptr mine, dar altcineva v-a accesat contul pe sistem hackereală, ori am prins io momentele acelea în care nu eraţi prea bine dispus şi aţi mai scăpat caii dun hamuri. Aşa că am dat bann lui Lungu ăsta.

    P.S. Promit să remediez situaţia mintenaş!
    O zi faină în continuare!

    Pentru conformitate,
    Io, LEUL ALB- unicul şi ADEVĂRATUL utilizator şi novice într-ale blogărelii.

  25. juvete zice:

    Esti meserie domnule.
    Am o banuiala.De cand te stii traiesti langa EI.
    Asa ca da te rog frumos un pronostic.
    Unde si cand pregatesc EI un alt „decembrie” ?
    Si cam cat va costa ? Adica : -pierderi de vieti… ?

  26. Ma Mihaita , asa ca-ntre barbati , daca ai sange in instalatie fa ma un chat cu mine , asa face to face ca sa ne stim unu pe altu’ ! Ce zici ma Mihaita ?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s