Acum e fericită (fericit) „jigania ce sare la coaie și la piept – guzganul rozaliu, alb în cap de câtă brânză de furat a-nfulecat“?

Guzganul RozaliuÎnainte de 1989 Viorel Hrebenciuc frecase menta sau tăiase frunze la câini aproape un deceniu ca “inspector de specialitate” prin Direcția Județeană de Statistică Bacău și prin Consiliul Județean Bacău – unde l-a și surprins Revoluția. Asta după ce înainte, proaspăt absolvent de cibernetică economică și statistică, fusese vreo trei ani director de organizare legume și fructe la ILF Bacău (a absolvit în 1977 și, din acel an, până în 1982, a fost “ilefistul” cibernetic statistic de frunte al Bacăului). Cică era un mare combinator încă din facultate unde își aprofundase calitățile de bișnițar. Unii mai răi de gură susțin că, de fapt, era în combinații cu aripa pro-KGB a fostei Securități și ne dau exemplul tainicelor întâlniri de la Tescani aranjate de el să poată discuta în liniște despre meandrele concretului Ion Iliescu, Virgil Măgureanu și Andrei Pleșu.

În 1990, cel care va fi definit de către “Crucișătorul (cu păsărele la mansardă al) presei românești” drept „jigania ce sare la coaie și la piept – guzganul rozaliu, alb în cap de câtă brânză de furat a-nfulecat“ este numit de către FSN-ul lui Ion Ilici Iliescu primar al Bacăului. Poziția în care a fost numit îi evidențiază latura de bișnițar, motiv pentru care devine vedetă de presă în diverse scandaluri, totul culminând cu anul 1991, când, în calitate de prefect numit al județului, este acuzat că a fi deturnat fondurile de ajutor primite de băcăuanii care au avut de suferit în urma inundațiilor din acel an. Având bani de dat, din 1992, Hrebenciuc intră în Parlamentul României și în afaceri de cumetrie.

Hrebenciuc este categoric individul care nu a întinat niciodată nobilele idealuri ale combinagiului – nimic nu i-a stat în cale: nici un scrupul, nici o emoție, nici un tovarăș de drum ce-a înfundat în locul lui pușcăria. Căci în ciuda vehiculării numelui său în zeci de scandaluri de corupție  – „Apartamentul“, „Eternă și Fascinanta Românie“, „Privatizarea și devalizarea RAFO Onești“, „Omar Hayssam“, „Sponsorizările PSD“, „Mafia arabă“ șamd, maleficul personaj n-a auzit zăngănit de cătușe niciodată. În schimb i s-au pus sub fund fotoliile aferente diverselor funcții politice și de stat deținute: director campanie electorală centrala PDSR, vicepreşedinte PDSR și apoi PSD, secretar general al Guvernului, deputat, vicepreședinte al Camerei Deputaților, lider al Grupului Parlamentar PSD din Camera Deputaților, preşedinte al Comisiei Parlamentului României pentru Integrare Europeană,copreședinte al Forumului Crans-Montana (în mai multe ediții), deputat în Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei șamd. Firește, la asemenea merite, nu-i putea lipsi din panoplie măcar o “cocorație”. Hrebenciuc este “cavaler” al Ordinul Naţional „Serviciul credincios”. De la slujirea credincioasă a propriilor interese să i se tragă apelativul “Javra”?

Căci până și colegii de partid au ajuns să-l deteste. Și nu vorbim despre fete mari în știința folosirii unei combinații la limita penalului în folos personal, vorbim despre fostul ministru al justiției, Rodica Stănoiu, care spunea despre Hrebenciuc, alintat de către “amicii” din partid cu apelativul “Javra”, că acesta este „un mare păpușar din PSD, un lider important al acestui partid, cancerul politicii românești“.

Deși Traian Băsescu i-a tot promis-o lui Hrebenciuc, până astăzi guzganul a scăpat ca prin minune de DNA. De altfel, în 2007 Băsescu spunea despre Guzganul rozaliu: „Am considerat că este dezonorant să port discuții cu un om politic de teapa lui Viorel Hrebenciuc. Pe unde trece el, miroase a fraudă, a combinații care depășesc bunul-simț. Mirosul lui nu se găsește nici la Palatul Cotroceni și nici pe hainele mele, ci pe ale lui Verestoy Attila, Bogdan Olteanu sau Dan Voiculescu. Până la urmă va trebui să-l pună cineva în cuier și să-i spună: Băiețaș, nu vezi că nu mai ajungi la parchet? Și se va găsi în curând cineva să facă asta.“

Și așa ajungem la vestea revenirii inopinate și inoportune a lui Omar Hayssam în țară. Mulți s-au plimbat cu avionul prezidențial cu el prin vizitele oficiale ale lui Ion Ilici Iliescu, mai mulți s-au tras în poze oficiale cu el, mai puțini i-au acoperit urma afacerilor să nu i se îndrepte calea spre sala pașilor pierduți ai Justiției, iar câțiva chiar i-au dat câte o mână de ajutor sămai falimenteze și sădea la fier vechi câte o făbricuță din Moldova – să aibăși gura sirianului cu ce se hrăni și să dea și la copilași educație. Printre acești oameni de bine îl găsim, la categoria cele mai multe nominalizări pe Viorel Hrebenciuc, apoi pe nea’ Nicu Văcăroiu, pe izmănarul șef Gabriel Oprea și, din când în când, pe Însuși El Adrian deținutul eliberat condiționat Năstase.

De aceea mă întreb dacă acum e fericită (fericit) „jigania ce sare la coaie și la piept – guzganul rozaliu, alb în cap de câtă brânză de furat a-nfulecat“?

Acest articol a fost publicat în Țara bizonului liniștit și etichetat , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

14 răspunsuri la Acum e fericită (fericit) „jigania ce sare la coaie și la piept – guzganul rozaliu, alb în cap de câtă brânză de furat a-nfulecat“?

  1. Uniunea Stalinist Leninsta zice:

    Funeriu a fost super tare pe FB: “Ponta îl plagiază pe Rambo: acuşi o să spună că el l-a adus în spate pe Hayssam. Dacă insistă presa o să spună că el a fost copy-lotul lui Hayssam încă de când Hayssam era lângă Iliescu. O să fie greu pentru Ponta când se va afla al cui copy-lot este într-adevăr şi cred că nu va mai dura mult”.

  2. Ion Iliescu, Virgil Măgureanu și Andrei Pleșu ?

    • Sare'n Ochi zice:

      asa zice sursa care este Roncea. chiar daca omul e cam nociv dupa parerea mea, este extrem de riguros in documentare. plus sa nu uitam ca o fi fiind azi Plesu comestibil si simpatic, dar a fost ministrul de Externe al lui Ion Ilici Iliescu.\http://ro.wikipedia.org/wiki/Andrei_Ple%C8%99u

  3. Uniunea Stalinist Leninsta zice:

    Si am o intrebare pentru asistatii USL: daca Ponta “in ultimele luni am fost tot timpul informat “, atunci cum se face ca ieri n-a stiut ca Romania are acord de extradare cu Siria?

  4. Evanghelista zice:

    “Prin aducerea lui Omar Hayssam statul român dovedeşte că e în stare, asemenea statului american să găsească şi să aducă, pentru a-l pedepsi pe orice infractor, cum ar fi spus preşedintele Bush, viu sau mort. ”
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/interviu-ion-cristoiu-aducerea-lui-omar-hayssam-e-rezultatul-unor-negocieri-secrete-a-se-1048438.html

  5. Nae Camionagiul zice:

    Hayssam a fost protejatul și partenerul de afaceri al consilierului nr1 al lui Adrian Năstase, Ristea Priboi. Ristea Priboi, fost ofițer SIE si consilier (detasat de la SIE)! al lui Adrian Năstase, prietenul si partenerul de afaceri al lui Hayssam din anii 90. Omar Hayssam, pe lista oficială a sponsorilor PSD din 2004, cu 560 milioane lei! A se reține, asta este suma oficială!
    Ristea Priboi a fost detasat de Ioan Talpes pe linga Adrian Nastase.
    http://www.danbadea.net/2013/07/19/felicitari-profesionistilor-antiteroristi-din-sri-in-operatiunea-rapireaextragerea-lui-hayssam/

  6. theo zice:

    sper ca peste noapte, hrebe sä ajungä langä jiji, cu aceastä infätzisare.

  7. theo zice:

    eu cred , vor sta unii peste altzii precum sardelele, hayssam,jiji,hrebe,ruseanu,nästase,patriciu,etc, totzi au mancat „o paine”
    cu icre negre in gasca mafiotä, desigur trebuie invitat si iliescu criminalul.la jilava.

  8. observator 2 zice:

    Guvernarea telepremierului habarnist a adus Romania in stare de coma, mentinuta in viata de FMI
    Greselile politicienilor sunt crime caci in urma lor sufera miloane de oameni
    nevinovati,se impiedica dezvoltarea unei tari intregi si se impiedica pentu zeci ce ani inainte
    viitorul ei . – Mihai Eminescu –
    Adrian Năstase, despre tentativa de sinucidere: „Autorul moral a fost Traian Băsescu“
    Fostul premier Adrian Năstase a afirmat la Antena 3, referindu-se la tentativa de sinucidere de anul trecut, că nu voia să fie supus umilinţei de a fi încătuşat şi a afirmat că „autorul moral“ al acestui gest a fost preşedintele Traian Băsescu.
    Oare romani care accepta orice munca sau compromisuri pentru a putea supravietui nu se umilesc.
    O intrebare pentru toti politicienii cine este autorul moral al miilor acte suicidale din randul
    vulgului si-al pulimii votante din cauza ca le-ati luat speranta unei existente decente.

  9. Sare'n Ochi zice:

    Hayssam a fost fragezit de servicii pana sa se faca anuntul si sa se bage plagiatorul cu declarati ca si cacatul in musca (cred ca-i invers, dar Ponta nu-i o musca)
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/omar-hayssam-a-fost-adus-in-tara-mai-devreme-fata-de-anuntul-oficial-1048848.html

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.