21 decembrie 1989 (XIII). Piața Libertății: „Împuşcaţi-i, că nu sunt oameni!”

Cadavrele celor împușcați de către militarii Armatei a IV-a Transilvania, în 21 decembrie 1989, pe străzile din Cluj-Napoca, "depozitate" pe holul IML Cluj.

Din păcate, armata, în decembrie 1989, şi-a luat foarte în serios noul rol: acela de pază şi ordineun rol total ilegal şi anticonstituţional. Raportul Comisiei Senatoriale pentru cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 (Secţiunea 6: Evenimentele desfăşurate în perioada 16 – 31 decembrie 1989 în municipiul Cluj-Napoca şi judeţul Cluj, Bucureşti 1992) descrie iniţierea acţiunii protestatare din Piaţa Libertăţii după cum urmează: „În ziua de 21.12.1989, în jurul orelor 12.00, în timp ce posturile naţionale de radio şi televiziune transmiteau mitingul din Piaţa Palatului din Bucureşti, în momentul în care Nicolae Ceauşescu a fost întâmpinat cu proteste de către participanţii la miting şi emisiunile radio şi TV s-au întrerupt, din clădirea aflată în Piaţa Libertăţii şi care avea la parter Librăria Universităţii, s-a strigat de 3 – 4 ori «Victorie!». (Ulterior s-a aflat că cel care a strigat – dar nu de la fereastra revistei „Tribuna” ci de la fereastra sediului Asociaţiei Scriitorilor – a fost criticul literar Valentin Taşcu, poet şi cercetător la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcaru” din Cluj-Napoca). Persoanele aflate în piaţă au fost dezorientate, neştiind ce se întâmplă. Ulterior s-a aflat că populaţia Bucureştiului, chemată la «miting de adeziune şi înfierare a acţiunilor de la Timişoara», l-a huiduit pe Ceauşescu. Unele persoane aflate în Piaţa Libertăţii, printre care şi Călin Nemeş, au încercat să oprească trecătorii pentru a organiza ad-hoc un miting de solidaritate cu acţiunile revoluţionare, antidictatoriale, desfăşurate în oraşul Timişoara. Nereuşind acest lucru, acest grup unic protestatar au hotărât să se deplaseze la rude, prieteni şi cunoştinţe, pentru a-i mobiliza pentru ca la orele 15.00 să organizeze o formă concretă de protest împotriva dictaturii şi de solidaritate cu Timişoara. Întâlnirea urma să se desfăşoare în Piaţa Libertăţii. Nemeş Călin şi Radu Negru s-au deplasat în apropiere, la restaurantul Pescarul unde au discutat despre formarea unui grup de demonstranţi care să protesteze în Piaţa Libertăţii. Tot aici s-a aflat că în jurul orelor 14.00, muncitorii de la C.U.G. se pregăteau să se deplaseze spre centrul oraşului pentru a-şi mainfesta solidaritatea faţă de muncitorimea din Timişoara. În jurul orelor 15.00 un grup de aproximativ 15 persoane, între care Călin Nemeş, Matiş Lucian, Lodin Gavril (de fapt, Ladiu Gavril – n.n.), s-au deplasat în Piaţa Libertăţii, iar către orele 15.20, Nemeş Călin s-a adresat celor din jur, solicitându-le să-şi manifeste dezaprobarea faţă de pierderile de vieţi omeneşti săvârşite la Timişoara, încercând totodată să oprească circulaţia publică din zonă. Mai multe persoane au început să scandeze «Jos dictatura!», «Libertate!», «Timişoara!» şi să cânte «Deşteaptă-te române!». Aceste manifestări pro-Timişoara şi antidictatoriale, receptate de persoanele aflate în Piaţa Libertăţii, coroborate cu ştirile propagate de posturile străine de radio despre evenimentele de la Timişoara, a acţiunilor deschise anticeauşiste ce se aflau în derulare în Bucureşti, precum şi pe fondul stării precare economice şi sociale a populaţiei, au permis obţinerea adeziunii unui număr tot mai mare de trecători. Către orele 15.30 – 15.40, mulţimea aflată în piaţă era într-o stare puternic tensionată, opţiunile antidictatoriale se clarificaseră şi se exteriorizau fără teamă. Grupul avea şi un lider care îi striga ideile, fiind ascultat şi urmat de cei cu care venise în jurul orei 15.00 în Piaţa Libertăţii.

Încetul cu încetul, lumea se adună în piaţă. Cu toată agitaţia celor 15 – 16 persoane, care se aflau în preajam lui Călin Nemeş, cei de pe margini nu doresc să se implice. Cei care ar fi putut să producă „destabilizări” nu erau chiar atât de mulţi încât să justifice o acţiune armată, mai ales una de amploarea celei care am arătat că s-a pregătit de către factorii de răspundere. Dar regimul nu poate să rişte. Nu. Ce conta un război civil pus în balanţă cu pierderea privilegiilor? Conform „Referatului privind necesitatea obţinerii avizului pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi arestarea unor ofiţeri aparţinând mai multor unităţi din cadrul M.Ap.N. ce au comandat subunităţi de militari şi au ordonat deschiderea focului asupra demonstranţilor din municipiul Cluj-Napoca în ziua de 21.12.1989”, întocmit de Procuratura Militară Cluj în martie 1990: „În data de 21 decembrie 1989, în această zonă, în faţa Hotelului Continental au acţionat militarii din UM 01215 Floreşti. La această unitate s-au constituit, încă din 19.12.1989, subunităţi de intervenţie, respectiv 3 plutoane în cadrul unei companii conduse de căpitanul Carp Dando, care în data de 19.12.1989 a făcut o recunoaştere a străzilor de lângă Piaţa Libertăţii, pentru cunoaşterea zonei unde era posibil să acţioneze.” Deci, deşi, practic, echipa a fost „dislocată” de la paza Consiliului Popular Judeţean (actuala clădire a Primăriei Cluj), deoarece existau informaţii clare din teren că în Piaţa Libertăţii un grup de cetăţeni „se agită” şi încearcă să cristalizeze un nucleu de revoltă împotriva atrocităţilor ce se derulau la Timişoara (prin Radio „Europa Liberă”, „BBC” şi „Vocea Americii” populaţia Clujului era informată despre tragerile pe care cei fideli lui Ceauşescu le executau asupra populaţiei civile), ea nu acţiona fără să cunoască terenul şi posibilităţile de acţiune în el. „În data de 21.12.1989, militarii din subunitatea de intervenţie au fost alarmaţi, îmbarcaţi în autovehicule la ora 1500 şi deplasaţi în Piaţa Libertăţii. Anterior plecării, maiorul Burtea Valeriu, comandantul unităţii, a ordonat adunarea pe platou, le-a explicat că elemente huliganice, ostile regimului socialist, încearcă să destabilizeze situaţia din ţară şi, ca atare, se impune riposta fermă a militarilor. La ora 1540, plutoanele 1, 2 şi 3, au ajuns în Piaţa Libertăţii, iar după debarcare, grupa II şi grupa III din cadrul Plutonului I, conduse de caporalul Fieraru Dumitru şi caporalul Mailat Ioan, sub comanda căpitanului Carp Dando, s-au deplasat spre intersecţia strada Universităţii cu strada Napoca, în faţa hotelului Continental. În această intersecţie, militarii din grupa a II-a s-au desfăşurat în trăgători, iar la circa 10 metri de ei, spre strada Napoca, s-a desfăşurat grupa a III-a. Împreună cu militarii din grupa a II-a a rămas şi căpitanul Carp Dando care, însă, de la coborârea din autovehicol şi-a scos pistolul din toc, ţinându-l în mâna dreaptă.”

Se pune întrebarea de ce nu au fost trimise în zonă forţe ale Ministerului de Interne, care aveau în sarcină restabilirea ordinii? Din declaraţiile martorilor participanţi la evenimente (ne referim la nucleul „incitator” format din Călin Nemeş, Lucian Matiş, Radu Negru, Pastor Gheorghe, Ladiu şi alţii – în total 15 – 16 persoane), reise faptul că toţi se aşteptau să apară în piaţă forţele de ordine, respectiv temuta Securitate („scutierii cu bastoanele”) şi, în consecință, cam erau pe picior de fugă. Ei sunt de acord cu faptul că apariţia unei singure „dube” în Piaţă i-ar fi împrăştiat şi, evenimentele ulterioare, poate, nu ar mai fi avut loc. Apariţia Armatei, în locul forţelor de ordine, le-a deşteptat curiozitatea; în fond „fiecare îşi satisfăcuse stagiul militar”, cu toţii ştiau că Armata este alcătuită din militari în termen care, la fel ca ei, nu făcuseră instrucţie, ci culeseseră „recolta de pe câmp” sau „construiseră socialismul”, deci, existau o serie de elemente „afective”, de apropiere şi nimeni nu se aştepta ca Armata să deschidă focul. De aici şi interpelările de pe margine (făcute sub imperiul informaţiilor culese de la „Europa Liberă”, „B.B.C.”, „Vocea Americii”), de genul: „Ce aveţi de gând să faceţi?”, „Să nu trageţi în popor!” etc.

Apariţia militarilor în Piaţa Libertăţii reprezintă prima ilegalitate comisă de aceștia. În plus, constituie elementul de provocare care a dus la aglomerarea spaţiului în care se vor desfăşura evenimentele tragice care s-au soldat cu victime dintre privitori. Astfel: din Librăria Universităţii, au ieşit în stradă, la apariţia Armatei (nimeni nu a confundat-o cu altceva şi acesta este motivul pentru care lumea, în loc să se împrăştie, cum ar fi făcut-o dacă ar fi apărut Miliţia sau scutierii, s-a adunat să privească, gândind că, în nici un caz, Armata nu va deschide foc sau nu va brutaliza populaţia, deoarece se ştia că acestea nu sunt atribuţiile ei), în jur de 50 – 60 de persoane, din Braseria de la Hotel Continental, permanent arhiplină, au ieşit cel puţin 100 de persoane, iar din Agenţia de Voiaj C.F.R. (fiind în ajun de Sărbători), au ieşit, de la coadă la bilete, cel puţin 40 – 50 de persoane. Deci nu este de mirare că, la apariţia Armatei, intersecţia Continental – Librăria Universităţii – Agenţia de Voiaj C.F.R. s-a aglomerat de curioşi, fără nici o legătură cu evenimentele în curs de desfăşurare, doritori să afle „ce se întâmplă?”.

Căpitanul Carp Dando declara în 22 decembrie 1989: „La data de 21.12.1989, ora 15.00, am primit ordin să mă deplasez în Piaţa Libertăţii pentru a acţiona în caz de comitere a unor acte turbulente, agresive. Împreună cu două grupe compuse din 16 militari în termen, am blocat cu dispozitivul porţiunea dintre Librăria Universităţii şi Agenţia de Voiaj CFR. În zonă se aflau deja grupuri mari de persoane, care la apariţia noastră, ne-au întâmpinat cu injurii şi ameninţări. Le-am solicitat să fie paşnici deoarece nu le facem nimic ci asigurăm ordinea. Cu toate acestea, un grup de aproximativ 6 – 7 persoane, aflate în stare vădită de ebrietate, s-au apropiat la 2 – 3 m de subunitatea mea, cu gesturi agresive.”

După cum se vede din fotografii, intersecţia se aglomerează pe măsură ce Armata îşi ocupă poziţia. De asemenea, se observă faptul că, în intersecţie şi pe partea carosabilă, nu există nici picior de manifestant, intersecţia nu este blocată, nu există nimic ce ar putea împiedica, de exemplu, trecerea tehnicii de luptă a Armatei către dispozitivele şi poziţiile stabilite prin Alarmarea Parţială de Luptă „Radu cel Frumos”, către zonele în care această instituţie, conform prevederilor atribuite prin lege, ar fi trebuit să se confrunte cu duşmanul extern şi să-l ţină pe loc până la declanşarea Mobilizării Generale… Căci, singura justificare legală a prezenţei Armatei în acel loc ar fi fost cea de a descongestiona un traseu de afluire a tehnicii de luptă către front. Şi dacă acesta ar fi fost un caz real, ne întrebăm: de ce nu au intervenit în descongestionarea prezumtivului traseu subunităţi din Someşeni? Deoarece în competenţa lor intra acest traseu, şi nu în competenţa unităţilor din Floreşti, care, în caz de război, este de presupus că trebuiau să se îngrijească de propriile lor probleme. Căci „Radu cel Frumos” însemna, pentru Marile Unităţi, Unităţile Militare şi Subunităţi, ridicarea capacităţii de luptă în cazarmă (subliniem: în cazarmă), luarea în cel mai scurt timp contact cu inamicul, pe aliniamente prestabilite şi ţinerea acestuia pe loc până la declanşarea procedurii legale pentru Mobilizarea Generală (declararea stării de război). Un alt factor de incitare a populaţiei de către dispozitivul militar pe cale de constituire a fost, conform declaraţiilor soldaţilor şi a unui mare număr de martori participanţi la evenimente, ordinul dat de căpitanul Carp Dando de a se pune, de către militari, încărcătorul la armă şi de a se introduce cartuş pe ţeavă.

În fotografii se observă cum trupa execută din mers, către formarea dispozitivului, această operaţie. Operaţiunea în sine produce un zgomot metalic caracteristic, identificat de majoritatea martorilor participanţi la evenimente. Aceştia şi-au manifestat nedumerirea, teama şi indignarea faţă de gest, prin altercaţii verbale şi îndemnuri către militari de a nu folosi arma. „Noi suntem poporul!”, „Voi pe cine apăraţi?” – acestea au fost genul de „altercaţii verbale” folosite. Nu cunoaştem nici un caz şi nici o relatare în care să existe vreo incitare a militarilor de către persoane civile aflate pe trotuare, de genul: „Împuşcaţi-vă comandantul!” etc. Aceste „sloganuri” sunt invenţii, încercări disperate de a „justifica” acţiunile ilegale ale dispozitivului militar. De altfel, asemenea „manifestări”, inclusiv „agresarea” dispozitivelor militare de către persoane civile „aflate în stare avansată de ebrietate” cu: „bile, pietre, sticle şi alte obiecte contondente”, apar în toate relatările Armatei. De parcă „starea avansată de ebrietate” era pedepsită prin legile Republicii Socialiste România prin împuşcare (… !), aceeaşi soartă aşteptându-te şi pentru aruncatul cu „bile” etc. (Credem că orice  persoană aflată în „stare avansată de ebrietate” poate fi neutralizată şi izolată prin orice alt procedeu decât împuşcarea.)

Fotografiile ne arată cum a înţeles căpitanul Carp Dando să-şi plaseze dispozitivul în intersecţia Librăria Universităţii – Continental – Agenţia de Voiaj CFR: soldaţii sunt amplasaţi într-un fel de semicerc şi au armele (reamintesc armate şi cu cartuş pe ţeavă) îndreptate sub unghi de 30 – 400 faţă de orizontală spre privitorii de pe margini. Iese în evidenţă soldatul Constantin Chiriac (îmbrăcat cu scurtă militară – faţă de colegii săi care sunt îmbrăcaţi cu mantale lungi, aflat lângă maşina „Dacia 1300” de culoare albă, cu numărul 4 Cj 3807), care ţine arma în plan orizontal, sub un unghi de 10 – 150 faţă de orizontală, îndreptată către direcţia celui care fotografiază, înspre populaţia masată în faţa Agenţiei de Voiaj CFR.

La plecarea din unitate (conform declaraţiilor televizate şi transmise în direct pe postul naţional TVR1, în cadrul emisiunii TVR Cluj „Aşa cred eu”, de către locotenent colonelul Laurenţiu Cocan, inculpat în Dosarul Cluj, cu privire la acţiunile intreprinse de către Armată la Fabrica de bere), dispozitivele militare plecate din Floreşti din unitatea condusă de către colonelul Burtea Valeriu au fost instruite cu privire la ceea ce generic se denumeşte „Ordinul Ministrului Milea în 14 puncte”. În plus militarii au fost avertizaţi că „vor trage în ţinte vii”. Alte informaţii, provenite din diverse surse, atrag atenţia asupra faptului că, după ce le-a spus militarilor ce trebuie să facă, în timp ce-şi împăturea hârtiile pentru a le introduce în port-hart, colonelul Burtea Valeriu le-a spus: „Împuşcaţi-i, că nu sunt oameni!”. Deci, militarii primiseră „ordine clare şi precise”, conform prevederilor din Regulamentul Disciplinei Militare,  iar colonelul Burtea Valeriu conform declaraţiilor sale: „Personal mă simt vinovat moral că am acţionat în felul arătat, dar am făcut-o pentru că am crezut în oamenii care m-au comandat şi am făcut-o pentru că în calitate de militar am fost convins că execut ordine principiale şi corecte conform jurământului.”, i-a judecat pe virtualii agresaţi ca fiind „neoameni” şi, în consecinţă,  i-a condamnat pe loc la „împuşcare”. Cred că aici este vorba mai mult decât de „vinovăţie morală”.

Fotografiile realizate în Piaţa Libertăţii de către Răzvan Rotta sunt mărturia vie a „conflictului” care, după părerea reprezentanţilor Armatei, a dus la derularea către un deznodământ sângeros a evenimentelor din Piaţa Libertăţii. Către dispozitivul militar se îndreaptă, ridicându-şi haina pe piept, pentru a demonstra că nu este înarmat, actorul Călin Nemeş. Soldaţii, după cum se observă din fotografii, ţin armele în poziţie orizontală, excepţie făcând soldatul care se îndreaptă către flancul stâng al dispozitivului şi care-şi ţine arma la 45 de grade faţă de orizontală şi care, de altfel, pare că este singurul care-l observă pe Călin Nemeş.

Călin Nemeş, singur, s-a oprit în faţa dispozitivului de militari la aproximativ 3 – 4 metri şi-şi ţine pulovărul ridicat cu amândouă mâinile. Căpitanul Carp Dando vine din spatele dispozitivului militar şi se uită înspre Călin Nemeş. În continuare, populaţia priveşte paşnic şi se află, în majoritate,  masată pe trotuare. Soldaţii ţin armele în plan orizontal, îndreptate spre Călin Nemeş.

Căpitanul Carp Dando declară în 22 decembrie 1989: „Brusc unul dintre indivizi m-a atacat, trântindu-mă pe caldarâm, încercând să-mi smulgă pistoletul ce-l aveam în mână. Pistoletul era încărcat cu 8 cartuşe. Am opus rezistenţă, încercând să folosesc pistolul, dar nu-mi amintesc dacă am reuşit. Am simţit o durere puternică în gamba piciorului stâng. Înainte de aceasta am ordonat militarilor să execute foc de avertisment. Nu am dat altă comandă dar, concomitent cu rănirea mea, militarii au executat foc în persoanele care continuau să-i atace. Am observat din poziţia culcat, deoarece nu puteam să mă ridic, că au fost împuşcaţi 4 – 5 indivizi. (…) Nu îmi amintesc împrejurările în care am fost împuşcat. Cred că a fost posibil ca în lupta cu individul ce m-a atacat să se fi descărcat pistoletul în piciorul meu ori să fi fost împuşcat de militari, prin ricoşarea glonţului.” Referatul Procuraturii Militare Cluj reţine faptele altfel: „Pe trotuare se aflau mai mulţi cetăţeni ce priveau la grupul de cetăţeni aflaţi în mijlocul intersecţiei în apropierea militarilor şi din care s-a desprins de mai multe ori o persoană care, apropiindu-se de căpitanul Carp Dando, l-a prins de mâna stângă. Ofiţerul l-a împins şi acesta s-a dezechilibrat căzând într-un genunchi, dar s-a sculat şi a revenit la căpitanul Carp Dando, agăţându-se de el, moment în care amândoi au căzut la pământ. Speriaţi, militarii din grupa a III-a, la comanda «Foc!» strigată de căpitanul Carp Dando, aflat la pământ, au deschis foc, trăgând cu armele din poziţia la şold, foc automat, circular, asupra tuturor cetăţenilor aflaţi în intersecţie, pe străzi. Unul dintre militarii grupei, a tras asupra cetăţeanului civil, aflat la pământ împreună cu căpitanul Carp Dando, dar nu l-a nimerit, rănindu-l, în schimb, pe ofiţer în picior. (…) Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, ale militarilor din grupa a II-a şi din grupa a III-a din cadrul Plutonului I comandat de căpitanul Carp Dando, ca şi declaraţiile persoanelor vătămate, probează ordinul de tragere dat de căpitanul Carp Dando, fără a ordona somaţiile regulamentare, focul de avertisment şi focul la picioare.”

Fotografiile ne arată cum, concomitent cu acţiunea lui Călin Nemeş (dinspre direcţia statuii Lupa Capitolină), flancul stâng al dispozitivului militar a fost „agresat” de către profesorul Ladiu. Cu spatele la obiectiv este profesorul Ladiu care, cu mâinile ridicate şi picioarele larg desfăcute, atrage atenţia a o parte dintre militarii din dispozitiv. Soldatul Chiriac Constantin (situat în cadru deasupra umărului drept al profesorului Ladiu) este cu faţa către acesta şi, din postura corpului, cu arma îndreptată către acesta. Al patrulea militar (de la stânga la dreapta) este soldatul Darii Mihai care, de asemenea, este cu arma în poziţie de tragere. Căpitanul Carp Dando încă îl urmăreşte cu privirea pe Călin Nemeş. Soldatul din dreapta lui Darii Mihai ţine arma în poziţie orizontală îndreptată către civilii de pe trotuar. Se observă din cadru că restul populaţiei se află în continuare în postură de spectator, că în marea majoritate (excepţie fac 2 -3 persoane din câteva sute!) nu a părăsit trotuarul.

Profesorul Ladiu se dezbracă de haine în faţa dispozitivului militar. Căciula este aruncată pe jos, în dreapta imaginii, în spatele lui, pe jos, fiind paltonul. În faţa profesorului Ladiu, mai aproape de soldaţi, se dezbracă de haine încă o persoană. Aceasta, conform perspectivei, este mai înaltă decât profesorul Ladiu, are părul negru, destul de lung şi este îmbrăcată cu pantaloni albi (sau orice altă culoare deschisă care poate să apară albă într-o fotografie alb-negru) şi poartă un pulover cu model în dungi. În momentul fotografierii aruncă sau se dezbracă (spre partea stângă) de haină (albă sau, după poziţie, ceea ce se vede este căptuşeala unei haine închise la culoare). În stânga, în genunchi, este unul din fraţii Condurache. Primul militar, din stânga cadrului începând, este posibil să fie soldatul Popa Ionel. Arma acestuia este la 45 grade faţă de orizontală, spre deosebire de a soldatului din spatele lui (din care se vede ţeava armei şi casca), a cărui armă este la orizontală. Primul soldat din dreapta profesorului Ladiu, cu arma îndreptată perfect orizontal către acesta, este soldatul Grădeanu. Imediat lângă el, cu arma la 450, este soldatul Darii. Lângă el este caporalul Mailat  şi, cu pistolul scos din toc şi ţinut în sus în mâna dreaptă, căpitanul Carp Dando. Nu ştim ce anume l-a determinat pe căpitan să scoată arma la vedere, dar suntem convinşi că şi acest gest a fost o provocare în plus faţă de popuaţia civilă care, în continuare, în marea ei majoritate, se află pe trotuare şi priveşte.

Profesorul Ladiu continuă să se dezbrace şi să-şi arunce hainele pe jos. Primul soldat din dreapta profesorului Ladiu, soldatul Chiriac, ţine arma la 45 de grade, dezasigurată pe foc automat (vezi poziţia pârghiei de asigurare), cu degetul pe gardă, în spatele trăgaciului (sau pe trăgaci) şi priveşte către strada Napoca. În dreapta  lui, cu arma perfect orizontală, îndreptată către statuia Lupa Capitolină, este soldatul Grădeanu. Următorii doi soldaţi, întorşi cu faţa către profesorul Ladiu, cu armele la 450, sunt Mailat şi Darii. În marginea dreaptă a cadrului (după cum se priveşte la cadru), cu pistolul în mână şi parlamentând cu cineva din afara acestuia (al cadrului), este căpitanul Carp Dando. Mulţimea de privitori se află în continuare pe trotuare.

Urmează o fotografie care ne prezintă situaţia din Piaţa Libertăţii din perspectiva grupului ataşat demersului lui Călin Nemeş. Şapte-opt  persoane civile sunt în faţa dispozitivului militar, pe trecerea de pietoni, două au hainele ridicate, oferindu-şi pieptul gol militarilor, restul sunt staţionare. Din dispunerea personajelor nu rezultă nici un fel de intenţii agresive faţă de dispozitiv. Mult mai „agresive”, dacă se poate vorbi despre aşa ceva, par a fi cele două persoane civile din stânga imaginii, care, după postură, se pare că strigă către dispozitivul militar. A patra persoană numărând din stânga, din rândul civililor este Călin Nemeş. A şasea persoană din stânga, numărând din rândul civililor, este Ilea Daniel (are o mătură în mâna dreaptă). Soldatul Chiriac, în continuare cu arma dezasigurată pe poziţia „foc automat” şi degetul pe trăgaci, este primul militar numărând dinspre dreapta. Al treilea militar (numărând dinspre dreapta), acoperit de un soldat cu arma îndreptată aproape la orizontală şi cu care, se pare, discută (identificat drept caporalul Mailat), este căpitanul Carp Dando. Distanţa dintre căpitan şi Călin Nemeş este mai mare de 5-6 metri. Soldatul poziţionat în dreapta lui Ilea Daniel este Matiş Bogdan Mihai. El a declarat că a auzit comanda „foc”, dar nu ştie cine a ordonat acest lucru. De asemenea, declară că nu a fost atacat de nimeni şi că, în stare de confuzie, „şocat” fiind, a tras 11 cartuşe în aer, în momentul în care a auzit că se trage. De asemenea, confirmă că, încă de la coborârea din camion, căpitanul Carp Dando le-a ordonat soldaţilor să introducă încărcătorul la armă şi că mulţimea de pe margine (de pe trotuare), la auzul comenzii şi la vederea executării acesteia de către militari, a început să huiduie. El făcea parte din grupa a II-a de sub comanda caporalului Mailat, grupă care a ocupat poziţia de lângă Librăria Universităţii.

Fotografia care urmează prezintă o situaţie tensionată, care pare să se centreze către dreapta imaginii. Cu toate acestea centrul de greutate al fotografiei este pe stânga, fotograful încercând, probabil, să surprindă momentul în care, conform declaraţiilor participanţilor, căpitanul Carp Dando a îmbrâncit o persoană civilă, aceasta căzând pe jos. Comparând din fotografii poziţiile participanţilor, persoana căzută la pământ ar putea să fie Călin Nemeş (persoană care nu se regăseşte poziţional în cadrul următor), dar, mai probabil, conform declaraţiilor (şi după cum era îmbrăcat şi ca plagă împuşcată în raport cu poziţia), ar putea fi Lucian Matiş. Fotografia următoare este mişcată. S-a tras! Poate fi identificat pe ea Ilea Daniel (în continuare cu mătura în mână). Sunt persoane căzute la pământ şi persoane care fug dinspre dispozitivul militar, aplecate spre înainte, în poziţia clasică de fugă de sub foc, deci este clar că s-a surprins momentul executării focului asupra populaţiei civile. În planul îndepărtat este surprinsă manevra de degajare a colţului din faţa Hotelului Continental de către mulţimea de privitori. O parte dintre aceştia fug pe strada Universităţii, ceilalţi fug spre strada Napoca.

Martorul Jaşcău Vasile, fost subofiţer de Miliţie, împuşcat în picior în Piaţa Libertăţii, declară: „(…) S-a tras prima rafală, fără să aud de unde eram (în colţul intersecţiei de peste drum de Agenţia de Voiaj CFR), nici o somaţie legală sau vreun ordin. M-am întors să văd ce se întâmplă, pentru că eu nu credeam că s-a tras cu gloanţe adevărate, dar, când am văzut că sunt, căzuţi la pământ, oameni împuşcaţi, m-am răsucit pentru a sări peste gardul viu din spatele meu, moment în care a urmat a doua rafală care m-a prins în plin, în coapsa stângă, retezându-mi femurul în treimea inferioară. Am căzut pe trotuar unde am rămas aproximativ 45 de minute. În acest timp am observat că s-au tras în continuare alte rafale şi cum eram destul de aproape (10 – 15 metri) am văzut clar cum se trăgea la orizontală şi, fiind pe înserat, se vedea focul la gura ţevii. Din acea poziţie am observat un tânăr care, cu pieptul dezgolit şi printre gloanţe, a ajuns până la ofiţerul care comanda. S-au luat la trântă, au căzut pe jos, iar după o luptă scurtă, tânărul nu s-a mai ridicat, iar ofiţerul s-a ridicat şi a tras două focuri de pistolet în sus. Dădea semne că îl doare piciorul stâng, am văzut sânge la nivelul gleznei stângi, s-a lăsat din nou jos acuzând durere foarte mare la picior. A venit apoi o maşină militară ARO, în care erau trei sau patru ofiţeri superiori care l-au luat de jos pe căpitanul Carp Dando, iar când au trecut pe lângă mine (aproximativ la un metru), am strigat să mă ia şi pe mine, dar nu m-au luat. Au început să vină autosalvări, la care le-am făcut semn să mă ia dar, când s-au oprit în dreptul meu, militarii zbierau la ei să plece şi trăgeau rafale pe deasupra lor. Astfel au trecut circa 5 sau 6 salvări care nu au putut să ia nici un rănit. (…)”.

Această declaraţie, în sensul împiedicării acordării primului ajutor răniţilor din Piaţa Libertăţii, este întărită de declaraţia domnului Marin, la acea dată şofer pe una dintre autosalvărilor venite la faţa locului pentru a ridica răniţii şi a-i duce la spitale (din păcate, una dintre victimele din piață era tatăl acestuia, Marin Vergică, veteran de război). El declară că a fost împiedicat să-i ridice pe răniţi de către militarii din dispozitiv care au tras focuri de armă înspre el şi i-au strigat să părăsească zona. Acest aspect, absolut inuman, în afara oricăror prevederi ale tratatelor internaţionale, nu este cuprins în Rechizitoriul Procuraturii Militare din 29 mai 1998, deşi refuzul de a acorda primul ajutor, sau împiedicarea acordării acestui ajutor, este faptă penală, prevăzută, definită şi pedepsită ca atare în Codul Penal român.

Martorul Pastor Gheorghe, rănit în Piaţa Libertăţii, declară: „(…) De pe trotuar am auzit pe cineva care a zis către militari, în timp ce se deplasau către Continental: «Măi, copii, doar n-o să trageţi în fraţii voştri?». (…) Văzând diferenţa dintre noi, cei care strigam şi mulţimea de pe trotuare, ne-am hotărât să plecăm tot grupul către Piaţa Păcii, pe strada Napoca, gândindu-ne că cei de pe trotuare ne-ar urma (…). Totodată am auzit că se îndreaptă spre centru muncitorii de pe platformele industriale. Când să traversăm către Agenţia de Voiaj CFR l-am auzit pe căpitanul Carp Dando zicând să rămânem pe loc că are ordin să tragă. Nici atunci nu ne-am speriat dar, dintre noi, a ieşit un domn mai în vârstă care, în timp ce se dezbrăca în faţa militarilor, le-a spus: «Mă, dacă vreţi să trageţi, împuşcaţi-mă pe mine, c-am făcut războiul şi nu m-au împuşcat ei, nemţii şi ruşii, şi vreţi ca să-i împuşcaţi pe tinerii ăştia?». L-am văzut pe Călin Nemeş că se îndrepta şi el către grupul militarilor, cu bluza ridicată, zicând că n-au decât să tragă că noi ne apărăm numai cu piepturile. În acel moment am auzit comanda «Foc». Mă aflam foarte aproape de militari când am auzit din nou comanda «Foc» dată de căpitanul Carp Dando, iar pe militari uitându-se, miraţi, unul la altul dacă nu cumva le-a luat foc mantaua vreunuia dintre ei, apoi l-am auzit din nou pe căpitan zicând: «Da’ trageţi, odată, ce mai staţi!». În acel moment am văzut cum cei din rândul al doilea au tras în sus iar cei din faţă către noi. Eu fiind foarte aproape de ei şi, văzând că nu am păţit nimic, am strigat: «Nu fugiţi, că trag cu gloanţe oarbe!»; lumea s-a aruncat la pământ, eu ceva mai târziu văzând că se mai trage. M-am îngrozit când în dreapta mea am văzut o doamnă care, întinsă fiind pe spate, sângera foarte mult. (…)”. „Da’ trageţi, odată, ce mai staţi!” Şi militarii apasă pe trăgaci împuşcând la nimereală, pe cine apucă.

Referatul Procuraturii Militare Cluj: „Caporalul Dumitru Iulian, comandantul grupei a IV-a din cadrul Plutonului I, aflat sub comanda căpitanului Carp Dando, arată «în Piaţa Libertăţii am coborât în dreptul bisericii catolice, care era în stânga noastră şi am ocupat dispozitiv pe stradă, cu faţa spre strada Prahovei. Căpitanul Carp Dando, cu grupele 2 şi 3 s-a dus spre intersecţia cu strada Napoca şi strada Universităţii, la restaurantul Continental şi acolo i-am văzut cum ocupă poziţii în intersecţie, după care eu am auzit vocea căpitanului Carp ordonând „Foc!” şi am auzit imediat cum militarii au început să tragă. Am văzut oamenii civili pe stradă, căzând jos şi apoi am auzit o a doua serie de rafale.» Grupa a II-a din Plutonul I comandat de căpitanul Carp Dando a fost condusă de caporalul Mailat Ioan. Acesta arată că «un civil se apropia de căpitanul Carp Dando, şi-a ridicat hainele şi l-a prins pe ofiţer de mâna stângă. Căpitanul Carp Dando l-a împins, civilul s-a dezechilibrat şi a căzut, s-a ridicat din nou şi s-a dus la ofiţer, s-a agăţat de el şi au căzut amândoi jos. Din acest moment, militarii din grupa a 3-a au deschis focul şi am văzut cetăţeni civili căzând pe stradă.» Rănirea ofiţerului, prin împuşcare în piciorul stâng, a făcut obiectul actelor de cercetare, stabilindu-se că a fost împuşcat de un militar din subordinea sa, care a vrut să-l împuşte pe civilul care l-a prins de mână şi cu care a căzut în intersecţie. Astfel, caporalul Mailat Ioan arată că: «Soldatul Guldea Constantin l-a împuşcat în picior pe căpitanul Carp Dando, încercând de fapt să-l împuşte pe acel civil care era peste ofiţer, la pământ. Imediat, înainte de momentul tragerii cu armele de foc, nu am auzit somaţia „Stai”, „Stai, că trag” şi nu am văzut să se tragă întâi focuri în plan vertical.» Acţionând în baza ordinelor primite anterior, cu plutonul din subordine, în faţa restaurantului Continental, loc unde cu două zile înainte a efectuat o recunoaştere, căpitanul Carp Dando a comis cu vinovăţie infracţiunea de instigare la omor deosebit de grav. El a observat că nu se află în faţa unor elemente turbulente, bande de huligani, ci în prezenţa oamenilor care demonstrau, care cereau să nu intervină armata şi să nu se tragă în demonstranţi, dar a continuat să intre cu cele două grupe în intersecţia din faţa restaurantului Continental, le-a desfăşurat în lanţ de trăgători, a scos pistolul din toc şi a ordonat militarilor să introducă cartuş pe ţeavă, apoi a ordonat «Foc!», fără alte somaţii anterioare. (…)”

În sprijinul declaraţiilor martorilor, vin fotografiile realizate de Răzvan Rota, la faţa locului, în timpul derulării evenimentelor. Acestea ne arată, întinşi pe jos, morţi şi răniţi, mulţimea care evacuează, în fugă, trotuarul din faţa Continentalului. Băiatul cu mătura din primul plan este Ilea Daniel (împuşcat în picior în momentele următoare). În partea dreaptă a lui Ilea Daniel, pe direcţia privirii acestuia, se poate observa o aglomerare care, în fotografia următoare, se desluşeşte foarte clar: ofiţerul, căpitanul Carp Dando, se luptă cu cineva. Ofiţerul este deasupra, în spatele lui fiind un militar care parcă se pregăteşte să lovească cu patul armei. Pe jos sunt morţi şi răniţi, trotuarul din faţa Continentalului s-a golit de privitori, iar pe cel din faţa Agenţiei de Voiaj CFR se văd oameni fugind. Se observă soldaţi cu arma în poziţie de tragere, ţinută perfect la orizontală înspre direcţia Librăria Universităţii. Fotografia următoare ne prezintă populaţia civilă adăpostită după maşini, copaci şi gherete pe trotuarul din faţa Agenţiei de Voiaj CFR şi în spatele gardului viu de peste drum de Agenţia de Voiaj CFR şi Librăria Universităţii.

Fotografia următoare ne arată succesiunea firească a conflictului dintre căpitanul Carp Dando şi unul dintre manifestanţi. Scena este parţial acoperită de către un privitor cu o pălărie cu boruri pe cap. Căpitanul începe să se ridice de la pământ. Se ridică din poziţia „patru labe”, este în genunchi, pare că se sprijină pe mâna stângă, în mâna dreaptă având pistolul. Din manifestant se văd picioarele, în poziţie uşor flexată cu genunchii către gură, pornind o mişcare de rostogolire din stânga către dreapta, picioarele fiind orientate către Librăria Universităţii. Trotuarele din faţa Continentalului şi de pe lateralele acestuia sunt pustii, complet golite de privitori. La fel se prezintă şi trotuarul din faţa Agenţiei de Voiaj CFR. Intersecţia este complet degajată, nu sunt prezenţi decât militarii şi câţiva trecători ocazionali. În fotografia următoare căpitanul Carp Dando este complet ridicat în picioare şi păşeşte înspre Agenţia de Voiaj CFR. Ţine pistolul în mâna dreaptă, orientat în sus. Manifestantul îşi continuă mişcarea de rostogolire pe partea dreaptă (mult mai pronunţată). Intersecţia este complet ocupată de militari. Se observă în faţa Continentalului un soldat cu arma în poziţie de tragere, în plan orizontal, îndreptată către Librăria Universităţii. Se observă că şi trotuarul din faţa Librăriei este complet golit de privitori. Pe jos sunt morţi şi răniţi. Fotografiile următoare îl arată pe căpitanul Carp Dando, în picioare, ţinând pistolul în mâna dreaptă, orientat orizontal înspre strada Napoca, lângă cel cu care s-a luptat – acesta şi-a încetat mişcarea de rostogolire şi este întins pe burtă, cu capul spre strada Napoca (faţa înspre strada Universităţii) şi picioarele către colţul Librăriei Universităţii. Soldaţii  au armele în poziţie de tragere, orientate orizontal spre strada Napoca şi spre strada Universităţii. În colţul Continentalului este un soldat care ţine arma în plan vertical, orientată în sus, în dreapta lui (ca sens de privire a fotografiei), un alt soldat îşi ţine arma la piept. Trotuarele sunt complet degajate de privitori. Pe jos sunt morţi şi răniţi.

Fotografiile următoare îl prezintă pe Ilea Daniel cum este transportat de către două persoane tinere din zona în care a fost împuşcat (intersecţia Librăria Universităţii – Hotel Continental) pentru a fi ascuns de militarii transformaţi, în mod ilegal, în organe de restabilrea ordinii şi de represiune, pentru a i se acorda primul ajutor; în fotografia următoare îl vedem întins pe iarbă şi examinându-şi rana prin împuşcare din coapsa piciorului stâng.

În Piaţa Libertăţii, în 21 decembrie 1989, între orele 15.45 – 15.55 (în cel mult 10 minute), au fost ucise 12 persoane (Szabo Attila, Merca Aurel, Matiş Lucian, Jurja Sorinel Dorinel, Pedestru Horia, Marin Vergică, Tamasz Burgya Iosif, Cristurean Rodica, Egyedy Imre, Borbely Istvan, Cioară Viorel şi Ţiclete Mihai Călin) şi au fost rănite grav alte 26 de persoane (Nemeş Alexandru Călin, Nagy Eugen, Danea Mihai, Nagy Aba, Lupşa Dorel, Csudom Ştefan, Machek Mircea Eduard, Farkas Csilla Ildiko, Suciu Ladislau, Lăpuşan Dorel, Czegheni Mariana, Feher Victor, Bărdaş Livia, Mureşan Emil, Ilea Daniel, Pascu Traian, Dulca Augustin, Pastor Gheorghe, Lung Ioan Dan, Doboş Mihai Odon, Jaşcău Vasile, Nemeti Cristea Niculae, Falup Alexandrina Laurenţia, Borhidi Ioan, Durdeu Marius – care la data împuşcării avea numai 6 ani! – şi Bălan Ioan).

ANEXE:

Raportul Comisiei Senatoriale pentru cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989 (Secţiunea 6: Evenimentele desfăşurate în perioada 16 – 31 decembrie 1989 în municipiul Cluj-Napoca şi judeţul Cluj, Bucureşti 1992) descrie iniţierea acţiunii protestatare din Piaţa Libertăţii după cum urmează: „În ziua de 21.12.1989, în jurul orelor 12.00, în timp ce posturile naţionale de radio şi televiziune transmiteau mitingul din Piaţa Palatului din Bucureşti, în momentul în care Nicolae Ceauşescu a fost întâmpinat cu proteste de către participanţii la miting şi emisiunile radio şi TV s-au întrerupt, din clădirea aflată în Piaţa Libertăţii şi care avea la parter Librăria Universităţii, s-a strigat de 3 – 4 ori «Victorie!». Persoanele aflate în piaţă au fost dezorientate, neştiind ce se întâmplă. Ulterior s-a aflat că populaţia Bucureştiului, chemată la «miting de adeziune şi înfierare a acţiunilor de la Timişoara», l-a huiduit pe Ceauşescu. Unele persoane aflate în Piaţa Libertăţii, printre care şi Călin Nemeş, au încercat să oprească trecătorii pentru a organiza ad-hoc un miting de solidaritate cu acţiunile revoluţionare, antidictatoriale, desfăşurate în oraşul Timişoara. Nereuşind acest lucru, acest grup unic protestatar au hotărât să se deplaseze la rude, prieteni şi cunoştinţe, pentru a-i mobiliza pentru ca la orele 15.00 să organizeze o formă concretă de protest împotriva dictaturii şi de solidaritate cu Timişoara. Întâlnirea urma să se desfăşoare în Piaţa Libertăţii. Nemeş Călin şi Radu Negru s-au deplasat în apropiere, la restaurantul Pescarul unde, potrivit declaraţiei lui Călin Nemeş, au consumat câte 100 ml. coniac. Aici au discutat despre formarea unui grup de demonstranţi care să protesteze în Piaţa Libertăţii. Tot aici s-a aflat că în jurul orelor 14.00, muncitorii de la C.U.G. se pregăteau să se deplaseze spre centrul oraşului pentru a-şi mainfesta solidaritatea faţă de muncitorimea din Timişoara. În jurul orelor 15.00 un grup de aproximativ 15 persoane, între care Călin Nemeş, Matiş Lucian, Lodin Gavril (de fapt, Ladiu Gavril – n.n.), s-au deplasat în Piaţa Libertăţii, iar către orele 15.20, Nemeş Călin s-a adresat celor din jur, solicitându-le să-şi manifeste dezaprobarea faţă de pierderile de vieţi omeneşti săvârşite la Timişoara, încercând totodată să oprească circulaţia publică din zonă. Mai multe persoane au început să scandeze «Jos dictatura!», «Libertate!», «Timişoara!» şi să cânte «Deşteaptă-te române!». Aceste manifestări pro-Timişoara şi antidictatoriale, receptate de persoanele aflate în Piaţa Libertăţii, coroborate cu ştirile propagate de posturile străine de radio despre evenimentele de la Timişoara, a acţiunilor deschise anticeauşiste ce se aflau în derulare în Bucureşti, precum şi pe fondul stării precare economice şi sociale a populaţiei, au permis obţinerea adeziunii unui număr tot mai mare de trecători. Către orele 15.30 – 15.40, mulţimea aflată în piaţă era într-o stare puternic tensionată, opţiunile antidictatoriale se clarificaseră şi se exteriorizau fără teamă. Grupul avea şi un lider care îi striga ideile, fiind ascultat şi urmat de cei cu care venise în jurul orei 15.00 în Piaţa Libertăţii.”

Pastor Gheorghe, participant la evenimente şi rănit în cursul acestora, actualmente preşedintele Asociaţiei Adevărul despre Revoluţie din Cluj, formată din răniţii şi urmaşii eroilor martiri din Decembrie 1989: „Joi, 21 decembrie 1989, trecând prin Piaţa Libertăţii pe la ora 12.00 am auzit strigându-se «Victorie», «Victorie» de la una din ferestrele redacţiei «Tribuna» (Ulterior s-a aflat că cel care a strigat (dar nu de la fereastra revistei „Tribuna” ci de la fereastra sediului Asociaţiei Scriitorilor – declaraţia poetului şi lingvistului Nicolae Mocanu: „Eu eram împreună cu Valentin Taşcu, nu la „Tribuna”, ci la sediul Asociaţiei Scriitorilor, unde lucra Doina Cetea. Acolo am ascultat, la radio, mitingul. Dincolo, la „Tribuna”, se urmărea la televizor. Ferestrele au fost deschise spre Piaţa Libertăţii, de la Asociaţia Scriitorilor, şi de acolo s-a strigat «Victorie!»”), este criticul literar Valentin Taşcu, poet şi cercetător la Institutul de Lingvistică şi Istorie Literară „Sextil Puşcaru” din Cluj-Napoca. Valentin Taşcu spune că a fost chemat de la Bucureşti prin telefon acasă şi i s-a spus să meargă la Redacţia revistei „Tribuna” şi să urmărească la televizor mitingul din Piaţa Palatului. El declară că este sigur că şi alţi colegi de-ai lui, scriitori, poeţi, lingvişti, aflaţi în dimineaţa aceea în redacţia ziarului „Tribuna”, au fost chemaţi acolo, nu au venit de bună voie. Scriitorul Mircea Muthu declară că se afla în redacţie pentru că aşa a simţit el în acea dimineaţă: că este mai bine să urce dacă tot trecea prin zonă. În momentul în care s-a întrerupt emisiunea T.V., întreaga încăpere a fost cuprinsă de surescitare, toţi s-au gândit că, gata, s-a terminat cu dictatorul, motiv pentru care mai multe persoane s-au repezit să deschidă ferestrele care dau către strada Universităţii, peste drum de hotelul Continental. Au strigat mai mulţi de bucurie dar Călin Nemeş a reţinut vocea lui Valentin Taşcu. Valentin Taşcu declară că, cuprins de frenezie, a strigat de 3-4 ori „Victorie” pe fereastră. Nicolae Mocanu completează imaginea despre cum intelectualitatea clujană vroia să-şi manifeste dezacordul cu ceea ce se întâmpla la Timişoara: „Cu o zi înainte fusese, la Institut, expo-ziua Creangă cu D. Vişan, Mihadaş etc., apoi seara am fost toţi la Doru Stoica la atelier, unde am stabilit (Vişan, Mihadaş, Taşcu, eu) să organizăm, în seara premierei teatrale care avea loc a doua zi, un pelerinaj tăcut, cu lumânări aprinse, la statuile Blaga şi Eminescu (urma, fără să spunem nimic, să împrăştiem spectatorilor lumânări, apoi să ieşim în faţa Teatrului). Despre această iniţiativă, eu i-am spus, a doua zi, lui Mircea Muthu, la „Tribuna”; a fost şi el de acord. După întreruperea emisiunii, eu am plecat la Institut iar Taşcu acasă”. – n.m). M-am oprit împreună cu câţiva trecători uitându-ne miraţi să vedem exact de unde vine acel strigăt dar n-am văzut pe nimeni la vreuna din ferestre. Cineva a întrebat: «mă, voi aţi auzit că Timişoara s-a răsculat, că-i înconjurată de trupe şi că se trage în femei şi copii?». Eu am auzit la radio Europa Liberă în 18 decembrie şi la Vocea Americii în 18 şi 20 decembrie transmiţându-se răpăit de mitralieră şi strigăte, dar cu toate acestea nu-mi venea să cred că în Timişoara se poate întâmpla aşa ceva. Dar nici unul dintre noi n-a plecat mai departe către treburile lui aşteptând parcă să se întâmple ceva. La un moment dat vine către grupul nostru un domn înalt, atletic, tuns scurt, zicându-ne: «hai să dispărem de aici că de vine o dubă ne ia pe toţi şapte şi ne ascunde». Abia atunci ne-am uitat unii la alţii şi ne-am prezentat dar cu mare neîncredere, totuşi, unii faţă de alţii: Nemeş Călin, Rogozan Ionică, Radu Negru (persoana atletică despre care toţi au crezut că este „securist”, până în momentul în care s-a prezentat, şi Călin Nemeş a constatat că este soţul unei colege de serviciu de la Teatrul Naţional – n.n.), Vasian Mircea, Toşa Ghiţă, Petrişor Traian şi subsemnatul. Fiecare a mărturisit c-a auzit la radio sau de la cunoştinţe de grozăviile din Timişoara şi cum că «s-a hotărât ştergerea de pe pământ a oraşului Timişoara». Fiind foarte puţini la acea oră în piaţă ne-am hotărât să revenim la ora 15.00 şi fiecare din noi să aducă câţi mai mulţi prieteni şi colegi.” (În acest loc al discuţiei, după cum ne-a povestit domnul Radu Negru, s-a petrecut un fapt oarecum hilar: Rogozan Ionică, student la acea dată, avea întâlnire cu unul dintre profesorii lui la ora 14.00, oră la care se hotărâse, iniţial, să se reîntâlnească viitorii protestatari, şi i-a rugat pe ceilalţi să poată participa şi el la „revoluţie”, să amâne întâlnirea cu o oră – n.m.). În ceea ce priveşte „priza la mase” a întreprinderii celor şapte să urmărim, în continuare, declaraţia lui Pastor Gheorghe: „La acea dată eram angajat la I.T.I.M. unde după ce am ajuns pe la ora 13.30 mi-am anunţat 27 colegi să vină în Piaţa Libertăţii la ora 15.00. «Ce să facem acolo?» m-au întrebat câţiva. Nu ştiam nici eu ce trebuia să facem exact pentru că de cei care mă despărţisem cu o jumate de oră în urmă nu ne-am gândit la ce anume am putea noi face dar le-am zis că ar trebui să fim măcar prezenţi mai mulţi într-o piaţă să ne vadă cineva şi să luăm atitudine cu privire la ce se întâmplă la Timişoara. Ne-am reîntâlnit la ora 14.45 toţi cei şapte, cu mine venind de la institut doar un coleg, Halo Alexandru. Eram aşezaţi în faţa Băncii Naţionale vis-a-vis unde grupul număra acum aproximativ 25 – 30 de persoane. Cineva a început să cânte «Deşteaptă-te române», imediat şi ceilalţi dar după primele două versuri ne-am oprit nu mai ştiam restul strofelor, aşa că am început să cântăm «Hai să dăm mână cu mână» (Hora Unirii) dar după primele versuri am renunţat. În tot acest timp trotuarele din faţa Librăriei Universităţii şi Agenţiei de Voiaj C.F.R. s-au umplut de cetăţeni care se uitau la noi. Sesizând că suntem puţini i-am chemat să vină la noi; unii au motivat «că au familie şi copii de crescut». Atunci Petrişor Traian a replicat: «şi eu am copil de crescut dar nu-mi ajung o jumătate de pachet de unt şi şapte ouă pe lună». Dialogul se purta de pe un trotuar pe celălalt. Pe la 15.20 am văzut o maşină a miliţiei cu trei miliţieni în ea iar cel din faţă dreapta vorbea la microfon, dar maşina nu s-a oprit şi nici miliţienii nu au luat vreo poziţie faţă de noi. Încurajaţi, poate şi de acest fapt, am luat hotărârea să oprim circulaţia dinspre Continental înspre Piaţa Avram Iancu, drept pentru care am invadat carosabilul din faţa Băncii Naţionale, moment în care o «tovarăşă» pe nume Mureşan (actualmente deţinătoare de certificat de «Luptător cu merite deosebite în Revoluţie») angajată a primăriei ne-a apostrofat cu cuvintele: «golanilor, dacă nu mergeţi acasă vă aranjez eu pe toţi». Întâmplător traversa strada un miliţian mai în vârstă iar «tovarăşa» l-a somat să ia atitudine împotriva noastră dar el s-a motivat că este după orele de program şi se îndreaptă spre casă. Călin Nemeş văzând că nu este singur şi că miliţianul nu a luat nici o măsură, şi-a ridicat bluza zicând către acea «tovarăşă» şi către miliţian: «Trageţi în noi ca în Timişoara». Câteva maşini pe care am vrut să le oprim ne-au ocolit dar Călin s-a aşezat în faţa unui autoturism Dacia 1100, punând mâinile pe capota din faţă; şoferul a apăsat pe acceleraţie apoi a frânat brusc cu intenţia vădită de a-l arunca jos pe Călin care se urcase pe maşină. Mulţimea a reacţionat imediat înconjurând maşina; câţiva l-au bruscat pe şofer dar Călin s-a urcat pe capota maşinii şi a ţinut primul discurs pe care l-am auzit în acea piaţă şi care suna cam aşa: «Oameni buni, sunt împuşcaţi fraţii şi surorile noastre în Timişoara şi voi staţi pasivi? Haideţi cu noi!». Apoi a strigat «Timişoara, Timişoara!» şi din mulţime cineva i-a răspuns: «Jos dictatorul, jos Ceauşescu!». În acele momente m-am gândit că ar fi bine dacă m-aş duce la biserica Sfântul Mihail să trag clopotele. L-am luat cu mine pe colegul Halo eu neştiind limba maghiară; la biserică o doamnă în vârstă i-a spus colegului că clopotele sunt acţionate electric şi cheile nu sunt la ea.” Ce-au căutat oamenii în Piaţa Libertăţii? Cum au ajuns ei acolo să fie împuşcaţi în plină stradă? Mulţi erau acolo din întâmplare. S-au nimerit acolo, asta le-a fost soarta. Alţii şi-au urmat-o. Aşa a fost şi cu Borhidi Ioan, rănit în Piaţa Libertăţii: „Profund indignat de cele întâmplate la Timişoara, fapte de care am aflat prin Radio Europa Liberă, după cuvântarea televizată a dictatorului Nicolae Ceauşescu, întreruptă cu huiduieli şi aflând că o coloană de la C.U.G. se îndreaptă către Piaţa Libertăţii, m-am decis să particip şi eu la manifestaţie pentru a-mi exprima paşnic dezacordul faţă de regimul Ceauşisto-comunist. La ora 15.00 am plecat de la Unitatea numărul 2 a Intreprinderii Feleacul de pe strada H. Barbusse, pe jos, spre Piaţa Mărăşti pentru a lua un troleibus. Întrucât troleibusele fiind tixite nu prea opreau în staţie am pornit spre centru tot pe jos. În apropiere de Regionala C.F.R. am fost ajuns din urmă şi depăşit de un T.A.B. (autovehicul militar) care a luat-o la stânga pe lângă actuala Prefectură. M-am angajat pe strada Petru Groza şi m-am îndreptat spre Piaţa Libertăţii pe trotuarul din dreapta.”

Alţii, ca Czegeni Mariana, au crezut că în Piaţa Păcii se va desfăşura un miting de protest legat de reprimarea demonstranţilor de la Timişoara, drept pentru care: „În ziua de 21.12.1989 mă aflam în Piaţa Libertăţii din Cluj-Napoca, în faţa Librăriei Universităţii, în jurul orei 14.30, în drum spre Piaţa Păcii (…). Am rămas în faţa Librăriei atrasă fiind de gălăgia demonstranţilor (…)”

Feher Victor este unul dintre cei 22 de răniţi din prima tură de trageri efectuate cu arma de foc de către Armată în Piaţa Libertăţii. Aflase şi el că în 16 decembrie 1989 la Timişoara avusese loc o manifestaţie de protest împotriva lui Ceauşescu, care fusese înăbuşită în sânge. La servici fusese prelucrat de către şefi cum că n-a fost o revoltă, ci un grup de huligani au protestat împotriva fostului dicatator. „În 21.12.1989 am vizionat la postul de televiziune mitingul ţinut de Ceauşescu la Bucureşti cu scopul de a calma poporul şi de a dezminţi cele petrecute la Timişoara. La ora 15.00 am terminat programul de lucru la Atelierele C.F.R. şi am pornit spre centrul oraşului. Am luat-o pe strada Horea către Piaţa Mihai Viteazul. Acolo am văzut tanchete şi scutieri. Mi-am continuat drumul către Piaţa Libertăţii unde se aflau un număr foarte mare de oameni. În faţa Librăriei Universităţii erau grupuri de oameni. Printre ele şi grupul condus de Călin Nemeş şi Lucian Matiş.”

Jaşcău Vasile era pensionar de un an. Fusese subofiţer de miliţie în cadrul Serviciului de Circulaţie Rutieră. De când cu pensia, luase obiceiul de a asculta permanent radio Europa Liberă şi în fiecare seară adormea numai după ce asculta ultimele ştiri. „Astfel, în seara zilei de 16 decembrie 1989, am aflat de la acest post despre tragedia din Timişoara, lucru ce m-a impresionat foarte puternic în două feluri: în primul rând m-am bucurat că, totuşi, se mişcă ceva şi la noi, iar în al doilea rând m-am întristat de atrocităţile prezentate de către reporterul de la Europa Liberă. În ziua de 21 decembrie 1989, în jurul orelor 14.00, lucram într-o grădină din apropierea Unităţilor Militare din Someşeni. Am observat că zeci de blindate şi camioane cu militari se îndreptau spre oraş. Ştiind ce se întâmplase la Timişoara, când au trecut prin dreptul meu, am strigat la ei, de mai multe ori: «Să nu trageţi în oameni!». Nu m-am mulţumit cu atât, am luat maşina personală, plecând şi eu înspre oraş. Deşi locuiam şi la acea dată în Piaţa Mărăşti, nu m-am oprit acasă ci am mers în continuare pe urmele şenilelor imprimate în asfalt, ajungând astfel în Piaţa Libertăţii unde mi-am parcat maşina în faţa bisericii Sfântul Mihail. Aflând de la cineva că pe strada Universităţii cineva s-a urcat pe o maşină şi vorbeşte oamenilor, m-am deplasat pe trotuarul de lângă parcul din piaţă, iar când am ajuns în colţul parcului, vis-a-vis de Librăria Universităţii, m-am întâlnit cu un vechi prieten, Cenan Emil, cu care am schimbat câteva cuvinte, asta până în momentul în care a venit armata.”

Machek Mircea-Eduard: „Ştiind ceea ce s-a întâmplat la Timişoara, am urmărit la televiziunea naţională mitingul de la Bucureşti, dorind să văd ce se întâmplă. Când, la un moment dat, mulţimea a început să huiduie, m-am decis să mă duc în oraş să văd dacă se întâmplă ceva. Având un copil mic şi soţia fiind în spital am dus fetiţa la socri în cartierul Mănăştur. De acolo am luat un troleibus înspre centru. Asta se petrecea în jurul orelor 14.00. Din staţia de la Facultatea de Agronomie am mers pe jos. În drum spre centru am văzut pe străduţele laterale camioane militare şi plutoane de soldaţi echipaţi cu tot harnaşamentul. Ajuns în Piaţa Libertăţii am văzut mulţime agitată. Aici m-am întâlnit cu un fost coleg de şcoală generală, Pripon Ioan.” Încetul cu încetul, lumea se adună în piaţă. Cu toată agitaţia celor 15 – 16 persoane, care se aflau în preajam lui  Călin Nemeş, cei de pe margini nu doresc să se implice. Deci cei care ar fi putut să producă „destabilizări” nu erau chiar atât de mulţi încât să justifice o acţiune armată, mai ales una de amploarea celei care am arătat că s-a pregătit de către factorii de răspundere. Dar regimul nu poate să rişte. Nu. Ce conta un război civil pus în balanţă cu pierderea privilegiilor?

Martorul Popa Emil-Vladimir declară în 15 ianuarie 1990: „Am observat în centru, pe trotuare şi chiar şi pe drum, vis-a-vis de Bancă, grupuri de oameni care dădeau impresia unei aglomerări mai mari decât obişnuite şi se simţea o oarecare tensiune în rândul populaţiei. În final m-am urcat cu mama pe scările de la barul „Continental”, pentru a vedea mai în clar ce se întâmplă. (…) Grupul ce se afla pe trotuarul pieţii, vis-a-vis de Bancă, compus din aproximativ 20 persoane, mai mult tineri dar şi oameni maturi, se agita, strigau: „Veniţi cu noi”, „Libertate”, „Jos dictatorul”, „Suntem cu Timişoara” şi alte lozinci revoluţionare. Desprins din grupul respectiv şi agitându-se pe partea carosabilă, l-am recunoscut pe Nemeş Călin care se agita în mod deosebit, se adresa celor din jurul lui să vină cu grupul respectiv. S-a aşezat chiar în genunchi în stradă ca să sublinieze intensitatea rugăminţii. (…) Lângă el au venit apoi şi alţi tineri, în special unul mic, brunet, pe care nu-l cunosc, şi care se manifesta vociferând. (…) În timpul acesta dinspre Restaurantul Ursus, respectiv dinspre colţul Pieţii cu 30 Decembrie, a venit un camion militar care s-a oprit aproximativ în dreptul gangului cu fişierul cu filme, respectiv strada Bob şi din camion a coborât un pluton de militari – 3 grupe. Două din grupe, sub comanda unui ofiţer cu grad de căpitan, au venit la intersecţia de la Continental şi au intrat în dispozitiv, răspândindu-se, o grupă pe colţul Librăria Universităţii – colţul Pieţii, orientat cu faţa spre strada Petru Groza, iar o grupă a intrat pe strada Napoca şi nu reţin unde s-au dus anume. Când militarii au sosit la colţul Pieţii, atât grupul tinerilor care se aflau în faţa Băncii, cât şi alte persoane aflate pe trotuare, au început să huiduie. Precizez că huiduielile au început întâi mai puţin intens, dar s-au intensificat când a început primul incident între civili şi militari şi anume: grupul din piaţă s-a îndreptat spre grupa de militari şi au început, unii dintre ei, să-şi desfacă hainele, să strige la militari «să tragă în ei», folosind diferite expresii şi, la un moment dat, acel băiat mai mic şi brunet, aflat aproximativ în preajma lui Călin Nemeş s-a apropiat mai mult de militari şi ofiţer şi, probabil, l-a îmbrâncit sau l-a împins, căci am văzut reacţia ofiţerului când l-a împins cu mâna peste faţă sau cap, aşa încât acesta a căzut jos. În momentul acesta, toată lumea care privea scena, a început să huiduie pe ofiţer şi pe militari şi am văzut când ofiţerul şi-a scos pistolul din toc şi-l ţinea cu o mână ridicat şi, dintr-o dată, au răsunat împuşcături şi am văzut oameni căzând. Ştiu precis că până în acel moment Călin Nemeş nu a avut nici un conflict cu ofiţerul sau cu alţi militari. Cel care a avut conflictul era acel băiat brunet. În momentul în care am auzit împuşcăturile şi am văzut oameni căzând am împins-o pe mama la pământ şi m-am culcat şi eu. Am observat cum un militar de pe la mijlocul drumului ţinea arma în sus şi trăgea rafale de gloanţe, iar un caporal, de fapt singurul gradat din grupă, pe care l-am recunoscut, în poza nr. 9 ce mi se arată, ca fiind al doilea militar dinspre dreapta spre stânga, trăgea cu pistolul mitralieră ţinut la şold, rafale direct în populaţie. Nu am observat ce făceau ceilalţi militari, imaginea arătată mai sus mi-a rămas întipărită şi de aceea o pot reda. (…)”.

Martorul Schintee Constantin Ioan declară, în 17 ianuarie 1990: „În ziua de 21.12.1989, în jurul orelor 1530 mă aflam la Librăria Universităţii, înăuntru, pentru ca să mă uit după nişte cărţi beletristice şi manuale pentru copii. La un moment dat am văzut agitaţie afară şi pe partea carosabilă din faţa Băncii. Acolo erau un grup de aproximativ 50 de persoane care strigau lozinci revoluţionare. La foarte scurt timp, când eu ieşisem deja din Librărie şi stăteam în colţul acesteia pe trotuar, a sosit un camion militar din care au coborât mai mulţi militari şi spre Librăria Universităţii a venit un grup de aproximativ 20 de militari conduşi de un cadru, nu ştiu dacă ofiţer sau subofiţer, întrucât erau mai la distanţă şi eu am 21 dioptrii la ochelari. Militarii erau îmbrăcaţi în uniformă kaki şi, după aparenţe, erau din Ministerul Apărării Naţionale. (…) Am reţinut figura unuia care avea ceva grade, era mai negricios, cu mustaţă căzută şi care era în jur de 35 – 40 ani. Aceştia au format un cordon care a blocat intersecţia pe Napoca, Universităţii şi Piaţa Libertăţii spre centru. Când au apărut soldaţii, grupul din stradă s-a îndreptat spre ei, a început să-i huiduie precum şi alţii care ne aflam pe trotuare (…). Printre cei de pe carosabil l-am recunoscut pe Călin Nemeş, (pe) care îl cunoşteam nu personal dar din apariţiile lui pe scenă ca prezentator de spectacole şi care era parcă agitatorul principal al grupului şi lângă el se mai afla încă unul mai micuţ de statură, brunet şi cu aspect fizic mai plăcut ca şi Călin Nemeş. Şi acesta era exaltat şi împreună cu Călin Nemeş şi-au desfăcut hainele la piept, s-au îndreptat spre cordonul de militari, îndemnându-i cu vorba să tragă în ei pentru că şi ei sunt români ca şi ei şi alte expresii de genul acesta. Reţin că pe cel mai mic, la un moment dat, conducătorul grupului de militari l-a împins de a căzut jos şi Călin Nemeş s-a apropiat de ofiţer, moment în care am auzit comanda „Foc” şi militarii au început să tragă direct în populaţie, fără nici un foc de avertisment. (…)”.

Martorul Borhidi Ioan, rănit în Piaţa Libertăţii,  declară: „(…) Ajuns în dreptul monumentului Lupa Capitolină am observat deja la intersecţia cu Librăria Universităţii, Hotel Continental şi Agenţia de Voiaj CFR un grup de militari în mijlocul străzii. (…) Apreciez că era aproximativ ora 15,40 – 15,45. Am observat în centrul intersecţiei o grupă de militari (…) cu comandantul în partea stângă a lor. În faţa militarilor circa 4 persoane (1 – 2 dezbrăcaţi până la brâu), mulţime şi persoane în vârstă pe trotuare. Atmosfera era încinsă, se fluiera, se huiduia. În momentele imediat următoare, am observat un tânăr, care era în faţa militarilor, năpustindu-se la comandant şi încercând, probabil, să-l imobilizeze. După o luptă scurtă, comandantul reuşeşte să-l respingă pe tânăr care cade. După această fază, un al doilea tânăr sare la comandant şi pe fondul acestei lupte, în timp ce se fluiera, huiduia, un militar din centrul dispozitivului trage o rafală de pistol mitralieră în sus, în timp ce ceilalţi militari din dispozitiv au tras fiecare pe direcţia lui, fără a aştepta reacţia la focul de avertisment (…)”.

Martorul Feher Victor, împuşcat în picior în Piaţa Libertăţii, declară: „(…) În faţa Librăriei Universităţii erau grupuri unde se afla şi grupul de la Arte Plastice în frunte cu Călin Nemeş şi Lucian Matiş. În acel moment mă aflam pe partea opusă a Librăriei Universităţii unde mi-am dat seama că se întâmplă ceva văzând apariţia unei maşini militare în care se afla un pluton de soldaţi care s-a postat pe trecerea de pietoni de la colţul Librăriei Universităţii formând o baricadă în poziţie de tragere. Mulţimea de oameni aflată acolo a început să huiduie şi să scandeze lozinci. La un moment dat, din grupul de la Arte Plastice, a ieşit Lucian Matiş care a mers în faţa comandantului de pluton căpitan Dando (am aflat ulterior cum îl cheamă) cu care a avut un schimb de replici mai dur. Căpitanul l-a îmbrâncit pe Matiş, ducând mâna la pistolul pe care îl avea în dotare. În acel moment plutonul care forma baricada a deschis focul asupra mulţimii. După prima rafală de foc am căzut împuşcat în piciorul drept (…)”.

Martorul Lăpuşan Dorel, rănit în Piaţa Libertăţii, declară: „(…) Doi sau trei tineri făceau presiuni asupra soldaţilor (îi forţau să se retragă apropiindu-se foarte mult de ei), unul dintre tineri avea o haină pe mână cu care a făcut un gest, lovind aerul spre soldaţi, soldaţii din dispozitivul de apărare părând foarte speriaţi de ce se întâmplă. Imediat după aceasta s-a deschis focul, eu neauzind nici o comandă de deschidere a focului. (…).”

Martorul Paşcu Traian, rănit în Piaţa Libertăţii, declară: „(…) O grupă de 5 – 6 soldaţi erau aliniaţi cu faţa la strada Napoca iar o grupă spre Lupoaică, în faţa cărora se afla un grup de câţiva demonstranţi. Până în acel moment nu se trăsese, se purtau discuţii între grupul de demonstranţi din stradă şi soldaţii din faţa lor. Un soldat l-a lovit cu patul puştii pe un demonstrant care a căzut la pământ. După ce acest demonstrant s-a ridicat, la câteva momente, s-a deschis focul în toate direcţiile, iar soldaţii cu faţa spre strada Napoca, în special 2 – 3 din partea stângă, au tras în demonstranţii care se aflau pe trotuarul străzii Universităţii, lângă Continental, grup în care mă aflam şi eu. (…).”

Martorul Pastor Gheorghe, rănit în Piaţa Libertăţii, declară: „(…) În acel moment, în Piaţă, a intrat, dinspre strada 30 Decembrie, un camion militar care s-a oprit în faţa magazinului Elegant, din care au sărit soldaţi echipaţi cu cască de luptă, iar pe ultimul l-am văzut când şi-a încărcat arma, introducând cartuş pe ţeavă. Cu toate acestea nu ne temeam de ei; aşteptam să vină trupele de miliţieni sau anti-tero cu bastoanele. De pe trotuar am auzit pe cineva care a zis către militari, în timp ce se deplasau către Continental: «Măi, copii, doar n-o să trageţi în fraţii voştri?». (…) Văzând diferenţa dintre noi, cei care strigam şi mulţimea de pe trotuare, ne-am hotărât să plecăm tot grupul către Piaţa Păcii, pe strada Napoca, gândindu-ne că cei de pe trotuare ne-ar urma (…). Totodată am auzit că se îndreaptă spre centru muncitorii de pe platformele industriale. Când să traversăm către Agenţia de Voiaj CFR l-am auzit pe căpitanul Carp Dando zicând să rămânem pe loc că are ordin să tragă. Nici atunci nu ne-am speriat dar, dintre noi, a ieşit un domn mai în vârstă care, în timp ce se dezbrăca în faţa militarilor, le-a spus: «Mă, dacă vreţi să trageţi, împuşcaţi-mă pe mine, c-am făcut războiul şi nu m-au împuşcat ei, nemţii şi ruşii, şi vreţi ca să-i împuşcaţi pe tinerii ăştia?». L-am văzut pe Călin Nemeş că se îndrepta şi el către grupul militarilor, cu bluza ridicată, zicând că n-au decât să tragă că noi ne apărăm numai cu piepturile. În acel moment am auzit comanda «Foc». Mă aflam foarte aproape de militari când am auzit din nou comanda «Foc» dată de căpitanul Carp Dando, iar pe militari uitându-se, miraţi, unul la altul dacă nu cumva le-a luat foc mantaua vreunuia dintre ei, apoi l-am auzit din nou pe căpitan zicând: «Da’ trageţi, odată, ce mai staţi!». În acel moment am văzut cum cei din rândul al doilea au tras în sus iar cei din faţă către noi. Eu fiind foarte aproape de ei şi, văzând că nu am păţit nimic, am strigat: «Nu fugiţi, că trag cu gloanţe oarbe!»; lumea s-a aruncat la pământ, eu ceva mai târziu văzând că se mai trage. M-am îngrozit când în dreapta mea am văzut o doamnă care, întinsă fiind pe spate, sângera foarte mult. (…)”.

Durdeu Marius, rănit prin împuşcare în Piaţa Libertăţii: „Subsemnatul Durdeu Marius născut la 23.01.1983, fiul lui Teodor şi Felicia, domiciliat în comuna Sânpaul nr. 61, judeţul Cluj, posesor al buletinului de identitate cu seria G.V. nr. 590192, eliberat de Poliţia Cluj. Declar următoarele: în data de 21.12.1989 ora 15.40 când s-au tras primele focuri de armă în Piaţa Libertăţii, eu împreună cu părinţii mei am participat la Revoluţie. Am fost rănit la piciorul drept conform Certificatului Medical, eliberat de Comisia de Diagnostic şi Triaj, fiind încadrat într-o categorie de persoane handicapate de gradul III (trei) de invaliditate.” ăsând la o parte faptul că în 1989 el şi părinţii lui au participat la Revoluţie privind (lucru care se vede foarte bine din fotografiile realizate de Răzvan Rota – este vorba despre acel copil pe care-l indicăm în fotocadre), atragem atenţia asupra vârstei celui împuşcat: 6 (şase) ani! Durdeu Marius, un copil de 6 ani, un simplu spectator (să nu vină careva să spună că a atacat militarii din dispozitiv!) era să fie omorât datorită incompetenţei şi incapacităţii de comandă a căpitanului Carp Dando!

Raportul Comisiei Senatoriale pentru Cercetarea Evenimentelor din Decembrie 1989, Secţiunea 6, Evenimentele desfăşurate în perioada 16 – 31 decembrie 1989 în municipiul Cluj-Napoca şi judeţul Cluj, Bucureşti, 1992, reţine derularea evenimentelor din Piaţa Libertăţii după cum urmează: „În jurul orelor 1500, un grup de aproximativ 15 persoane, între care Nemeş Călin, Matiş Lucian, Negru Radu, Lodin Gavril (de fapt, este vorba despre profesorul Ladiu Gavril – n.n.), s-au deplasat în Piaţa Libertăţii, iar către orele 1520, Nemeş Călin s-a adresat celor din jur, cerându-le să-şi manifeste dezaprobarea faţă de pierderile de vieţi omeneşti săvârşite la Timişoara, încercând totodată, să oprească circulaţia publică în zonă. Mai multe persoane au început să scandeze «Jos dictatura!», «Libertate!», «Timişoara!» şi să cânte «Deşteaptă-te, Române!». (…) În jurul orelor 1540, în Piaţa Libertăţii, în dreptul magazinului Comturist, a oprit un camion militar, din care au debarcat militari aparţinând M. Ap. N. O parte dintre aceştia s-au deplasat încolonaţi spre intersecţia strada Napoca şi strada Universităţii, o grupă a rămas în apropierea maşinii, iar alta s-a deplasat spre zona Anticariatului şi a Catedralei, spre strada 30 Decembrie. În zona strada Napoca şi Universităţii, s-a format un dispozitiv de blocare a scuarului de către trupa de 16 militari. Grupul protestatar, condus de Călin Nemeş, se afla aproximativ la 25 – 30 metri de dispozitivul realizat de militari. La debarcarea din autocamion şi în timpul deplasării către intersecţie, militarii au fost întâmpinaţi de către persoanele aflate în piaţă cu reacţii diferite: unele persoane au privit pur şi simplu, altele au huiduit şi jignit militarii; aceştia au fost înjuraţi, fluieraţi, le-au fost adresate cuvinte triviale. Din multe mărturii rezultă că spre militari s-au aruncat diferite obiecte contondente. (…) Cu intrarea în Piaţa Libertăţii, după debarcarea din autocamion şi intrarea în dispozitiv, militarii au constituit factorul de polarizare al atenţiei mulţimii, ulterior devenind subiectul acţiunii acesteia. După realizarea dispozitivului, în jurul orelor 1550, grupul cel mai radical din mulţimea aflată în Piaţă, aflat sub conducerea lui Călin Nemeş, aflat la o distanţă de aproximativ 25 m. pe carosabil şi trotuar faţă de dispozitivul creat, a început acţiunile incitatoare la adresa militarilor. Iată, de exemplu, ce declară Călin Nemeş: «… un grup de soldaţi, i-am văzut chiar în momentul debarcării … s-au deplasat într-un dispozitiv … am văzut că aveau armele îndreptate spre noi, mai precis către direcţia Lupoaica. O parte din cei aflaţi în Piaţă, la apariţia soldaţilor … nu au avut nici o reacţie … o altă parte i-au primit cu huiduieli … M-am apropiat şi le-am strigat : „Trageţi! Ce mai aşteptaţi? Că doar de aceea aveţi armă să trageţi în popor” … Când am ajuns la circa 2 m. în faţa dispozitivului militarilor mi s-au alăturat şi alte persoane … Am realizat că militarii erau foarte înspăimântaţi. Erau crispaţi, unii erau încremeniţi; mi-am dat seama că şi ei se aflau într-o situaţie neaşteptată, era ceva neplăcut şi pentru ei ceea ce se întâmpla … nu ştiu dacă la ordinul ofiţerului, dar bănuiesc acest lucru, soldaţii şi-au încărcat pistoalele mitralieră … Lumea de pe margine striga: „Nu trageţi!”, „Asasinilor!” … L-am auzit pe ofiţer strigând: „Trageţi!” … Cred că intrase în panică şi şi-a îndreptat pistolul spre mine. În momentul acela am sărit către ofiţer… (…).»

Iată ce declară căpitanul Carp Dando, comandantul subunităţii din acea zonă: «… când am ajuns în Piaţa Libertăţii se circula normal, iar strada mi s-a părut puţin mai aglomerată ca de obicei … la debarcare, precum şi pe timpul parcurgerii distanţelor, oamenii de pe trotuare s-au comportat divers: unii … priveau către noi, alţii au început să ne înjure, să ne adreseze cuvinte triviale sau insultătoare, alţii fluierau şi huiduiau … se simţea deja o stare de tensiune … Militarii din subordinea mea erau vizibil speriaţi şi derutaţi şi se uitau permanent către mine neştiind ce să facă. Şi eu personal eram într-o stare de derută datorită faptului că eu … mă aşteptam să găsesc într-adevăr grupuri care să se manifeste violent, distrug, sparg etc., însă când am ajuns am văzut că pe trotuare erau şi femei şi copii şi bătrâni. Constatând că situaţia este cu totul alta decât cea pe care mă aşteptam să o găsesc … am strigat de două ori: „Oameni buni, vedeţi-vă de treaba dumneavoastră, că nu are nimeni treabă cu dumneavoastră” (…) reacţia mulţimii faţă de noi nu s-a modificat. M-am gândit în acele momente să nu facem gesturi sau să desfăşurăm acţiuni de natură a incita mulţimea din Piaţă … la un moment dat, m-am întors cu faţa spre statuia Lupoaicei … şi am văzut o persoană care discuta cu soldaţii … practic vorbea singur, vocifera … ulterior am aflat că acesta era Călin Nemeş … cred că se afla la o distanţă de aproximativ 10 m. … la un moment dat i s-au mai alăturat 4 – 5 persoane … reţin un cetăţean uscăţiv, cu barbă, care făcea nişte mişcări haotice … Mă aflam cam în flancul soldaţilor când grupul acestora s-a apropiat foarte mult de militari şi reţin că am împins o persoană care se apropia până la atingere de mine şi de soldaţi … m-am întors … să privesc către soldaţi, moment în care m-am trezit împins şi am căzut … cu o persoană peste mine, precizez că persoana respectivă m-a apucat de reverul mantalei şi am căzut amândoi, el fiind peste mine … fiind deci foarte aproape am simţit că respiraţia persoanei respective emana un miros puternic de alcool … nu ştiu de câte ori ne-am rostogolit … cât ne-am luptat … am văzut că oamenii din Piaţă, adică grupul despre care am vorbit anterior era foarte aproape de soldaţi, la un pas, doi … în timp ce mă luptam … am văzut apropierea acelui grup de civili care putea deveni periculoasă, m-am gândit ca nu cumva soldaţii să fie dezarmaţi şi să se întâmple o nenorocire. Declar că fiind jos am strigat soldaţilor: „Trageţi foc de avertisment!” iar soldaţii au tras.»

Legat de acţiunile din Piaţa Libertăţii, un martor prezent în zonă în acele clipe, declară: «… în perioada 21, orele 1340, am fost în Piaţa Libertăţii, în momentul în care mai mulţi manifestanţi ne-am adunat acolo. A apărut Armata … a venit şi Călin Nemeş. Actualmente, eu nu l-aş socoti erou, pentru că din cauza lui s-a tras în Cluj. Dacă nu era Călin Nemeş şi Matiş, în Cluj nu se trăgea. Ei au fost provocatori. Părerea mea. Stând înăuntru la restaurantul Pescarul, la masă împreună au stat cu scriitorul Teohar, au băut cam 700 gr. de coniac, la care au ieşit în stradă … Călin Nemeş s-a dezbrăcat de cămaşă … a mers în faţa căpitanului care era cu cordonul de militari şi i-a spus „trageţi în noi” … i-a provocat. Fiind şi beat s-a dus în faţa căpitanului … i-a sărit prin faţă şi căpitanul a scos deja pistolul. Prin spate i-a sărit Matiş, un alt erou. Din învălmăşeala respectivă s-a descărcat pistolul, poate fără intenţie … în acel moment s-a făcut panică şi (cordonul de militari – n.n.) au tras în sus, dar din ricoşeuri, zona fiind plină, mulţi au căzut, singurul care a picat Matiş … care era la o distanţă mai mică de cordon … restul au murit din ricoşeuri … (unii răniţi, n.n.) nu au vrut să se urce în salvări pentru că ziceau că acolo sunt securişti, îi aşteaptă şi-i termină … erau nişte containere cu care se ducea marfa şi lumea le-a luat şi se ducea înspre militari, aruncau şi cu pietre … »”

După cum se observă, în acest Raport au fost reţinute acele declaraţii (scoase în contextul favorabil) care să justifice acţiunea ordonată de căpitanul Carp Dando.

În continuare, Raportul mai reţine declaraţia unei persoane care nu a participat la evenimente, dar al cărei fiu a fost ucis în cursul desfăşurării acestora (tatăl lui Pedestru), care presupune că în zonă au fost trăgători ascunşi aparţinând altor forţe decât celor ale Armatei, trăgători ce se fac vinovaţi de morţii şi răniţii din zonă, inclusiv de rănirea căpitanului Carp Dando: „… Avem ferma convingere că fiul meu nu era scăpat din vedere … (fiind un temperament mai libertin – n.n.) … Dr. Moşoigo mi-a declarat următoarele – D-le, fiul dumneavoastră a fost împuşcat aici în cap, cartuşul a ieşit prin ceafă … de undeva de sus, o tragere înfiptă … stătea pe trotuarul de la Librărie, în dreptul vitrinei … cu faţa spre statuie … partea de trotuar de la Librărie … este mai înaltă decât cea de dincoace. Deci, oricine ar fi tras de oriunde nu putea să-l împuşte aici … Numai de sus … de la Biroul de Voiaj … sus la etajul 2 de acolo s-a tras … Numai de undeva de acolo de sus sau de pe undeva de alături. Vreo 2, 3, 5 case din acestea conspirative sunt cunoscute, sunt identificate… ”  Horea Pedestru, conform buletinului de necropsie, a fost împuşcat în cap, glonţul penetrându-i transvers capul, orificiul de intrare fiind descris ca fiind: plagă orificială cu diametrul de 1,5 cm., în regiunea frontală stângă, cu tunel în profunzime şi marginile libere ale plăgii, roşii, indurate”; orificiul de ieşire este descris ca fiind: „plagă delabrantă, cu marginile sfacelate, de 12/12 cm, în regiunea occipitală stângă, prin care herniază spontan aşchiile osoase şi masă cerebrală dilacerată.” Deci: victima a fost împuşcată în cap pe o direcţie dinainte spre înapoi, uşor dinspre stânga spre dreapta şi foarte uşor de sus în jos. Plaga cauzatoare de moarte indică faptul că Pedestru Horia putea fi împuşcat, în genunchi fiind, adăpostit după oricare din obstacolele din piaţă sau culcat pe burtă şi privind către dispozitivul militar, cu capul orientat tare în faţă. Această discuţie am avut-o personal cu dr. Moşoigo de la Laboratorul Exterior. Deci, fără nici o dovadă concretă şi fără a se ţine cont de celelalte mărturii ale participanţilor, se reţine în Raport drept valabilă această teorie a trăgătorilor din afara dispozitivului militar. Teoria trăgătorilor izolaţi a fost, de altfel, abandonată chiar de către reprezentanţii Armatei. De altfel Armata a renunţat rând pe rând la tot felul de „teorii” pe măsură ce acestea ajungeau să incrimineze personalul instituţiei. Acum apar din ce în ce mai multe dovezi cu privire la implicare Direcţiei de Investigaţii a Armatei în derularea evenimentelor din decembrie 1989. Deci, dacă vorbim de instigatori şi trăgători izolaţi, în loc să vorbim despre K.G.B., C.I.A şi Mossad, mai degrabă vorbim despre unităţile militare din Huedin şi din Buzău (unităţi de cercetare – diversiune)… În ziarul „Observatorul Militar” numărul 13 (31. III. – 6. IV. 1998), în articolul intitulat Triumful raţiunii asupra violenţei colonelul George Vasile, referitor la faptul că militarii au ieşit în stradă în Cluj-Napoca şi au executat foc asupra civililor, scrie: „Chiar comandantul armatei este strict supravegheat. În biroul său se află şeful Secţiei Contrainformaţii, iar în anticameră – un procuror militar.”; referitor la „duşmanul” pe care Armata îl avea de înfruntat pe străzile Clujului, scrie: „Forurile internaţionale sunt atente la exodul românilor: peste 45000 de bărbaţi între 15 şi 45 ani părăsesc ţara. Cel puţin 25 la sută dintre aceştia sunt pregătiţi pentru misiuni speciale; cel puţin 2000 sunt trecuţi înapoi peste graniţă.”. Referitor la gradul de „informare” al Armatei, domnul colonel, uitând să ne spună că este vorba despre dezinformări apărute după 22 decembrie 1989, scrie: „Unele informaţii se dovedesc a fi false: la frontieră, în zona opusă municipiului Satu Mare, s-a descoperit o mare grupare de blindate; la PCTF Borş a fost oprit un autofurgon încărcat cu armament şi muniţii; şoferul s-a sinucis, iar ajutorul acestuia este rănit; şase autofurgoane de mare tonaj, încărcate cu blindate uşoare, au forţat frontiera şi au pornit în marş spre Cluj; există indicii că în zona principală de pătrundere în zona de vest vor fi aruncate în aer combinatele chimice sau de prelucrare a lemnului de pe marile platforme industriale.” (Motiv pentru care Armata nu a luat nici o măsură să protejeze aceste combinate… Cel puţin, în Cluj-Napoca, ştim că „Terapia” nu a beneficiat de nici o pază armată, în schimb, a beneficiat de pază intersecţia dintre strada Napoca cu Universităţii!) Referitor la Piaţa Libertăţii şi la Călin Nemeş, scrie: „Iată declaraţia colonelului Ştefan Mătieş: Îl cunosc foarte bine, mama lui lucra la Spitalul Militar, iar eu, comandantul său de companie, i-am fost «pilă» cât a fost soldat. După decembrie 1989, ca membru al primei comisii de cercetare, am putut citi toate declaraţiile, chiar şi pe acelea care, ulterior, au dispărut de la dosar. Călin Nemeş, după câteva pahare de alcool, simte (acesta îi este caracterul, eroic), că trebuie să facă un lucru ieşit din comun pentru a scoate oamenii din cenuşia lor nemişcare. Însă ceilalţi se tem, mai mult, le e ruşine de comportamentul prietenului lor. Pentru a-l îndepărta, îi propun să revină după-amiază, când vor fi mai mulţi oameni pe străzi. Călin se desprinde din grup şi se apropie de militarii încremeniţi cu armele în plan vertical: «Ce mai staţi, dacă nu aveţi curaj, daţi-mi mie arma să vă omor comandanţii!». Îşi desface îmbrăcămintea la piept: «Trageţi!». Soldaţii şi comandanţii rămân nemişcaţi. Călin trece printre soldaţi şi se încleştează de reverele lui Carp Dando. Cad la pământ. De spaimă şi de uimire, văzându-şi comandantul atacat, soldaţii deschid focul, haotic. Şi Călin Nemeş şi Carp Dando sunt răniţi. Călin este urcat într-o Salvare şi dus la spital. Carp Dando nu se poate ridica în picioare. Are pistolul în toc. Cu el nu s-a tras nici un foc.”  (Urât caracter şi proastă educaţie trebuie să ai de acasă să te înverşunezi ca, împotriva evidenţei, să emiţi neadevăruri şi să împroşti cu noroi un om pe care ai pretenţia că-l cunoşti!)

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, Secţia Parchetelor Militare, întocmit la 29 mai 1998 de către generalul de brigadă magistrat Dan Voinea, procuror militar şef al Secţiei Parchetelor Militare (acelaşi magistrat care în 1990, pe când era doar locotenent colonel, a „îngropat”, la ordin, aceste Dosare), şi maiorul magistrat Gheorghe Surdescu – procuror militar şef al Secţiei urmărire penală din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel Bucureşti, în pofida evidenţelor şi mărturiilor, căpitanul Carp Dando a fost scos de sub urmărire penală. Rechizitoriul (după cum am văzut anterior) deşi incriminează (în mod pertinent şi profesionist) prezenţa armatei pe străzile municipiului (în afara prevederilor legale şi extraregulamentare), în momentul în care ajunge la definirea agresiunii din Piaţa Libertăţii nu poate să depăşească prejudecăţile celor doi magistraţi: „Manifestanţii sunt cei care au produs agresiunea”, „Călin Nemeş era sub influenţa băuturilor alcoolice”, „Carp Dando nu a apucat să dea ordin de tragere, fiind ocupat cu cel care îl agresa” şi care dau dovadă de o „teamă” de neexplicat când este vorba să administreze ca dovezi fotografiile executate de Răzvan Rota. Vom analiza acest rechizitoriu în cele ce urmează, fără – subliniem – a încerca să lezăm autoritatea şi competenţa celor doi magistraţi. Noi îl analizăm în lumina dovezilor la îndemână, a faptului că nici unul dintre certificatele medico-legale (pe care le veţi studia în paginile ce urmează) nu susţin modul de agresiune prezentat în acest rechizitoriu şi că acest rechizitoriu nu studiază deloc modul cum de aceşti agresori sunt împuşcaţi (şi omorâţi) din spate şi cum de un copil de 6 ani (rănit acolo şi rămas cu invaliditate de gradul III) a putut fi considerat „sub influenţa băuturilor alcoolice şi agresor”. De asemenea, nu sunt ascultaţi martorii care declară cum Carp Dando a ordonat: „Ce mai staţi, trageţi odată!” etc. Dar modul cum sunt prezentate şi administrate probele în Rechizitoriu reprezintă dreptul lor la opinie, drept legal şi constituţional al celor doi magistraţi. Modul în care am prezentat şi administrat noi probele reprezintă dreptul nostru la opinie. Cei în măsură să judece sunt cititorii, cu dreptul lor individual la opinie.

Rechizitoriul prezintă Piaţa Libertăţii: „situată în centrul municipiului, are în centru o catedrală catolică, în faţa căreia, pe un larg spaţiu verde, tronează statuia lui Matei Corvin. De jur împrejurul catedralei sunt străzi drepte, care intersectează cu alte străzi. Interesul anchetei este reprezentat de intersecţia străzii Universităţii cu strada Napoca. În această intersecţie, pe linie diagonală cu catedrala se află hotelul «Continental» învecinat, peste strada Universităţii, cu o clădire etajată, la parterul căreia se află o librărie, iar la etaj redacţia ziarului «Tribuna»; peste strada Napoca, hotelul se învecinează cu o clădire, tot etajată care, la acea dată, avea destinaţia de agenţie de voiaj. După ora 12.00, odată cu eşecul mitingului desfăşurat la Bucureşti şi transmis întregii ţări prin radio şi televiziune, criticul literar Valentin Taşcu, aflat în redacţia ziarului «Tribuna» a deschis fereastra şi a scandat de câteva ori «Victorie!». În acele împrejurări, partea vătămată Călin Nemeş (figurant la Teatrul Naţional Cluj, decedat prin sinucidere în anul 1993) se afla în zonă, alături de alţii şi comentau ultimele evenimente din ţară. Încurajat de această izbucnire Călin Nemeş a căutat să atragă trecătorii în acţiunea de protest dar nu a reuşit. Împreună cu prietenii săi, martorii Radu Negru şi Lucian Matiş (de fapt cu Radu Negru se cunoscuse abia atunci, după cum am arătat, iar Lucian Matiş nu poate avea calitatea de martor întrucât a decedat în urma focurilor trase la comanda lui Carp Dando – n.m), s-au deplasat îm restaurantul «Pescarul», situat pe strada Universităţii în imediata vecinătate a intersecţiei în discuţie, unde au consumat băuturi alcoolice, până în jurul orei 14.30. De aici, împreună cu aceiaşi prieteni, cărora li s-au adăugat alte trei sau patru persoane, au plecat şi au intrat într-o cofetărie din vecinătate. După ce au servit câte o cafea, cu toţii au ieşit şi au ajuns în intersecţia străzilor Universităţii – Napoca, pe trotuarul dinspre catedrală. Călin Nemeş şi-a asumat rolul de conducător al grupului şi a dat tonul scandării unor lozinci ca: «Jos dictatura!», «Libertate!», «Timişoara!». O patrulă a miliţiei (un subofiţer şi un militar în termen din trupele de securitate) a atenţionat grupul, îndemnându-l să «circule». Călin Nemeş a ripostat «Nu vrem să circulăm!». Subofiţerul de poliţie şi însoţitorul lui nu au insistat, plecând de la faţa locului. În continuare, Călin Nemeş a oprit un autoturism, a urcat pe capotă şi a încercat să atragă atenţia trecătorilor, îndemnându-i să se alăture acţiunii de protest. Mulţi trecători s-au oprit pe trotuarele intersecţiei. Era ora 15.30.

Aşa cum am arătat, detaşamentul format din trei plutoane, comandat de către învinuitul lt. col. (atunci căpitan) Carp Dando, a ajuns în Piaţa Libertăţii în jurul orei 15.30. Două plutoane din detaşamentul respectiv au fost dirijate, sub alte comenzi, în alte zone ale oraşului, care nu interesează cercetările. Plutonul rămas a fost, la rândul lui, fracţionat în două, învinuitului rămânându-i în subordine două grupe, totalizând şaisprezece militari în termen. Celelalte două grupe ale plutonului au trecut sub comanda căpitanului Iacob Gheorghe (subordonat al învinuitului)  care a format un dispozitiv separat, tot în Piaţa Libertăţii, spre ieşirea în strada 30 Decembrie, în zona cunoscută sub numele «Anticariat», situată la aproximativ 200 m faţă de intersecţia străzilor Universităţii – Napoca, unde, la scurt timp, avea să se creeze dispozitivul învinuitului. În autocamionul care i-a adus în zonă, militarii în termen din subordinea învinuitului lt. col. Carp Dando au avut încărcătoarele detaşate de la arme, cu scopul de a evita eventualele incidente ce ar fi putut apare, din neatenţie sau imprudenţă, în timpul transportului. Imediat după debarcare, învinuitul a ordonat subordonaţilor săi să ataşeze încărcătoarele la arme (şi să introducă cartuş pe ţeavă, după cum se vede şi din fotocadrele prezentate în continuare pe arma soldatului Chiriac care este dezasigurată la foc automat – n.m), ordin de îndată executat. Pe fondul atmosferei deja descrise, învinuitul şi-a condus subordonaţii în intersecţia amintită, obturând circulaţia pe partea carosabilă. Prezenţa autocamionului militar, a militarilor şi gestul ataşării zgomotoase a încărcătoarelor la arme (şi al armării armelor şi introducerii cartuşului pe ţeavă! – n.m.), corelat, pe de o parte, cu evenimentele de la Timişoara şi pe de altă parte cu creşterea fără precedent a atitudinii critice faţă de situaţia din ţară, au fost de natură să creeze convingerea cetăţenilor aflaţi pe trotuare că demonstraţia de forţă este o acţiune provocatoare, determinând identificarea Armatei cu dictatura, fără a ţine seama că, în realitate, vinovaţi erau doar cei care au pus Armata într-o asemenea ipostază, deturnându-i agresiv adevărata menire (Corect, dacă nu ţinem cont de faptul că au mai fost comandanţi trimişi cu militari în termen în zone ale oraşului, dar care, cu profesionalism şi competenţă de comandă, au ştiut să evite să se ajungă la conflicte cu populaţia civilă! Nici unul dintre aceşti comandanţi nu şi-a pus trupa ca, în mod ostentativ, să-şi ataşeze încărcătoarele la armă, să introducă cartuş pe ţeavă, să ţină armele în plan orizontal orientate către civili şi nici să obtureze căile de acces! Nici un comandant – dintre cei care au evitat vărsarea de sânge – nu şi-a scos, în mod ostentativ, pistolul la vedere! – n.m). Fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, Călin Nemeş, prin gesturi teatrale, s-a adresat militarilor, oferindu-şi pieptul «Trageţi! Ce mai staţi?!». Grupul condus de acesta a coborât de pe trotuar şi s-a apropiat de militari, ameninţător (reţineţi că este vorba despre maximum 10 – 12 persoane aflate pe partea carosabilă şi care ar fi putut fi uşor împrăştiaţi prin alte procedee – n.m). Încurajaţi de iniţiativă, cetăţenii de pe trotuarul vecin, din dreptul librăriei, au început, la rândul lor, să coboare pe carosabil spre dispozitivul militar, până aproape de contactul fizic. (Fals! Din fotografiile realizate de Răzvan Rota se vede, cu claritate, că de pe trotuare „până aproape de contactul fizic” nu au coborât mai mult de două-trei persoane, şi acestea în momentul în care o persoană civilă este căzută la pământ datorită intervenţiei căpitanului Carp Dando, deci aceste persoane s-au apropiat mai mult ca urmare a încercării de protest faţă de atitudinea fizic violentă a ofiţerului – n.m) Călin Nemeş a surprins şi reţinut starea de spirit în care au fost aduşi militarii: «Am realizat că militarii erau foarte înspăimântaţi». (De ce să suspectăm că această stare de „înspăimântare” a militarilor este ca urmare a faptului că se apropiaseră de ei 10-12 persoane cu bluzele ridicate, deci vizibil dezarmate şi paşnice, în loc să o judecăm ca o conştientizare a faptului că ştiau că au ordin să tragă „în ţinte vii”, că trebuiau ca pe aceşti civili  să-i „împuşte că nu sunt oameni”, situaţie în care se putea să-şi pună problema dacă nu cumva acasă, într-un alt oraş al României, poate chiar unul dintre copiii sau fraţii celor din faţa lor sunt în situaţia să considere, la ordin, că părinţii lor – ai celor din dispozitiv – şi alte rude sunt „ţinte vii care nu merită să trăiască”? – n.m) Învinuitul având pistolul în mână, orientat în plan vertical a atenţionat cetăţenii să nu se apropie. Ca răspuns, Călin Nemeş, l-a atacat pe ofiţer, apucându-l, prin surprindere, de reverele mantalei şi împreună s-au prăbuşit la sol, luptându-se. Aproape simultan, un alt cetăţean a pus mâinile pe ţeava unui pistol mitralieră al unui militar, încercând să-l smulgă. Unul dintre militarii din dispozitiv (nu a putut fi identificat) (căpitanul Carp Dando, conform declaraţiilor date în 1990 – n.m), simţind pericolul dezarmării a strigat să se tragă. Militarii din dispozitiv au executat două sau trei rafale de armă în plan orizontal, cât şi în plan vertical. Persoana care intenţionase să smulgă arma militarului a fost împuşcată mortal şi în cădere, ţinând în continuare mâna pe armă a dirijat focul spre locul unde se luptau Călin Nemeş şi învinuitul Carp Dando. Atât Călin Nemeş cât şi învinuitul au fost răniţi prin împuşcare (declaraţia martorului Vălean Nicolae). (Filmul evenimentelor, aşa cum este descris mai sus păcătuieşte prin inexactitate în mai multe puncte; descrierea fotocadrelor realizate de către Răzvan Rota demonstrează faptul că, în timp ce căpitanul Carp Dando se bate – este pe jos – cu unul dintre demonstranţi, deci în timp ce acţiunea este în plină desfăşurare, deja în Piaţa Libertăţii sunt morţi şi răniţi, care provin în marea lor majoritate dintre cetăţenii aflaţi spectatori pe trotuare; dintre posibilii atacatori ai dispozitivului militar – cei 10-12 cetăţeni care, cu bluzele ridicate, îşi ofereau pieptul spre împuşcare, a fost omorât unul – Lucian Matiş –, din 11 morţi câţi au fost în zonă  şi răniţi 4 din cei 26 de răniţi din zonă. Mai mult, scenariul descris de martorul Vălean Nicolae nu este sprijinit de nici un certificat de necropsie. Nici unul dintre cei împuşcaţi mortal – sau răniţi – nu prezintă o leziune de natură să sprijine teoria omului care se agaţă de o ţeavă de armă, este împuşcat şi, în cădere, dirijează focul înspre Carp Dando şi agresorul lui! De altfel, cu morţi şi răniţi pe jos în Piaţa Libertăţii, căpitanul Carp Dando, în continuare cu pistolul în mână, se ridică de jos fără să se vadă vreo suferinţă din modul în care patrulează pe lângă victima lui în continuare – n.m.) (…) Este de precizat că întregul eveniment s-a produs doar la câteva minute de la instalarea dispozitivului militar (aproximativ la ora 15.40). Învinuitul lt. col. Carp Dando a fost transportat la spital, aşa cum au fost transportaţi şi o parte dintre răniţi (cei rămaşi pe loc). (Rechizitoriul nu reţine deloc mărturiile care dovedesc cum militarii nu au permis ridicarea celor răniţi de către salvări şi cum au deschis foc pe deasupra lor, alungându-le din zonă. Nu spune nimic despre faptul că martorului Jaşcău Vasile, cu coapsa stângă retezată, practic, de gloanţele militarilor, i s-a refuzat ajutorul medical de către medicii militari care l-au transportat pe Carp Dando la Spitalul Militar etc. – n.m) Persoanele decedate au rămas la faţa locului până seara târziu când, fără respectarea dispoziţiilor art. 129 C.P.P. («cercetarea la faţa locului»), au fost îmbarcate şi transportate «grămadă» la morga Laboratorului Interjudeţean de Medicină Legală Cluj, unde au fost ordonate necropsiile, fără vreo menţiune specială asupra locului de unde au fost ridicate victimele. Aceasta s-a întâmplat în condiţiile în care victimele au fost ridicate sub supravegherea procurorului militar şef al Parchetului Militar Cluj, colonelul magistrat (r) Domşa Tit-Liviu şi a locţiitorului comandantului poliţiei judeţene, lt. col. Pintea Vasile. Această situaţie a făcut deosebit de dificilă stabilirea locului sau (mai rău) a zonei în care au fost găsite victimele înainte de ridicare şi transportare la morgă. Situaţia avea să se repete şi în celelalte zone.”

Despre existenţa morţilor din Piaţa Libertăţii şi poziţia acestora în zona de conflict, citim, totuşi, în Procesul Verbal „încheiat în 21.12.1989 în legătură cu ridicarea unor cadavre din zona Piaţa Libertăţii din Cluj-Napoca”, întocmit de către colonel de justiţie Domşa Tit-Liviu: „(…) Singurele constatări care s-au putut face au fost că în latura dinspre strada Universităţii a Restaurantului Continental, pe trotuar, se află 3 cadavre, două de bărbaţi şi unul de femeie, din care unul de bărbat şi unul de femeie cu faţa în jos şi unul de bărbat căzut lateral dreapta, toţi orientaţi cu picioarele spre piaţă şi capul spre strada Kogălniceanu. Din cauza întunericului şi a lipsei vreunei surse de lumină nu s-a putut observa dispunerea rănilor. În colţul din faţa Librăriei Universităţii se află 5 cadavre din care 4 de bărbaţi şi unul de femeie. Trei cadavre de bărbat sunt aşezate unul lângă altul, chiar lângă borna metalică de nivel – despre care am aflat că au fost aduşi până la sosirea mea de pe partea carosabilă a străzii. Celelalte cadavre se află pe trotuar. Cel de femeie cu o plagă împuşcată a capului, cu împrăştierea parţială a creerului. Cadavrul este căzut pe spate, cu capul spre Librărie şi picioarele spre trotuar, la o distanţă de aproximativ 3 metri de peretele Librăriei. Cadavrul de bărbat este căzut pe partea stângă, cu picioarele lângă borna de nivel şi cu capul orientat spre strada Universităţii. Un ultim cadavru de bărbat a fost descoperit în holul de intrare al imobilului cu nr. 1 de pe strada Universităţii, căzut lateral stânga într-o poziţie ghemuită. Din cauza condiţiilor în care s-a exectuat cercetarea, a lipsei unei echipe dotate corespunzător la faţa locului, nu s-au efectuat fotografii judiciare şi, identificarea cadavrelor, s-a făcut după ridicarea lor şi ducerea la morga Laboratorului exterior de medicină legală din Cluj. (…)”

Înregistrările convorbirilor purtate în teren de către generalul Ion Şerbănoiu cu subordonaţii săi ne dau câteva indicii despre adevăraţii vinovaţi cu privire la obstrucţionarea anchetei: „– … sunt 772! … Raportez: Nu … N-a sosit nimeni. – Am înţeles, dar nu a venit procurorul militar … şi nu avem nici maşină în ce să-i ducem. – Am înţeles. …  Recepţie….  770 pentru 772.  Da, ordonaţi! – Vine imediat procurorul militar. Luaţi-i de acolo (pe morţi – n.n.) şi fără să faceţi altceva, duceţi-i la medicina legală. Fără fotografii! – Am înţeles. Am mai găsit câţiva în nişte holuri şi în total îs 8. – Unde? Care holuri? – Holul de la Universitate, lângă Continental … Librăria Universităţii, au fugit şi … că am întrebat eu un cetăţean şi, zice, a căzut dintr-o dată jos … – Deci, repet 772: Fără cercetare la faţa locului, luaţi-i repede şi la medicina legală! – Am înţeles, numai să sosească maşina tovarăşe … – Şi dacă 771 a rezolvat problema pe 30 Decembrie, să meargă pe strada Mamaia că se pare că şi acolo este 1 …” Şi să mai reţinem următorul aspect: la momentul în care se făceau cercetările în teren cu privire la cadavrele existente în Piaţa Libertăţii, acolo se trăgea ca pe front, inclusiv cu armamentul greu de pe M.L.I.-uri. Se efectua cercetare în condiţii de război, aşa că nu vedem rostul „gestului colegial” al celor care au întocmit Rechizitoriul din 29 mai 1998. Morţii din Piaţa Libertăţii sunt rezultatul prezenţei ilegale a militarilor în Piaţa Libertăţii şi a lipsei de discernământ profesional a căpitanului Carp Dando. Nimeni nu încearcă să stabilească vreo vinovăţie militarilor în termen care au acţionat la ordin acolo (în măsura în care, la fel ca şi în Piaţa Mărăşti, nu s-a tras cu intenţie criminală în scopul vădit de a produce victime, din plăcerea de a apăsa pe trăgaci, în temeiul ordinului primit la plecarea din unitate: „împuşcaţi-i, că nu sunt oameni”! Înregistrarea de mai sus au avut-o la dispoziţie (cel puţin prin faptul că a fost publicată în presă) şi cei doi ofiţeri magistraţi în momentul întocmirii Rechizitoriului. Din ea, cu bun simţ şi fără ranchiună, neacţionând la ordin pentru a încerca muşamalizarea faptelor, se puteau trage şi alte concluzii decât acelea că ancheta a fost făcută în mod neprofesionist. Nu din ducerea morţilor la morgă „la grămadă” se discreditează rezultatele anchetei Procuraturii Militare Cluj din 1990! Şi nu datorită acestui aspect trebuie să se dea soluţia neînceperii urmăririi penale în cazul Carp Dando.

Să lămurim puţin lucrurile în ceea ce-l priveşte pe Călin Nemeş, „cunoscut drept un element fără căpătâi şi turbulent”, după cum s-au pronunţat ziariştii militari de la „Armata poporului” şi „Observatorul Militar”, de câte ori au avut ocazia. Atâta vreme cât s-a crezut (şi s-a făcut tot posibilul să se creadă aşa) că el s-a bătut cu un ofiţer de Securitate, toată lumea l-a tratat de erou. Cum a ieşit adevărul la iveală (că n-a fost vorba despre un ofiţer de Securitate ci de unul de la Armată) şi s-a pus problema ca vinovaţii de crime şi vătămări deosebit de grave (şi instigatorii lor) să răspundă în faţa legii, el a devenit un golan şi un beţivan. Ceea ce nu este deloc corect. Călin Nemeş nu consuma mai mult alcool decât oricare tânăr de vârsta lui sub regimul lui Ceauşescu. O spun prietenii lui, o spun cei care l-au cunoscut bine şi n-au avut nimic de împărţit cu el. O spun cei cărora nu le-a fost ciudă pe curajul avut atunci în ziua de 21 decembrie 1989. În plus de asta Călin Nemeş era suspectat de epilepsie. Medicii consultaţi, mai ales cei care l-au cunoscut, spun că, mai degrabă, era o formă de „nevroză hiperstenică”, cunoscută mai frecvent drept „hysteria”. La o astfel de suferinţă consumul de alcool dă o reacţie atipică, hiperergică şi nu permite un consum exagerat. De altfel lui Călin îi plăcea nu să bea, ci să „povestească”. Asta înseamnă că-şi lungea băutura, trăgea de un pahar cât de mult se putea. Iar că a băut un pahar, chiar şi „unul în plus”, era ceva firesc în momentul în care se pregătea să-şi facă public dezacordul faţă de politica lui Ceauşescu, ştiind că la Timişoara au fost împuşcaţi oameni pentru un astfel de demers! În tranşee, soldaţilor care se pregăteau de atac împotriva inamicului li se dădea de băut. Şi nimeni nu venea apoi să le spună că au fost în stare de ebrietate… Deci, în ceea ce-l priveşte pe Călin Nemeş, toate afirmaţiile că a avut curaj pentru că a fost beat sunt forţate şi făcute mai ales pentru a-i discredita personalitatea şi pentru a disculpa incompetenţa de comandant a ofiţerului Carp Dando. Disculpându-l pe Carp Dando, îi disculpi, în lanţ, pe toţi superiorii acestuia: Burtea, Lateş, Topliceanu. Ceea ce nu este deloc corect.

Corect este să-şi aducă aminte toţi ce-au declarat odată: Col. Pantelimon Pralea: „După părerea mea, ca cetăţean şi ca şef al Secţiei operaţii, consider că armata a greşit executând ordinul organelor de partid judeţene, de a ieşi cu forţe în dispozitive prestabilite în municipiul Cluj-Napoca, echipaţi cu armament şi muniţie de război, căci normal ar fi trebuit ca armata să stea în cazarmă şi să-şi apere propriile obiective şi să fie în măsură să riposteze împotriva unei agresiuni din afara ţării”; Mr. Burtea Valeriu: „Personal mă simt vinovat moral că am acţionat în felul arătat (…), dar am făcut-o pentru că, în calitate de militar, am fost convins că execut ordine principiale şi corecte conform jurământului”; Col. Constantin T. Degeratu: „Aceste victime trebuiau, aveau dreptul să trăiască; nimeni din armată nu a avut nimic cu cei care au trecut în nefiinţă; ceea ce s-a întâmplat a fost, probabil, o tragică eroare, generată de crimele odiosului dictator şi ale clicii lui, menită să întineze chipul nobil al Revoluţiei, să rupă armata de popor”; Lt. col. Marangoci Dumitru: „Referitor la participarea armatei la evenimentele din ziua de 21 şi 22.12.1989, precum şi anterior din 17.12.1989 la Timişoara, respectiv toate activităţile până la plecarea dictatorului, le consider total inutile şi ilogice faţă de sarcinile care revin şi reveneau oricând în mod real armatei. Pentru păstrarea ordinii au fost şi sunt organe specializate, armata trebuia să apere graniţa şi teritoriul ţării împotriva duşmanilor care ar fi invadat ţara”.

Capitolul VI, „Apărările inculpaţilor şi învinuiţilor”, pagina 120: „învinuitul locotenent colonel Carp Dando: Precizează că imediat după constituirea dispozitivului militar, un manifestant l-a agresat şi amândoi s-au luptat, trântiţi la sol, astfel încât militarii din subordine au deschis focul, fără ca el să le ordone acest lucru, întrucât nu a avut această posibilitate. Apărările învinuitului au fost confirmate.” Prin ce? Adică în 22 decembrie 1989 căpitanul Carp Dando declară că: „(…) Înainte de aceasta am dat ordin militarilor să execute foc de avertisment. (…) Militarii au executat foc în populaţie (…)”, iar acum constatăm că i se confirmă „apărarea”: „Nu a avut posibilitatea de a ordona militarilor să execute foc”. Care sunt probele administrate în cazul Carp Dando? Minciunile şi dezinformările ofiţerilor aflaţi în cârdăşie (o mână se spală pe alta şi amândouă rămân curate, nu?), pentru a-şi salva pielea? Mărturiile persoanelor participante la evenimente şi care sunt conştiente de faptul că au avut o participare pasivă, de spectatori, iar acum sunt doritoare de a ieşi în faţă şi declară orice numai pentru a se evidenţia? Sunt persoane care nu realizează (cum n-a realizat nici Călin Nemeş, luat de valul adulaţiei publice) ce rău ireparabil pot produce adevărului numai în încercarea de a ieşi în evidenţă. Ei nu realizează că sunt victime şi fără a mai fi nevoie să fie participanţi! Şi sunt cu atât mai victime, cu cât au fost mai spectatori! Dar, revenind, ne punem întrebarea: este posibil ca magistratul Dan Voinea să-şi pună orgoliul mai presus de probitatea morală şi să nu-i vină să-şi recunoască „greşelile” de anchetare impuse de ordinele politice primite în 1990 de a „îngropa” Dosarul de la Cluj? Căci, sub nici un motiv, nu putem fi de acord cu scoaterea de sub urmărire penală a ofiţerului Carp Dando, ofiţer datorită incompetenţei şi servilismului căruia Clujul a avut 12 morţi (din cei 26 câţi au fost în total) şi 26 de răniţi grav! De altfel, Rechizitoriul din 1998, după cum se va vedea şi în continuare, în momentul în care ajunge să finalizeze ampla şi calificata expunere din capitolele iniţiale, se dezumflă şi dă nişte soluţii aberante. Nu dorim să ajungem la cuvinte dure, dar elementarul bun simţ, după nouă ani de aşteptări din partea victimelor şi a opiniei publice, impunea nişte măsuri mai radicale, mai ales în ceea ce-l priveşte pe Carp Dando. Probele discutate în acest volum, cu interpretarea din acest volum, au fost puse la dispoziţia celor doi magistraţi pe măsura realizării lor, prin adresă oficială, dar, se pare, nu au avut ecoul scontat.

Referatului Procuraturii Militare Cluj: „În concluzie apreciez că prin participare directă la organizarea, dispunerea, coordonarea şi acţionarea dispozitivelor de militari pe raza municipiului Cluj-Napoca ce a avut drept urmare moartea a 26 demonstranţi şi rănirea, în diverse grade de gravitate, a altor 84 demonstranţi, toţi prin efectul armelor de foc folosite şi în dotarea acestor efective de militari se fac vinovaţi următorii: – General colonel Topliceanu Iulian – a cărui cercetare, având în vedere gradul activ pe care îl are, nu intră în competenţa Procuraturii Militare Cluj, precum şi: 1. Col. Caba Florian, 2. Col. Lateş Vasile, ambii din U.M. 02565 Cluj, 3. Mr. Burtea Valeriu, 4. Mr. Cocan Ioan Laurenţiu, 5. Cpt. Carp Dando, 6. Cpt. Iacob Gheorghe, toţi patru din U.M. 01215 Floreşti, 7. Cpt. Dicu Ilie din U.M. 01278 Someşeni. (…) Mr. Burtea Valeriu, cpt. Carp Dando şi cpt. Iacob Gheorghe se fac vinovaţi de instigare la omor deosebit de grav prevăzut şi pedepsit de art. 25, 20 rap. la art. 176 lit. a şi b. C.P. Faţă de cele de mai sus, în revenire la raportul nostru anterior, vă rugăm să interveniţi pentru obţinerea avizului de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestarea învinuiţilor de mai sus menţionaţi de la 1la- 7. Totodată, vă rugăm să se intervină şi pentru obţinerea aceluiaşi aviz şi cu privire la general colonel Topliceanu Iulian, având în vedere necesitatea ca toate persoanele implicate în aceste evenimente, inclusiv inculpaţii Nicolae Constantin, Moga Ioachim şi general maior în rezervă Şerbănoiu Ioan, deja arestaţi, să poată fi judecaţi împreună, faptele fiind de o categorică conexiune.(…)”

Îmi este teamă că prin disjungerea faptelor şi prin modul „blând” în care sunt prezentate faptele în Rechizitoriul din 1998 nu se urmăreşte altceva decât o altfel de „muşamalizare” a faptelor din Decembrie 1989. Dacă dintr-un condei nu mai există făptuitori pentru 12 morţi şi 26 de răniţi, atunci cât de greu va fi să se elimine, din aproape în aproape, şi ceilalţi vinovaţi? Căci, de exemplu, imediat după ce dispare făptuitorul de la ora 15.40, se disjunge cauza pentru zona „Anticariat” (pagina 84): „Evenimente aveau să se mai producă spre seară, în faţa dispozitivului comandat de căpitanul Iacob (zona «Anticariat» din Piaţa Libertăţii), evenimente soldate cu moartea prin împuşcare a unei persoane (Sabău Ioan) şi rănirea altor trei (Coltor Aurel, Pripon Ioan şi Vari Eva-Melinda). Nefiind pe deplin clarificată starea de fapt, cauza a fost disjunsă, formându-se dosar separat.”

Referatul Procuraturii Militare Cluj din 1990: „2. Piaţa Libertăţii – Anticariat – În această zonă au acţionat tot militari din U.M. 01215 Floreşti, respectiv grupele 1 şi 4 din Plutonul I de intervenţie. Frontul acestor grupe era orientat spre strada 30 Decembrie şi apoi spre strada Corvin întrucât mase mari de cetăţeni, după deschiderea focului în faţa Hotelului «Continental», s-au îndreptat spre acestea. Militarii s-au retras până în dreptul Bisericii din apropierea statuii lui Matei Corvin, somând cetăţenii să nu se apropie. Apoi, la ordinul cpt. Iacob Gheorghe au deschis foc în plan vertical, moment în care, dinspre parcul din Piaţa Libertăţii, cele 2 grupe de militari au fost întărite cu alte 2 grupe de militari de la U.M. 01485 Floreşti. Şi aceştia au deschis foc în plan vertical, dar militari neidentificaţi au tras şi la picioarele manifestanţilor, rănind 6 persoane în picioare. Locul împuşcării lor este aproximativ în dreptul magazinului «Anticariat». O persoană, Sabău Ioan, de 31 ani, a fost împuşcată în cap, în timp ce se afla cu spatele spre militari, încercând să fugă şi a decedat în spital, după transportarea sa la Clinica de Neurochirurgie Cluj. În aceste locuri, ca şi la intersecţia str. Doja cu B-dul Lenin, militarii din cele două unităţi au rămas până noaptea la orele 01 – 01.30 când, din ordinul comandanţilor, s-au retras în cazărmi. După executarea focului asupra cetăţenilor din Piaţa Libertăţii – Continental şi Anticariat, în locurile respective au fost întărite efectivele de militari şi cu militari în termen de la batalionul de securitate, pluton de intervenţie de miliţie şi pluton antiterorist, aceştia însă nu au folosit armele de foc în zona respectivă. Cei 13 morţi şi 28 răniţi din Piaţa Libertăţii au fost împuşcaţi de militarii din U.M. 01215 Floreşti în timp ce se aflau sub comanda cpt. Carp Dando şi cpt. Iacob Gheorghe, primul ordonând direct «Foc!» militarilor din apropierea sa. Consider că cei doi ofiţeri poartă răspunderea penală pentru faptele comise în urma cărora au fost ucise 13 persoane şi rănite 28 persoane civile, neînarmate, care manifestau în Piaţa Libertăţii.”

Dispozitivul militar din zona Anticariat era dublat de trupe ale Ministerului de Interne. Cordonul, compus din două rânduri de militari, era dispus transversal pe latura Pieţii Libertăţii ce se intersecta cu strada 30 Decembrie, orientat către aceasta (vezi fotografiile). În primul rând se aflau 8 militari în termen, aparţinând M.Ap.N., şi 16 militari în termen, aparţinând Brigăzii de securitate. În cel de-al doilea rând se aflau 22 militari în termen aparţinând M.Ap.N. Intrarea în dispozitiv s-a făcut în mod succesiv, încheindu-se între orele 16.00 şi 16.30. S-a stabilit, cu certitudine, că încheierea constituirii dispozitivului s-a făcut după ce în intersecţia străzii Universităţii cu strada Napoca s-a tras, deoarece parte din cadrele şi militarii în termen abia sosiţi au văzut pe caldarâm cadavrele celor ucişi în jurul orelor 15.45 – 15.55. Puteţi să vă imaginaţi atitudinea a o parte dintre manifestanţii din piaţă la intrarea militarilor în dispozitiv! Militarii au fost altercaţi verbal. Li s-a spus „asasini”, „ucigaşi” şi au fost huiduiţi şi fluieraţi. Marea masă a manifestanţilor, rămasă la aproximativ 30-40 de metri de dispozitivul militar, scanda lozinci antidicatoriale, pro-Timişoara şi pentru libertate. S-a cântat „Deşteaptă-te române” şi s-a jucat „Hora Unirii”. S-a parlamentat cu ofiţerii din dispozitivul militar, solicitându-li-se să nu tragă asupra manifestanţilor. Ofiţerii au răspuns că, atâta vreme cât nu este forţat dispozitivul militar de nici o manieră, manifestaţia se poate desfăşura în perimetrul străzii 30 Decembrie – Matei Corvinul. În jurul orelor 17.00, mai multe persoane din rândul manifestanţilor au rostogolit spre dispozitivul militar o masă metalică folosită pentru vânzarea de „Loz în plic”  (care până atunci a fost folosită ca tribună pentru diverşi oratori ad-hoc). Manifestanţii s-au prins de mână şi au început să avanseze spre dispozitivul militar. Sub presiunea grupului ce avansa compact, dispozitivul militar a început să se retragă în mod dezordonat, existând pericolul „ruperii” şi „dezorganizării” dispozitivului militar aparţinând diferitelor unităţi şi arme. Retragerea a fost oprită prin ordin, s-a încărcat armamentul, s-a somat şi s-a executat foc de avertisment în plan vertical. Justificarea executării focului (din care o parte nu a fost nici pe departe executat în plan vertical din moment ce, în urma executării lui, au apărut victime) a fost posibilitatea pericolului ajungerii manifestanţilor la autocamioane, unde se afla rezerva de muniţie. O dată cu militarii în termen aparţinând M.Ap.N. au executat foc, fără ordin de la comandanţii direcţi, şi militarii în termen de la Batalionul de securitate aflaţi în dispozitiv.

În altă ordine, martori aflaţi în zonă (printre care şi ziaristul clujean Ovidiu Moldovan) declară că dinspre restaurantul Melody au deschis focul asupra lor o grupă de militari în uniforma Ministerului de Interne. Declaraţia reţine faptul că se auzeau gloanţele ricoşând din asfalt, consecutiv cu momentul în care din zona respectivă se vedea focul la gura ţevii, corespunzător executării tragerilor. În zona respectivă acţiona şi un grup de militari M.Ap.N. conduşi de către un plutonier. Nu s-au produs incidente deosebite, subofiţerul, conform propriilor declaraţii refuzând să tragă chiar şi focuri de avertisment până la apariţia în zonă a viitorului general Caba Florian. Acesta i-a obligat să facă uz de armă, fără ca acest lucru să ducă la apariţia vreunei victime. Cu privire la această zonă reţinem din declaraţia unei participante: „(…) M-am apropiat de dispozitiv cu o pâine în mână pe care am pus-o pe jos şi am spus: «Noi pentru asta am venit. Voi pentru ce aţi venit?» Subofiţerul s-a enervat şi i-a ordonat unui soldat: «Trage!» Soldatul nu a vrut să execute ordinul şi, nervos, şi-a trântit arma la picior. Subofiţerul a luat-o şi a tras cu ea rafale în aer, la intimidare. (…)”

Coltor Aurel, rănit în urma tragerilor efectuate în zona Anticariat: „(…) în jurul orelor 17.00, am ajuns din nou în faţa magazinului Anticariat din Piaţa Libertăţii, unde se aflau mii de persoane. Lumea era foarte agitată şi se împingea spre cordonul de militari şi la un moment dat din cordonul de militari a început să se tragă. M-am aruncat pe burtă pe trotuar (…) am simţit că îmi curge sânge din coapsa stângă. Un cetăţean (…) m-a ajutat să mă deplasez până în faţa restaurantului «Intim», unde am fost urcat într-un autoturism şi transportat la Chirurgie II (…)” (Dosar nr. 61/P/1991, vol. 4, fila 174).

Vari Eva Melinda: „(…) m-am apropiat de unul dintre soldaţi (…) şi l-am întrebat dacă ar putea să tragă în mine, spunându-i că aş putea să-i fiu soră sau prietenă, iar el mi-a răspuns «Te rog frumos să te duci» (…) am observat că era speriat şi că-i venea să plângă. Mulţimea (…) au răsturnat nişte containere de marfă aflate în faţa magazinului de lenjerie feminină şi au început să le rostogolească spre dispozitivul militar în dorinţa de a se apropia de aceştia şi a se proteja cu ajutorul containerelor. Ofiţerul care se afla cu soldaţii se afla mai departe de locul unde mă aflam şi nu am auzit ce spunea, dar din gesturi mi-am dat seama că încerca să oprească mulţimea care se apropia de militari dar nu era luat în seamă (…) În acest moment, eram la circa 2 – 3 metri de dispozitiv, pe trotuar, şi am văzut soldaţii trăgând cu armele în sus (…) am fugit către strada 30 Decembrie, pe trotuar, în dreptul magazinului Coafor am simţit că sunt împuşcată în piciorul stâng (…)” (Dosar nr. 61/P/1991, vol. 4, fila 195). Tot în această zonă s-a petrecut un fapt care demonstrează cu prisosinţă ce înseamnă spiritul de autoconservare la om. În timp ce se deplasau spre dispozitivul de militari, împingând spre aceştia masa de „Loz în plic”, simţind că urmează să se tragă asupra lor, o tânără s-a aruncat în braţele unui din ofiţerii din dispozitiv chiar în momentul în care s-a deschis focul. Întrebată de ce a ales această soluţie a răspuns: „M-am gândit că nici unul dintre soldaţi nu va deschide focul înspre ofiţer. Deci cel mai sigur loc în acel moment era în braţele lui şi nu culcat pe jos”…

Dezbatere pe marginea cazului Ţiclete Mihai, mort prin împuşcare în cursul evenimentelor din decembrie 1989 din municipiul Cluj-Napoca. Locul în care a fost împuşcat acesta rămâne, la o analiză neatentă, un mister. În 1990 ca şi în 1998, procurorii militari îl consideră împuşcat în cursul evenimentelor de la Hotel Astoria – Restaurantul Metropol. În buletinul de necropsie nr. 7984/III/628 (având două date pe el, prima: 22.12.1989, adăugată sub numărul antecitat, şi a doua: 8 ian. 1990, în continuarea numărului antecitat), scrie: „Cadavrul a fost transportat la clinica Neurochirurgie unde s-a constatat decesul. Victima a fost ridicată din Piaţa Libertăţii.” În buletinul de necropsie se vorbeşte despre „leziunile de la nivelul feţei provocate prin lovire cu patul armei” şi în pct. 7 din Concluzii: „Leziunile descrise la punctele 1, 2, 3 şi 4 la capitolul «ex. extern» s-au produs prin lovirea victimei cu un corp dur (de ex. lovire cu patul armei)”. Aceste leziuni sunt: „1. În regiunea medio-frontală inferioară excoriaţie dispusă orizontal de 5/1 cm; 2. Pe baza piramidei nazale excoriaţie-plagă superficială cu labou inferior de 1 cm acoperită cu o crustă de sânge; 3. Pe buza superioară o excoriaţie rotundă de 1,5/1,5 cm; 4. Paramentonier dreapta excoriaţie de 2/1 cm”. Or, în declaraţia martorului Paşcu Traian, rănit în coapsa piciorului drept în timpul evenimentelor din Piaţa Libertăţii, se reţin următoarele fapte: „O grupă de 5-6 soldaţi erau aliniaţi cu faţa la strada Napoca iar o grupă spre Lupoaică, în faţa cărora se afla un grup de câţiva demonstranţi. Până în acel moment nu se trăsese, se purtau discuţii între grupul de demonstranţi din stradă şi soldaţii din faţa lor. Un soldat l-a lovit cu patul puştii pe un demonstrant care a căzut la pământ. După ce acel demonstrant (care ar putea foarte bine să fie acea persoană descrisă de noi în fotocadre drept Lucian Matiş şi chiar şi în acest caz demonstraţia noastră, conform căreia în fiecare dintre reprizele de tragere executate de către militarii din dispozitiv – în momentul în care deja pe jos erau morţi şi răniţi şi intersecţia eliberată de manifestanţi – s-au produs, în continuare, morţi şi răniţi, rămâne valabilă şi nemodificată – urmăriţi studiul realizat în colaborare cu medicii legişti – n.m.), s-a ridicat, la câteva momente, s-a deschis focul în toate direcţiile, iar soldaţii cu faţa spre strada Napoca, în special 2-3 din partea stângă, au tras în demonstranţii care se aflau pe trotuarul străzii Universităţii, lângă Continental, grup în care mă aflam şi eu. Fiind primul la marginea trotuarului, spre stradă, în momentul în care m-am întors am fost împuşcat în coapsa piciorului drept-spate, aşa cum rezultă din actul medical. După câţiva paşi, auzind şuieratul gloanţelor pe lângă mine, m-am aruncat între maşinile parcate pe stradă, unde m-am tăiat la palma stângă în cioburile de sticlă din stradă (…)” Cumulând cele două informaţii: faptul că un om a fost văzut ca fiind agresat cu patul de la armă de către un soldat din dispozitiv şi faptul că în buletinul de necropsie scrie că un cadavru agresat şi în acest mod a fost adus la I.M.L. fiind ridicat din Piaţa Libertăţii, ne duc la concluzia că Țiclete Mihai Călin a fost agresat şi împuşcat mortal în Piaţa Libertăţii. Nici un alt cadavru, din nici o altă zonă de conflict, nu prezintă o astfel de leziune. Faptul că ar fi fost văzut în viaţă, ulterior evenimentelor derulate la ora 15.40, în Piaţa Libertăţii, îl considerăm pură speculaţie şi mărturie eronată. Nu încercăm deloc să diminuăm, în ochii celor care l-au cunoscut, imaginea acestui om, despre care mulţi cred că a fost ridicat de pe stradă, dus într-un loc oarecare, anchetat, împuşcat în cap şi apoi aruncat în stradă. Nu încercăm să-l facem mai puţin erou. Încercăm să-i găsim un loc în tragedia petrecută în 21 decembrie 1989 pe străzile municipiului Cluj-Napoca, un loc care să dea posibilitatea urmaşilor lui (celor care îl plâng) să ceară socoteală celui care l-a ucis…

Pentru prima parte a ostilităţilor din Piaţa Libertăţii, în funcţie de ordinele primite (şi aici adăugăm acel ordin care s-a confirmat că s-a dat, cel puţin în microgarnizoana Someşeni: militarii au fost abilitaţi să reţină – aresteze! – persoanele mai recalcitrante şi să le predea organelor de miliţie sau securitate), noi vedem desfăşurarea acestora ca fiind posibilă şi în felul următor: Agasat de intervenţia lui Călin Nemeş care-şi oferea pieptul spre a fi împuşcat, căpitanul Carp Dando se îndreaptă spre acesta cu gândul să-l aresteze; Matiş Lucian este în drumul lui („agitând o haină înspre militari”) şi căpitanul Carp Dando nu găseşte altceva mai bun de făcut decât să-l îmbrâncească; Lucian Matiş se dezechilibrează şi cade; se „încing” spiritele, mulţimea huiduie şi mai multe persoane se apropie de militari;  căpitanul Carp Dando nu a renunţat la ideea de a-l „aresta” pe Călin Nemeş şi, probabil, îl târăşte de haină înspre dispozitivul militar (asta ar explica distanţa mare, în spatele dispozitivului militar, unde Carp Dando se bate cu Călin Nemeş, după ce restul manifestanţilor au fost împuşcaţi şi intersecţia este evacuată în forţă);

probabil, fiind mai „agresiv” sau considerat mai „recalcitrant” în mulţimea de civili care vrea să se opună „arestării” lui Călin Nemeş, Ţiclete Mihai Călin este lovit cu patul armei de către unul dintre militarii din dispozitiv şi cade (este un alt moment de agresiune care nu este vizibil de pe trotuarul din faţa Librăriei Universităţii la fel cum momentul de agresiune asupra lui Lucian Matiş nu poate fi văzut de pe trotuarul din faţa restaurantului Continental – din cauza mulţimii şi a concentrării fiecărui martor asupra sectorului său de observaţie vizuală); căpitanul Carp Dando şi Călin Nemeş (opunându-se „arestării”) cad la pământ, moment în care Carp Dando ordonă deschiderea focului, fără somaţiile de rigoare. Deci, dacă există provocare în Piaţa Libertăţii, care să ducă la declanşarea tragediei, aceasta a fost produsă de către militari: – intrarea armatei în dispozitiv în Piaţa Libertăţii este o provocare, – încărcarea armamentului din dotare, în mod ostentaiv, este o provocare, – scoaterea din toc a pistolului de către ofiţer şi agitarea lui prin faţa mulţimii este o provocare, – ţinerea armamentului din dotare îndreptat către mulţime de către soldaţii din dispozitiv este o provocare, – gestul căpitanului Carp Dando de a îmbrânci un demonstrant este o provocare.

„NU NE-AM GÂNDIT CĂ ARMATA VA TRAGE ÎN OAMENI”: Birdaş Livia, încasatoare la IJTL: „Când a venit armata eu eram în faţă la Continental, la colţ, pe cele două trepte, să văd mai bine ce se întâmplă. Ce putea să facă armata cu un grup atât de mic de manifestanţi? Nici eu şi nici cei care eram pe stradă nu ne-am gândit că armata va trage în oameni. Cei care au coborât din camionul militar aveau cu ei o staţie de transmisie sau aşa ceva, care avea o antenă foarte mare. Uitându-mă mirată la acea antenă foarte mare am întrebat pe un tânăr care era lângă mine la ce foloseşte acea antenă (2 – 3 metri). Nu am avut timp să primesc răspuns. Am auzit nişte pârâituri şi toată lumea era pe jos, culcată pe burtă (unii vii, alţii morţi sau răniţi). Nu am văzut nici o încăierare între armată şi vreo persoană civilă. La colţul parcului, pe partea carosabilă, un cetăţean mai în vârstă se dezbrăca şi-şi arunca hainele pe jos. Am apucat să-l văd dezbrăcat până la brâu. Nu ştiu dacă s-a tras în el sau nu. Nu mi-am dat seama ce s-a întâmplat pe moment, atât de repede s-a precipitat totul, dar am simţit că sunt trasă de cineva de haină în jos. Toată lumea care locuia pe strada Universităţii a dus răniţii şi oamenii care puteau merge în curţi. Toată lumea era foarte speriată şi agitată. Am simţit ceva ud în cizmă şi că mă apăsa o durere pe degetele de la picioare. Dar era murdară cizma de tencuială cum a căzut peretele pe cizmă (de la cartuşele care s-au izbit de zidul Continentalului – n.n.). Fiul meu era la poartă la el împreună cu alţi locatari şi a ieşit strigând «criminalii». A vrut să meargă să ajute să urce răniţii în salvare. Eu nu am vrut să-l las, fiindu-mi frică să nu se tragă şi în el. La insistenţele fiului meu m-am urcat într-o salvare şi am fost dusă la Chirurgie I. Acolo mi s-a dat primul ajutor. Deoarece am fost dusă printre primii la urgenţă am putut să văd ce se întâmpla acolo. Tot personalul era îngrozit de cele întâmplate şi era o mare agitaţie, se chemau doctorii de acasă, veneau salvări cu oameni pe tărgi, împuşcaţi în abdomen, cap, picioare. Totul era plin de sânge. Deja nu mai ştiau unde să pună tărgile cu răniţi. Erau lăsaţi jos pe hol şi acolo li se puneau perfuziile. Doctorii erau foarte agitaţi, au intrat urgent în operaţii la cei mai grav răniţi. Atunci a fost adus şi Nemeş Călin care încerca să se ridice de pe targă şi tot timpul spunea că are o fetiţă de doi ani. Eu trebuia să aştept după ce am fost pansată să iasă doctorii din operaţie şi să se ocupe şi de rana mea. Am plecat… Nu mai puteam să rămân să văd atâţia oameni tineri răniţi aşa de grav. Tânărul care era lângă mine la Continental era la Chirurgie I pe masă cu o rană aşa de urâtă la picior că nici nu am mai putut să mă uit. Am plecat pe strada Napoca cu gândul să ajung pe Universităţii la fiul meu unde îmi lăsasem geanta cu gestiunea. N-am putut pătrunde nicicum. Pe strada Napoca, în spatele unei baricade din maşini mici, un grup de tineri cu făclii aprinse scandau lozinci. În intersecţia Continental – Agenţia de Voiaj erau miliţieni, împreună cu cei cu scuturi. Nu mi s-a dat voie să mă apropii. Am trecut printr-o curte şi am ajuns pe strada paralelă cu Napoca. Acolo, pe strada Universităţii, era plin de maşini militare şi alte utilaje militare. Era armata împreună cu miliţia. Am vorbit cu un soldat tânăr care nu m-a lăsat să trec şi a chemat un ofiţer de armată şi el tânăr. Dar nici acesta nu m-a lăsart să trec la fiul meu, la numărul 2. Acesta a chemat un miliţian (ofiţer) care m-a obligat categoric să mă întorc. (…) Deoarece nu ştiam ce urmări voi avea a doua zi, cum vor proceda cu mine autorităţile locale (fiind înregistrată la urgenţă), dacă voi fi dată afară din serviciu, n-am mai putut să stau acasă şi am pornit la prima oră la serviciu. Trebuia să merg la fiul meu după geanta cu gestiunea. Trecând prin faţa Anticariatului şi magazinului de lenjerie de pe 30 Decembrie, am văzut vitrinele sparte cu totul atârnat în interiorul vitrinei (nu se furase nimic). Trotuarele erau spălate, dar în locurile unde au fost cadavre trotuarul era de culoare mai închisă. Am stat la serviciu până la ora 9.00, apoi, cu puhoiul de lume ce mergea spre centru am mers şi eu aşteptând să se întâmple minunea.”

„SOLDAŢII ERAU ÎN POZIŢIE DE TRAGERE”: Inginer Mircea Vasian, cercetător ştiinţific la Institutul de Cercetări ICPUJFL Bucureşti (laboratorul Cluj): „Eram în sediul laboratorului, situat în Piaţa Libertăţii nr. 10. În 21 decembrie 1989, în jurul orei 15 fără un sfert, se scanda în faţa librăriei de către un grup de circa 20 – 30 persoane «Timişoara, Timişoara» şi «Libertate». La această oră a sosit o patrulă formată din 10 – 12 soldaţi şi un ofiţer echipaţi cu pistoale automate şi echipament de front (căşti, lopeţi etc.). Au luat poziţie în faţa trecerii de pietoni dintre biroul de voiaj CFR şi hotelul Continental cu faţa spre Banca Naţională unde se găseau micul grup de manifestanţi. Unul dintre aceştia, un tânăr cu părul lung, a înaintat spre aceştia descheindu-şi pieptul şi strigând: «trageţi în mine, trageţi în popor». Soldaţii erau în poziţie de tragere cu arma îndreptată spre manifestanţi. Tânărul a ajuns în faţa plutonului şi a început să se lupte cu ofiţerul care era cu un pas în spatele plutonului. În acel moment, au răsunat împuşcături, după care tânărul şi ofiţerul au rămas întinşi pe jos, la fel cu încă 10 persoane situate în faţa intrării în librărie (circa 3 – 4), pe trotuarul opus (2 – 3) şi pe intervalul dintre trotuare (circa 3 – 4). S-au auzit ţipete şi gemete, iar o fetiţă şi o fată au alergat spre corpurile celor căzuţi. S-au mai auzit împuşcături, iar fata a rămas lungită lângă un tânăr căzut, iar fetiţa plângea peste corpul unui căzut. În faţa Consiliului popular a început să se adune mulţime care scanda «Jos dictatorul şi criminalii», «Criminalii» sau «Fără violenţă». Au răsunat alte rafale însă nu a mai căzut nimeni. După circa 45 minute au sosit în piaţă circa 6 camioane militare cu prelată din care au coborât soldaţi echipaţi la fel ca cei din primul pluton, precum şi miliţieni echipaţi cu scuturi, căşti şi bastoane. Au sosit şi patru maşini dotate cu tunuri cu apă (plus una mică) şi un autobuz. Soldaţii au luat poziţie la toate intrările în Piaţa Libertăţii în două rânduri distincte. În faţă soldaţii cu pistoale, în spate miliţienii cu scuturi (ne punem întrebarea: dacă se dorea să nu se producă victime, de ce nu au fost postaţi miliţienii cu scuturi în faţă? – n.n.) . În partea spre restaurantul Ursus o serie de tineri înaintau spre soldaţi la adăpostul unor tomberoane de resturi menajere. Soldaţii s-au retras spre rândul de miliţieni cu scuturi, iar când au ajuns la nivelul acestora s-au auzit din nou împuşcături, căzând o singură persoană (în faţă la gospodina din faţa intrării în biserică), o alta şchiopăta, lovită în picior. Am telefonat la Salvare şi au venit mai multe maşini de salvare care au început să-i ridice pe cei căzuţi, fără să fie împiedicaţi de soldaţi. Au ridicat şi pe cei ajunşi la mine în birou, fie purtaţi de mine de sub poartă, fie târându-se singuri pe scări. Primii răniţi au fost o fată lovită în picior (jos la gleznă) care sângera abundent şi un tânăr care o purta, care nu ştiu unde era rănit. Între timp, maşinile cu tunuri de apă au intrat în funcţiune (2 bucăţi) spre direcţia Dr. Petru Groza, împingând mulţimea înapoi din faţa Consiliului Popular municipal (una dintre cele două maşini nu a funcţionat şi s-a retras). Maşina care funcţiona a fost întâmpinată cu diferite obiecte contondente aruncate din mulţime şi s-a retras şi aceasta după circa 15 minute, staţionând în faţa Băncii Naţionale fără a mai intra în acţiune. În direcţia str. 30 Decembrie, intrarea în piaţă a fost blocată de 2 troleibuze puse transversal, iar mulţimea ardea cărţi în faţa berăriei Ursus. În jurul orei 20.00 au mai fost trase rafale de armă în direcţia restaurantului Intim, unde se retrăsese mulţimea, însă nu a căzut nimeni (probabil s-a tras în aer).”

„AM INTRAT ÎN MAGAZIN, MI-AM CUMPĂRAT PRODUSUL”: Martinescu Sandu, domiciliat în Piaţa Libertăţii nr. 26: „În după-amiaza zilei de 21.12.1989, între orele 15.00 – 16.00, m-am găsit la rând în faţa magazinului de brânzeturi-mezeluri, vizavi de catedrală şi vecin cu magazinul de încălţăminte. După 15′ (15.15) am auzit voci (strigăte) din zona Librăriei Universităţii. Nu am acordat atenţie zicându-mi «vreo manifestaţie». La scurt timp am auzit un zgomot puternic, parcă se prăbuşise ceva, iar strigătele se accentuaseră asemănător cu răzbunare. Să fi trecut vreo 5-10′, după care am auzit prima rafală prelungită de armă automată din dreapta, timp în care în zona unde se auzeau strigăte şi se produsese zgomotul au început ţipete amestecate cu tot felul de expresii. Această situaţie nu a durat prea mult şi mi-a fost dat să aud a doua rafală tot de armă automată din aceeaşi direcţie. Am intrat în magazin, mi-am cumpărat produsul. În acest timp ce se leagă de relatare, adică pe la 15.45 am observat din magazin că sub supravegherea unui ofiţer, statură mijlocie, robust şi brunet, se derulau militari dintr-un camion cu prelată în direcţia Agenţiei pe lângă bordura trotuarului. După aprecierea mea, ţinând seama de locul unde m-am găsit, focul de armă automată s-a tras din cele două ferestre ale acoperişului de la Catedrală. Această apreciere mi-am verificat-o în ziua următoare, dimineaţa, 22.12.1989, pe la ora 9.00. Urmele de sânge se găseau în faţa vitrinei unde se găseau operele lui Nicolae Ceauşescu. Aşa că zgomotul pe care l-am auzit n-a fost altul decât spargerea vitrinei şi că prima rafală a fost trasă în cei care au spart vitrina şi au aruncat lucrările. Ce voi mai relata este vorba de mine. După ce am cumpărat produsul, pe la ora 16.00, am ieşit pe trotuar şi am observat că ofiţerul care supraveghea activitatea militarilor, un grup de cetăţeni îi adresau cele mai jignitoare expresii. Nu am putut trece cu vederea şi i-am rugat să-l lase în pace, zicându-le că el execută un ordin. După aceasta numai reflexele condiţionate m-au scăpat cu viaţă şi pot să vă relatez aceste date în apărarea onoarei armatei care a executat ordinele primite. Menţionez că atât timp cât m-am găsit în piaţa Libertăţii nu am văzut militar să tragă. Cele două rafale s-au tras până la venirea subunităţii, iar subunitatea după venire nu a tras deoarece eu până la ora 16.00 când am plecat n-am auzit şi nici nu am văzut trăgându-se. După ora 16.10 am ajuns acasă şi nu am mai plecat.”

„ESTE EXCLUS CA CINEVA SĂ FI PUTUT URCA ÎN TURNUL BISERICII”: Kozma Peter, ţârcovnic al Bisericii „Sf. Mihail”: „în data de 21 decembrie 1989, aproximativ între orele 10.00 şi 11.00, Biserica Romano – Catolică „Sf. Mihail” din Piaţa Libertăţii a fost închisă pentru curăţenie şi pentru a fi pregătită în vederea executării curăţeniei şi a pregătirii bisericii pentru sărbătoarea Crăciunului, în biserică rămânând cele două îngrijitoare: Trifu Cristina şi Zamfir Erna. Este adevărat că ele circulau în exterior potrivit nevoilor, dar Biserica a rămas închisă accesului credincioşilor. Mi s-a adus la cunoştinţă că o parte vătămată, care a fost rănită la un picior, precum şi concubinul ei (Falup Alexandrina – n.n.) susţin că la una dintre ferestrele turnului bisericii ar fi văzut un bărbat având asupra sa o armă. Declar în legătură cu aceasta că accesul în turnul bisericii se poate face prin două intrări, una din interiorul bisericii, dar această uşă este blocată din interior cu lacăt de peste 4 ani, de când am preluat funcţia de ţârcovnic; a doua intrare în turnul bisericii este prin exteriorul bisericii, dar uşa este metalică şi se închide atât cu broască cât şi cu lacăt, cheile ţinându-se la biroul parohial. În data de 21 decembrie 1989 această uşă nu a fost deschisă şi nici clopotele nu s-au tras. A doua zi, în 22 decembrie 1989, nu am observat urme de forţare a încuietorilor. În aceste condiţii, neexistând altă intrare, apreciez că este exclus ca cineva să fi putut urca în turnul bisericii.”

„AM FOST LOVIŢI CU BOCANCII ŞI PATUL PUŞTII”: Pastor Ioan Alexandru din Cluj-Napoca, b-dul 1 decembrie 1918: „Ajunşi în intersecţia cu restaurantul Melody (16.30 – 17.00), am văzut un cordon de soldaţi care baricadau drumul şi trăgeau focuri de avertizare în sus. Pentru că nu ne-au lăsat să trecem pe partea aceea ca să ajungem în Piaţa Libertăţii, ne-am răsfirat şi speriaţi puţin ne-am îndreptat pe strada 30 Decembrie pentru a ajunge în piaţă, dar pe partea cu Anticariatul, ocolind, deci, bisserica. Intenţionam să ajungem în faţă la Continental deoarece acolo auzisem pe traseu de la persoane din grup că au fost împuşcaţi oameni şi mă gândeam că acolo ar putea fi şi fratele meu. Am ajuns în faţa Anticariatului unde se afla un cordon de soldaţi care baricadau drumul până în faţa bisericii Sfântul Mihail. În faţa cordonului care baricada drumul se afla un ofiţer cu o porta voce care încerca să calmeze spiritele. În spatele ofiţerului se afla cordonul de soldaţi care erau îmbrăcaţi în uniformă cu mantale şi scurte kaki, cu arme în mână şi cască de război pe cap. Pe la 18.30 – 19.30, era întuneric, s-a produs o învălmăşeală datorită oamenilor care vroiau să pătrundă spre Continental. Am încercat să mă strecor, împreună cu prietenul meu, Şandor Teofil, prin cordonul de militari, dar aceştia, probabil la comanda ofiţerului, soldaţii ne-au oprit şi ne-au lovit, pentru a ne împiedica să trecem de ei. Am fost loviţi de către aceştia cu bocancii şi cu patul armei, în mod exagerat, fără însă a se folosi şi focuri de armă. Am observat că soldaţii care ne-au lovit erau tineri, ofiţerul care-i comanda fiind un individ brunet, înalt şi având în jur de 30 – 35 de ani. Am încercat, din nou, să înaintez prin cordon dar am fost bruscat din nou de către soldaţi. Am căzut, după care mi s-au administrat mai multe lovituri de bocanc. Soldaţii făcuseră cerc în jurul meu. Cei cu care eram, văzând în ce situaţie sunt, m-au ajutat să ies de acolo şi nici un alt manifestant n-a mai încercat să treacă pe acolo. Ne-am îndreptat toţi spre OJT cu gândul de a ajunge pe strada Napoca. Eu, bătut fiind, am plecat pe strada Moţilor până în faţă la liceul Armătura. În colţ la strada Coşbuc era un cordon de militari Care trăgeau focuri de armă în sus şi nu lăsau un grup de manifestanţi să se apropie. M-am strecurat pe lângă liceul Armătura, îndreptându-mă spre Stadion. Ajuns acolo, o persoană binevoitoare văzându-mă în starea în care eram m-a transportat cu maşina personală până acasă.”

„AM FOST MARTOR OCULAR”: Anton Mihai, cercetător ştiinţific la ITCI Cluj: „Între orele 16.15 – 19.00 am fost în Piaţa Libertăţii, zona Anticariat – catedrală – str. 30 Decembrie. Am fost martor ocular când s-a tras în aer şi apoi înspre manifestanţi. Am văzut cum al doilea soldat din cordonul de militari (dinspre Anticariat) a tras înspre un manifestant care a aruncat o sticlă care a căzut în spatele liniei de soldaţi. Manifestantul care a aruncat sticla a căzut şi avea sânge la tâmplă. Era de circa 30 – 35 de ani, şaten deschis, îmbrăcat într-o scurtă trei sferturi verzuie din doc sau fâş. Soldatul al treilea din rând a coborât arma şi atunci m-am aruncat la pământ în parcare, între maşini. Pe al treilea soldat îl pot identifica.”

„SOLDAŢII AU DESCHIS FOCUL ASUPRA MULŢIMII”: Drăgan Gheorghe, cercetător ştiinţific la ITCI, filiala Cluj: „în jurul orei 16.00 mă aflam pe strada Napoca împreună cu un grup de colegi şi am văzut o grupă de indivizi, echipaţi şi înarmaţi ca orice soldat din cadrul forţelor armate, şi care erau înşiraţi pe trecerea de pietoni din dreptul localului Continental. Pe lângă ei am văzut un alt soldat care manipula un telefon de campanie, folosit în mod obişnuit în unităţile armatei. Pe aceştia îi comanda un ofiţer, echipat tot în uniformă kaki, dar al cărui grad nu l-am putut vedea de la distanţa la care mă aflam. De asemenea am văzut un grup mai numeros (2 – 3 rânduri) de indivizi îmbrăcaţi în unifoemele albastre ale Miliţiei şi care echipaţi cu scuturi albe şi căşti cu vizor blocau accesul pe strada Universităţii dinspre piaţa Libertăţii. Soldaţii în uniformă kaki erau toţi înarmaţi cu pistoale mitralieră, având încărcătoare în armă şi armele în mână. Când am ajuns lângă magazinul de mezeluri de pe strada Napoca, soldaţii au deschis foc cu armamentul asupra mulţimii de cetăţeni civili şi neînarmaţi care manifestau paşnic în piaţa Libertăţii. Focul automat nu a durat mai mult de 30 secunde şi drept urmare mai mult de 10 civili au rămas întinşi pe caldarâmul pieţii, morţi şi răniţi. După un timp (5 – 10 minute) au venit câteva maşini de salvare (albe cu crucea roşie) şi i-au luat pe unii din cei căzuţi. Am trecut apoi în piaţa Libertăţii (colţul dinspre strada 30 Decembrie) unde am stat până la ora 18.30. Aici un grup de câteva sute de manifestanţi civili şi neînarmaţi strigau lozinci anticeauşiste şi altele. Şi aici, o grupă de soldaţi îmbrăcaţi în uniforme kaki, comandaţi de un ofiţer având o scurtă din foaie de cort kaki şi înarmaţi toţi cu pistoale mitralieră, erau înşiraţi pe trecerea de pietoni între Anticariat şi catedrala romano-catolică, interzicând accesul spre colţul pieţii cu Librăria Universităţii. La un moment dat soldaţii au început să tragă cu armele, unii trăgând în aer şi alţii în manifestanţi. Am văzut un tânăr care era rănit în călcâi. M-am îndreptat apoi spre cartierul Mănăştur. La intersecţia străzii Coşbuc cu Calea Moţilor am trecut pe lângă o altă grupă de indivizi în uniforme militare kaki (aproximativ 10 soldaţi) şi un ofiţer. Soldaţii erau aliniaţi la peretele unei clădiri şi aveau armele la picior. De acasă am auzit încă împuşcături până la ora 23.30.”

„MILITARII, ÎMPREUNĂ CU OFIŢERUL, AU TRAS”: Iosif Bătinaş, subinginer chimist la Terapia: „în jurul orei 16.00 mă aflam în Piaţa Libertăţii, la intersecţia dintre Agenţia de Voiaj CFR, Librăria Universităţii şi Restaurantul Continental. Printre cei care manifestau i-am văzut şi pe colegii mei Avram Mircea şi Bot Leontin. Cam pe la acea oră a sosit un camion militar care a oprit în faţa bisericii, respectiv magazinul de încălţăminte Select. Din această maşină au coborât mai mulţi militari. Un pluton a pornit spre intersecţia unde mă aflam, moment în care majoritatea tinerilor care manifestau pe carosabil în faţă la Banca Naţională au intrat în mulţimea de privitori de pe trotuare. Ofiţerul care conducea plutonul de soldaţi (mic şi gros) a lăsat o grupă de soldaţi în faţa farmaciei, o grupă a pus-o să blocheze str. Napoca (între aceştia se aflau doi caporali şi un fruntaş şi un soldat micuţ cu staţie de transmisie în spate), o grupă de 4 – 5 soldaţi cu ofiţerul respectiv s-au instalat în stradă, în intersecţie, mai aproape de colţul librăriei. Menţionez că toţi soldaţii erau îmbrăcaţi în haine kaki de MAN şi erau echipaţi de război. Trei sau patru dintre tinerii rămaşi în faţa Băncii Naţionale au pornit spre militarii şi ofiţerul din intersecţie. Unul dintre tineri (mai slăbuţ şi cu părul lung), care a fost unul dintre cei care manifestau mai vehement, şi-a ridicat hainele, de la brâu în sus şi, rămânând cu mijlocul gol, s-a apropiat de ofiţer, zicând: «trage, trage». Şi militarii, împreună cu ofiţerul au tras în mulţime. Au căzut circa 8 – 10 persoane civile jos. Au tras toţi militarii odată, în rafale, cu automatele pe care le aveau, militarii celeilalte grupe, care au blocat strada Napoca, au tras în sus. După ce s-au oprit din tras, m-am întors cu faţa spre intersecţie şi l-am văzut pe ofiţer căzut pe partea dreaptă, cu pistolul în mână, cu piciorul stâng sângerând deasupra bocancului. A strigat: «nu mai trageţi». Lângă ofiţer, lateral stânga, era căzut tânărul cu părul lung căruia îi curgea sânge din partea stângă a abdomenului, iar în faţa ofiţerului, la circa 2 metri, un alt tânăr, rănit, s-a ridicat de jos, în genunchi şi stătea cu mâinile ridicate sus. Eu am rămas în picioare în colţul Agenţiei CFR, pe strada Napoca, cam 2 – 3 minute după ce s-a tras, până când un soldat mi-a strigat: «pleacă de aici!». Eu am întrebat: «unde?», mi-a strigat: «înapoi!».”

„AR FI TRAS ŞI DACĂ ACOLO AR FI FOST MAMA LUI”: Ţucudean Alexandru, ospătar principal la Restaurantul Continental: „În ziua de 21 decembrie 1989, începând cu ora 13.00, am fost de serviciu şi în jurul orei 13.30, bucătarul Şipoş Vasile mi-a spus că este adunată lume în piaţă. Am ieşit afară din local şi pe colţul opus am văzut doi tineri, din care unul cu părul lung, în jur de 30 de ani, care scandau: «libertate, veniţi cu noi, jos cu dictatorul»! Am reintrat în local şi am ieşit din nou după circa o jumătate de oră, observând că lângă cei doi se adunase multă lume. S-au luat mai mulţi braţ la braţ şi au pornit spre Anticariat, moment în care nu am văzut nici un militar. La scurt timp după aceasta am auzit că lumea se agită şi începe să huiduie. La faţa locului au venit două grupe de militari, a câte 7 – 8 soldaţi grupa, printre care şi un ofiţer. O grupă a blocat strada Napoca, iar o altă grupă capătul străzii dintre librărie şi piaţă. Ofiţerul s-a postat în intersecţie. Am intrat din nou în local şi am revenit după circa 20 de minute. Între timp pe trotuare se adunase multă lume, iar pe carosabil erau circa 30 de demonstranţi. Am auzit multe împuşcături, dar trase într-o singură rafală, iar dintre oameni au căzut jos circa 7 – 8 bărbaţi. Arăt că, înainte de a se trage, un bărbat cu părul lung s-a dezbrăcat de palton şi haină, s-a descheiat la cămaşă şi a strigat către soldaţi că să tragă. Mai târziu am observat că dintre cei căzuţi, cei mai mulţi erau loviţi în picioare. Au fost duşi de acolo cu maşinile salvării. Nu am observat ca să se tragă din sau de pe clădiri. După ce au tras, soldaţii au rămas liniştiţi pe poziţii. După circa o jumătate de oră de când au tras militarii, a sosit în piaţă un autobuz cu circa 15 bărbaţi îmbrăcaţi în veste şi căşti albe şi scuturi în mâini. Erau conduşi de comandantul miliţiei Blaga Grigore. Am văzut că o parte din ei au luat câţiva cetăţeni şi i-au dus în autobuz. Mai precizez că s-a tras şi în sus deoarece la etajul II al unităţii se văd şi acuma urme de gloanţe. Soldaţii au rămas până în jurul orei 02.00. În afară de ei nu am mai văzut alte persoane care să fi tras. Doresc să mai precizez că printre cei căzuţi se afla şi o femeie care a servit masa la restaurant împreună cu fratele său. Reţin că a fost împuşcată mortal. În jurul orei 01.30, în holul de la intrarea în hotel, o femeie din Tîrgu Mureş care relata discuţia avută cu un soldat prin care i-a reproşat că ar fi împuşcat o femeie cu un copil de patru luni şi soldatul i-ar fi răspuns că ar fi tras şi dacă ar fi fost acolo mama lui.”

„ÎN MOD CERT, NU AM AUZIT NICI O SOMAŢIE”: Ioan Marcu, ofiţer MApN: „În momentul în care mă deplasam spre hotelul Continental, împreună cu Stâncioiu Marin, am observat pe trotuarul din faţa statuii lui Mathias din piaţa Libertăţii, un grup de aproximativ 20 – 25 de persoane care scandau «Timişoara». Pe stradă, cu faţa spre Agenţia de Voiaj CFR, era un tânăr mai voinic, dar nu în mod deosebit, care gesticula şi striga ceva în legătură cu Timişoara. Pe trotuare oamenii circulau, iar unii se opreau şi priveau. Nu erau forţe ale armatei, miliţiei, pompierilor sau alte uniforme. M-am cazat în aceeaşi cameră (205 sau 206) în hotelul Continental împreună cu Stâncioiu Marin. După scurt timp, sau în jurul orei 16.00, rumoarea din stradă s-a accentuat, apoi am auzit rafale de focuri de armă. În mod cert, nu am auzit nici o somaţie. Dacă aceasta s-ar fi făcut, era normal să depăşească zgomotul străzii pe care-l auzeam. Circulaţia era întreruptă sau, mai precis, îngreunată de oamenii prezenţi. Imediat ce am auzit împuşcături m-am uitat pe fereastră. Aveam vizibilitatea spre colţul străzii unde se află o librărie precum şi strada pe care este amplasat un magazin alimentar (strada Universităţii – n.n.). De asemenea, puteam observa o mică porţiune din parcul de vizavi de librărie. Nu am văzut cine a tras. După zgomot, presupun că s-a tras cam din zona Agenţiei de voiaj CFR. Pe strada pe care o puteam vedea de la fereastră, am văzut când au sosit trupe cu scuturi şi căşti albe, echipament albastru, cu un autobuz. Au mai venit două maşini cu prelată din care au coborât militari îmbrăcaţi în haine kaki. Cei cu scuturi şi aceste două maşini au sosit după 10 – 15 minute de la împuşcături. Când au venit aceştia nu s-a mai tras în piaţa de lângă hotel. S-au mai auzit în Cluj împuşcături, în diferite zone, până în jurul orelor 23.00. Nu le pot localiza deoarece nu am părăsit hotelul decât în ziua următoare la ora 6.00.”

„S-A TRAS DIN DIRECŢIA AGENŢIEI DE VOIAJ”: Marin Stâncioiu, maistru militar: „După ce am ajuns la hotel, a trecut puţin timp şi s-au auzit împuşcături. Nu am văzut cine şi de unde anume se trage, dar credinţa mea este că s-a tras din direcţia Agenţiei de voiaj CFR, având în vedere poziţia în care au căzut victimele, precum şi modul cum se refugiau ceilalţi cetăţeni. Aceştia aveau privirile îndreptate spre colţul imobilului în care se află Agenţia de voiaj. Trupele cu scuturi şi căşti albe şi în uniforme albastre au venit cu un autobuz pe strada cu magazinul alimentar, după circa 15 minute de la momentul în care s-a tras. În acel loc nu am mai auzit alte focuri de armă, dar ele au continuat în alte zone ale oraşului. Autoturismele salvării i-au luat pe cei răniţi. În jurul orelor 20.00 – 21.00 au fost ridicate cadavrele, dar momentul efectiv al ridicării nu l-am văzut. În schimb am observat când o maşină de pompieri spăla strada şi trotuarul unde fuseseră căzute victimele.”

„CU PATUL ARMEI L-A ÎMPINS PE ACEL TÂNĂR”: Ioan Baciu, şef de sală la Restaurantul Continental: „în jurul orei 14.00, la apartamentul 102 din hotelul Continental, a fost organizat un protocol la cererea conferenţiarului Stăncioiu, care închiriase apartamentul. (…) eu m-am opcupat cu servirea băuturilor şi a mâncării celor care se aflau în apartamentul 102. Am fost ajutat de ospătarul Foitoş Sorin. În jurul orelor 14.30, auzind gălăgie, am ieşit din restaurant şi m-am deplasat până lângă Agenţia de Voiaj CFR, loc din care am văzut că în Piaţa Libertăţii, respectiv la capătul străzii Dr. Petru Groza, vizavi de Banca Naţională, pe carosabil, era un tânăr în genunchi care striga (nu am auzit ce spunea) iar pe lângă el se mai aflau încă circa 15 – 20 de persoane. Nu am rămas în acel loc decât circa 2 minute, reîntorcându-mă în restaurant şi continuându-mi activitatea de servire a celor din apartamentul 102. În jurul orelor 15.20 persoanele care se aflau în apartament au terminat consumaţia şi au plecat. În jurul orelor 15.40, împreună cu Foitoş Sorin am urcat din restaurant în apartament pentru a-l debarasa. Ajungând acolo şi auzind gălăgia ce venea din Piaţa Libertăţii, ne-am deplasat la una din ferestrele apartamentului, fereastra prin care se vede Agenţia de Voiaj, statuia Matei Corvin şi colţul Librăriei Universităţii spre piaţă. De acolo am văzut grupul de tineri care se îndreptau spre Agenţia de Voiaj, concomitent cu aceasta observând 12 militari în termen însoţiţi de un ofiţer (pe care-l recunosc după figură în fotografiile domnului Răzvan Rota), care veneau dinspre strada 30 Decembrie spre intersecţia străzilor Napoca – Universităţii cu Piaţa Libertăţii. Atât militarii cât şi ofiţerul erau îmbrăcaţi în kaki şi aveau pe cap căşti metalice. Militarii respectivi şi ofiţerul s-au oprit, într-o poziţie circulară, în intersecţia din colţul Pieţii Libertăţii, moment în care grupul de tineri s-a întors din drum şi s-a îndreptat spre ei. Am observat că din grup s-au desprins doi tineri şi un bărbat mai în vârstă (Călin Nemeş, Lucian Matiş şi prof. Ladiu – n.n.) care gesticulau şi-şi dădeau hainele jos de pe ei, îndreptându-se spre militari şi oprindu-se la circa 15 metri în faţa lor. Din interiorul apartamentului nu am avut posibilitatea să aud ce spuneau cei trei. Am mai observat când de pe trotuarul colţului Librăriei Universităţii, din mulţimea care era adunată acolo, s-a desprins un tânăr care s-a deplasat până în faţa militarilor unde, ori un militar, ori ofiţerul, cu patul armei sau cu mâna, l-a împins pe acel tânăr care a căzut pe carosabil (vezi ipoteza enunţată în volumul I, cum că acest tânăr ar fi Ţiclete Mihai Călin – n.n.). În acel moment am observat că unul dintre cei doi tineri arătaţi mai sus s-a îndreptat spre acel ofiţer, care avea mâna pe tocul pistolului. Nu reţin cu exactitate ce s-a petrecut între ofiţer şi acel tânăr, doar că la un moment dat i-am văzut pe cei doi căzuţi pe carosabil, concomitent cu aceasta auzindu-se împuşcăturile. De frică m-am retras din faţa ferestrei. Nu pot preciza cât timp au durat împuşcăturile dar, după ce acestea s-au oprit, m-am uitat din nou pe fereastră spre Piaţa Libertăţii. Am observat că ofiţerul respectiv era condus de sub braţe de doi militari şi că îşi trăgea unul din picioare după el, împrejurare din care am dedus că este rănit la picior. Am mai observat că pe carosabil erau căzute circa 4 persoane, observând când cetăţeanul mai în vârstă (profesorul Ladiu – n.n.) s-a ridicat de jos şi-a luat hainele şi a plecat din acel loc. În colţul spaţiului verde, spre statuie, am observat 3 – 4 tineri care îl ajutau pe un tânăr rănit să se deplaseze din acel loc. Pe la orele 16.30, în apartamentul 102 în care eram eu, Foitoş Sorin şi Kalo Arcadie, a intrat un cetăţean în vârstă de 35 – 40 de ani, care era îmbrăcat într-un cojoc de culoare maron care, fără să se prezinte, ne-a întrebat unde este priza electrică în apartament şi ne-a cerut să părăsim apartamentul. Am observat că respectivul avea la el o cameră de luat vederi. Bănuiesc că era de la securitate. Împreună cu colegii mei am plecat din apartament şi nu am mai revenit.”

Foitoş Sorin, ajutor de ospătar la Restaurantl Continental: „înainte de a pleca jos în oficiu, am observat un autocamion militar venit dinspre biserică din care au coborât în intersecţie mai mulţi militari, câţiva rămânând în intersecţie iar alţii deplasându-se în parc pe aleea şi în apropierea Băncii Naţionale. Am observat, de asemenea, un grup de militari îmbrăcaţi în ţinută militară de culoare albastră cu căşti şi scuturi albe, dispunându-se pe strada Universităţii până la intersecţia cu strada Napoca. Nu am observat ca aceşti militari să aibă arme.”

„EL ARE ACASĂ O FETIŢĂ DE DOI ANI ŞI NU-I ESTE FRICĂ”: Vasile Mocian din Cluj-Napoca, str. Rovine: „În data de 21.12.1989, în jurul orelor 12.00, am intrat la restaurantul Continental, împreună cu un grup de prieteni, pentru a servi masa. Am intrat apoi în bar pentru a servi un suc. În jurul orelor 14.30 am auzit strigăte afară şi am ieşit din local pe uşa care dă în strada Napoca, deplasându-mă apoi până la colţul restaurantului de la intersecţie. Aici am observat că pe trotuarele din apropiere se adunaseră mai mulţi oameni, iar pe aleea din faţa statuii Matei Corvin, era un grup de tineri care scandau «Jos dictatura», «Jos Ceauşescu», «Libertate» ş.a. La un moment dat am observat în mijlocul străzii, în dreptul Băncii Naţionale, un tânăr, pe care lumea din jurul meu spunea că îl cheamă Călin Nemeş, începând să se manifeste într-un mod deosebit. S-a aşezat în genunchi şi s-a adresat mulţimii din jur să i se alăture, să participe la demonstraţie pentru binele poporului, arătând că şi el are acasă o fetiţă de doi ani şi nu-i e frică. (…) Am observat apoi, că de pe strada Napoca a venit un autoturism Dacia 1100 şi, în momentul în care a ajuns în apropierea lui Călin Nemeş, s-a oprit, iar acesta s-a urcat pe capotă şi apoi pe portbagajul maşinii, începând din nou să strige şi să se adreseze mulţimii, îndemnându-i la demonstraţie. Şoferul încerca să-l lămurească să se dea jos de pe maşină, dar acesta îşi continua gesturile şi îndemnurile adresate mulţimii. După aproximativ un sfert de oră tânărul s-a dat jos de pe maşină şi s-a îndreptat spre intersecţia străzii Universităţii cu strada Napoca. În momentul în care a ajuns în intersecţie, dinspre strada Napoca a venit un autoturism Renault 16. Călin Nemeş s-a urcat, mai bine zis s-a lăsat, pe capota acestuia în timp ce autoturismul pornea din loc, ducându-l pe o distanţă de aproximativ 20 de metri. Văzând aceasta, mulţimea adunată în jur, a început să-l huiduie pe şofer. Acesta a oprit, călin Nemeş s-a dat jos şi a venit înapoi, îndreptându-se spre locul din care pornise anterior. Aproximativ în jurul orei 15.00, am observat că în piaţă, în apropierea chioşcului de ziare din faţa agenţiei de voiaj CFR, au sosit două autocamioane militare din care au coborât aproximativ 60 – 80 de militari îmbrăcaţi în haine kaki, cu mantale lungi şi fiind dotaţi cu pistoale mitralieră. O grupă comandată de un căpitan negricios, s-a îndreptat spre intersecţia străzilor Napoca şi Universităţii, aşezându-se în linie chiar în mijlocul intersecţiei. Grupul de tineri care se găseau în faţa Băncii Naţionale s-a îndreptat spre intersecţia în care se aflau militarii şi un număr de aproximativ 10 dintre ei s-au aşezat chiar în faţa militarilor la aproximativ 10 metri. Eu nu am observat ca aceştia să se apropie la o distanţă mai mică de grupul de militari sau ca între militari şi civili să aibă loc altercaţii. Ajunşi în faţa militarilor, o parte din tineri, în frunte cu Călin Nemeş, au început să-şi dezgolească piepturile, iar Călin Nemeş a strigat: «Trageţi», la care căpitanul a tras un foc de pistol înspre tinerii din faţă, după care soldaţii au început să execute şi ei foc asupra demonstranţilor. O parte dintre cei ce se aflau în faţa grupului de militari au căzut pe asfalt, pe trecerea de pietoni. După ce s-a tras prima rafală, militarul care se afla în flancul drept al formaţiei (caporalul Mailat sau soldatul Darii, conform fotografiilor executate de dl. Răzvan Rota şi identificărilor noastre – n.n.), a făcut o întoarcere spre strada Universităţii, până înspre holul hotelului Continental, continuând să tragă rafală de pistol mitralieră. Precizez că aceasta s-a petrecut în acelaşi timp cu prima rafală şi că mişcarea soldatului a fost foarte rapidă. Precizez că după ce s-a executat focul asupra demonstranţilor, am observat că au rămas jos 8 persoane, morţi sau răniţi, iar alţi doi, răniţi mai uşor, s-au ridicat şi s-au îndreptat spre locurile de refugiu. În jurul orelor 16.15, au sosit în intersecţie, venind de pe strada Universităţii, aproximativ 30 – 40 de militari, îmbrăcaţi în ţinută de culoare kaki, având scuturi şi căşti de aceeaşi culoare. S-au aşezat în faţa Librăriei Universităţii. După aproximativ o oră după ce s-a tras asupra manifestanţilor, am observat că în acea zonă a sosit o maşină a salvării dar nu au fost ridicaţi cei care erau căzuţi pe asfalt. Am plecat de acolo în jurul orei 17.00. A doua zi, în jurul orei 10.00, revenind în Piaţa Libertăţii, m-am întâlnit cu Toma Nicolae care mi-a spus că prietenul nostru, Merca Aurel, care fusese cu noi în data de 21.12.1989 la Continental, a fost împuşcat mortal. Ne-am îndreptat spre morgă, unde l-am recunoscut pe prietenul nostru, am constatat că a fost împuşcat în torace şi l-am întrebat pe cpt. Stoica de la miliţie, care se afla acolo, unde sunt lucrurile pe care le avusese asupra lui Merca Aurel. Ni s-a spus că hainele sunt puse într-un sac, iar lucrurile personale sunt puse în plicuri şi se găsesc la medicul legist şi vor fi date familiilor celor în cauză.”

„MILITARII NU PĂREAU A FI AFECTAŢI DE FAPTUL CĂ ÎN FAŢA LOR SE AFLAU CADAVRE, COMUNICAU ŞI RÂDEAU ÎNTRE EI”: Victor Nicula, şeful Agenţiei de Voiaj CFR din Piaţa Libertăţii: „În jurul orei 15.00 am fost anunţat de fiul meu că a auzit din zvon public că muncitori de la CUG se îndreaptă spre centrul oraşului pentru a manifesta. Cunoscând că am valori importante în agenţie, am comunicat directorului general Groza Teodor şi i-am cerut permisiunea să închid agenţia, pentru a putea proteja aceste valori în caz de incidente violente. În jurul orei 15.15, după ce am avizat personalul că agenţia se închide, am văzut în Piaţa Libertăţii, pe trotuarul de peste drum, vizavi de Banca Naţională, un grup de aproximativ 40 – 50 de tineri şi vârstnici, agitaţi, care scandau ceva, dar eu din agenţie nu am înţeles ce anume strigau. Din acest grup de demonstranţi am văzut că unul s-a detaşat, a oprit o maşină care circula prin piaţă dinspre strada Napoca, s-a urcat pe aceasta şi a început să vorbească mulţimii. L-am văzut apoi îngenuncheat, cu mâinile spre cer, implorând. (…) Între timp, în dreptul Anticariatului din stânga Agenţiei noastre, privind dinspre interior spre exterior, a oprit o maşină militară acoperită cu prelată din care au coborât militari în termen şi ofiţeri. Am văzut că o parte dintre militari s-au dispus în linie, blocând accesul pe strada Napoca şi strada Universităţii. Din fereastra de unde priveam eu nu aveam vizibilitate în alte părţi. Am mai văzut că în faţa consiliului municipal nu era lume adunată şi nu se întâmpla nimic. Când grupul de demonstranţi care se îndrepta spre librăria Universităţii a ajuns la mijlocul carosabilului, militarii au îndreptat armele spre ei. Militarii erau din trupele MApN, echipaţi cu echipament de culoare kaki, în mantale şi cu căşti de oţel, vopsite în verde, pe cap. Am văzut că militarii erau comandaţi de un ofiţer, dar nu ştiu ce grad avea. Când demonstranţii au observat că militarii îşi îndreaptă armele spre ei, au renunţat să meargă spre librărie şi au venit spre militari. Am văzut că din grup s-au detaşat câţiva tineri, care şi-au dezgolit piepturile, şi am remarcat că unul dintre ei avea hainele ridicate până la gât şi se adresa militarilor: «trageţi, măi, cine sunteţi voi, pe cine apăraţi voi!?». Când aceşti demonstranţi au ajuns pe trecerea de pietoni care face legătura dintre trotuarul din vecinătatea spaţiului verde şi al librărieri Universităţii, am auzit rafale de arme automate, fără să observ anterior vreun incident, între demnostranţi şi militari. Împrejurările au fost atât de tulburătoare pentru mine încât ce îmi amintesc în continuare este faptul că am văzut multe persoane întinse pe asfalt, mai ales pe trecerea de pietoni şi înspre trotuarul din faţa librăriei. Fac precizarea că era foarte multă lume adunată pe trotuare care privea la ceea ce se întâmpla, mă refer la trotuarul din faţa librăriei, dar nu pot preciza numărul de persoane, întrucât atenţia mea era concentrată la ceea ce se întâmpla în stradă (…). După circa o jumătate de oră au venit mai multe autosanitare şi am văzut că au ridicat două persoane, rămânând pe asfalt 5 persoane despre care mi-am dat seama că sunt morţi pentru că au rămas acolo până seara târziu, chiar şi după plecarea noastră din agenţie, la ora 19.15. La un moment dat, după ce s-au petrecut faptele relatate mai sus, am văzut între librăria Universităţii şi Continental militari în ţinută de culoare albastră, cu scuturi şi căşti albe. N-am sesizat cu ce erau înarmaţi aceşti militari şi nu am sesizat nici momentul în care au sosit. Mai târziu am auzit un zgomot care iniţial mi s-a părut că ar fi produs de ţeava de eşapament a camionului din faţa Anticariatului, dar mergând în dreptul celei de a doua uşi a agenţiei, mi-am dat seama că motoruil acestuia nu funcţiona şi atunci am presupus că zgomotuil provenea din altă parte. După ce răniţii au fost ridicaţi, la locul faptei rămânând doar cadavrele, au venit maşini ale pompierilor; eu am văzut doar două dinspre strada Universităţii şi au intrat în Piaţa Libertăţii, împroşcând jeturi de apă în mulţimea din faţa primăriei. Am văzut că mulţimea a fugit înspre strada Petru Groza şi, pe măsură ce populaţia se refugia şi maşinile înaintau, locul mulţimii a fost ocupat de militarii în ţinută albastră cu scuturi şi căşti albe şi astfel am văzut că Piaţa Libertăţii, atât cât puteam să văd din Agenţia de Voiaj, a fost degajată. După ce maşinile de pompieri au trecut, am văzut că în Piaţa Libertăţii, lângă trotuarul din parc, din faţa librăriei, s-a oprit un autobuz ce nu părea a fi militar în care au fost aduşi, rând pe rând, civili de către miliţieni şi erau urcaţi în autobuiz. Mi-am dat seama că se operează reţineri din rândul manifestanţilor. La scurt timp a apărut un TV, autodubă, în care au fost luate persoanele civile din autobuz şi duse, bănuiesc, la miliţie. Am omis să fac precizarea că după ce focurile de armă au fost trase în faţa agenţiei, am văzut că ofiţerul care comanda militarii a fost rănit la piciorul drept şi cred că rana era gravă pentru că laba piciorului avea o poziţie nefirească şi trebuia să fie susţinut de doi militari într-o parte şi alta. El a fost scos din raza noastră vizuală şi bănuiesc că a fost transportat la maşina din faţa anticariatului. La ora 19.15, socotind că treburile s-au liniştit, am rugat un ostaş să comunice superiorilor săi că noi, funcţionarii agenţiei, suntem în interior şi că am dori să părăsim locul de muncă pentru a ne îndrepta spre domiciliu. Am ieşit în grup din agenţie şi ni s-a indicat să ne îndreptăm spre strada Universităţii pentru ca pe strada Avram Iancu să ne răspândim fiecare în direcţia dorită. Am fost conduşi de la agenţie, la rugămintea noastră, de către un ofiţer pe care-l cunoşteam din vedere dar nu-l ştiam cum se numeşte, dar a fost recunoscut de către subalterna mea Călugăr Maria în persoana mr. Cornel Oprean (martora Călugăr Maria susţine că ştia că acest maior era ofiţer de securitate; „l-am întrebat: «Ce aţi făcut?». Nu mi-a răspuns la întrebare, dar a clătinat din cap.” – declaraţia martorei Călugăr Maria, casieră la agenţia CFR din Piaţa Libertăţii – n.n.). Ne-a condus până în faţa Bisericii Piariştilor unde i-am mulţumit şi am socotit că suntem în afara oricărui pericol, dar am întâlnit o altă grupă de militari care ne-a somat şi noi le-am spus că am venit de la serviciu şi ne îndreptăm spre domicilii. Ceea ce m-a frapat a fost împrejurarea că militarii nu păreau a fi afectaţi de faptul că în faţa lor se aflau cadavre şi fizionomia feţii lor nu exprima regret, ba chiar unii comunicau şi râdeau între ei, ceea ce m-a făcut să cred că sunt inconştienţi. La ora 19.15, când am plecat din agenţie, trecând pe strada Universităţii, în dreptul restaurantului Continental, am văzut pe trotuar încă două cadavre şi asta m-a făcut să presupun că zgomotul ce l-am interpretat ca provenind de la ţeava de eşapament a unei maşini a fost, de fapt, foc de armă în acea zonă unde erau aceste două cadavre dar, repet, sunt numai simple supoziţii ale mele.”

Acest articol a fost publicat în Decembrie 1989 și etichetat , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

45 de răspunsuri la 21 decembrie 1989 (XIII). Piața Libertății: „Împuşcaţi-i, că nu sunt oameni!”

  1. Dulce Deea zice:

    Uluitor articol. Exceptional documentat. M-a rascolit sufleteste.

  2. CJ-07-CFR zice:

    Cutremurator. Privind fotografiile, parca-ti vine sa faci ceva sa opresti macelul si te apuca furia ca n-ai alta alternativa decat sa „asisti” neputincios…
    Ce usor sa dai vina pe alcool! Pentru ca am remarcat in text numele restaurantului „Pescarul”, mi-am adus aminte ca acolo trebuiau sa se intalneasca cativa colegi de la Liceul „16 Februarie”, impreuna cu sotiile, ca sa sarbatoreasca Craciunul. Daca nu ma inseala memoria, tatal meu povestea ca profesorul Horea Pedestru, colegul lor, nici n-a mai ajuns la local. S-a oprit „la Revolutie”, ca sa-si incaseze glontul… Ma indoiesc ca bause ceva inainte. Probabil era imbibat doar cu adrenalina. Dumnezeu sa-l ierte pe el si pe toti nevinovatii!
    PS – Tot de la tatal meu ascultare, am retinut pe parcursul acestor peste 20 ani un dialog purtat dupa ce s-au tras primele rafale. Cica militarii ar fi fost rugati sa nu mai traga in oameni, iar raspunsul ar fi fost: „Nu tragem decat in cei care cer sa moara!” Nu stiu daca exista un sambure de adevar sau e doar folclor. Poate stii tu mai multe si ma poti corecta. Multumesc!

    • Sare'n Ochi zice:

      sunt destule expresii cutremuratoare pe care militarii le-au adresat cu privire la manifestanti in acele zile. cine stie, poate chiar si expresia pe care o stii de la tatal tau este adevarata. eu unul nu am auzit-o pana acum. in ce-l priveste pe profesorul Horea Pedestru sunt convins ca nu bause nimic. povestea cu bautul au inventat-o post-factum pentru a-si gasi scuze si pentru a-i minimiza pe cei care protestasera si fusesera omorati sau schiloditi cu arma de foc. „morala”, „echitatea” si „etica” socialista din capul lor cel sec i-a facut sa gaseasaca scuza aceasta jalnica – de parca betia se pedepsea prin impuscare in plina strada!

  3. Pingback: Victor Eugen Mihai Lungu despre revoluţie « Blogul lui Marius Mioc

  4. Camelia Tulbas zice:

    Am citit articolul cu sufletul la gura, incercand sa-mi dau seama cum a murit Lucian Matis, pe care il cunosteam din liceu.
    Nu stiu nici acum exact cum s-a intamplat, dar mi-am facut o parere.
    Mi se rupe pur si simplu sufletul. Ca de obicei in viata asta, cei inarmati omoara pictori si actori. Au murit multi atunci, dar cei doi care au condus grupul de manifestanti nu puteau sa fie decat artisti. Ei simt cel mai mult nevoia de libertate si au nebunia de a-si demonstra curajul.
    Sa nu uitam ca Lucian Matis a fost un pictor foarte bun, a intrat primul la Institutul de arte plastice si l-a terminat cu 10. (In treacat fie spus nu faci arta de 10 fiind in stare de ebrietate. Eu l-am cunoscut foarte bine cand avea 18 ani si nici pomeneala de vreun strop de alcool)
    Pacat ca nu se mai stie nimic de lucrarile lui.
    Si mai mare pacat ca apartamentul in care au ramas sotia si copilul lui a fost executat silit in 2010, pentru ca nu au avut bani pentru intretinere.
    Bancile si armata. Omoara, distrug. Am putea sa ne gandim ca ei sunt de fapt cei putini si noi cei multi. Sau daca am gandi asa ne-ar impusca si pe noi ca si pe Luci?

    • Sare'n Ochi zice:

      Lucian Matis este posibil sa fi fost ucis din prima salva trasa de catre militari „la picioare”, in momentul in care, facand o rasucire sa se arunce pe burta – asa cum ne invatasera in armata, a fost lovit de cartus la nivelul rinichilor. Ori este posibil sa fi ajuns in pozitia culcat si sa fi fost ucis la a doua sau chiar a treia salva trasa de catre militari „la picioare”.
      Din pacate de soarta urmasilor nu s-a mai ocupat nimeni – regimului Iliescu nu-i trebuiau acesti eroi, ii incurca – asa ca au facut tot posibilul sa-i pauperizeze pe urmasii celor ucisi sau raniti, facand eroi dintre cei care si-au luat, ulterior, partea de ciolan prin Legea 42 (luptatorii in Revolutie).
      In vara aceasta vrem sa scoatem un volum despre Calin Nemes ilustrat cu grafica de Lucian Matis.

      • Camelia Tulbas zice:

        Va rog din suflet sa-mi scrieti pe mail cand scoateti albumul. Vreau neaparat sa-l cumpar!

        • Sare'n Ochi zice:

          acuma suntem la faza de lucru in biblioteca – culegem materialul despre „marirea” si „decaderea” lui Calin Nemes din postura de erou national facuta prin intermediul mass-media, in functie de interesul vremii: cata vreme cei care au tras in Piata Libertatii din Cluj au fost considerati „securisti”, el a fost erou; in momentul in care s-a dovedit ca acestia au apartinut de MApN, au inceput sa-l improaste cu noroi si sa-i aduca acuzatia ca si-a ucis prietenul (Lucian Matis) in momentul in care chipurile l-ar fi agresat pe ofiter (aveti faptele expuse pe blog in folderul Decembrie 1989 – sunt mai multe materiale si documente). avem texte inedite scrise de catre Calin Nemes si grafica lui Lucian – cu acestea ilustram acest „documentar”. cand va fi gata, nu voi uita sa va anunt. va multumesc pentru interes.

          • Alma zice:

            Buna ziua, sau buna seara mai degraba, ca suntem la o diferenta de fus orar de 8 ore…am citit parte din materialul extraordinar pe care l-ati prezentat (am sa-l citesc integral seara aceasta), de care am dat absolut intamplator..cautam o poezie pe care Calin Nemes obisnuia sa o recite, cu foarte mare talent si sensibilitate..poezie ce se cheama „Sunt tanar, doamna!”. Asa am ajuns la materialul pe care l-ati scris. Vreau sa va spun ca l-am cunoscut foarte bine pe Calin, cu care am fost de altfel colega de scoala. Cred ca as putea sa va ofer niste creatii de-ale lui pe care inca le mai pastrez, daca veti avea curiozitatea sa le cititi…nu stiu daca ar putea fi incluse sau nu in volumul pe care il pregatiti, insa cu siguranta ar fi interesante de citit. Puteti sa-mi scrieti o adresa de email, daca doriti, ca sa putem lua legatura pe aceasta cale, deocamdata. Va multumesc pentru tot ceea ce faceti, pentru el si pentru noi toti.

  5. vasilegogea zice:

    Exceptional documentar!
    Multumesc, inca o data si aici, pentru inepuizabila ta energie cu care pui in lumina, tuturor celor care VOR SA VADA, Adevarul.

  6. Pingback: Demisia: un gest de onoare transformat de pesedişti în laitmotiv la nivel declarativ… și-atât! « MANGALIA – POLITICA între realitate şi ipocrizie

  7. Twisted zice:

    Sare, plecaciuni! E extraordinar ca inca mai sunt lucruri nespuse sau nestiute despre intamplarile acelor vremuri. Adevaratii eroi sunt intotdeauna acoperiti cu mizeria celor ce s-au catarat pe umerii lor in drumul lor spre ciolan. Multumesc pentru crampeiul asta de adevar.
    Multumesc!

  8. bazel09 zice:

    Voi ştiţi cel mai bine ce s-a întămplat acolo. Chiar dacă sunt format în respectiva instituţie şi am participat activ în perioada dintre 17.12.1989 -27.12.1989 la misiunile care ne-au fost ordonate fără a trage vreun glonţ, în zona noastră s-au întămplat nenorociri „mai mărunte”: au murit militari impuşcaţi de alţi militari, din prea multă prostie, debandadă şi exces de zel.
    Şi…Nimeni nu mă poate contrazice: a existat ordinul să se tragă. Ne-a fost citit de barosanul unităţii , oricât s-ar nega ❗

  9. ErRon zice:

    In ziua aceea am mers la spitalul militar sa vizitam un unchi, cu cancer. Pe scarile de la intrare era sange proaspat. Unchiul avea un vizitator, care ulterior am aflat ca ii era fin din Bucuresti si securist. Cand am spus despre sangele de la intrare, s-a ridicat precipitat, a salutat si a plecat.
    Dupa 15-20 de minute am plecat si noi. Pe strada, intre catedrala si Casa armatei erau masini militare cu soldati. Auzisem ca e ceva in centru si voiam sa mergem si noi, eu si fratele meu, sa vedem ce e. Eram pe Eroilor, cam peste drum de Banca Transilvania cand o femeie, dintr-un gang, a zis „Nu mergeti, se trage!” Nu ne-a venit sa credem, auzi, cum sa se traga? Am continuat sa mergem spre centru cand am auzit rafale. Seci, uscate, amplificate de ecou. Mama nu ne-a mai lasat sa mergem, mai sa faca o criza de inima. Ne-am intors la statia lui 35. Cei de pe trotuare se uitau cu ura la soldatii de pe tab-uri. Imi amintesc doar fetele lor impenetrabile.
    Cumplite amintiri, iar articolul tau e cutremurator!

  10. cât vă invidiez eu pe voi, cei care ați auzit focuri de armă reală.
    eu am auzit/văzut doar un simulator, zile în șir (crezând că de acolo chiar se trage).
    plus o fază de un comic nebun, legată de celebra prăbușire a unui elicopter cu câțiva generali.

    • Sare'n Ochi zice:

      eu am vazut cu ochii mei fotografiile resturilor acelui elicopter si cadavrele generalilor Nuta si Mihalea carbonizate si legate cu catuse de scaune. pilotul, n-am inteles niciodata cum, era cativa metri mai incolo si se vedea clar cum se tarase printre aracii de vie – murise agatat de un arac, incercand sa se ridice. din ce am citit in dosar elicopterul primise un cartus in profundor – profundorul fiind acel aparat care masoara distanta aparatului de zbor pana la sol. fara el, practic a lovit dealul cu palele rotorului ca „nu l-a vazut” – fiind noapte si zburand in orb (adica fara lumini). chiar sunt curios ce anume stii.

      • nu, nu știu chiar nimic din punct de vedere tehnic.
        doar ca poantă reală, în măsura în care are farmec o relatare (mai ales în scris).

        eram acasă, într-un bloc din Alba Iulia, din cartierul Cetate (cel de lângă dealul unde s-a prăbușit elicopterul).
        la etajul 4, ultimul.
        cu balconul înspre oraș, nu înspre acel deal.
        și în acele zile era la noi o vecină de la 1, prietenă a mamei mele, foarte fricoasă.
        tot timpul îmi striga, disperată, să merg să închid geamul [acea iarnă a fost foarte călduroasă, la propriu, așa că stăteam mult cu geamul deschis], fiindcă afară se trăgea [era, de fapt, un simulator pe hotelul principal din oraș, clădirea cea mai înaltă; pe de altă parte, nu știu cum un geam închis ar fi oprit un glonț rău-voitor].
        dar când mă îndreptam spre geam, să-l închid, țipa cu toată forța: „nu te duce acolo, că te împușcă!!!”.
        așa m-a ținut ore în șir, în drum înspre geam și canapea.
        deci era o speriată și jumătate, speriindu-i și pe ceilalți.
        m-a stresat mai mult ca simulatorul de pe hotel.

        la un moment dat, se aude zgomot în casa scării.
        mama se uită pe vizor, vede că un vecin umbla la scara pe unde se urca pe bloc, și deschide ușa.
        Flaviu, acel vecin avea balconul în spatele blocului, adică înspre deal.
        mama îl întreabă de ce urcă pe bloc.
        Flaviu îi spune că a căzut un elicopter, și vrea să-l vadă.
        moment în care vecina de la 1 întreabă, moartă de frică: „unde [a căzut], la voi pe balcon???!!!”
        relatarea n-ar haz, dar atunci a fost ceva de milioane.
        ideea ca Flaviu să fi urcat pe bloc pentru a vedea ce-i la el în balcon depășea de o sută de ori hazul ideii că un elicopter ar fi avut loc să cadă într-un balcon.

        cu toată tensiunea și cu toate temerile din acele zile, am fost pe jos de râs minute în șir.
        și apoi zile în șir, la amintirea scenei.

  11. Ștefan A. zice:

    Salut sare 🙂
    Nici nu sti cite amintiri triste si cita revolta am in mine dupa citirea acestui articol . E inuman de dureros sa citesti dupa 22 de ani ca criminalii , complicii si cei care au musamalizat sint bine mersi , Promovati in grad si cu pensi de lux . Nu exista onoare si demnitate cind petele de nesters au fost doar musamalizate , ascunse sub pres in asteptarea prescriptiei ilegale . (ca doar la noi omorul intra in prescriptie) Ca urmare , pot doar sa scuip pe demnitatea si onoarea armatei romane . Trecute , prezente sau viitoare .
    Multam fain de articol .

  12. rama-ra zice:

    Asa vom ajunge toti cu astia-n frunte(usl)

  13. so zice:

    Un articol care ar trebui sa faca parte din orice manual de istorie si subiect obligatoriu la examene. Multumim!

  14. Am încercat să citesc articolul… Nu am reuşit… Nu pentru că nu aş avea capacitatea lecturării şi receptării unui text, ci pentru că-mi reveneau în suflet, momentele acelea, emoţiile de-atunci… Atunci nu am fost în Piaţa Libertăţii, ci în faţa clădirii Miliţiei… Dar ori de câte ori am oaspeţi de pe alte meleaguri, îi duc la „Stâlpi împuşcaţi”… Prinosul lui Liviu Mocanu… Şi, da, nutresc o scârbă profundă pentru cei care au profitat de Revoluţie… Nu pentru ei am murit noi atunci.
    Iertăciune, sunt un pic incoerent… Emoţiile…
    Vă urez numai bine!

  15. Petronius. zice:

    Pe langa toate demersurile pentru aflarea adevarului (imi pare rau ca suna a lozinca) un aspect important este descoperirea si pedepsirea celor care de ani de zile traiesc din alocatia de revolutionar, sau cum s-o fi numind.

    Trebuie identificati toti cei care si-au facut rost ilegal de certificate de revolutionar pentru a profita material. Stiu multi care si-au riscat viata cu adevarat la Timisoara si nici prin cap nu le trece sa profite material din acest motiv.

    Copii de atunci sunt de mult adulti si doar cei care au ramas invalizi in urma evenimentelor de atunci merita o compensare, dar numai in masura in care aceasta ii impiedica sa munceasca.

  16. Gabi zice:

    cum alege soarta numele acestor calai? Carp Dando. Ma duce cu gandul la Carpe Diem.

  17. Alexandrina Falup zice:

    Sint Falup Alexandrina, impuscata in glezna, in fata Agenției de Voiaj pe 21 Dec 1989.
    Am citit de nenumărate ori declarația de mai sus a d-nului Kozma Peter, ţârcovnic al Bisericii “Sf. Mihail” si de fiecare data ramin uimita si indignata de cum se scrie istoria . Citez: “….. Mi s-a adus la cunoştinţă că o parte vătămată, care a fost rănită la un picior, precum şi concubinul ei (Falup Alexandrina – n.n.) susţin că la una dintre ferestrele turnului bisericii ar fi văzut un bărbat având asupra sa o armă. ”
    Eu nu am declarat si nici nu am văzut pe cineva in turnul bisericii dar ce e cert e ca sint impuscata in piciorul sting, din partea stingă spre dreapta. Eram întinsă pe burta cu fata spre Lupoaica iar corpul de armata se găsea in dreapta mea. Da, biserica e in stinga Agenției de Voiaj ca si multe alte clădiri de altfel, de unde s-ar fi putut trage. Restul e speculatie…
    Declarația inginerului Mircea Vasian ma pomenește tot pe mine. „Primii răniţi au fost o fată lovită în picior (jos la gleznă) care sângera abundent şi un tânăr care o purta, care nu ştiu unde era rănit. ”
    E vorba de același tinar „concubin” după cum il numește țarcovnicul, care era prietenul si urma sa fie viitorul meu soț și care nu a fost rănit.

    • Sare'n Ochi zice:

      Sa nu uitati perioada in care s-a dat declaratia – inceputul anului 1990 si ce mentalitate aveau unii oameni atunci – mai ales un tarcovnic de biserica. Nu erati maritata, in capul lui erati concubini. Traiasca educatia materialist-dialectica combinata cu obscurantismul (ca sa zic asa).

  18. vasile boanca zice:

    Interesant articol ,eram pe trotuarul din fata librariei,,ma bucur ca mai este cineva interesat de adevarati eroi !

  19. Pingback: MULTIMEDIA Au pus în scenă "momentul zero" al Revoluției de la Cluj. Cum au murit oamenii acum 25 de ani | www.actualdecluj.ro

  20. bogdescu zice:

    Vă mulțumesc foarte mult pentru munca migăloasă pe care ați depus-o în redactarea acestui articol. Sunt convins că precizia și respectul pentru adevăr, oricare ar fi el, este cel mai bun mod de îi onora pe cei care și-au pierdut viața sau sănătatea pentru ca noi, europenii, să putem aspira azi la normalitate. Sunt implicat afectiv în acest incident, deoarece pe unii dintre cei împușcați îi cunoșteam, fiindu-mi la vremea respectivă colegi.
    Eu eram în momentul acela la Timișoara.
    Pot însă să adaog un element interesant (chiar dacă este doar anecdotic) la istorisire. Unii dintre cei care au ieșit în mijlocul străzii s-au întâlnit înainte în cofetăria de la parterul unui bloc din Piața Mihai Viteazu. Acolo au discutat despre ce ar trebui făcut în situația actuală și au luat hotărârea să meargă în Piața Libertății. La insistențele unei prietene comune, care îi sfătuia să nu se ducă, Lucian Matiș ar fi răspuns „mergem să murim”. Cred că era prezent și Călin Nemeș (fiul profesorului Cheptea de la Secția de Design a Institutului Ion Andreescu). Cele de mai sus le reproduc dintr-o discuție privată pe care am avut-o cu Mirela Fărăgău (persoana care îi sfătuia să nu se expună la riscuri). Mai apoi am auzit că Matiș tocmai devenise tătic, lăsând-o pe soție văduvă și pe copil orfan. Cunoscuții veneau pe la ei și le aduceau tot felul de bunătăți, care umpleau frigiderul, dar care nu puteau ajuta cu nimic la golul rămas după un om tânăr și curajos.
    Nu pot să uit toate acestea și vă mulțumesc încă o dată că ne ajutați pe toți să ne păstrăm memoria – e primul pas pentru a putea aspira la o Istorie. Poate că în viitor, un alt Dando va ezita, datorită unui dram de gândire. Ca rasă umană, altă șansă nu avem 🙂
    Cu respect!

  21. Alex zice:

    Buna ziua,
    Citesc relatarea dumneavostra la vreo 7 ani de la editare.
    Va multumesc mult pentru tot efortul facut pentru a descalci firele si a nu lasa sa se piarda in uitare acele fapte, care intre timp au devenit oarecum istorie.
    Nu am gasit nici o nota gresita, nimic care sa-mi sune fals, totul e pus in legatura cu relatari ale participantilor. Spre deosebire de alte scrieri. Imi permit sa va felicit.
    Sunt nascut la Clui, unde am trait 25 ani (61-86), plus din septembri e 89 (concediere politica la Sibiu) pana in septembrie 90, cand mi-am luat valea – mineriada din iunie, ultima picatura. De atunci traiesc in strainatate. Trec o data pe an sa-mi vad mama, care e inca in Cluj.
    Reportajul dumneavostra imi trezeste amintiri frumoase si grele in acelasi timp.
    In ziua de 21 am circulat intre Marasti (intreruperea emisiunii TV), Libertatii (Lupoaica & Universitatii aprox 11:30-12:00), Marasti, Libertatii (zona Anticariat / 30 Decembrie aprox 16:00-17:30), Calea Turzii (grupul Doina Cornea), Lenin (Sora / Melody aprox 18:00-19:30), Calea Turzii (aprox 20:00). Baricadare in casa parintilor din Andrei Muresanu si veghe o mare parte din noapte (asteptam sa fim arestati).
    Unele amintiri imi sunt inca precise dupa atatia ani, altele s-au mai estompat (orele, o parte din memorie, o parte le deduc din alte relatari).
    As avea cateva completari la relatari. Unele mai personale (pot sa dea o nota despre ce resimtea un clujean oarecare in acele momente), altele relativ la fapte, mai ales zonele Anticariat si Melody. De la 15:30 incolo am fost impreuna cu sora mea, care traieste si ea de putina vreme in strainatate. Putem completa un pic amandoi. Ultima parte a serii fusesera cu noi si un cuplu de prieteni clujeni, care traiesc tot in strainatate si pe care i-am pierdut din vedere.
    Personal, de la Universitatii am plecat prea devreme si m-am intors prea tarziu, din Marasti deja plecasem, tot asa si de la Anticariat, la Melody nu au fost victime, iar pe Calea Turzii ne-am despartit de grup in dreptul strazii Brasov (eram 4), chiar inainte de arestarea celorlalti. Asa a fost sa fie, cu toate ca am fost de mai multe ori in prima linie, nu am fost nici macar ranit, singurele julituri au fost de la fugarelile din fata de la Melody, plus o mica imbranceala cu un securist in civil infiltrat in grupul de la Anticariat.
    Daca doriti, puteti sa-mi scrieti pe adresa e-mail de inregistrare, sa vedem impreuna daca va pot ajuta cu ceva. Sa nu va asteptati totusi la lucruri extraordinare, nu am fost prezent la Universitatii la orele cele mai fierbinti.
    Tot respectul
    Alex

  22. Pingback: O fotografie cât o mie de cuvinte | Pagina mea de călătorii, reportaje, istorii

  23. Pingback: Împușcat la nici 7 ani. Povestea puștiului din Piața Libertății

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.