Scrisoare întredeschisă colegilor mei de breaslă, mânuitorii de informație publică

Cred că, în ceea ce ne privește, faptul că o mare parte a colegilor noștri se complac în neglijență și în delăsare, iar o bună parte dintre ei au ajuns să fie doar cutiile de rezonanță, cărăușii și trâmbițele celor care-i plătesc, de la patronii vizibili, cât mai ales cei invizibili, este timpul să punem cărțile pe față și să recunoaștem că meseria aceasta a noastră de mânuitori de informație publică (de la cititor de prompter la analist, de la știrist, la formator de opinie) a ajuns într-un asemenea hal încât nici nu mai poți deosebi informația de intoxicație, publicitatea de propagandă și nici măcar dezinformarea nu se mai sinte atât de bine de la atâta manipulare. Este timpul să repunem lucrurile în ordinea lor, să le despătrundem, să găsim o cale prin care să ne facem datoria față de consumatorii noștri, cei care ar merita de la noi informație publică – nu propagandă, nu publicitate, nu intoxicare și, mai ales, dezinformare. Să găsim o cale în care cei dintre noi care doresc să practice propaganda, publicitatea, intoxicare și, mai ales, dezinformarea, să o facă pe față. Dacă filmelor și unor programe TV li se aplică etichete pe categorii de vârstă, ca recomandare privind gradul de violență (și/sau decență) pe care acestea îl conțin, nu văd de ce nu ar purta și informația, în mod legal, etichete în funcție de scopul urmărit de către cel (cei) care o fac publică.

Asta dacă mai dorim să ne numim categoria profesională jurnalist. Dacă vrem să acționăm în favoarea unei informări de calitate. Dacă dorim să nu mai fim instrumente ale propagandei, publicității, intoxicării și/sau dezinformării. Mă refer la cei dintre noi care nu doresc să se complacă – cei care doresc să-și depășească condiția de idioți utili, suficient de lucizi încât să facă diferența și să nu dorească să rămână simpli cărăuși ai informației. Profesioniști care știu să facă diferența pe categorii de surse.

În acest proces de luptă împotriva dezinformării suntem trei elemente distincte: consumatorul (publicul, audiența), profesioniștii (noi, cei care dorim să ne numim jurnaliști) și statul. Da, statul, care are pretenția să ne impoziteze atât pe clienții noștri din audiență, cât și pe noi ca profesioniști, dar nu face nimic, deși are mijloacele legale, să ne protejeze. Ne protejează (atât cât poate și cât vor funcționarii săi mai mult sau mai puțin corupți): prin armată de ingerințe străine, prin poliție de delicvență, prin justiție de vecinii – dar nu face absolut nimic în ceea ce privește dezinformarea, deși are pretenția că ne asigură o alimentație sănătoasă, un act medical supus deontologiei și o farmacopee non-toxică reglementate prin legi. În schimb, deși are instrumentul: Consiliul Național al Audiovizulalui și manualul de utilizare al acestuia: Legea Audiovizualului, preferă să ne lase pradă dezinformării.

S-o luăm băbește. Consumatorul (audiența), din când în când, suprasaturat de informație, ar face bine să ia o coală de hârtie, să traseze trei coloane. Pe una să scrie ce-a avut, pe alta ce-a pierdut și pe cealaltă să facă totalul – pentru a vedea ce urmează să piardă prin neimplicare și/sau prin îndepăratrea de la propria sa agendă. Acesta este motivul pentru care este bine (inclusiv pentru noi, profesioniștii) să nu ne formăm opinii decât asupra subiectelor asupra cărora am avut acces prin mai multe surse independente. Și când zic independente, chiar subliniez acest lucru. Devine suspect faptul, de exemplu, când surse din tabere opuse cad de acord asupra aceluiași subiect și noi nu putem confirma nimic în lipsa unei surse pe care să o putem garanta ca fiind independentă (neafiliată ideologic și/sau economic). De aceea sugerez, ca exercițiu, formarea propriilor opinii în locul cumpărării celor gata fabricate – avem o viață, o educație, să încercăm să filtrăm informațiile prin propria experiență. Și, poate, mai închidem, din când în când televizorul?

Noi, profesioniștii am putea să începem prin a înțelege valoarea muncii noastre, faptul că lucrăm cu un material extrem de sensibil, extrem de alterabil chiar și în lipsa relei-credințe. Așa că am putea porni de la a ne considera oameni de încredere, oameni în care alți oameni își pun încrederea că vor fi informați corect. Căci nimic nu este mai cumplit în actul dezinformării decât a citi și a vedea cu propriii tăi ochi și a considera că aceasta este scuza definirii adevărului – întreg, tot și numai! Nu înțeleg de ce nu facem nimic pentru a fi asimilați unor oameni de încredere și, întocmai ca medicii, avocații, profesorii, să avem un colegiu, un consiliu de disciplină și să ne dăm acceptul pentru a fi pasibili de pedepse în cazul în care încălcăm deontologia propriei noastre profesiuni. Iar pentru a ne proteja de confrații lipsiți de scrupule, cât și de patronii cărora le servește numai dezinformarea, nu ar fi rău dacă am accepta (ceea ce scriam și la început) avertismentul pe material: „acest material conține 10% informație, 30% publicitate, restul constituind dezinformare – scris în scopul manipulării opiniei publice în favoarea clientului X”.

În ceea ce privește Statul, știu că relațiile dintre acesta (natura umană, ce să-i faci?!) și informație n-au fost niciodată fericite: de la confiscarea absolută a informației în dictatură, până la un liberalism departe de a fi absolut – căci cea mai perfidă formă de (auto)cenzură în ceea ce privește informația este cea instaurată în numele politicilor corecte, ceea ce duce la o înmulțire a subiectelor care nu se mai abordează public decât în șoaptă su deloc. În materie de dezinformare, atât activitatea, cât și inactivitatea statului sunt egal nocive.

Ca profesioniști ai informației publice, acceptând să jucăm un rol în afara informării corecte, înseamnă să acceptăm că dușmanii noștri sunt chiar cei care ne formează audiența (consumatorii, propriii clienți). Statul dacă ne acceptă și ne folosește în acest joc în afara informării corecte, înseamnă că-și consideră dușmani propriii cetățeni. Cetățenii atrași în acest joc, se pot considera propriii lor dușmani. Așa că, zic eu, avem de unde să alegem, pentru a ne poziționa corect.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Derapaje prin presă și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

21 de răspunsuri la Scrisoare întredeschisă colegilor mei de breaslă, mânuitorii de informație publică

  1. ad.rian zice:

    Interesanta cadere pe ganduri, daca isi mai permite cineva din media un asemenea lux, cand bine se stie cine gandeste functie de interes: cine da banul.

    Si celor din media li se poate aplica, la peste douazeci de ani, lozinca tipurita in piete publice de femeile nevrozate de politica latratoare: „Noi muncim, nu gandim”.

    Interesanta propunerea cu procentul. Chiar si post festum, daca fiecare participant in media – jurnalist, redactor sef, prezentator, realizator – ar avea un „rating” fluctuant al ingredientelor folosite in activitatea publica, la fel ca si marile firme, dar si state, sunt convins ca s-ar obtine o mai buna transparenta a constantelor fiecaruia, cu bune si rele. Lunar, sa stim cine persista in dezinformare si cine incearca, macar, sa se schimbe.

  2. dora zice:

    Salut Sare’!
    Ma bucur ca ai revenit,am suferit cateva saptamani ca n-am fost acceptata la comentarii.Platforma insista sa trec e-mailul,si cand il scriam se stergea si-mi cerea din nou.
    Frumoase ganduri adresate colegilor de breasla,in ce ma priveste-doar un simplu consumator- nu ma pot pronunta cu sugestii.Ma straduiesc sa -i tin departe de mine pe jurnalistii lipsiti de scrupule,pe propagandisti ,violatori de constiinte si deformatori ai sufletelor.

  3. Mih. zice:

    Servus, Sare!
    Eu pot vorbi in calitate de consumator de presa (zic eu, auto-educat). Si in calitatea mea de consumator, pot spune ca am un mare interes pentru informatia corecta si dezbaterea reala, argumentata si civilizata.
    Mi-a placut ce ai scris, dar iti propun sa deschizi usa larg, ba chiar, la nevoie, mai ia cativa ca tine si dati cu ea de perete…
    Sa stii ca in vara asta, in ciuda a tot ce s-a intamplat rau, am constatat si lucruri imbucuratoare (sau tocmai pt ca evenimentele au fost radicale?): sunt in presa mai multi oameni hotarati sa se implice, sa reactioneze si sa pledeze pt adevar decat credeam la un momentdat. Ca in toata societatea, sunt si in presa oameni care renunta la ambiguitati, sau voce soptita, poate isi depasesc propriile limite si devin vocali, iau atitudine si ft bine fac.
    Dezinformarea, manipularea prin presa, jigodismul au depasit orice limita si fac enorm de mult rau. Si o vor face si pe viitor daca li se va permite. O buna parte dintre consumatorii de presa vor sprijini orice demers indreptat spre asanarea acestui spatiu de tot ce e nociv. Ne putem si trebuie sa ne ajutam unii pe altii, eu asa cred.

    • Sare'n Ochi zice:

      servus Mih.
      este motivul pentru care am conceput acest demrers pe 3 solicitari: consumator, producator, arbitrajul statului. poate reusesc sa trantesc usa de perete – desi stiu bine ca sunt destui de partea cealalta care se proptesc in ea.

  4. Bună !
    Eu ca simplu consumator m-am refugiat în blogosferă unde se minte mai puțin, dar nu deloc, și unde blogger-ul este tot timpul conștient că dacă dezinformează va fi pedepsit cu ignorarea.

  5. mariusmioc zice:

    Dar care e soluţia? Implicarea Statului, care să spună, prin birocraţi numiţi de guvernanţi, ce e informare corectă şi ce e propagandă în presă? Nu cred că e o soluţie bună, de aia nu sînt nici fan al CNA.
    Organisme profesionale ale jurnaliştilor? Există Clubul Român de Presă, care de pildă a comunicat în 19 noiembrie 2009 că “instituţiile de presă care colaborează cu Sorin Roşca Stănescu şi Bogdan Chirieac pentru prestaţii jurnalistice sau de management editorial riscă să compromită nu numai propriul prestigiu, ci şi credibilitatea profesiei”.
    https://mariusmioc.wordpress.com/2009/11/24/sorin-rosca-stanescu-dezavuat-de-clubul-roman-de-presa/
    Efectul e neglijabil, cei 2 continuă să apară pe la TV ca să dea lecţii poporului român.

    • Sare'n Ochi zice:

      solutiile sunt in text, Mariuse. pornesc in primul rand de la constiinta fiecaruia ca ceea ce face face corect si de la asumarea a ceea ce face. exact cum eu mi-am pus la vedere faptul ca sunt un prieten al lui Emil Boc si ca-l sustin.
      statul este neputincios – este natura umana in joc. institutii politizate precum CNA nu-si au rostul. dar institutii aflate sub control de breasla (iar CRP este o institutie a patronilor de presa, deci nu de breasla) isi au rostul. daca nu se accepta niste reguli, o disciplina, de tot haosul profita cei fara nici un scrupul. si eu as putea sa-mi iau banii si sa-mi vad de treaba, si-atat. dar asta inseamna sa-mi bat joc de munca de peste 20 de ani.

    • « Dar care e soluţia? Implicarea Statului, care să spună, prin birocraţi numiţi de guvernanţi, ce e informare corectă şi ce e propagandă în presă? »

      nu.
      ci birocrați care să spună ce e informare (fie ea și propagandă) și ce e instigare.
      se poate accepta orice propagandă, și nu doar politică, atâta timp cât nu incită la violență asupra „celorlalți”.
      dacă opinia publică nu pedepsește instigarea din presă, rămâne doar acțiunea birocraților pentru a reduce violența din eter.

    • Sare'n Ochi zice:

      citez din manualul bunului dezinformator:
      – discreditati tot ceea ce merge bine in tara
      – implicati conducatorii in actiuni ilegale
      – subminati-le reputatia, supuneti-i dispretului
      – raspanditi discordia intre cetateni
      – intaratati-i pe tineri contra batranilor
      – ridiculizati traditiile
      asistam la o actiune subversiva inceputa de Sorin Ovidiu Vantu si Dan FELIX Voiculescu inca de pe vremea lui Tradatoriceanu cu scopul de a
      – demoraliza natiunea si a-i dezintegra gruparile si grupurile de constiinta
      – discredita autoritatea si pe aparatorii, functionarii si liderii acesteia
      – neutraliz masele pentru a le impiedica sa aiba orice interventie spontana generala in favoarea ordinii stabilite in momentul (din fericire, deocamdata ratat si a doua oara) stabilit de catre pucisti pentru cucerirea non-violenta a puterii.
      iar pucistii se dovedesc, exact ca in manualul kaghebistului o minoritate extrem de violenta si activa in spatiul public.
      de aceea am scris ieri acea scrisoare intredeschisa catre colegii mei de breasla – sa ia o pauza si sa judece daca vor sa fie partasi la tradarea tarii in interesul lui Dan FELIX Voiculescu si compania.

  6. Pingback: Mi-s Prostu’ din Pușcărie. Însuși El, Bombonel, bombăne din blog nițel: “Reding a tratat România nu ca pe un stat partener, ci ca pe o colonie” | Sare'n Ochi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s