Transparenţă

de Victor Popa

Trăim într-o lume pe care, de cele mai multe ori, nu o înţelegem. Nu din vina noastră. Lucruri care ne privesc în mod direct, legate de banii pe care noi îi dăm, în diferite forme, spre buget, ne rămîn de cele mai multe ori ascunse de cei care le gestionează. Că trebuie să dăm tot felul de taxe, că trebuie să plătim contribuţii, cheltuieli şi impozite este ceva firesc. Ce nu este firesc este ca, în aceste condiţii, să stăm pe la cozi degeaba după medicamente, să mergem acasă pe străzi desfundate, să nu avem iluminat pe trotuarele unui oraş de cinci stele etc., etc. De aici apar întrebările: „dacă noi dăm aceşti bani unde se duc?” Cît priveşte răspunsurile, ni le dăm tot noi. Pe ce baze? Evident speculative. În mod normal, cînd nu simţi nimic şi ştii sigur că ai dat acei bani spre buget te întrebi dacă nu cumva sunt gestionaţi în mod incompetent. Sau, mai rău, dacă nu cumva cineva ţi-i fură.

Sunt de acord că trăim vremuri tulburi, grele, că găurile şi petecele nu mai ajung parcă niciodată să fie astupate sau cîrpite. Şi, totuşi… Dacă aşa stau lucrurile, ce-i împiedică pe administratorii investiţi de către noi cu gestionarea banului public să ne zică şi nouă ce şi cum. Experienţa şi practica ne spune că, în acest fel, multe din tensiunile generate de suspiciuni ar putea fi atenuate. O singură dată, o primărie de comună, cea din Sîncrai, a publicat în detaliu exerciţiul bugetar. Un îndemn spre transparenţă. Cît ne priveşte pe noi, ceilalţi, vom avea parte doar de rapoarte trunchiate, găunoase, menite să nască întrebări şi suspiciuni. Poate că banii noştri sînt incompetent gestionaţi. Sau poate sînt furaţi. Poate că nu. Cine ne dă răspunsul. Numai transparenţa.

Referințe despre unde se duc banii noștri atunci când se duc:

  • Ei sunt abonaţii contractelor cu statul. Au intrat puternic în top 20 firme care au câştigat contracte cu statul şi nu s-au mai dat jos de acolo. Aproape jumătate din companiile din top 20 al companiilor clasificate în funcţie de valoarea contractelor de achiziţie publică câştigate în urma licitaţiilor organizate de stat s-a aflat pe această listă cel puţin în trei dintre anii 2007, 2008, 2009 şi 2010. În total, primele 20 de companii din topul menţionat au câştigat în patru ani (2007-2010) contracte cu statul de 5,7 mld. euro. Valoarea contractelor câştigate de primele 20 de companii din acest top de la stat a crescut spectaculos de la an la an. Astfel, dacă în 2007 contractele câştigate de primii 20 de jucători însumau aproximativ 530 mil. euro, această valoare s-a triplat în 2008, la 1,6 mld. euro şi s-a situat la 3.559 mld. euro cumulat în 2009 şi 2010. Două companii sunt de patru ani în top 20 al firmelor care au câştigat contracte cu statul: Spedition UMB din Bacău (construcţii), deţinută de Dorin şi Mirela Umbrărescu, şi Vega ’93 din Galaţi (construcţii), controlată de oamenii de afaceri Cornel Istrate, Maricel Păcurariu şi alţi acţionari. Alte şase companii au intrat în top 20 al firmelor care fac afaceri cu statul în anul 2008 şi s-au menţinut acolo şi în 2009 şi 2010. Astfel, Delta ACM 93 SRL (construcţii), deţinută de familiile Diaconu şi Cristescu, au câştigat cumulat în 2009 şi 2010 contracte de achiziţii publice de 308 mil. euro, după ce în 2008 câştigaseră contracte de 74,7 mil. euro. OMV Petrom (Austria) a câştigat în 2009 şi 2010 contracte cu statul de 155 mil. euro, după ce în 2008 câştigase contracte de 70 mil. euro. Integral in Ziarul Financiar.
Acest articol a fost publicat în Țara lu' 1001 de nopți și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

2 răspunsuri la Transparenţă

  1. doru cu motoru` zice:

    Buna ziua 🙂 , zice C.Parvulescu ( ProUSL,pardon,prodemocratia) ca Blair vine in Romania la invitatia lui Ponta,pentru o conferinta sustinuta impreuna cu acesta! Uau ! Despre monarhie ? Despre „lupta„ cu diktatorul? Sau ca neavand suport la bobor,USL vrea sa-i „atraga„ in proteste spontane pe liderii si galeriile de fotbal bucurestene? Va merge si la Gadea ? Nu inteleg simpatia fostului PM pentru trupa de restaurationisti.O fi vorba de bani? Se va poza si cu „elita„ usl ? Risca TB 😀 sa-si „sifoneze„imaginea ? Interesanta zi urmeaza.

    • Sare'n Ochi zice:

      buna ziua. este pe bani – vine sa conferentieze. daca vrei, pe bani ii aduci si pe Clinton la brat cu Giorgi Dabăliu.
      o sa conferentieze si ala despre ce are in portofoliul sau de conferinte si gata.
      oricum, flacaul, din punct de vedere politic (al politicii actuale), nu mai conteaza. e ca si o vizita la Sacre Coeur – nu inseamna ca Napoleon ii acorda o audienta Pontanacului… 😀

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.