… eu sunt convins că Avram Iancu a murit de greaţă

de Ștefan Ciocan

Nefericit destinul Craiului Munţilor! Să lupţi cu argumentul legii şi mai apoi cu sabia în mână pentru fericirea poporului tău şi să sfârşeşti suflet rătăcitor pe prispa unei case străine aidoma unui câine… ?!

Cred că Avram Iancu, prin tragismul destinului său, defineşte cel mai bine caracterul acestui popor nerecunoscător, gata întotdeauna să-şi „devoreze”eroii atâta timp cât sunt în viaţă pentru ca mai apoi să le strice liniştea veşnică cu parastase şi manifestări comemorative.

Avram Iancu s-a dedicat întru totul naţiunii române din Transilvania. El, copilul născut iobag şi ajuns avocat, este dovada clară a faptului că iobagii aveau şansa de a ajunge în elita intelectualităţii transilvane. A unei intelectualităţi care avea să păstreze viu spiritul românesc până la Marea Unire din 1918.

Avram Iancu a mizat însă totul pe o singură carte. A sprijinit Imperiul Austriac împotriva revoluţiei burgheze din Ungaria condusă de Kosuth Lajos. Luptând împotriva maghiarilor, Iancu a fost convins că Împăratul le va acorda românilor mai multe drepturi. Că românii şi ungurii pot să fie egali şi fericiţi într-o Transilvanie liberă, scoasă de sub influenţa guvernului revoluţionar care voia să se instaureze la Buda. Până la urmă, toată lumea i-a întors spatele lui Iancu, pe care l-au folosit atât ungurii, cât şi austriecii, ba chiar şi românii. Avram Iancu nu avea cum să-şi sfârşească zilele altfel decât într-o cruntă depresie cauzată de scârba omului dezamăgit.

Unii istorici susţin că Iancu suferea de o boală mintală, alţii spun că ar fi murit de sifilis. Fără să am alte argumente decât cele logice, eu sunt convins că Iancu a murit de greaţă. După ce şi-a dat seama că Împăratul de la Viena nu şi-a respectat cuvântul, prea slab ca să poată „aprinde” din nou munţii, Iancu a sperat o vreme în eroismul românilor, în capacitatea lor de a lupta până la capăt pentru idealul naţional. A fost înşelat în credinţa sa de un popor prea uşor resemnat în faţa dominaţiei străine.

Avram Iancu trebuie privit în contextul epocii sale, a educaţiei primite şi a vârstei pe care o avea. La 24 de ani, Craiul Munţilor se punea în fruntea moţilor şi aprindea munţii. Era un lider autentic, pentru că era însufleţit de credinţă. La acea vârstă îi avea alături pe moţii săi şi împreună cu ei mişca munţi, ţări, destine. E greu pentru un tânăr de 24 de ani să vadă cum i se spulberă visele. Cum rând pe rând toate proptele cedează sub greutatea vremurilor şi cum rămâne doar el. Cu fluierul său din lemn, plimbându-se pe cărările Apusenilor în căutarea unei idei pierdute odată cu ultima lovitură de tun cu ţeavă din lemn de cireş.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi necesare și etichetat , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la … eu sunt convins că Avram Iancu a murit de greaţă

  1. ionica zice:

    Sunt mot, ma doare sufletul, dar ai MARE DREPTATE !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s