Nu le dați pe mână țara!

de Ștefan Ciocan

Votul din 9 decembrie va fi unul pro sau contra Europa. Cred că zarurile au fost deja aruncate în ceea ce priveşte destinul României şi că doar o minune şi un joc al politicienilor pro-europeni din USL ar mai putea salva România de la întoarcerea spre resovietizare. Este evident, mai ales în lumina ultimelor declaraţii făcute de liderii politici că bătălia electorală nu se mai dă pe frontul intern, unde clasa politică şi-a împărţit deja, în mare parte, mandatele în aşa fel încât să mimeze cât mai bine jocul democratic între putere şi opoziţie. Bătălia se dă pentru a fi sau a nu fi în Europa. Sau mai exact pentru ca Uniunea Europeană să profite sau nu de resursele de care dispune în prezent România.

“După colţ” stă una dintre fostele mari puteri ale lumii, Rusia. Încă din vremea ţarilor, ruşii voiau să cotroleze lumea. Au reuşit să pună mâna pe o parte din ea în timpul Războiului Rece, când o porţiune semnificativă a lumii îşi fixa ceasul după Moscova. Acum Rusia nu mai poate să se impună, ca un jandarm mondial decât riscând să joace pe o carte militară sau prin controlul asupra pieţei resurselor minerale. Pieţele gazului, aurului, cuprului şi într-o proporţie mai mică a petrolului sunt controlate de ruşi. Robinetul de gaz îi îngrozeşte în fiecare iarnă pe europenii care nu au altă sursă de alimentare. Ce ar însemna pentru Rusia ca în Uniunea Europeană să apară o ţară care să dispună de rezerve de gaz, de aur, de cupru şi petrol? Ar însemna slăbirea semnificativă a influenţei Moscovei pe plan mondial. Pentru că Europa ar putea să-şi asigure câţiva ani gazul necesar din România. Tezaurele europene s-ar putea alimenta cu aur din Roşia Montană, Certej sau Rovina, în timp ce un alt metal strategic, cuprul, se află din belşug în exploatările Cuprumin. Nu întâmplător în ultimele luni au fost date publicităţii mai multe cazuri de agenţi ruşi, depistaţi de serviciile secrete din România, dintre care unii chiar arestaţi. Interesul acestora, aşa cum susţin servicile de contraspionaj, era orientat exact spre resursele minerale ale României. Şi dacă observăm atent, lupta acerbă a USL, avându-i în spate pe Voiculescu, Iliescu şi alţi politicieni cunoscuţi ca fiind filo-ruşi, împotriva lui Băsescu, cunoscut ca fiind prietenul UE şi al SUA, a început să se acutizeze din momentul în care România a obţinut o parte din platoul continental al Mării Negre şi implicit rezerve uriaşe de gaze şi petrol. Graba cu care premierul Ponta şi ministrul mediului Rovana Plumb au sărit să atace acordul privind începerea exploatării aurifere de la Certej şi îndârjirea cu care se opun demarării proiectului de la Roşia Montană este legată tot de posibilitatea ca România să devină un jucător important pe piaţa mondială a aurului, ceea ce ar încurca destul de mult Rusia, în condiţiile în care nici o ţară europeană nu deţine rezerve de metal preţios la acelaşi nivel cu România.

Punând cap la cap toate informaţiile legate de resursele minerale ale României şi posibilitatea de exploatare ale acestora, este evident că suntem la cheremul unui adevărat tsunami de interese în faţa căruia alegătorul de rând este atât de mărunt încât aproape că nici nu contează. Votul va fi oricum manipulat prin dezinformare, intoxicare şi fraudă iar jocurile se vor face după configurarea noului Parlament. Eşecul demiterii preşedintelui Traian Băsescu la referendum este doar o victorie de etapă a aripii proeuropene. Rămâne de văzut cum se vor desfăşura ostilităţiile după configurarea noului Parlament şi cum se vor despărţii aripile pro sau contra UE din USL, care deocamdată coabitează în speranţa că vor pune mâna pe ciolan.

De aceea iti cer să fii @Cetatean si sa judeci ca si un @Cetatean!

Orice vot pentru ARD la data de 9 decembrie il tine inca o zi in plus pe Adrian Nastase in inchisoare si il apropie pe Vociulescu de poarta ocnei.

Miza este una singura: INDEPENDENTA JUSTITIEI

Sistemul a fost bagat in ultima lui reduta de rezistenta – Parlamentul Romaniei, si de acolo tine in fiecare zi  un spectacol pe doua voci : noua ne cere cu glas mieros votul, iar in fata Justitiei urla fioros ca va schimba Constitutia, ca va distruge Curtea Constitutionala, DNA-ul, ICCJ-ul, CSM-ul si tot ce inseamna dreptate si adevar

Voiculescu si Nastase nu au alta putere decat cea pe care noi le-o cedam la vot in 9 decembrie si decat cea pe care le-o deleaga parlamentarii USL

UN VOT PENTRU ARD ESTE UN VOT:

  • pentru ca cele 5 judecatoare care l-au condamnat pe Adrian Nastase sa stie ca poporul a inteles cat de greu le-a fost lor sa pronunte acea sentinta;
  • pentru reformistii in CSM, care trebuie sa inteleaga ca nu vor fi lasati singuri in fata Sistemului si ca vor fi sprijiniti cata vreme isi exercita corect atributiile ;
  • pentru judecatorii corecti de la CCR, care trebuie sa inteleaga ca democratia romaneasca nu e lasata doar pe umerii lor ;
  • pentru ca cel care fura o gaina sa nu mearga la inchisoare mai repede decat cel care are imunitate parlamentara si a furat milioane ;
  • pentru ca parlamentarul cel mai chiulangiu (Crin Antonescu) sa nu mai ajunga inca o data Presedintele interimar al Romaniei ;
  • pentru ca jertfa soldatilor romani cazuti pe campurile de lupta in misiuni NATO sa contribuie la destinul european al Romaniei si la triumful legii, nu la intoarecerea spre Rusia ;
  • pentru ca nici un copil din tara asta sa nu isi mai puna capat zilelor de dorul parintilor capsunari plecati la munca din cauza « bunastarii » aduse de politicienii care le « apara » salariile.
  • pentru ca lui Adrian Nastase sa ii putrezeasca oasele in inchisoare, uitat pana si de Victor Ponta, care i-a fost discipol ;
  • pentru ca Dan “Felix”  Voiculescu sa dea faliment, sub loviturile pietei libere si a Justitiei independente.

Eu intreb : ce om rational refuza sa sara in ajutorul Justitiei independente cand vede infractorii anuntand inca de pe acum ca o vor ingropa sub revizuirea Constitutiei?

De aceea ARD trebuie votata in 9 decembrie: pentru ca Justitia sa isi permita curajul sa nu negocieze niciodata cu Nastase, Voiculescu  si  altii ca si ei!

ROMANIA ARE NEVOIE DE TINE!

Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

33 de răspunsuri la Nu le dați pe mână țara!

  1. ceaikovski zice:

    ARD sa vina cu proiecte ca nu se adreseaza electoratului tamp al USL, ci unor cetateni informati.
    In alta ordine de idei, si bizonul e bine sa-si aminteasca cum era pe vremea USL, are mintea cam scurta si a uitat repede.
    De ce sa castige acum ARD sa conduca iar in perioada de criza? Sa vina PSDul fandosit si guraliv, priceput in toate, sa si-o ia pe cocoasa, sa vada si ei cum e…
    Nu-i apuca primavara…

  2. brindusa zice:

    Au luat-o de mult , domnule Ciocan! Si nici ARD-ul nu se inghesuie sa ii contreze!
    http://www.econtext.ro/eveniment–2/politic/cum-se-scufunda-ard-topul-celor-15-greseli-care-duc-ard-ul-catre-pierderea-detasata-a-alegerilor.html

    http://www.cancan.ro/actualitate/sile-camataru-a-trecut-la-treaba-intalniri-si-discutii-in-cartier.html

    „Adrian Năstase nu mai găseşte nici un subiect de meditaţie în toate cele care s-au petrecut în timpul guvernării sale, nu pare nici ciupit de remuşcări şi nici nu se simte împovărat de vreo legătură cu corupţia ce domină România de astăzi. ”
    http://www.cotidianul.ro/adrian-nastase-opere-alese-200681/

  3. ceaikovski zice:

    Domnule Ciocan, trebuie sa recunosc, apelul dvs este excelent, ma atinge la suflet, mai sus insa, am scris din marea dezamagire pe care o resimt cand vad ca „dreapta” nu vrea sa castige.

    • Sare'n Ochi zice:

      nu toata dreapta nu vrea sa castige. numai aia FeSeNista! noi pledam pentru Traian Basescu si pentru Justitie. acesta poate fi inceputul – momentul in care stam stavila sa castige Justitia.

      • ceaikovski zice:

        Traian Basescu si stat de drept, democratic, civilizat, cu relatii de colaborare intre toate structurile sale, si intre acestea si cetateni. Eu personal asta vreau.
        Plus o oarecare stabilitate economica, si daca nu se poate, macar o VIZIUNE economica, politica, administrativa.

      • ceaikovski zice:

        Si legi care sa nu mai fie absurde.

  4. Horia Pop zice:

    Cam multa sare in ochi domnule Ciocan.Oare cati cred cliseul cu votul intre vest si est la 9 decembrie….sovietizare etc?Resursele Romaniei ,care sunt interesante pentru multi,trebuie sa fie folosite in interesul nostru nici al vestului nici al estului.Nastase ,asa cum e el,nu poate putrezi in inchisoare fiind condamnat la 2 ani .Ar mai fi multe de spus ma opresc doar la „reformistii din CSM” -sper ca nu va referiti la Danilet,de exemplu,si la „judecatorii corecti din CCR” si va intreb unde e corectitudinea la vot 5-4 evident politic?…Concluzia e ca nu cred ca astfel puteti convinge pe cineva sa voteze ARD ci dimpotriva.

    • Sare'n Ochi zice:

      Domnule Pop, va raspund eu, fara sare-n ochi: Orice vot pentru ARD la data de 9 decembrie il tine inca o zi in plus pe Adrian Nastase in inchisoare si il apropie pe Vociulescu de poarta ocnei. Miza este una singura: INDEPENDENTA JUSTITIEI. nimic mai mult. in ceea ce-i priveste pe turnatorul propriei sale familii la fosta Securitate si slugile sale, ei toti sunt rusofili. in rest, alegatiile cu privire la CSM si votul „politic” le pun pe seama tembelizarii cu tembelizorul de la Antenele aceluiasi turnator FELIX si va iert – nu va duce capul mai mult in mod evident. votati USL, ca-l meritati!

  5. Pingback: Vrem o Românie europeană, nu una rusificată

  6. ceaikovski zice:

    Uiti USL-ul, am gasit imaginea definitorie:
    http://cfile230.uf.daum.net/image/116B2B36509FEEA613C2FEpisi

  7. snapshot zice:

    ce repede a primit pisi felicitari ! azi, ca maine nu se mai stie – poate vor disparea.
    https://lh4.googleusercontent.com/-zaQlnGEFbzQ/ULUrQz7b77I/AAAAAAAACwQ/MixGtzocbCE/s640/a%2520primit%2520felicitari.JPGzat

  8. ceaikovski zice:

    Am auzit la radio in masina, cum prin tara se dau tichete cadou de sarbatori, cu care boboru’ isi poate cumpara haleala. Intervievati, cativa dintre boborani, au spus, cu ton dojenitor si apasat: „Da, e bine, dar e prea putin”
    Altii au spus: „e ceva, da, ca am pensie de 3,5 mil, foarte mica, e posibil asa ceva? Sa ai o pensie atat de mica?”
    Le-as reaminti acestor oameni, ca pensia aia mica, le-a dat-o Boc, altminteri n-ar fi avut-o si pe aia!
    Celorlalti, le-as spune: Bravo fratilor, va comportati ca cersetorii si va mai mirati si ofuscati, de ce ne fac altii „tigani” pe toti romanii!

    Cine vreti dvs sa judece pe mana cui da tara? Astia???

    • Sare'n Ochi zice:

      corect! cei cu pensia de 3,5 milioane sunt cei care pana la Boc nu au avut deloc pensie – pensionarii agricoli. Boc le-a dat pensie la 1,5 milioane de astfel de handicapati care ulterior sa urle ca le-a taiat-o. le-a dat 3,5 milioane la aia de aveau pensie 0 lei sub Nastase si Tariceanu. acum tot aia il urasc.

      • ceaikovski zice:

        Handicapati n-au fost, ca au muncit pe la cooperative, dar ca sa-i auzi acum, ca li se pare mica pensia, pe care au primit-o CADOU DE LA BOC, e strigator la cer. Ce le daduse Ceausescu astora? Un rahat cu perje, cateva sute de lei, pensie de agricultor. Zicea vreunul ceva? Comenta careva? Vax. Taceau malc, la Boc insa, s-au gasit toti sa comenteze!
        Iar de impozitat Victor, se impoziteaza doar pensiile de peste 10 milioane lei. Deci astia nu au a se plange de taierea pensiilor, in nici un caz!!

        • Sare'n Ochi zice:

          de la zero la banii in mana aceasta ete diferenta. insa s-a dat la oameni cu coeficientul zero. din pacate.

          • ceaikovski zice:

            De unde nu e, nici D-zeu nu cere 🙂
            Din pacate, astora sa le dai in fiecare zi, sa nu uite de la mana pana la gura, tot ar fi degeaba. Noaptea ar da buzna peste tine, ca esti al dracu’ ai mai mult, da’ nu le dai.
            Victore, astept sa vina ziua aia, cand o sa ne dea si noua cineva. O veni in viata asta?? 🙂

  9. crisuadi zice:

    Va faceti ca uitati ca Blaga duce ard in bratele lui cacarau ? Asta a declarat , nici macar nu mai pune conditia ca cacarau sa dispara !
    Spuneti-mi , domnule Ciocan , va rog , ce proiect politic are ard ? Ce program de guvernare sau politic are , acela in care sustine numai tampenii cum ca vor creste salariile in firmele private ? ?
    Numai ca sa nu castige usl (care va castiga , totusi!) , imi cereti sa-mi calc pe principii , sa renunt la intransigenta mea morala si sa votez niste neputinciosi , ca sa nu spun altfel ? Este total gresita abordarea dumneavoastra . De ce ?
    Europa se indreapta socialist spre un sistem politico-economic super-centralizat , spre o dictatura soft . N-avem timp sa intram in detalii . Daca ar castiga usl , se spune ca va da tara rusilor . Pai , domnule Ciocan , intre o economie super-centralizata si una de tip mafiot mi-e indiferent ce se intampla . Dar prefer sa-mi pastrez reperele morale , civice , etice , decat sa dau votul meu unor nemernici ! Nu mi le-am pierdut in comunism , n-o sa mi le pierd acum , cand nu sint constrans…
    Si-asa nu ma reprezinta nimeni : n-avem o forta de dreapta care sa vrea reducerea masiva a taxelor si impozitelor , reducerea masiva a cheltuielilor statului prin renuntarea implicarii in economie si servicii(externalizare) si justitie puternica . Cand va aparea un partid care sa spuna fatis ca vrea sa faca toate astea , atunci am sa votez . Asta se va intampla in 8 – 10 ani . Pana atunci nu va aparea dreapta . Si-atunci , despre ce vorbim ?
    Va rog , nu-mi cereti sa devin ca politrucii , lipsit de bun simt , de principii si smecher ca sa scap tara … de ce , de la ce !
    Inteleg si stiu foarte bine cine sunt cei din usl , dar explicati-mi cine sunt Blaga si gasca lui care fac blat dupa blat , tac malc si oameni precum mru si monica n-au nici o reactie la starea deplorabila a aliantei in care s-au bagat . Este de neimaginat o lipsa totala de campanie electorala din partea celor care spun ca scopul lor este sa faca coalitie cu cacarau , cu cel mai retrograd partid al romaniei din ultimul timp , este de neimaginat un astfel de non-combat in preajma alegerilor si o lipsa de viziune politica ! ! ! Dumneavoastra chiar vorbiti serios ? In acest context este bine ca romania sa fie lasata sa duca socialismul si comunismul pana la ultima consecinta pentru a-si putea reveni !

    • ceaikovski zice:

      Blaga nu duce ARD in bratele lui cacarau, pt simplulk motiv ca nu doar el hotaraste in ARD 🙂 Iar Cacarau deja nu mai exista. Se vede din toate actiunile sale DISPERAREA si stie bine ca la un procent mai mic de 51% zilele lui se transforma in secunde in PNL. Care PNL? Ala dizolvat in PSD 🙂

      ARD nu are niciun motiv sa se bage ca inecatul la putere acum. Si-au luat-o o data, pe cand USL statea bine-merci in opozitie, dormeau linistiti acasa, sau erau in concedii. Uitam ca au tinut-o in greva parlamentara aproape un an?
      Sa stea si ARD in greva, sa vedem, e bine Romaniei asa? Le place badaranilor? Sa stam in criza politica permanenta? De ce cerem constiinta civica doar de la unii?
      Romania va fi condusa de la Brx, orice ar face guvernele viitoare, au de indeplinit targeturi, de la care nimeni nu se poate fofila. In viitorul apropiat, sincer, nu cred ca are prea mare importanta cine va castiga alegerile, cu conditia sa nu fie peste 50%.

    • Sare'n Ochi zice:

      domnule @Crisuadi, daca ati avut bunavointa sa cititi ceea ce am scris (este opera comuna) atunci stiti exact care este mesajul. Nu ne intereseaza Vasile Blaga, ne intereseaza, in contrapartida cu Cacarau si Ponta, Justitia. daca doriti sa intelegeti e bine, daca nu, noi nu intram in polemica cu Dumnevoastra. Nu le dati pe mana Tara – acesta este mesajul.

  10. ceaikovski zice:

    Azi au fost la Centrul de recuperare Nicolae Robanescu si cei de la B1 tv, ca cica o externeaza pe fata aceea lovita de rus, pe trecerea de pietoni.

  11. ceaikovski zice:

    Uite ce simpatic e Ponta la TB in cabinet…

  12. skinzoom zice:

    As zice ca Romania a intrat cu brio in economia ciclica,e firesc sa castige fortele de stanga in acest moment si momentul urmator l-ati apreciat bine la 8-10 ani cand va castiga opozitia iar,ideal ar fi sa terminam cu miscarea asta de pendul,sa avem o forta puternica de centru.Referitor la justitie eu nu stiu cum va asteptati ca ea sa mearga bine cand membrii CSM sunt numiti politic,unde e principiul separatiei puterilor in stat?? Nu inteleg de ce li s-au facut pensii celor ce nu au contribuit la fondul de pensii (de fapt stie toata lumea-pentru a castiga voturi),trebuia sa se constituie un fond social separat,nu sa fie afectati oameni care au muncit si au contribuit 35-40 de ani si pensia lor n-am mai putut fi crescuta cum prevede legea.Iar in privinta resurselor suntem asa cum am fost de secole intre doua mari forte,Rusia si Europa occidentala,Statele Unite coopereaza mai mult cu Asia,Europa suporta ca si-n 1929-1933 consecintele crizelor generate de SUA,au dreptate francezii sa-i urasca,ar trebui europenii sa fim uniti,Europa sa nu mai ajute Africa cu fonduri (cum facea si Ceausescu…) date fiind problemele dar se pare ca interesele de afaceri se orienteaza spre nordul Africii.Si era sa uit,cum de nu mai avem dreptul sa marcam lingourile noastre de aur,doar Londra poate,unde e suveranitatea noastra?

    • Sare'n Ochi zice:

      francezii ar trebui sa-si taie venele. nu sunt ei in masura sa deschida gura. sunt niste puturosi!
      http://politeia.org.ro/stiri-europene/europa-28-noiembrie-2012-astazi-despre-franta/1981/

    • ceaikovski zice:

      Nu va suparati, fondul acela separat de care vorbiti, tot din banii nostri, ai celor care contribuim s-ar fi platit, nu din banii pensionarilor. Poate stiti deja, daca nu va spun eu acum, pensiile nu sunt o suma de bani pe care ti-o strangi in timpul vietii asteptand sa ti-o dea statul lunar, inapoi, cand atingi varsta de pensionare. Pensiile sufera un proces ciclic: cei care muncesc azi, platesc pensiile pensionatilor de ieri.
      Daca ar fi existat posibilitatea unei pensii private, asa cum exista azi, fiecare si-ar fi strans POATE bani pt pensie, intr-un cont bancar, de care s-ar fi folosit cum credea de cuviinta.
      Acelor oameni li s-au dat pensii, pt ca nu puteau trai cu 30 lei/luna, asa cum le daduse Ceausescu si le lasase Iliescu si Constantinescu.
      Noi, privatii am acceptat, n-am comentat, dimpotriva, sa platim contributii mai mari, pt a li se putea da si acelor oameni, niste bani cu care sa poata trai.
      Dumneavoastra amestecati niste notiuni, este posibil sa nu aveti informatii, dar teama mi-e ca aveti preconceptii.

    • ceaikovski zice:

      Nici parlamentul nu are cum sa ceara respectul meu de cetatean, atata timp cat este populat de infractori condamnati, incompatibili declarati, si alte insecte taratoare.
      Pe acelasi principiu 🙂

  13. Atat timp cat in parchetele din Romania vor fi procurori ca si procuror Mihai Raducu si prim procuror Carmina Reit de la Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov, in Romania nu va fi o justitie corecta!!!

    Doresc sa va prezint in continuare modul in care SC Poiana Brasov SA a fost devalizata si adusa in pragul falimentului.
    Din ianuarie 2003 actionar majoritar la SC Poiana Brasov SA devine SC Perla Moldovei SRL ( in prezent SC Servorada SRL ) din Slanic Moldova, iar presedinte al Consiliului de Administrtatie si director al SC Poiana Brasov SA devine Constantin Raduica.
    La 31 decembrie 2002, SC Poiana Brasov SA avea capitaluri proprii de 23,794 milioane lei(in continuare prin lei se va intelege ron), datorii totale de 3,054 milioane lei si a obtinut un profit de 0,450 milioane lei.
    De asemenea, SC Poiana Brasov SA detinea actiuni la 10 societati mixte ( aceste informatii le-am obtinut de la Registrul Comertului Brasov si din alte surse, deoarece conducerea SC Poiana Brasov SA a refuzat in mod constant sa puna la dispozitia actionarilor informatiile prevazute de lege ( art.224, 225, 226 si 227ale Legii pietei de capital nr.297/2004 si art.105, 108, 113 si 115 ale Regulamentului CNVM nr.1/2006), a se vedea in acest sens si dosarul nr.8251/P/2010 de la Parchetul de pe langa Judecatoria Brasov) si anume :SC Ana Hotel SA, SC Ana Teleferic SA, SC Poiana Alpin SA, SC Poiana Alunis SA, SC Poiana Astral SA, SC Poiana Cibela SA, SCPoiana Ciucas SA, SC Poiana Darcom SA, SC Poiana Favorit SA si SC Prescon Piatra Mare SA.
    SC Poiana Brasov SA mai detinea si aproximativ 26.000 mp de teren intravilan.
    In perioada 2003-2011, SC Poiana Brasov SA a reusit ,,performanta “ :capitalul propriu s-a micsorat de la 23,79 milioane lei la 4,34 milioane lei (!!!) ( deci s-a micsorat de peste 5 ori!), datorita unor pierderi foarte mari in urma vanzarii activelor societatii la preturi mult subevaluate ( de ex. in anul 2003 pierderea a fost de 3,705 milioane lei, ceea ce corespunde unei pierderi de peste 10.150 lei /zi, in anul 2004 pierderea a fost de 6,597 milioane lei, ceea ce corespunde unei pierderi de peste 18.073 lei /zi,in anul 2006 pierderea a fost de 1,459 milioane lei, ceea ce corespunde unei pierderi de peste 3.997 lei /zi, in anul 2010 pierderea a fost de 1,778 milioane lei, ceea ce corespunde unei pierderi de peste 4.865 lei /zi iar in anul 2011 pierderea a fost de 5,986 milioane lei, ceea ce corespunde unei pierderi de peste 16.400 lei /zi !!!)
    In luna iulie 2011, am facut o Plangere penala adresata Parchetului de pa langa Judecatoria Brasov, cauza care a facut obiectul dosarului nr.7090/P/2011 la Parchetul de pa langa Judecatoria Brasov, in care solicitam SA SE CONSTATE ca:
    I)Ascunderea cu rea-credinta in tot sau in parte in prospectele, rapoartele si comunicarile adresate publicului, a unor date asupra conditiilor economice ale societatii, ca de ex.
    1)Care sunt societatile mixte la care SC Poiana Brasov SA a detinut actiuni la sfarsitul anului 2002 atunci cand C Raduica a devenit administratorul societatii si care sunt societatile mixte la care SC Poiana Brasov SA detine actiuni in prezent, precum si:
    -capitalul social( initial si prezent sau pana in momentul vanzarii) al acestor societati mixte
    -procentul ( initial si prezent sau pana in momentul vanzarii) de actiuni detinut de SC Poiana Brasov SA la aceste societati mixte
    -primii 5 actionari( initial si prezent sau pana in momentul vanzarii) ai acestor societati mixte
    2)Toate societatile mixte la care SC Poiana Brasov SA si-a vandut actiunile si toate terenurile vandute de societate, in ce an, la ce pret, cine sunt cumparatorii si modul concret in care au fost folositi banii obtinuti din vanzare?
    3)Ce alte active (vile,hoteluri,restaurante,terenuri,etc.) mai detine SC Poiana Brasov SA in prezent?
    4)Cum se explica concret faptul ca in conditiile in care societea nu mai administreaza direct nici un hotel, in perioada 2003-2008, cu exceptia anului 2005, s-au inregistrat pierderi an de an( valoarea pierderilor pentru perioada 2003-2004 depasind 10 milioane ron), aceasta in conditiile in care, conform unor informatii de presa, gradul de ocupare a camerelor de hotel in Poiana Brasov a fost destul de mare iar alte societati turistice, ca de ex. SC Baile Felix SA, SC Tratament Balnear Buzias SA, SC Tusnad SA si SC Vatra Dornei SA au obtinut in aceasta perioada profit an de an
    5)Cum se explica concret faptul ca in perioada 2003-2009, capitalurile proprii ale societatii s-au micsorat de la 23 milioane ron la 11 milioane ron?
    6)Daca in perioada 2003-2009 SC Poiana Brasov SA a cedat active, iar in caz afirmativ, daca s-au luat masuri ca societatea sa fie despagubita conform Legii nr.99/1999?
    7)Care sunt datoriile totale ale societatii la 31.12.2009, care sunt primii 5 creditori ai
    societatii, care este vechimea datoriilor, termenele la care trebuie restituite, dobanda platita si penalitatile de intarziere(daca a fost cazul)?
    8)Care sunt creditele acordate de actionarul majoritar societatii in perioada 2003-2009, conditiile de creditare(dobanzi,penalitati),daca aceste credite au fost aduse la cunostinta publicului, iar in caz ca nu, din ce motive?
    CONSTITUIE INFRCTIUNE prevazuta si pedepsita de art. 271 al Legii nr.31/1990

    II)Vinzarea, pe seama societatii, a unor actiuni de la urmatoarele societati mixte SC Ana Hotel SA, SC Ana Teleferic SA, SC Poiana Alpin SA, SC Poiana Alunis SA, SC Poiana Astral SA, SC Poiana Cibela SA, SCPoiana Ciucas SA, SC Poiana Darcom SA, SC Poiana Favorit SA si SC Prescon Piatra Mare SA si a unei suprafete de aproximativ 26.000 mp de teren intravilan., la preturi despre care are cunostinta ca sunt vadit inferioare valorii lor efective ( valoarea lor contabila) ( de ex. actiunile la SC Prescon Piatra Mare SA se pare ca au fost vandute la un pret de aprox. 8 ori mai mic decat valoarea contabila!!! ), in scopul obtinerii, pentru el sau pentru alte persoane, a unui folos in paguba societatii
    CONSTITUIE INFRACTIUNE prevazuta si pedepsita de art. 272 al Legii nr.31/1990
    Am Rugat sa se ia masuri pentru tragerea la raspundere penala si civila a celor vinovati pentru prejudicierea SC Poiana Brasov SA.
    Cu toate ca organele de cercetare penala nu au demonstrat ca cele reclamate de mine nu ar fi adevarate, plangerea mea a fost respinsa de catre procuror Mihai Raducu si prim procuror Carmina Reit!!!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.