Regele Mihai sau 65 de ani pentru un discurs. Fad, obsolete ca Alteţa-i. Noi, mai divizaţi ca oricând

Material trimis pe mail de @Culai

„Doamnelor şi domnilor senatori şi deputaţi, sunt mai bine de 60 de ani de când m-am adresat naţiunii române din Parlament. Am primit cu bucurie invitaţia. Nu putem avea viitor fără a respecta trecutul nostru. Ultimii 20 de ani au adus democraţie şi libertăţi. Români a evoluat mult în ultimele două decenii. Mersul României europene are ca fundament existenţa Parlamentului. Drumul nostru ireversibil către UE şi NATo [sic!] nu ar fi fost posibil fără acţiunea pentru libertate în legislativul românesc de după 1989. Politica e o sabie cu două tăişuri. Garantează democraţia dacă este practicată în respectul legii. Politica poate aduce însă şi prejudicii cetăţeanului. Multe domenii din România gospodărite compentent [sic!]  şi liber au reuşit să meargă mai departe în ciuda crizei economice. Sunt mâhnit că oamenii bătrâni şi bolnavi trebuie să treacă prin situaţii stânjenitoare. România are nevoie de infrastructură. Şcoala este şi va fi o piatră de temelie. Vom continua să facem ce am făcut întotdeauna. Vom susţine interesele fundamentale ale României (…) Instituţiile democratice nu sunt guvernate doar de legi şi de etică, ci şi de un simţ al datoriei, iubire de ţară. Sunt criteriile principale ale vieţii publice. Lumea de mâine nu poate exista fără morală, fără credinţă.(…) România a mers mai departe prin idealurile marilor oameni ai istoriei noastre. (…) În 1989, în ajutorul României s-au ridicat voci cu autoritate venind de pe toate meridianele globului. (…) A sosit momentul să avem un comportament public rupt de moravurile trecutului. Demagogia şi primitivistul [sic!]  nu au ce căuta în instituţiile româneşti ale anului 2011. Ele aduc prea mult aminte de anii de dinainte de 1989.(…) Se cuvine să rezistăm prezentului şi să ne pregătim viitorul, să redevenim demni şi respectaţi. Am servit naţiunea română. (…) După 84 de ani de când am devenit rege, pot spune că cele mai importante lucruri, după lşibertate [sic!]  şi democraţie, sunt identitatea şi demnitatea. Elita românească are aici o mare răspundere. Democraţia trebuie să îmbogăţească harta României, nu să o sărăcească. România are nevoie de cârmuitori respectaţi şi pricepuţi. (…) Jurământul meu continuă să fie valabil pentru toţi românii. Stă doar în puterea noastră să facem ţara statornică, prosperă şi admirată în lume. Nu văd România de astăzi ca pe o moştenire de la părinţii noştri, ci ca pe o ţară pe care am luat-o împrumut de la copiii noştri. Aşa să ne ajute Dumnezeu!” (Nota: textul e paste+copy din media hot, deci n-am pigulit erorile… Dacă-s roaiale?)

Precizări, mai mult pentru mine: Am în faţă fotografia unui bărbat încă tânăr, ce apare frumos şi distins. Este în uniformă ofiţerească, dar nu mă întrebaţi nici de armă, nici de grad. Obicei curtean, să li se acorde prinţilor şi regilor demnităţi ofiţereşti nu neapărat şcolite. Tipicul s-a perpetuat şi în politica post-monarhică, până azi, cu cei ajunşi în mari demnităţi politice. Eventual, după un stagiu de instruire de ochii lumii. Mai observ în fotografie, de partea inimii, cum se zice, un fel de strămoş al code-bar-elor actuale. Sunt merite şi distincţii militare ce i s-au acordat tânărului, pus rege în două rânduri, la vârste, etăţi ce numai mature nu se pot socoti. Aspectul lor  mă duce cu gândul la piepţii tunicilor ofiţerilor superiori din al doilea măcel mondial. Mai degrabă tunici sovietice sau aliate, decât germane: semn că fotografia este din perioada august 1944, decembrie 1947 (anterior, avea altă ţinută de aparat guerrier). Este, desigur, ţinuta milităroasă a junelui rege Mihai, din acei timpi tulburi şi prăpăstioşi. Când România – între nicovala germană şi barosul aliat – doar o bucată de fier a fost, moale bătută şi modelată când la cald, când la rece, de covacii marilor puteri. Şi când regele reales abia-şi da bacul. Şi a obţinut majoratul cetăţenesc abia în 1942. Iar, când a abdicat, avea puţin peste 26 de ani. Poza-mi mai spune că ori a fost maturizat prin mijloace artistice originalul, ori că originalul se maturizase înainte de vreme (puţin probabil). Faţa nu-i a unui tânăr de 26 de ani obişnuit. Mai multe filme din epocă, ni-l arată tânăr şi bucălat la obraji, semn de imaturitate. Şi-n plus, zâmbitoarele sale safariuri motorizate prin curtea castelului Peleş, unde ataca scări de marmură subt şenilele unui blindat uşor, în timp ce ţara murea cu fiecare soldat ucis şi renăştea la orice promisiune mincinoasă a regizorilor marelui măcel… Ori „pozele” sale marţiale lângă un mareşal ce se preta şi el propagandei filmate pe fronturi regizate (nicolaieşti au fost de când s-a născut cinemaul)… Astea spun multe despre grija sa inconştientă faţă de ce se petrece-n ţară.

Legat de scurtele sale domnii avatare, istoricii timpului, urmaşii lor se înghesuie care mai de care fie să insulte naţia, fie să justifice oricum altfel lipsa de patriotism, jertfire de sine şi: fie neputinţa, fie dezinteresul marilor capetelor guvernante de atunci.

Note biografice: Principele Mihai s-a născut la Sinaia, ca fiu al Principesei Elena şi Principelui Moştenitor Carol-ică (ce-o lăsase temporar la păstrare pe Lupeasca, de teamă să nu fie total dezmoştenit). Carol-ică dezintegratorul era fiul cel mai mare al Regelui Ferdinand Întregitorul. S-a întâmplat, în sunetul salvelor de tun şi-n declaraţia bombastică a bunicului său, la 25 octombrie 1921; deci, e Scorpion marcat încă Balanţă. Se ştie că niciuna din cele două zodii nu sunt prea fericite, iar traiul ulterior al protagonistului va dovedi asta. Din pricina unui tată turbulent (un eufemism pentru destrăbălat şi alte tare, noroc de miniştrii şi consilierii care gândeau în locu-i şi mai trudeau în interesul ţării unii), ajunge rege prin legea ereditară, prima dată pe la 6 ani. După decesul bunicului, care îl seconda, e tutelat de o regenţă triumviră, formată dintr-un unchi, fratele lui Carol II, un mitropolit şi un magistrat de rangul cel mai înalt. Când ultimul moare, un altul îi ia locul. Palatul Buzdugan, cândva sediul unuia dintre regenţi, ajuns în postbelic muzeul cu operele unui singur sculptor (cu talent, dar şi agreat!), e acum în posesia unui învârtit behăitor cu aere de prinţ putred nu doar în bogăţii. Asta-i istoria cea adevărată, nu? (Magistratul tutelant se numea Buzdugan. Nu ştiu de casa îi aparţinea, ori i-a fost pusă la dispoziţie de guvern. Dar, chiar şi când acolo a funcţionat decenii la rând muzeul I.Medrea, tot i se spunea Palatul Buzdugan. Sursa-i mai mult ca sigură, fiind chiar soţia sculptorelui. Şi dânsa fiică de advocat, cumnată – prin soră – cu marele tenor Istrate.)

Deşi rege, la 6 ani, abia intra la şcoală. Deci, i s-a încropit iute o clasă „reprezentativă”, condusă ferm de un general din eroica familie Grigorescu. Am uitat să menţionez că în actele de botez figura cu trei prenume: Mihai, R?, Viorel. Şi, desigur, avea notele cele mai bune, date de zoiele şi nicolaii şi alţi distinşi pedagogi de-atunci. Din vremea scout-ismului carolicesc (că a revenit iute carolică la putere) este – de-a fost reală – amintirea Elisabetei Rizea din Nucşoara, când a primit un porumb copt sau fiert din mână adolescent necoaptă de voievod al Albei Iulii. Peste ani, aceeaşi femeie vajnică, al cărui păr bogat a fost smuls fir cu fir ca să-i trădeze pe partizanii din rezistenţa regalistă (în timp ce regele rezista bine-mersi departe de-ai săi), i-a reproşat cu blândeţe: Maiestate, nu trebuia să plecaţi, că noi v-a iubit şi am suferit pentru domnia-voastră!… (Eu, de eram în locul lui, plecam cu coada-ntre picioare, de unde-am venit. Nu mă instalam temeinic în ce nu mi se mai cuvenea.)

Poate că biografi autorizaţi mai umblă şi azi pe ici-colo, retuşând la comandă politică viaţa, activitatea unui om simpluţ dealtfel şi fără studii înalte şi cu personalitatea aproape nulă şi lesne de modelat: de puternici, de lichele. Deşi pasionat de motoare, nu am aflat nicăieri că ar fi urmat vreo şcoală de tehnicieni, ingineri. Pilotajul se făcea în amator şi brevetele i se acordau de la sine. Maladia „permiselor & brevetelor” de complezenţă n-au inventat-o regii, nici comuniştii, nici post-comuniştii. Sunt forma de linguşire a grangurilor ce conduc societăţi industrializate, pe lângă cei pe care – corupându-i şi astfel – au interese majore să-i domine din umbră. Cât despre înalte şcoli politice, de drept, de diplomaţie sau militare, eu iar nu ştiu. Nici restul familiei directe nu stătea mai bine, ultim ofiţer meritoriu fiind Ferdinand. Ultimul Rege demn, care a adus ţării rotunjirea pe care acum basarabenii n-o prea mai doresc, iar unii ardeleni o cârcotesc, iar etniile o subminează, visând fie la autonomie, fie la federalizare, fie la alte belele, strigoi din istorie resuscitaţi.

Azi, nevoie de-un rege (la fel de decorativ şi inutil ca pe vremuri) nu mai are nevoie nimeni, decât licheaua politică, ahtiată de şi mai mult decât a obţinut de la lichelele cu care s-a înhăitat, după 1990.

A doua oară, la 19 ani, Mihai ajunge rege tot ornamental, sub conducerea militară efectivă, autoritară a Legiunii condusă de Horia Sima (guvern unipartit profascist, el vicepreş) şi Ion Antonescu, alt erou de la Mărăşeşti, realul Conducător. Fiind stare specială, cu parlament practic anihilat, Mihai este „uns” de un înalt prelat „numai prin drept divin”, fără să mai fie ratificat constituţional prin nici un parlament ulterior. Întreb, ce judecată avea el, ce discernământ familia sa, curtenii, dacă s-au complăcut în starea de semilegalitate timp de peste 6 ani. Starea de război, tribulaţiunile de după 23 august 1944 nu ar fi trebuit să impieteze asupra intrării în legalitate a unui rege ereditar, după abdicarea nedemnă a puţin zis buclucaşului tată. Se pare că şi armatei, şi magistraţilor, dar şi partidelor istorice le-a convenit asta, de vreme ce n-au găsit voinţa şi calea necesară de a-l legitima, după şi în acord constituţional. În schimb, este făcut mareşal de formă, decorat cu trei înalte distincţii militare odată, la paritate cu celălalt mareşal. Dar, acela, măcar militar strălucit, de carieră, nu un carierist de pomană. Pe măsură ce a crescut, grupul de curteni cu care s-a înconjurat l-a determinat să se rupă de sub autoritatea antonesciană, prin lovitura de stat din 22 spre 23 august 1944. Cei interesaţi s-au grăbit să aclame gestul şi au ascuns multă vreme că adevăratul mareşal avea asupra lui un plan de capitulare condiţionată, dar sigur mai demn pentru stat şi naţiune. În prezent, se acreditează ideea că Mihai însuşi a complotat pentru arestarea mareşalului şi predarea sa la sovietici, sub acuzaţia de criminal de război. Apoi, s-a dezinteresat total de soarta lui. În fapt, el n-a complotat nimic, a fost doar manipulat de camarilă. Unele rudenii erau de ceva timp în relaţii chiar intime cu viitorii capi militari şi politici ai unei preconizate gubernii prosovietice.

Petru Groza

Insinuarea comunismului la putere a început la 6 martie 1945, cu instalarea guvernului zis de democraţie populară, cu avocatul (dr., desigur!) şi moşier Petru Groza prim-ministru, sprijinit nu numai de kalaşnikovi, ci şi de un alt fel de FSN. Şi s-a consolidat la 30 decembrie 1947, prin abdicarea stranie a regelui şi proclamarea Republicii Populare. Actul era urmarea pactului secret, al trădătorilor noştri duşi taman la Yalta, peste capul nostru: recte, liderii americani şi britanici, de conivenţă cu aparatcicii sovietici ai generalissimului.

Să nu se implice în amnistierea guvernului condus de mareşal, arestat, judecat şi condamnat pentru crime de război, să nu dea legitimitate nici guvernului Groza, pe care-l voia – o parte a camarilei, numai – înlocuit cu un guvern al partidelor istorice neagreat de sovietici, Mihai – de cine oare sfătuit? – a intrat într-o grevă regală. Timp în care a încercat disperat să-i determine pe anglo-americani să preia România subt tutela lor. Diplomaţii aliaţi l-au dus cu vorbe mincinoase, întărîtându-l contra ruşilor, dar nesusţinându-l decât de formă. Cu greu, izbutesc să lărgească guvernul Groza cu doi membri (un PNL şi un PNŢCD) şi-l momesc pe derutat să renunţe la auto-izolarea de cam un trimestru. Amănunte, aici: Greva regală sau jocul de suma nulă. Agonia regală, cu membri de familie foarte, chiar intim ataşaţi de capii noii puteri tot mai instaurate va mai dura doi ani.

În luna noiembrie 1947 (poate că şi presimţind că i se pregăteşte ceva),  Regele becher a plecat la Londra, la nunta Reginei Elisabeta a II-a. Acolo a cunoscut-o pe Prinţesa Ana de Bourbon-Parma, cetăţean francez, decorată cu Crucea de război, pentru voluntariatul său în Crucea Roşie, Africa de nord. La fel de izolată în cadrul rudelor cu mult mai abile. Mihai, amorezat lulea, nu ar mai fi dorit să revină în ţară, ar fi preferat să rămână în exil de unde, eventual, să conducă. Însă diplomaţi americani şi britanici (Churchil: «mai presus de orice, un rege trebuie să fie curajos») l-au momit să se întoarcă în ţară, nevroind să se pună rău cu sovieticii în cazul în care i-ar fi acordat atare protecţie. Papa de-atunci a refuzat să le aprobe căsătoria, fiindcă regele „român” trebuia să-şi boteze urmaşii în rit orthodox. Nici guvernul Groza nu i-a aprobat căsătoria, fiindcă nu-i convenea perpetuarea monarhiei ereditare. Ana a acceptat logodna chiar în atari condiţii şi a rămas să perfecteze nunta. Regele a refuzat să coboare la Bucureşti, oprindu-se la Sinaia în decembrie 1947. În aceste condiţii, Groza-l convoacă urgent, pe motiv că ar fi avut să îi facă o propunere. În loc să-l cheme el la Sinaia pe ministru, la ordin, regele – crezând că i se va aproba căsătoria -, descinde însoţit de Regina-Mamă Elena în capitală. Palatul Elisabeta era înconjurat deja de trupe, iar regimentul de Gardă Regală, neputincios, decorativ, era deja dezarmat. Unii spun că de elite din divizia Tudor Vladimirescu, deşi aia – cu tot cu ofiţeri – avea alte misiuni, direct pe frontul de Vest. Mai sigur, erau urşi deghizaţi pentru balul mascat. La 30 decembrie 1947, Petru Groza şi secretarul general al PMR, Gheorghiu-Dej, l-au silit pe regele Mihai I să abdice. Groza sau Dej sau amândoi i-au întins Regelui care le refuza abdicarea pistolul, spunându-i că nu-i de demnitatea lui să urmeze soarta guvernului Antonescu. Regele ar mai fi fost şantajat cu executarea a peste 1.000 de studenţi anticomunişti ţinuţi sub arest… Dar nu s-au devoalat dovezi. Toate sunt zvonuri, toate pot fi adevăruri, după tabăra în care alegi să te afli.

Eu sunt, am ajuns apolitic, după ce am cam fost împotriva politicilor oficiale, duse de nişte învârtiţi, cam de când mă ştiu că am dobândit independenţă în analiza, judecarea şi sancţionarea a câte ni se petrec.

Securitatea şi sovieticii susţin – cu unele probe – că abdicare şi plecarea s-a negociat la sânge, nesângeros. Că toate cele promise, inclusiv banii din bănci străine, i-au revenit fostului rege. Că, datorită acelei averi, a avut loc şi nunta de la Atena, şi voiajul de nuntă.

De ce cred că dispunea de bani: a fost văzut pe cea mai scumpă stradă comercială din State, şi nu ca trecător. A intenţionat să-şi cumpere chiar un avion. A locuit unde a dorit, uneori strâmtorat, dar niciodată în sărăcie lucie. Deci, n-a plecat, n-a ajuns nicăieri cu mâna goală. Şi n-a întins la nimeni mâna, deşi a căutat de la mulţi o protecţie şi o legitimitate ce nu i s-a mai acordat.

Casa regală Mihai recunoaşte că s-a plecat cu mai multe (câteva, faţă de cele 12 sau mai multe ale lui carolică) vagoane-n 40, dar la graniţa cu sârbii, manevranţii români le-au detaşat pe ascuns din miniconvoi. S-a tergiversat denunţarea abdicării sale silite, în speranţa recuperării amiabile a vagoanelor, a altor stipendii promise. Despre care nu se ştie nimic altceva, doar zvonuri zvonace, până azi. Nunta, călătoriile, trendul la curtea britanică, întreţinerea fetelor tot mai multe au obligat de la an la an familia să se restrângă şi chiar să practice activităţi de subzistenţă. Asta, în contextul social în care marile case regale europene nu-i mai primeau, iar Hohenzolnerii îi dezavuau. Aceştia, neputându-le ierta străbunului Carol I (nevinovat, trădat de guvern), dar mai ales lui Ferdinand, „trădarea” din primul război şi consecinţele nefaste pentru prusaci.

Ca şi întronarea lui Mihai, în 1940, şi instaurarea Republicii în 1947 s-a făcut în irespectul legilor de atunci. Dacă Regele Mihai ar fi abdicat de buna sa voie, decizia trebuia aprobată de Parlament (cu toate că încă nu-i validase regalitatea ?!?) şi supusă referendumului naţional. Parlamentul a votat, după obiceiul străvechi  al lipsei de cvorum, iar naţiunea nu a fost consultată. În loc de comunicat de sărbători, în 31 decembrie 1947, la radio s-a auzit vocea cetăţeanului Mihai anunţându-şi abdicarea (v. document, în wikipedia).

Mihai a părăsit ţara pe 3 ianuarie 1948, cât a stat în semiarest. S-a dus întins în Anglia, apoi a mai colindat Europa, unde a tergiversat denunţarea loviturii de stat. Unii spun că Aliaţii îl deconsiliau, aşa că a aşteptat să ajungă-n state ca s-o facă. După mai multe locuinţe, în 1956, familia se stabileşte la Versoix, unde a stat cuminte, până când a putut reveni în ţară. Se cunosc luptele intestine care l-au împiedicat pe fostul rege drept sau nedrept, legal sau nelegal, să revină, dar nu imediat după lovitura de stat din 1989. Regimul fesenisto-iliescian şi pesedeii s-au opus cât au putut. Era rândul lor să denunţe, cu dovezi pe masă, ilegimitatea unui rege neratificat după tipicul vremii.

Încet, dar sigur, familia fostului rege reintră în proprietăţile deţinute înainte de 1948. Deşi, aparent deplânge halul în care a ajuns ţara, nimic nu-l împiedică să trăiască pe picior mare, în proprietăţi şi bunuri cedate ţării de ai săi bunei, nu confiscate. După cum decurg unele fapte şi acte, se tinde către o reinstaurare, deja edulcorată de unii istorici şi politicieni care şi ei o duc bine-mersi într-o ţară ajunsă pe chituci în industrie şi la sapă de lemn în agricultură, cu solul şi subsolul şi apele vândute pe nimic la străini, la emanaţii loviturii. Regimul actual, ca şi instituţia preşedenţiei deşi aparent se opun, fac totul ca asta să fie posibil. Mihai şi familia au reşedinţa din capitală în Palatul străbunei Elisabeta, locul umilinţelor şi şantajului din decembrie 1947… S-a închis cercul. Rănile, mizeria ţării şi nesăbuinţa conducătorilor ei mai rău s-au deschis.

Opinia francezilor (puţini), chiar de ziua aniversară a seniorului nedemn de-o coroană este consonantă. De la ironie corectă politiceşte, la dispreţ nemascat. Aici: Le Roi Michel Ier poil a gratter de la Roumanie . O ştiristă de seară vede în articol o laudă, iar de comentarii nu spune nimic. Aşa-i media noastră: vede ce-i place, ori ce i se dictează, nu evidenţele.

La Mulţi Ani, Bătrâne Fost, azi mai demn decât pe vremuri!
Te regretă din Nucşoara o femeie fără păr…, aşa, că să nu mai tremuri…

Au murit, că i-ai trădat, bravi guvernanţi şi cătane…
Unii, chiar te-au blestemat,
ne-nchinaţi la Doamne-Doamne.
Alţii te-au sanctificat…
Fiecare, după toane.

Şezi cuminte în Palat, că n-ai murit de frig şi foame,
Iar familia-ţi nu-i dusă-n naiba, la cules de poame…

Chiar de te-ar urca în tron, tot aceşti or să profite:
Troglodiţi vîrîţi în frac şi-n pantofi peste copite.

Dormi frumos, copil bătrân, nensemnat cu stemă-n frunte,
Fie-ţi îngerii aproape, coşmarele să-ţi asculte!…
De le ai, de n-ai uitat cum te ai jucat cu-o ţară,
biet copil neîmplinit în destin, în nici o oară…

Nu mai dau şi alte surse media. Oricine le poate consulta şi-şi poate face o părere a sa. A mea asta-i, chiar dacă-n „sindrom discordant” cu valul mediatic.

Merită citit și acest material:

  • The Times despre regele Mihai: “Ceai cu Hitler, toast cu Mussolini”. De ziua Regelui Mihai, The Times povesteşte filmul vieţii ultimului lider al Europei celui de-al doilea Război Mondial.  În ziua în care Parlamentul de la Londra dezbate retragerea Marii Britanii din Uniunea Europeană, Libia proclamă eliberarea de sub dictatura lui Gaddafi iar Tunisia anunţă rezultatele primelor alegeri democratice de după “primăvara arabă”, cotidianul The Times decide să deschidă ziarul cu aniversarea zilei de naştere a regelui Mihai al României.  Poate că e distanţa geografică, poate cea deontologică sau, pur şi simplu, sângele britanic – dar, printre atâtea însemnări presărate cu pasiuni şi păreri pro sau contra, cele aproape două pagini oferite de Times sunt aproape ireale. O poveste spusă simplu şi fără patimă de un jurnalist, Michael Binyon, care, în ultimii 40 de ani, a scris nu doar articole ci şi istorie a presei – aşa cum cel mai recent subiect al său a scris, la rândul său, istorie. Căci regele Mihai, aminteşte Binyon, este ultimul supravieţuitor dintre şefii de stat ai Europei celui de-al doilea Război Mondial. Mai multe in Deutsche Welle
Reclame
Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

82 de răspunsuri la Regele Mihai sau 65 de ani pentru un discurs. Fad, obsolete ca Alteţa-i. Noi, mai divizaţi ca oricând

  1. zigzag zice:

    neata sare 🙂 cea mai buna analiza au dat o rusii de la izvestia : regele un stindard al opozitiei impotriva lui Traian Basescu- http://www.izvestia.ru/news/504934 .kondiakovii din opozitie si au tras imagine noua.cel putin asa spera ei.

    • Sare'n Ochi zice:

      salut @Ziggy!
      ca intotdeauna, rusii conduc la sinceritate fara premeditare 🙂

    • Sare'n Ochi zice:

      deci, traducerea din monarhistii sovietici de la Izvestia este: “regele, un stindard ptr consolidarea opozitie romnesti.regele are dreptul sa solicite ROMANIA.Mihai poate exercita autoritatea şi să îndemne opoziţia pentru a forma o coaliţie împotriva Traian Băsescu.”
      ii dau sovieticii inapoi actul de abdicare, il rup si-l declara pierdut sau nul si fara nici un efect de viitor?

  2. Radu zice:

    Stau si ma gandesc, daca ar fi opus putina rezistenta regimului in ’47 si ar fi facut putina galagie in OCcident, m-ai avea vreo sansa Iliescu sa-l impiedice sa isi reia tronul in 90? si ma gandesc la perceptia publica a rezistentei (daca ar fi existat) din 47, plus legitimitatea…nu cred ca Iliescu isi mai permitea ce si-a permis…

    • razvanrinder zice:

      Regele Mihai nu avea ce sa mai faca in 1947. Romania peste care a apucat sa domneasca era slabita in 1940 de incompetenta lui Carol al II-lea si a guvernelor sale interbelice. Ei au fost cei care nu au asigurat securitatea statului roman. Mihai a avut in jur o clasa politica lasa. Nu cred ca daca un Maniu sau Bratianu i-ar fi zis sa nu il aresteze pe Antonescu el ar fi fost contra. Pe langa asta Romania era deja abandonata in gura URSS-ului de catre Roosvelt si Churchil.
      Moartea lui in decembrie 1947 ar fi fost pentru nimic. Nu l-ar fi salvat nimeni si nici Romania nu ar fi fost salvata de la comunizare. Dupa 60 de ani e simplu sa arunci cu piatra, dar tu sau altii care il critica acum ce ati fi facut in locul lui?

      • Sare'n Ochi zice:

        Razvane, in mod cert critica vine pentru gesturile post-abdicare. pentru orice lipsa de reactie timp de 45 de ani (hai sa nu vorbim despre ultimii 20 de ani – ca a avut reactie: s-a impacat cu cei care l-au prigonit). eu din tot ce i se poate reprosa as retine doar reprosul voalat al Elisabetei Rizea. de acolo se aud vocile a catorva sute de mii de romani pentru care Regele se scria si se rostea cu majuscule. acesti oameni nu meritau mariajul Margaretei cu un securist resapat (dar, ok, dragostea e oarba), nu meritau scoaterea nepotului din succesiune, iar noi, cei din prezent, nu meritam sa-l vedem servind scopurilor lui Ion Ilici Iliescu.

        • razvanrinder zice:

          Sunt destui lingai pe langa el, iar Regele este acum prea batran ca sa isi mai dea seama prea bine cu ce fel de oameni are de a face. In privinta succesiunii, nu cred ca l-a scos pe nepotul sau din linia de succesiune, dar Margareta, care este fiica sa cea mare are intaietate. Pana la urma este destul de normala chestia asta. Nu m-ar deranja sa am in fruntea tarii o regina.

          • Sare'n Ochi zice:

            nu dupa Legea salica care este unica lege dupa care se ghideaza, de secole, toate monarhiile europene – mai ales Casa lui regala. de aceea l-au facut sa se dezica de linia sa de sange, pentru a o pune pe Margareta ca urmasa, respectiv pe securistul resapat Duda. o greseala impardonabila.

  3. vasilegogea zice:

    @culai
    Badie, nu m-ai suparat! ma ingrijorezi! da’ poate mai sunt sperante: avem noi, aici la Cluj, un psihiatru eminent, pe d-l dr. Birţ. Poate ar prinde bine si ceva intravenos, nu numai praf (chiar daca… sare) in ochi!
    Altfel, toate bune!

  4. vasilegogea zice:

    @Sare’n Ochi
    O.K. Am luat nota si-mi fac mea culpa. Te rog, chiar, sa dezactivezi comentariul. Dar, faptul ca tu ai dreptate nu inseamna ca si d-l Culai are!

    • Sare'n Ochi zice:

      nu am cerut sa-i dai dreptate d-lui Culai. combate-l cu argumente care sa nu tina de „ranile” sufletului. respect parerea ta despre Regele Mihai, respect si parerea d-lui Culai.
      adevarul iese la suprafata prin discutii nu prin imprecatii – imprecatiile sunt zgomotul de fond si distragerea atentiei de la esenta discutiei.
      multumesc pentru intelegere (postarea ramane, pentru aducere aminte si nerepetare :))

  5. Culai zice:

    Când mi-am asumat publicarea, la invitaţia amabilei Gazde, mi-am asumat conştient şi părerile de tot felul: pro & contradictorii. Ca şi insultele.
    Aş avea (ştie bine Dl Basile) şi sare pe rană şi piper în nări. Dar mi-l consider încă prietin şi-l bănui că de roaialistă orbire, nu mai discerne cine a suportat cu adevărat istoria, canoanele şi canonadele ei.
    Cineva spunea că istoria e o şampanie sorbită-n deliciu doar prin reprezentanţi.
    Eu zic că-i altă ceva.

  6. vasilegogea zice:

    @Culai
    desi am admis ca am iesit din cadrul, indeobste respectat, al unei discutii (chiar disputatii) si am asumat culpa, nu ma pot dumiri complet unde se ascundea insulta? in spatele cuvintului „psihiatru”? dar, daca este depresiv, sa zicem, si ti se recomanda un psihiatru bun, se chiama ca ai fost injurat?
    @Sare’n Ochi
    ai procedat ca romanii cu Hanibal: in timp ce el umbla prin Sicilia, ei au debarcat in Africa si i-au ras Cartagina! merci, nene Victore!

  7. Florin Iaru zice:

    Eu fac următoarea socoteală. Să fi continuat războiul. Să fi stat alături de prietenul german pînă la capăt. Probabil că, acum, eu (un alt eu) aş fi scris în ruseşte pe acest blog. Vasile (un alt Vasile), în ungureşte. Iar ceilalţi (cu cetăţenii variabile) – în bulgară. Probabil? Nu probabil, sigur. Pasiunea ne face să vedem realitatea în culori foarte ciudate… Eu cred că a urî simplu, fără dovezi, e mai cinstit. Era mai cinstit Sergiu Andon cu „Fir(e)-ai al dracului, Majestate”…
    La timpuri tragice pentru o naţiune, eu aş sta pe gînduri dacă mi-ar veni rîndul să judec.
    Cînd fac socoteala războiului, constat că două puteri de extremă stîngă, surori sau fraţi, comunismul şi naţional socialismul, unite-n cuget şi simţiri, s-au încăierat de la teritorii. Să susţii că România a dus un război anti-sovietic just este… hm, cum să spun ca să nu jignesc pe careva? – jenant? România nu avea ce căuta în acest război. Restul sînt vorbe.
    Asta nu înseamnă că dau vreo para chioară pe lăudătorii deşănţaţi…
    Scuze dacă am supărat pe careva.

    • Sare'n Ochi zice:

      dar cine uraste pe cine? mie mi-e indiferent Regele Mihai. nu am nici un fel de asteptari de la el. au, in schimb (din nou), rusii si cozile lor de topor din Romania:
      de la @ZigZag citire (care da si un link la comentariul sau): “regele , un stindard ptr consolidarea opozitie romnesti.regele are dreptul sa solicite ROMANIA.Mihai poate exercita autoritatea şi să îndemne opoziţia pentru a forma o coaliţie împotriva Traian Băsescu. ”
      iar ca urmas al unor basarabeni nu stiu cum sa tratez afirmatia dvs.: „România nu avea ce căuta în acest război”. din pacate parintii mei au fost alungati din casa lor de catre sovietici si nenumarate dintre rudele mele au sfarsit in Siberia. Romania nu avea ce cauta dincolo de Nistru – cu aceasta afirmatie pot fi de acord.

      • Florin Iaru zice:

        Sare, sare şi pipere, mă aşteptam, cum nu muşti bătăturica usl, să nu ronţăi nici ochişorul pdl. Chestia asta, cu oamenii ruşilor… să fiu iertat… unde plm mai vede cineva, la noi, oameni ai „ruşilor”? Poate la gaze şi petroale…
        Iar de părerişti nu duce lipsă Ţara Românească. Dacă eu îţi spun că mîine declar război Lunii, mă crezi? Sau mă iei de tîmpit? 🙂

        • Sare'n Ochi zice:

          daca eu nu musc bataturica USL, inseamna ca cel care scrie mai sus este patriot URSS (asa cu amaraciune) 🙂
          cand gazeta Moscovei da din coada si ridica osanale celui pe care l-a detronat, da-mi voi sa zic: in plm, ceva nu-i in regula – http://www.izvestia.ru/news/504934
          Ion Ilici Iliescu regalist, iaca ziua in care am devenit si eu „parerist”.
          in schimb exista si habarnisti (cu intentie, sau cu pretentie?) – cand intreaga industrie strategica a Romaniei a aterizat in ograda rusilor (de la prelucrarea sarmei, extragerea bauxitei, la combinate chimice, petrol si gaze), sa am pardon dar intrebarea ta este, sper, retorica.
          daca maine vrei sa afirmi ca declari razboi Lunii, de ce nu te-as crede – in fond sunt destui care latra la ea (de ce as face discriminare? :)). cat despre tampenie – iar cadem in situatia tipic romaneasca a „dialogului” la romani in care de la inceput trebuie sa stabilim care-i hotul si care-i prostul? as zice ca o discutie pe picior de egalitate ar fi mai bine venita – ne putem lamuri unul altuia ceea ce nu intelegem. concret, fara afirmatii gratuite.

        • Sare'n Ochi zice:

          În plus, dupa atoateștiutoarea dvs. știință, când credeţi că a luat regele Mihai prima poziţie împotriva regimului comunist criminal în perioada exilului?
          Cumva în ianuarie 1948, imediat după sosirea în lumea liberă?
          Cumva în anii ’50, la răsunătoarele procese politice înscenate fostei elite a ţării?
          Poate la inaugurarea Canalului, la dezvăluirile despre Fenomenul Piteşti făcute de Virgil Ierunca?
          Poate a trimis mesaje de îmbărbătare lupătorilor români din munţi pe timpul celor 15 ani de uimitoare rezistenţă?
          Poate la aflarea veştii că se demolează biserici în oraşe sau că sunt strămutate sate şi deportaţi ţăranii incomozi?
          Cumva, un mesaj de protest la greva minerilor din 79, reprimaţi cu gloanţe şi vidanje de Securitate?
          Poate la fuga securistului Pacepa, când apar dezvăluiri din cercul intim al lui Ceauşescu, demascând impostura cuplului pseudo-dinastic?
          Poate un mesaj de susţinere pentru muncitorii de la Braşov din ’87, un mesaj pentru familia inginerului care şi-a dat foc pe o pârtie de pe Valea Prahovei, într-un protest de tip tibetan?
          Poate mesaje publice de susţinere a lui Paul Goma, a Doinei Cornea şi a celor mai curajoşi dintr-o Românie umilită şi mută de frică în anii ’80?
          Ei bine, NU !
          Primul act de protest împotriva regimului comunist făcut de regele Mihai cât timp a trăit liber în Occidentul la fel de liber a fost în iunie 1989, prin semnarea unui document care îl comemora pe Imre Nagy şi practic marca ruperea Ungariei de comunism. Restul a fost, vorba poetului…. tăcere.

    • Culai zice:

      Cum îl ştiu eu pe Neamţ (cu Cap şi cu Suflet, deşi într-o aparenţă de bivol), nu numai că ne-ar(?!, nu pe noi, pe ei, politicienii!) fi iertat de trădarea pactului secret din prm, ci eram primii după 90, alături de ei, de partea lor şi-n ue. Şi, sigur, istoria noastră pe 50 de ani s-ar fi scris cu mai multă demnitate şi mai ioc fanfaronade.
      Cât despre alfabetul scrierii, ştiţi bine că n-a fost din strămoşi acelaşi. Iar asimilarea scrierii latine ca moţ al romanităţii noastre… Îmi place mai bine să re-citesc duelurile cu scântei din decadalul academic al timpilor apucaţi şi nu terminaţi de Eminescu, printre alţii.
      Iar, de limba vorbită, chiar nu mi-e teamă. Mai duioasă-i moldoveneasca de peste Prut, chiar cu scaimeică şi haziaică şi bancă (borcan) şi şaşalîc în sânu-i, tot mai Română este, decât pocitania mediatizată „oral” şi naşpa scrisă a pipălilor.
      Însă, eu nu la supoziţii v-am îmboldit. Ci, dintr-un Pamflet, să faceţi o clipă de meditaţie: mă, s-ar putea să aibă şi nebunu'(deja taxat, nu?) ăsta dreptate. Ia’n să fiu eu mai dăştept în a „literatura” cestiunea.

      • Greva_fiscala zice:

        Bai, Chulai, de unde zishi ca iesti? Ca prea bini lie spui, bre! Nu-i prea duioasa limba „moldoveneasca”, dar curje mai bini pie dupa injuraturi! „Nemtu'” de care spui, o fi din Piatra Neamt?

        • Culai zice:

          Îmi place de mă-nnebuneşte (spre satisfacerea unora!) apelativul „Bai” şi tutuitura ameroidişă, c-aşa-i la ei, în democratura dollărească… Ce-i aia: mata, dumneata etc. …
          De-aiasta, dau ştire Vouă, Con ori Coană Greva, că Neamţu’ la care mă refeream e cel din Nemţia lui, nu din Neamţu’lu’pynalty.
          Are importanţă, pentru domnia-ta de unde-s eu? Nu te, fă, a nu şti…

    • ribelalu zice:

      „Eu fac următoarea socoteală. Să fi continuat războiul. Să fi stat alături de prietenul german pînă la capăt. Probabil că, acum, eu (un alt eu) aş fi scris în ruseşte pe acest blog. Vasile (un alt Vasile), în ungureşte. Iar ceilalţi (cu cetăţenii variabile) – în bulgară. Probabil? Nu probabil, sigur.”
      Florin Iaru

      „Problema cu lumea aceasta este ca prostii si fanaticii sunt mereu foarte siguri de ei, iar oamenii intelepti au intotdeauna indoieli”
      Bertand Russell

      • Florin Iaru zice:

        În loc să răspundeţi cu un citat, spuneţi-mi, din capul dvs., dacă e cazul să ne îndoim că 1+1=2 şi dacă nu cumva există idioţii utili, foarte activi şi partinici pe bloguri! Ce, nu vă mai ajunge VoxPublica?
        Ceva mai la nord, avem exemplul Poloniei, combatantă din prima zi a războiului, de o singură parte şi – la sfîrşitul lui – ţară învingătoare. Vai de mama ei de ţară învingătoare. Aşa că mai bine puneţi mîna pe o cărţulie de istorie. Fie şi un compendiu.

        • Sare'n Ochi zice:

          da, Polonia poate este cazul care lipsea pentru a demonstra cum 23 august 1944 a insemnat practic deschiderea zagazului in fata hoardelor sovietice cu consecinta stergerii estului Europei de pe harta. „aliatii” au fost doar nesimititi si neputinciosi in 1944. domnule Iaru, imi sunteti simpatic dar nu ar fi cazul sa va mai coborati nitel din morga si sa incercati sa vorbiti altfel decat din varful buzelor cu noi „pulimea”? sper ca nu incercati sa ne striviti cu eruditia? in categoria „idiot util” oricine este incadrabil, iar sfatul cu cititul este de-o suficienta agresiva. aveti ceva de zis, ziceti si argumentati – altfel intre un putoi de gradinita care se lauda cu muschii pietrei tinute in mana si dvs egalitatea este deplina.

        • ribelalu zice:

          Da, uneori unu plus unu nu fac intotdeauna doi. Intamplator am lucrat pe vremuri in comertul cu produse petroliere. Acolo este chimie si se poate intampla ca doua produse asemanatoare si bune luate separat, fabricate de producatori diferiti, amestecate sa dea un rahat intrucat diferitele substante pot intra in reactie si sa dea apa de exemplu in combustibil.

          Referitor la idiotii utili, foarte activii si partinici care comenteaza sa stiti ca cei mai buni apar la televizor, nu pe bloguri. Si daca tot ati adus vorba de Voxpublica, Costi Rogozanu in 2009 a scris urmatoarele (acum nu stiu daca mai e de acord):

          „“Este evident ca” si alte sintagme din aceeasi paradigma, alt motiv de nervi. Evidenta formulata in fel si chip constituie, in limbajul televizat mai ales, o simpla pauza de respiratie. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre lucruri care ne sar in ochi, ci vorbim in dodii, doar ca sa ne vina repede materialul filmat sau doar ca sa intre calupul de publicitate. Astfel se face ca, in transmisiile in direct, apar dese formulari precum “esteee evidentt caaaa” si urmeaza apoi ceva care poate contraria sau care e de-a dreptul obscur.
          Si eu sufar de boala asta. Incerc uneori sa camuflez sub evidente oboseala de a mai cauta argument. E o ezitare care spune multe despre emfaza pe care ti-o da mediumul. E un mod de a spune: [B]uite, eu sunt la televizor, eu scriu la ziar si, in consecinta, orice prostie as spune “e evident”, pe cand voi, cei care nu aveti unde sa va dati cu parerea, nu aveti nimic “evident” de spus. Incerc sa ma vindec cat mai repede.”[/B]
          http://moneyexpress.money.ro/articol_17899/alergii_lingvistice.html
          😉
          Cat despre Polonia, lasati-o balta…nu o sa ajungem nici in 200 de ani la degetul lor mic. Dupa cate vad dumneavoastra mergeti pe principul „capul plecat sabia nu-l taie”. Si mai sunteti si formator de opinie.

          • Sare'n Ochi zice:

            nu. este numai poet. dar cocheteaza cu ideea ca ar fi formator de opinie. cel mai grav defect pentru unul care se doreste formator de opinie este infatuarea, vorbitul din sfera a-taote-cunoasterii. nu-i cunosc CV-ul d-lui Iaru, banuiesc ca pe undeva o fi predat candva copiilor la scoala – de unde si defectul de-a se comporta ca un Marius Chicos Rostogan. ceea ce merge la un pedagog, nu merge la unul care scrie pentru informarea/formarea virtualilor cititori. cititorii nu sunt loazele nimanui.

            • ribelalu zice:

              Coane, mi se rupe mie de CV-ul lui Iaru. Este unul din cor care isi da aere de Pavarotti. Atat. Numai ca le cam baga „dupa ureche”.
              Problema cu astia este ca s-au invatat prin studiourile TV sa-si traga limbi unul altuia si cred (la fel ca politicienii) ca asa e peste tot. Ei bine pe unele bloguri nu este asa. M-a remarcat pe VoxPublica ca ma iau de dobitocii de-acolo (autori si postaci)? Foarte bine.
              Si la tine pe blog imi era dor de Lehman25. Uite ca a aparut din nou cu nick-ul Iaru.

              • Sare'n Ochi zice:

                🙂 n-ai vazut cam ce-a inteles el din acest blog? pe mine ma acuza c-as fi pupin USL: „ma asteptam, cum nu muşti bătăturica usl, să nu ronţăi nici ochişorul pdl” – adica dublu-pupin, ca pupinez si la PDL…
                trebuie sa-i fac o vizta lui lehman25 sa-l starnesc din cuib – si mie mi-e dor de el 🙂

            • ribelalu zice:

              Am cobit aseara cu spam-ul si uite ca s-a suparat Akismetul pe mine 😀

  8. Sare'n Ochi zice:

    v-ati fi gandit ca Nastase va imparti celor prezenti clasoare cu timbre cu chipul Regelui Miahai?
    ma bucur ca n-a impartit oua incondeiate…

  9. Virgiliu Culiceanu zice:

    Multe felicitari domnului Nicolae Ciobanu pentru ce a scris si cum a scris, dar si domnului Victor Eugen Mihai LUNGU pentru gazduire.
    Pentru cei care nu stiu, Romania nu putea sa se opreasca la Nistru nu numai din motive puternice de ordin militar, strategic si politic, dar si din motive nationale, Dincolo de Nistru, pana in cotul Donului, traiau si traiesc comunitati compacte de romani! In 1792, cand pamanturile dintre Bug si Nistru au fost anexate de Ecaterina a II-a pentru imperiul tarist, romanii alcatuiau peste 80% din populatie. Acesti romani nu au disparut de acolo!
    Odessa a fost construita de muncitori, ingineri si arhitecti romani, ce-i drept la comanda Ecaterinei, in jurul unei localitati romanesti. Si acum, cartierul rezidential din centrul Odessei se numeste Moldovanka.
    Nu vreau sa acuz pe nimeni, dar destinul nenorocit al Romaniei se datoreaza si faptului ca nu ne pasa de romanii ramasi sub ocupatii straine.

    In alta ordine de idei, daca maresalul Antonescu nu era arestat, rusii nu aveau cum sa ocupe Europa de Est, pe care apoi sa o bolsevizeze cu forta. Nici nu ajungeau la timp in Germania, ca s-o rupa in doua.

    Pentru un apolitic ce uraste politica, ati scris magistral, domnule Culai!

    • Culai zice:

      Vă mulţumesc, cu lacrima-n geană, Domnule Culiceanu!

    • Florin Iaru zice:

      Sigur. Am fi rezistat pe o veşnicie pe linia Nămoloasa. Se ştia, din primul război, că românului nu trebuiau arme, el cîştiga victoria-n ismene şi cu pumnii goi…
      Însă ce mă scoate din minţi la istoricii de pripas e această ipocrizie neruşinată. URSS şi Germania au mers mînă-n mînă împotriva statelor liberale. Şi-au împărţit teritorii într-o veselie. S-au sprijinit electoral, şi-au acordat clauze, au semnat toate pactele cu putinţă. Hitler n-a intrat în URSS împotriva bolşevismului sau să elibereze popoarele (vai de mama bieloruşilor ce bine le-a fost cu prieteşugul german), ci pentru teritorii. Atît. Doi hoţi lacomi şi rapace care s-au băgat ulterior gheara-n gît.
      Pe dvs., patrioţii de cafenea, v-ar fi uns la suflet să se poarte un război cu ruşii pe teritoriul românesc. Ce subiecte grase! Ce împăunări istorice! Bravo, nene. Germanii încercau să-l asasineze pe Hitler, da’ noi îi juram credinţă eternă! Eram mai tari decît nemţii înşişi! Cît despre Basarabia, iată, e liberă de 20 de ani. Nu văz nici cea mai mică ocheadă unionistă dintr-acolo!

      • Sare'n Ochi zice:

        in matematica genul acesta de abordare se numeste reducere la absurd. prin reducerea la absurd se incearca demonstrarea tezelor (dovedirea adevarului unei teze prin demonstarea faptului ca acceptarea tezei contradictorii duce la consecinte absurde). argumentatia porneste de la principiul tertului exclus: adica orice propozitie aflata intr-un raport de opozitie cu o alta propozitie este sau adevarata, sau falsa – principiul necontradicției asigură coerenta demersurilor rationale. exemplul cel mai la indemana este o figura geometrica despre care sa afirmam ca este simultan si cerc, si patrat. avem afirmatiile “este cerc” si “este patrat”. daca ambele propozitii sunt adevarate, ajungem sa nu mai putem respinge nici un fel de afirmatie despre cercurile patrate (alea care se lovesc cu coltul de la „pierpatrat” de sina de cale ferata – de se tot aude zgomotul taca-taca). deci, ca o prima consecinta a reducerii la absurd este ca un adevar poate implica (duce la) o concluzie falsa – daca nu este definit cum trebuie. asa ca va intreb: de unde plm detineti numai dvs. definitia adevarului? 🙂

      • Greva_fiscala zice:

        Foarte libera, este Basarabia! Cu juma’ din armata sovietica pe teritoriul ei, cica, pentru „mentinerea pacii” din asa zisa republika transnistreana! Unde iti pare asa libera Basarabia in cei 20 de ani, coane Iar,ule?

  10. cenacluldinbar zice:

    Basescu s-a schimbat vizibil. Cred ca si-a pus coada de scorpi(e)/on sub labe, ca un pisic ce se vrea mangaiat pe crestet, si-a retras in sine acul veninos, ca o gheara imblanzita. Mesajul sau virulent „Voi sunteti vinovatii!”, a devenit:” Va rog frumos, tineti cont si de mine, bagati-ma in seama, nu faceti rau Romaniei!” Imparatul chior a devenit in cateva ore… cersetor.
    In acest timp regele Mihai si-a dus crucea (a se vedea scaunul) in Parlament, visand, intr-o ultima zvancnire, sa dea o lovitura decisiva de stat. Si-a cumparat o sala umpluta la refuz, pregatita sa arunce definitiv tara in bratele unui strain, sa ne vanda cu totul, dupa ce au smuls in ultimii 20 de ani din trupul ei partile cele grase si aromitoare.
    Am vazut sala cea pregatita pentru tradare, din care lipseau doua piese importante: Patriarhul care sa unga si Basescul pentru rocada. Am vazut doar ochi sticlind la perspectiva zornairii in buzunare fara fund a cate 13 arginti. Erau acolo Iliescu, devenit prieten, cum Petre Roman cu Piata Universitatii, dupa ce au fost adevarate brute cand detineau puterea.
    Lipseau servilii care au cautat acum cativa ani prietenia regelui si acum sunt contra.
    Regula naturii: permanent castigi sau pierzi ceva. Regii castiga intotdeauna, saracii niciodata. In tara, Dan Diaconescu împarte romanilor pâine şi ciorbă de fasole, un procuror si sotia se asociaza cu contrabandistii, un primar face braconaj.

    Regele este invitat sa vorbeasca.
    Tacere.
    Este tacerea regelui. Mihai cica impresioneaza prin tacere, o tacere impinsa la limita cand poti sa crezi ca ai in fata un mocofan. Imi urechi au inceput sa-mi rasune versurile lu Solacolu: „Ea spune un cuvant, taceti, taceti…” Si am tacut certandu-ma de ce nu iubesc regii? Fiindca este plina istoria de ei si razboaiele duse au fost declansate de multe ori din nimic? Nu cred, oare, in morala lor fiindca si-au inlaturat parintii si fratii prin comploturi sangeroase, mai mereu cu mainile proprii decapitand? Caesar si-a mancat fatul de teama ca acesta va creste si-i va lua locul! Mihai priveste sala de la stanga la dreapta, exact cum scrie la carte, acordand insemnatate fiecaruia, apoi priveste balconul de unde s-a aruncat nu demult un disperat de viata. Acolo sunt copiii lui.Imi spuneam: acum asteapta sa tasneasca in fata lui un lacheu care sa-i ia cuvantul din gura, poate apare Tariceanu pe motocicleta si va propune salii sa voteze revenirea la monarhie, sa se declare ilegala abdicarea de acum ani si ani… Dar nu se misca nimeni. Sala nu stie nici macar ca regele va fi scurt si cuprinzator. Altfel s-ar ridica in picioare in semn de respect, sau ar ingenunchea ca-n biserica, in semn de supunere. Ba mai mult, unu Niculita si-a facut aparitia scarpinandu-se la oua si a trecut nepasator prin fata batranului tocmai cand acesta vorbea, patand cu umbra sa jegoasa memoria colectiva a zilei de 25 octombrie 2011.
    Si Mihai a vorbit. 8 minute. Mesajul a mers multora la suflet, fiindca a pus degetul sau inelat pe toate ranile mult incercatului popor roman; insusi Basescu a plans prin reprezentanti (Blaga)!
    Un „discurs perfect” de 300 de semne scris in 20 de ani. Unii spun ca n-a fost un discurs de tinut minte mai mult de-o zi. Eu sunt doar surprins ca cele 10 randuri nu au fost tinute minte si au trebuit citite. Analizand mesajul raman contrariat, totusi. „Politica parsiva” este condamnata, dar ea este instigata de Duda care nu da 2 bani pe Constitutie zicand ca este suficient sa vrea 2-3 care trebuie si regele-i pe tron, ca nu conteaza articolul 1, facem articolul 2 care anuleaza articolul 1… Mesajul indeamna sa luam tara cu imprumut de la copiii nostri, dar regele a inteles-o ca pe o mostenire de care se si bucura din plin. Florin Calinescu il acuza ca in 20 de ani regele nu a facut ordine in istorie, ca n-a declarat ce s-a intamplat zi de zi intre 1939-1947, ca o plata cu o istorie adevarata facuta poporului ca i-a retrocedat averile. Mi-a placut cand a zis ca „se cuvine sa rezistam prezentului” si mi-am amintit de primul ministru cand zicea „trebuie sa avem curajul s-o luam toata viata de la inceput”. Pun in balanta cele doua filozofiii si-i dau dreptate Celui Mic!
    Apoi… aplauze. Un glas lesinat striga: „Traiasca Regele!” Unu Zvonea (sau Zgonea) ii daruieste Colanul. Mihai se uita la el o clipa si-l inchide ca pe o tabachera. Dar politicianul de serviciu, i-l ia din mana, il redeschide si-l arata salii. Ce tristete! In loc sa primeasca coroana, regele a primit colana.
    Apoi Mihai pleaca trist si demn calcand rar si ajutat pe covorul rosu pedeselist de la intrare. Dana Grecu ramane suferind fiindca frumusetea clipelor traite devin imposibile de-acum. Regele pleaca deocamdata in Elvetia. Cand o pleca le Belu o sa-l ia, probabil, si pe Nelu, sa ne scape de incordare.

    Spunea Dan Puric: chemati statul si trageti-l la raspundere. Cine este statul? Basescu e statul!
    -Cum de am ajuns noi, Ma, sa „sa rezistam prezentului”? După două decenii de revenire la democratie, de ce „oamenii bătrâni si cei bolnavi sunt nevoiti să treacă prin situatii înjositoare”? De ce „cinismul si interesul ingust” ne ocupa viata? Ce cauta „bunul plac” in institutii? Ce ti-a lipsit sa pui lucrurile la punct, Ma? O singura rasteala asteptam, un simplu, clar si tunator „AJUNGE! Daca ai vazut ca nu esti in stare de ce nu te-ai dus dracului?

    Daca aveam de azi, cand scriu aceste randuri, monarhia iar postasul, nu numai ca n-ar mai fi cerut spaga la inmanarea pensiei, ci ar si refuza-o cu noblete, daca cel de la ghiseu ar trata zdrentarosul cu zambetul pe buze, daca tu, omule, oricare de pe intinsul tarii, de astazi ai fi devenit altul numai si numai fiindca ne-ar fi condus regele, atunci te urasc, popor roman!

  11. InimaRea zice:

    Avea mama o vorba – saraca! – „Las’ ca pleaca ea nunta, ramine mireasa…”. Iaca pozna, chiar asa-i acum: se duse ceremonia si-ncepu gunoiul a da ghes de sub presul unde fu inghesuit.
    M-a surpins peste poate textul lui Culai, prin coerenta – in primul rind. Il stiam – asa – mai dezlinat si cam fantast. Mai ales portretul tinarului rege este magistral. Bun la nimic aproape, doar la a purta titlul si sceptrul – atit i-a fost dat Regelui Mihai I. Ma gindesc la mosu-sau – Carol I, ofiter de artilerie, care nu se ducea in vizita pe frontul antiotoman. La bunicul sau – Ferdinand „Intregitorul”, care-a tinut cont de povata data de Bismark defunctului rege al Romaniei: A fi roman e o meserie („regala”, trebuia adaugat, cred.) Si care a suferit umilinta regala de a fi sters din registrul Sigmaringen-Hohenzollern, fiindca si-a respectat rolul constitutional – de cap al Tarii si Ostirii Romanesti.
    Azi, avem de aface cu doua serii de evenimente despartite de 67 de ani – o viata de om: Actul de la 23 August si onorarea longevitatii triumfatoare a regelui care l-a facut posibil. Prea multa lume vede invers – intorcind binoclul, parca: un falnic rege atunci, pornind de la uluitoarea sa longevitate.
    Cei care se-mbata de vinul acid al regalitatii n-au decit a considera actele savirsite de „Majestatea Sa”, din 1990 incoace. Desi, oamenilor beti le poti pune si becul pe masa, daca ei vad acolo Luna – n-ai cum te-ntelege cu ei. Eu cred ca nu actele „Casei Regale” dau atita speranta regalistilor nostri, ci un soi de fierbinte disperare. Desi pot vedea cu popriii ochi – citind surse si comentarii istorice de tot felul – ca regalitatea n-a facut fata momentului crucial din vara lui 1944, ei tot in Rege isi pun speranta. Desi, te poti intreba: In care rege? Mai poate fi Mihai I rege?
    Atunci, am pus gresit problema – in regalitate isi pun ei speranta. In una inceputa cu Principesa Margareta si Radu Duda. Precis n-au uitat c-am avut si-un Razvan-Voda, cindva – macar de la obligatoria lectura scolara Razvan si Vidra. Adica, oricine poate fi rege – care-i problema? Regalitate sa avem! Atunci, de ce n-am unge pe unul dintre noi, rege – cum facuram cu Ioan-Cuza. Uite, Paleologu ar fi numai bun – are si nume, si singe albastru, si educatie boiereasca. Si-am mai si-ntemeia o dinastie romaneasca.
    Frati cauzasi, regele nu se naste bun de la Dumnezeu, pina si scurta istorie a regalitatii noatre ne invata ca scorul e cam egal: Carol I si Ferdinand – Carol II si Mihai I. Ce facura unii, stricara aillati. Si-n ce priveste Tara, si-n ce – imaginea Casei regale „de Romania”.
    Eu stau si ma minunez – daca tot bintuie furios istoria nonfactuala – de ce mama supararii nu se gindira Bratienii sa instaureze o dinastie, cind ei facura Romania pe ruinele careia plingem azi. Si-mi da bunul Dumnezeu gindul ca Bratienii adusera print strain tocmai pentru a-ntari legaturile Tarii cu marile puteri europene. Dar, azi, noi stam la aceeasi masa cu acele puteri. Azi, Bratienii ne-ar spune „Puneti, neica, mina pe treaba si lasati prostiile, ca nu munceste regele-n locu’ nimanui!”

  12. ribelalu zice:

    Am plans si eu cand am vazut cu cata emotie ii sorbeau vorbele Iliescu, Nastase, Roman, Voiculescu si toata adunarea aia. Si asta se intampla an de an, de cand in 1990 Iliescu si Roman au avut initiativa ca regele sa dea baieram de ziua lui in parlament, traditie urmata de toti ceilalti presedinti si prim-(ministri mai ales din partidele care fac azi parte din USL): Stolojan, Vacaroiu, Ciorbea-monarhistul, Constantinescu-monarhistul, Radu Vasile, Isarescu, Iliescu iar, Nastase, Tariceanu. Si carlanii astia mici: Ponta, Geoana, Antonescu, Constantin samd, inca din gradinita au interpretat la fiecare serbare populara „Traiasca regele”. Care mai de care, pe vremea cand erau la putere, se intreceau sa organizeze manifestari cat mai fastuase. Cat ma bucur ca am demonstrat lumii intregi ca forma de guvernamant cea mai democratica din lume este asta a noastra: „monarhia republicana”.

  13. Nae Camionagiul zice:

    „Nu au lipsit personajele care au încercat să se bage în seamă ca Valeriu Zgonea sau ca Cătălin Voicu, mari monarhiști ale căror merite în promovarea regalității nu le cunoaște nimeni. Plin de avânt în urma discursului regal, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat de acord cu instaurarea monarhiei constituționale iar Ion Iliescu a declarat la încheierea festivităților (care au fost încununate cu un concert de muzică de operă având-o ca principală solistă pe soprana Nelly Miricioiu) că actul de la 23 august a schimbat soarta Ardealului și a poziției României după razboi. Ion Iliescu are capacitatea de a-și recicla opiniile în funcție de circumstanțe. Dacă acum 23 august devine un moment de glorificare a regelui Mihai, nu cu foarte mult timp în urmă domnul Ion Iliescu caracteriza probabil același eveniment ca un triumf al forțelor revoluționare anti-hitleriste și anti-sovietice, începutul marii prietenii româno-sovietice, etc.”
    http://copaculdinpadure.wordpress.com/2011/10/26/mantaua-de-opereta-a-monarhismului-iliescian/#comment-48017

  14. InimaRea zice:

    Sa fim intelesi: Socotesc sarbatorirea Regelui, in parlament, un act de normalitate nesperat si parca de neinteles. Daca traiesti destul, vezi destul – pot pune c-am trait s-o vad si pe-asta. Nu mi-o luati in nume de rau, sint nascut in 1950.
    Din acest motiv, socotesc nepotrivita atitudinea lui Basescu fata de eveniment. Cum pur si simplu dementa – denuntarea regelui drept „sluga a rusilor”. Nu fiindca l-as iubi pe Miahi I, nu c-as fi vreun regalist – ba din contra, sint republican indirjit. Dar daca presedintele tarii nu onoreaza istoria tarii, cine mama dracu’ s-o faca, Putin?
    Adevarul despre rolul lui Mihai I, in Actul de la 23 August, poate fi spus si decent, civilizat, oricum ar fi privit. Neaparat, trebuie astfel spus incit sa nu lezeze demnitatea statului roman, oricit dureros ar fi adevarul.
    De altfel, Basescu recidiveaza – aici. Tot asa s-a trezit sa vorbeasca si despre Emil Constantinescu („n-a lasat nici o dira in istorie”). Omul asta – Basescu, adica – nu are simt istoric. Si tocmai el se gaseste a-si da cu parerea despre rolul istoric al inaintasilor sai.

    • ribelalu zice:

      Adevarul dar si consecintele actului de la 23 August ar fi trebuit spuse in primul rand de rege. Una dintre cele mai grave consecinte este instaurarea comunismului pe o jumatate de continent. Daca soarta Romaniei era pecteluita de mult timp „90% URSS – 10% aliatii occidentali” + Basarabia si Bucovina de nord rupte din teritoriul rmanesc (asta datorita in primul rand faptului ca Romania era aliatul nr 1 al Germaniei pe frontul antisovietic), pentru Grecia aveau doar 10% si au facut macel dupa razboi pentru acest procent, Bulgaria 75% dar pentru Iugoslavia si Ungaria impartirea era 50%-50%.

      Datorita actului de la 23 August procentele au ajuns 100% pentru toate aceste tari la care s-au adaugat ca bonus si Cehoslovacia si Polonia, tari cu un puternic lobby in Occident si acum, in zilele noastre, plus RDG-ul- prada de razboi.
      Daca Romania facea armistitiu dupa cum dorea si negocia Antonescu in mod sigur soarta unei parti a Europei era alta. O rezistenta a Romaniei ar fi adus mari intarzieri Armatei Rosii iar concesiile sovieticilor ar fi fost imense pentru ca riscau ca toate Germania sa fie cucerita de Occidentalii, iar tarile central-europene sa fie eliberate sau aliatii Germaniei din zona (Croatia, Slovacia, Ungaria) sa-si negocieze armistitiul tot cu Occidentalii. Sa nu uitam ca in august 1944 armatele aliate erau la granita Germaniei, Italia capitulase, ramanad doar nordul sub dominatia lui Mussolini. In acest timp sovieticii bateau pasul pe loc pe frontul din Moldova si Polonia iar granita Germaniei era extrem de departe. Noroc cu 23 august…rusii fara sa traga un foc au luat sute de mii de prizonieri romani si germani, au pus stapanire pe petrolul vital Axei, si au ajuns la granitele Bulgariei, Iugoslaviei si Ungariei, adica chiar acolo unde nu sperau la mai mult de jumatate din influenta. De ce? Pentru ca stiau ca intre ei si aceste tari statea Romania. Iar aceste tari au fost luate pe nepregatite, prinse cu fortificatii putine etc.
      In afara acestor pierderi in prizonieri si petrol, Romania a mai pus la dispozitia URSS o jumatate de milion de soldati-„carne de tun” (vezi cucerirea Budapestei facuta cu imense sacrificii de romani si inlocuiti de sovietici cand defensiva inamica era deja nimicita, doar pentru a infige ei steagul rosu pe cladirile din oras). Daca scadem aceasta jumatate de milion din efectivele Axei rezulta un dezechilibru de un milion de soldati.
      Spunea unul mai sus ca „stie el sigur” ca acum am fi vorbit ruseste, ungureste sau bulgareste. Uite ca Ungaria a luptat pana la capat alaturi de nemti si nu au mai vorbit ruseste. au cedat doar cand frontul a ajuns pe la Balaton si nu au mai pus sute de mii de soldati la dispozitia rusilor.

      P.S. Si stiti care mai e culmea? Toti aia care acuza UNPR-ul de tradare (uitand ca PSD e o tradare a FSN-Roman, in PNL exista gruparea Melescanu – o tradare a PSD, iar PNL si PC au tradat tot ce au prins) ridica in slavi tradarea aliantei antisovietice de catre rege.

  15. ribelalu zice:

    „După ce a rostit discursul în plenul reunit al celor două Camere, Regele Mihai a dezvelit, pe holul principal al Parlamentului, bustul de bronz al Regelui Carol I.
    El a fost invitat apoi să semneze în Cărţile de onoare ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, deschise pe un pupitru adus special şi montat pe holul sălii de plen a Camerei.
    Regele a scris în ambele Cărţi de onoare un singur cuvânt: „Mihai”.”

    Vorba aluia…”Bean!”

    • cenacluldinbar zice:

      semnatura regelui este mihai si un h mic la urma. cred ca in trecut mai punea un R.
      daca este adevarat ca mai este un h, a semnat cu numele de care s-a dezis. de cercetat.

    • Culai zice:

      Păi, de a ajuns fain bine-mersi la ani 90, cu atîtea fete şi probleme pe cap, şi încă le-a dat de cap…, conchid că simpla semnătură „Mihai” eu un act de mare înţelepciune!
      De ştiam de gestul acesta, poate pamfletul meu lovea mai dur în cei care L-au folosit, nu în Domnia-Sa!
      În rest, vorba celui aproape uitat, Grigore Vieru: Eminescu să ne judece!
      Şi – de la anonimi rostire – Doamne, izbăveşte-i pe Români, oriunde i-a lipit de glie tăvălugul!

  16. victor zice:

    N-ar trebui sa ma bag la comentarii pe blog, sa nu stric fengshuiul locului… doar ca unele lucruri din argumentatiile de azi seamana straniu cu discursurile subintelese din manualele de istorie a perioadei anilor 50 -60. Dar daca cineva face o analiza care se vrea pertinenta a epocii si evenimentelor respective, fara a avea argumentarul dat de instrumentarul istoricului poate foarte usor cadea prada unor superficialitati care fac rau adevarului. Istoric, sau de oricare altul ar fi el… Sa folosesti ca argumente in concluzii (ca sentinte nu mai pot fi numite, desi sunt sugerate) citate si trimiteri la varii zone publicistice si alte goange de tipul asta nu pot contura altceva decat o preconceptie gingas asezata in fraze. Iar chestiunea aia cu plecatul, o stiu ei mai bine cei de la Moscova, Londra sau Washington cum sta (or mai fi peacolo ceva arhive…). Cat priveste analiza asupra meritelor Casei Regale, poate lasa corijent la materia aia numita istorie (cat o mai fi contand si ea pentru cei multi traitori pe planeta asta pt care conteaza doar prezentul facturii sau a mersului la mall), orice elev angrenat in parcursul scolar… In logica scriiturii cu pricina mai asteptam doar sa mai cetesc imbecilitatea aia marca Iliescu, cum ca Romania are traditie monarhica doar de sub 100 de ani…
    Istoria, pt buna stiinta a d-lui Culai, are doua aspecte mari si late. Una – la care se opresc cei mai multi – si care aseaza istoria la nivelul unei insiruiri de evenimente, legitati, vechituri frumoase asezate in rafturile muzeelor. Alta, poate cea care conteaza (pentru istoricii respectabili, cel putin), se refera la intimitatile fenomenelor istorice, la articulatiile de substanta
    care dau continut actelor istorice, la „finomsagul”, pana la urma, a acestei stiinte. Ori, din acest punct de vedere, a te referi la istoria recenta a Romaniei in termenii prezenti in materialul de fata, demonstreaza, daca mai era cazul, o totala departare de acest tip de abordare. Confuzia dintre o institutie (cu tot ce contine aceasta, bune sau rele- aici se poate discuta), si persoana care temporar o reprezinta este o dovada de netagaduit a marginirii analizei!
    Altfel, jurnalistic, editorialistic, implicationist, explicationist, pamplezistionist, un material ok din punctul de vedere al tonelor de scriituri puse in opera de unii care ar putea, poate, sa performeze in alte atat de onorabile domenii… Oricum, suntem multi care am putea scrie d’astea, dar preferam sa performam si sa ne castigam painea cinstit, scriind facturi pe pielea contribuabilului. Chiar daca ne injura, macar nu il bagam in eroare. Cel mult in foame… 🙂
    In rest… GOGEA RULLES!!! Salutari si aprecieri stimabilului…

    • ribelalu zice:

      Chestia cu traditie monarhica doar de 1oo de ani e o prostie imensa. Si pana in 1881 principatele romane ce au fost? Republici? Monarhia este un sistem politic în care puterea este simbolizată de o singură persoană numită monarh. A fost o formă de guvernământ obișnuită în întreaga lume în perioadele antică și medievală. Exceptii au fost putine : San Marino, Venetia, Dubrovnik poate si altele.
      Denumireile de „rege”, „imparat”, „tar”, „principe”, „voievod”, „duce”, „papa” etc sunt doar niste ranguri. Dar statele conduse de acestia sunt monarhii. Mai mult…in ultima mie de ani statele au fost feudale. Feudalismul se baza pe sistemul de vasalitate. Astfel existau relatii contactuale intre un „senior” si un „vasal”. Un „vasal” la randul sau putea fi „senior” pentru un „vasal” cu rang mai mic. Existau regate vasale unul altuia (ex: Anglia fata de Franta ca urmare a faptului ca Wilhelm Cuceritorul a fost vasal ca duce al Normandiei fata de regele Frantei).
      Nici tarile romane nu au facut exceptie. De cele mai multe ori suzeranii locali depunand juramanat de vasalitate fata de unul sau mai multi suzerani mai puternici. In general principatele romane au avut ca suzerani marile state din jur: Turcia, Polonia, Ungaria.austriaAustria

      • nu e o prostie, tradiția monarhică chiar este scurtă în România.
        principatele erau conduse de nobili, nu de monarhi.
        în ierarhia socială feudală există 4 categorii importante:
        1. țărani (unii liberi, alții șerbi)
        2. cavaleri
        3. nobili (conți, baroni ș.a.m.d., în funcție de țară, inclusiv voievozi/principi)
        4. regi, aflați deasupra nobilimii (inițial aveau statut de reprezentanți ai lui Dumnezeu)
        un stat independent era condus de un șef de stat (rege).
        un principat era condus de un principe (voievod), un ducat de un duce ș.a.m.d., toate aceste proprietăți nefiind suverane și neavând șef de stat.
        acel principe, duce ș.a.m.d. erau subordonați unui rege/împărat.

        • ribelalu zice:

          Corect… faptul ca cei care au condus principatele romane aveau un rang feudal mic nu inseamna ca nu faceau parte dintr-un sistem bazat pe monarhii. Nu vrem noi sa recunoastem dar de fapt, fiind vasali ai statelor vecine, desi de facto eram autonomi, de iure eram parte componenta a acelor monarhii 😉 (cand Turcia, cand Ungaria, cand Polonia dupa cum batea vantul). Sa ne aducem aminte ca Romania a devenit independenta abia in 1877. Ce inseamna asta? Ca suveranul era Sultanul. Asa stia toata lumea civilizata si unii abia dupa cativa ani au acceptat asta. Pentru ei eram doar o provincie turceasca rebela.

          • corect, monarh era sultanul, iar uneori țarul, ori chiar împăratul.
            dar…
            era vorba despre tradiția monarhică a românilor, nu a altora 🙂
            principatul român (oricare dintre ele) nu a fost o monarhie, ci a fost subordonat unei monarhii.
            și niciun român n-a fost monarh (până la Carol I).
            ca să nu mai zic că, mult timp, principatele nici măcar n-au fost conduse de principi, ci de guvernatori.
            deci nu putem vorbi de tradiție monarhică a României (ante 1878) tot cam la fel cum nu putem vorbi de tradiție monarhică a Australiei sau Canadei – acestea sunt subordonate regelui (reginei) Regatului Unit, dar nu sunt monarhii ele însele.

            • ribelalu zice:

              Pe varianta engleza a Wikipediei la pagina Walachia scrie forma de guvernamant: „Absolute monarchy”
              http://en.wikipedia.org/wiki/Wallachia
              La Moldavia la fel (nu mai pun link ca ma arunca Victor in spam). Poate ca strainii aia ar trebui sa treaca putin prin scolile noastre sa inevete ce e monarhia desi multi dintre ei traiesc in tari conduse de monarhi.
              Confuzia „monarhie”=”regat” este tot o ramasita a spalarii de creiere efectuate de invatamantul comunist.
              Eu ma retrag din discutie. Va doresc o seara placuta in continuare.

              • Ribelalu,
                într-adevăr, în acea pagină Wikipedia scrie așa, că Valahia era o monarhie absolutistă.
                dar un clic pe denumirea acelui regim ne duce la definiția sa (sublinierile îmi aparțin):

                « Absolute monarchy is a monarchical form of government in which the monarch exercises ultimate governing authority as head of state and head of government, his or her power not being limited by a constitution or by the law. An absolute monarch thus wields unrestricted political power over the sovereign state and its subject people. »

                iar un clic pe „sovereign state” duce la asta:
                « A sovereign state is a state with a defined territory on which it exercises internal and external sovereignty, a permanent population, a government, and the capacity to enter into relations with other sovereign states. »

                eu înțeleg din toate astea că Valahia nu era, totuși, o monarhie absolutistă, nefiind un stat suveran, iar principele neavând calitatea de a exercita autoritatea supremă în stat.
                unde greșesc?

                ps. modul în care înțeleg eu monarhia nu are nicio legătură cu comuniștii, nu sunt spălat pe creier de ei.
                acum vreo 5 ani a trebuit să mă documentez, în interes profesional, cu privire la relațiile sociale care defineau feudalismul, iar aici am scris ceea ce am înțeles atunci, din surse străine, necomuniste.
                dacă am înțeles greșit, îmi cer scuze.

              • Sare'n Ochi zice:

                🙂 nu huli si nu acuza nevinovatii! numitul askimet arunca tot felul de comentatori in spam de unde-i recuperez eu. eu sunt doar pescarul/salvatorul/mantuitorul celor ce se zbat in spam…

        • ribelalu zice:

          Nu este corect ceea ce sustineti. Regatul Angliei a fost vasal regatului Frantei multe sute de ani. La fel regatul Scotiei fata de regatul Angliei. Rege nu insemna sa fii si independent. Iar peste toti in acea perioada de la inceputurile feudalismului suveran era Papa.
          In schimb principatele Monaco, Lichtenestein sau Marele Ducat de Luxemburg sunt tari independente si sunt considerate monarhii.

          • nu, nu.
            a fi vasal însemna a fi primit în dar o feudă.
            deci A putea fi vasalul lui B, iar în același timp B să-i fie vasal lui A.
            dacă regele Franței i-a dăruit o fâșie de pământ regelui Angliei, englezul i-a devenit vasal (el, ca persoană, nu instituția monarhică!), fără ca acest lucru să afecteze în vreun fel independența și suveranitatea Angliei.

            dar eu zic să mai așteptăm, poate citește prof. dr. Alexandru Diaconescu aceste comentarii și ne lămurește 🙂

      • ribelalu zice:

        Un caz elocvent al sitemului de vasalitate feudal a fost Sigismund Bathory. Principele ardelean, in urma tratatelor incheiate cu Valahia si Moldova in 1595, a devenit la un momentdat suzeranul celorlalte principate romanesti. Putem spune fara a gresi prea mult ca de fapt Sigismud a infaptuit prima unire a celor trei principate (insa nu da bine pentru istoriografia oficiala). Cu toate acestea tot in acea perioada Sigismund a incheiat si cu Rudolf al II-lea un tratat de alianta fiind numit de imparat „Principe Imperial” (asa se explica si luptele dintre Mihai si Basta in Ardeal desi istoria noastra oficiala iar nu pomeneste cauzele).
        P.S.Trebuie mentionat faptul ca Sigismund a fost un bun suzeran pentru Mihai Viteazul, fara ajutorul masiv al ostilor transilvanene (40.000 de soldati trimisi sprijin), Mihai Viteazul nu ar fi reusit sa respinga atacul turcilor din 1595, chiar daca la Calugareni izbutise o mare victorie in fata avangarzilor turcesti. Aceasta victorie a fost insa urmata de o retragere spre granita Ardealului intrucat indiferent cati de multi turci ar fi omorat la Calugareni tot nu ar fi reusit sa opreasca puhoiul de armata otoman (cca 120.000 de oameni) cu oastea lui de cca 15.000 de soldati. Deasemnea ultimul gand al lui Mihai Viteazul a fost sa uneasca principatele pe criteriul etnic. Nu…pentru Mihai era doar o chestie strategica si s-a comportat in Ardeal ca un cuceritor, romanii ardeleni neprimind mai multe drepturi fata de perioada cat erau condusi de principi maghiari.

  17. Marean zice:

    Mon President et votre Roi
    mihai-hitler

    • Culai zice:

      Treabă de profesionist. Felicitări pentru montare!
      Am asistat la „în direct”, dar astea chiar nu le-am remarcat. Ori, nu s-au dat?

    • Greva_fiscala zice:

      Daca-l aplaudau cu labele, deasupra capului, semana cu congresul XV al PeCeRie!

      • Sare'n Ochi zice:

        a fost Congresul I USL, continuatorul de drept al Congresului XIV al pcr.

      • Moshu' a Babii zice:

        Iata cum comenteaza “prietenii” de la rasarit problema coalitiei monarhie-USL:
        http://www.hotnews.ro/stiri-esential-10532671-ivzestia-regele-romaniei-revine-marea-politica-mihai-poate-deveni-stindard-ideal-pentru-consolidarea-opozitiei-romane.htm
        Altfel se pune problema tradarii acum, nu?

        • Sare'n Ochi zice:

          da, ar fi de ras daca n-ar fi de plans – urmasii celor care l-au detronat cu pistolul in ceafa, cica, se considera indreptatiti sa-l reintroneze – de data aceasta cu pistolul in ceafa noastra… auzi la scarbele sovietice: „motivul formal”:
          „Motivul formal al invitatiei in Parlament a fost implinirea de catre suveran a varstei de 90 de ani. In Romania, interventia a fost deja catalogata drept „discursul tronului”. „Nu vom putea construi viitorul fara sa ne bazam pe trecutul nostru. Coroana regala nu este un simbol de muzeu, ci insemnul independentei noastre, a suveranitatii si unitatii”, a declarat Mihai I. Regele, scrie Izvestia, are dreptul sa spuna Romania „noastra”: in 1997 i-a fost restituita cetatenia romana si, odata cu ea, toate drepturile politice.” (nimic despre abdicarea)
          „Mihai se poate folosi de autoritatea lui sa ceara fortelor de opozitie sa formeze o coalitie impotriva lui Basescu”. Nu este foarte clar rolul care-i va reveni lui Mihai in viitorul guvern in cazul viitoarei coalitii de opozitie. Poate a decis sa urmeze exemplul ultimului tar al Bulgariei, Simeon al II, inlaturat si alungat din tara in 1946 si ales prim ministru in 2001.” (pe rusnaci ii mananca in cur fund de Basescu, de scutul anti-racheta si-alte alea. iar cozile lor de topor ar face acum o noua coalitie la fel de desantata ca cea in jurul lui Iohannis – si-ar baga din nou picioarele in intereseloe Romaniei, numai sa-si vada de propriile interese)

  18. Acidutzu zice:

    Excelent: „Căci astăzi Mihai nu mai este, pe posturile securiștilor de omenie, “ex-regele” și nici nu mai e drăcuit de la obraz, cum era pe vremuri. Astăzi – sau, mai precis, ieri – Mihai I a redevenit, la aceleași posturi, “regele României”. Atâta ipocrizie şi slugărnicie cât am văzut ieri, la Antena 3, nu mi-a mai fost dat să văd de la emisiunea omagială dedicată de acelaşi post lui Dan Voiculescu. Pentru călăul de serviciu, Gâdea, n-a fost nicio problemă să schimbe destinatarul buzelor sale, căci vorba aia, schimbarea dosurilor, bucuria lingăilor. Și, în consecință, șeful Antenei 3, dator vândut lui Felix, a fost bucuros că are prilejul să-și mai achite din datorii, dedicând o zi întreagă aniversării regelui, noul gadget al stăpânului său. Titlurile care s-au lăfăit pe burtieră, pe tot parcursul zilei, i-ar fi putut face invidioși pe clănțăii de la Scânteia. Odele, ditirambii, osanalele înălțate de toți cei care s-au perindat pe ecran mi-au dat impresia că m-am întors în timp, în toamna lui 1989, și privesc cum toți oamenii muncii de la orașe și sate salută realegerea tovarășului Nicolae Ceaușescu, cel mai iubit fiu al poporului, în funcția de tartor al PCR. Dacă în platou s-ar fi aflat monarhiști autentici, poate că asemenea efuziuni ar fi fost de înțeles. Dar au fost aduși numai monarhiști de duminică, gen Dana Grecu, Radu Tudor sau Valentin Stan, adică niște tonomate care cântă după partitură. Dacă, de pildă, li s-ar fi introdus fisa republicană, ar fi schimbat-o ca la Ploiești, iar Dana Grecu s-ar fi transformat, instantaneu, într-o Mița Baston de excepție, renunțând, momentan, chiar şi la tigaie, pentru a sluji interesele patronului. Cel mai dezgustător degustător de borș mi s-a părut a fi Radu Tudor, care mai avea puțin și plângea de ciudă, afirmând că îi pare groaznic de rău că o asemenea zi minunată se termină și mâine ne vom trezi cu toții, ca dintr-un vis frumos, cu același dictator.”
    http://www.reportervirtual.ro/2011/10/mihai-si-calaii.html

  19. victor zice:

    Unii din domnii cu comentariile de pe site au dat ieri o proba maiestrita de vaga cunoastere a ceea ce inseamna chestiunea aia cu domn, voievod, despot, jupan sau alte titule medievale. Costa doar 17 lei, se poate achizitiona pe net, cartea unuia numit Nicolae Iorga, „Bizant dupa Bizant”, unde se pot lamuri, la o lectura sumara, multe aspecte ale acestei probleme. Sa spui ca voievodul este un rang simplu nobiliar este total pe langa problema. Titula (ex. Mircea cel Batran) „Io Mircea, mare voievod si domn….”, in traducere libera, pentru uzul profanilor, inseamna „cel investitit de divinitate – IO-, comandat suprem al armatei – MARE VOIEVOD – stapan de pamant si oameni – DOMN – pre latineste DOMINVS”. O replica a titulaturii imperiale romane sau bizantine – IMPERATOR, DOMINVS. PONTIFEX MAXIMVS… Daca mai e ceva de zis, sa se zica. Dar problema cu voievozii simpli nobili, vasalitatile care anuleaza statutul monarhic si alte asemenea envizajuri pe langa sa le dam delete…
    Plus ca tarile romane ajung in relatie de vasalitate prin sec. XV – XVI, si deseori se erijeaza acestui statut. Cineva spunea foarte bine ca vasalitatea nu anuleaza statutul monarhic ci stabileste o relatie normala si uzuala in evul mediu. Lucrurile sunt mai complexe in aceasta perioada. Papa numeste imparatii, dar aproba si regii, in sistemul statelor „latine”. In sistemul ortodoxiei validarea domnilor (care asa sunt cunoscuti in epoca, nicidecum voievozi) se face si de Biserica (a se vedea ridicarea in domnie de catre mitropolit si popor a lui Stefan pe campul de la Direptate…). In logica argumentarii lui Iorga si a majoritatii istoricilor care abordeaza epoca medievala a acestei parti de lume institutia voievodului sau domnului din tarile romane nu este altceva decat o continuare a traditiei imperiale bizantine. De altfel Matei Basarab, la cateva sute de ani dupa o incercare similara a lui Mircea cel Batran, planuieste cucerirea Constantinopolelui si restaurarea Imperiului crestinatatii orientale. Ca nu i-a si iesit asta, e alta mancare de peste. Dar sa se intoarca stimabilii comentatori in timp si sa ii fi spus lui voda precum ca el e doar un fel de nobil… Gadea era colea, dupa colt… 🙂

  20. victor zice:

    Un text ce aparţine unui dominican exprima următorul fapt : „Eu am fost întotdeauna de părere că dacă treburile cu această binecunoscută chemare la oaste decurg aşa cum din mila lui Dumnezeu tragem nădejde, zisul Mihai Vodă va ajunge să se înstăpenească pe Constantinopol , şi grec fiind, şi aclamat, şi urmat îndeosebi de turci, odinioară stăpâni ai acelei Împărăţii, va pune să fie proclamat el . şi nu altul , împărat al Constantinopolei.” apud N. Iorga, Bizant dupa Bizant, cap. VI, „Ideea imperiala prin domnitorii romani”
    In cap. VII al aceleiasi lucrari: „Prin venirea lui Vasile Lupu la tronul Moldovei în 1634 , se va instaura un imperialism laic , pe care urmaşii săi la conducerea scaunul moldovenesc vor încerca să-l imite. El va reuşi să domine…”
    In sectiune dedicata Cantacuzinilor: „Aceştia au dominat opoziţia pământeană , ajungând la conspiraţie pentru a se înstăpâni pe moştenirea războinicul strămoş, în două rânduri, după Mihai Viteazul. După moarte lui Drăghici , urmează Şerban , care purta pe blazonul său vulturul bicefal, şi pe un document al căruia e înscrisă, în două iniţiale, amintirea Imperiului constantinopolitan , câştiga o coroană pe care , prin toată politica sa de alianţă cu imperialii de la Viena, în război cu turcii, el voia să o schimbe cu coroana Constantinopolului, despre care se credea că ar fi uşor adusă la lumină….”
    Sa mai continui…?

    daca si DEX-ul spune:
    DOMNITÓR s. (IST.) cârmuitor, conducător, domn, monarh, stăpânitor, suveran, vodă, voievod, (astăzi rar) stăpân, (înv. și pop.) oblăduitor, (înv.) biruitor, crai, gospodar, gospodin, ocârmuitor, purtător, vlădică, (fig.) cârmaci. (Ștefan, marele \~ al Moldovei.)

    intradevar, dupa sec. XVII titulatura de voievod decade ca semnificatie ajungand la un titlu militar echivalent cu cel de pasa… dar asta e tarziu, spre perioada fanariota…

  21. De ce nu privim Istoria și mai departe, în perspectivă? De exemplu, cum au dispărut monarhiile din țările Europei de Est?
    http://despredemnitate.wordpress.com/2011/10/25/cum-au-disparut-monarhiile-din-europa-de-est/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s