de Dan Ielciu

Tot citindu-i producţiile lui Julius Contantinescu pe Daily Cotcodac.ro, îmi vin în minte alţi textieri de seamă, colegi de liceu, Călin şi Jancsi. Fabulau ăştia doi, de ţi se speria imaginaţia. Trăgeau nişte poveşti de-ţi stătea mintea în loc şi îngheţa apa-n conducte vara.

Revelion la Jancsi acasă. Călin apare singur. Monica, vecina lui Jancsi, singură şi ea. Se văd, se plac şi, pe loc, hotărăsc că viaţa e mai frumoasă dacă sunt împreună. După vreo două ceasuri, Călin îi propune Monicăi să meargă la el acasă. „Hai la mine, nu-i departe, stau în Andrei Mureşanu (cartier select al Clujului), să vezi ce sobă cântătoare am. Monica, de cum auzi de Andrei Mureşanu, se înmuie toată, se făcu miere şi se scurse în braţele lui Călin. Priviri mai galeşe şi mai languroase ca ale Monicăi în acele momente nu mi-a fost dat să văd de când mă ştiu. „Oh, da”, pâlpâi firav din glăscior ea. Dispar şi reapar după vreo trei ceasuri. Ea intră în cameră, la fete, Călin în bucătărie, la noi, băieţii. Era de-a dreptul transfigurat şi foarte precipitat, ne anunţă, de parcă ar fi făcut cine ştie ce mare descoperire, că el a fost primul bărbat din viaţa Monicăi. „Băieţi, nu pot să cred, am dezvirginat-o pe Monica”. Instantaneu, pe faţa lui Jancsi se aşternu o uimire imensă, colosală. Scăpă furculiţa din mână şi-l întrebă cu voce răguşită, gâtuită de emoţie: „Şi tu?”

Revelion undeva la munte, la cabana părinţilor lui Călin. Suntem conduşi de Călin în turul cabanei. Aici e bucătăria, aici sufrageria, dincolo baia şi… ajungem în living. Pe un perete, o blană de lup. „Vedeţi blana aia de lup? Eu am omorât lupul. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-l pe tata”. Tăcere. Noi încercam să ne imaginăm cum dracu a omorât lupul. „Să vedeţi”, veni lumina cunoaşteri dinspre Călin. „Era într-o iarnă, acum doi ani. Eram aici, cu iubita mea. Într-o seară am invitat-o la o plimbare, prin pădure. Apropo, face el o paranteză, vedeţi blugii ăştia de pe mine? Tot cu ei eram înţolit. Ia uitaţi cum arată. Ca noi. Sunt blugi originali. Dacă-i dau jos de pe mine şi-i pun în picioare, aşa-s de ţapeni că stau. Ca să vedeţi numai cât sunt de ţapeni. L-am pus pe un prieten de-al lui tata, care avea puşcă de vânătoare, să îmi tragă în cur cu alice. A tras, şi vă dau cuvântul meu, nici o alică nu a trecut prin blugi. Uitaţi, întoarse el curul la noi, vedeţi vreo gaură? Nu. Sunt ca noi. Ăştia-s blugi originali, nu ce-aveţi voi”. Evident că am contestat hotărât veridicitatea experimentului. „Ce, nu mă credeţi? Întrebaţi-l pa tata, că a fost de faţă”, ne puse Călin la punct şi-şi reluă povestească despre cum a omorât lupul. „Deci, mergem la plimbare prin pădure. Era o lună de se vedea cărarea ca-n palmă. Zăpada scârţâia sub picioare. Şi cum ne plimbam noi, aşa, deodată paralizez. În faţa mea, la vreo zece metri, un lup. Aveam pe cap o căciulă şi, vă jur, aşa de tare mi s-a ridicat părul, de mi-a căzut căciula jos. Mi-am revenit din spaimă şi l-am privit în ochi. Lupul mârâia, rânjind colţii la mine. Am strâns toporul în ambele mâini şi am aşteptat să atace. Curgea apa pe mine, dar am rămas calm. Deodată lupul se repezi şi sări la mine. Am închis ochii şi am lovit cât am putut de tare. Drept între ochi l-am lovit. I-am despicat capul în două”. Siderat, singura înrebare care mi-a venit a fost: „Da’ ce dracu căutai tu, la o plimbare romantică sub clar de lună, cu toporul?”