Clujul a fost și a rămas un câmp de bătălie economică și politică. Sunt convins că în toate orașele și județele României s-au dezvoltat astfel de câmpuri de bătălie în care interese financiare se împletesc cu cele politice și, din armonizarea lor, se nasc și se distrug cariere. Însă Cluj-Napoca cu pretenţii de “capitală economică a României” naşte pasiuni şi alianţe extreme de subtile. Numai aici toată lumea face să fie bine, să nu fie rău, mascând totul într-o luptă acerbă pentru resurse. Nu doare gura să-i arăţi duşmanului curul în public, în timp ce, în particular, îi dai tot ceea ce îţi cere: de la sinecura postului politic, la autorizaţia necesară în construcţii. În fond ştampila cu SEMNĂTURA e în mâna unui singur om. Şi, mă rog, a celor pe care “OMUL” îi consider de încredere. Că altfel nu se explică cum de Emil Boc era premier al României de vreo 2 luni, primar al Clujului era Sorin Apostu, dar semnătura pe autorizaţii importante era a lui… Boc. UFOlogii de la DNA încă nu s-au ostenit să ne rezolve misterul.

Războiul este atât de crunt la Cluj, încât, cu extrem de puţine şi notabile excepţii, nu poţi număra victimele, nu poţi îngropa cadavrele. Mai mult, după fiecare bătălie politico-economică, morţii învie, mai ceva ca în Teleorman, şi se afişează în public împreună. Numai în Cluj-Napoca îl poţi vedea pe Emil Boc salivând vesel după un Turneu feminin de tenis, categorie WTA de mâna a 16-a, alături de Ioan Rus şi Ion Ţiriac.