Politicienii români, ajunşi la putere, au doar o viziune în ceea ce privește mediul economic: privatul trebuie să-și dea banul Statului. Și nu numai pentru că politicianul, Statul în sine, poate să legifereze în acest sens, dar şi vrea: pentru că este nevoie de acești bani pentru a se cumpăra voturile necesare existenței sale ca politician, ca Stat. Doar n-o să-i cerem politicianului să nu se adapteze cererii şi ofertei într-o economie de piaţă!? Voturile înseamnă bani. Banii aduc voturi, voturile aduc bani – acesta este “perpetuum-ul mobilae” al lumii politice. Restul sunt poveşti. Aşa că privatul este adevărata oaie aflată la cină cu cei doi lupi: politicianul și votacul – care, de obicei, este un amărât de asistat social, un sinecurist de partid, sau un funcţionar din măreţul corp al funcţionarilor care îngroaşă rândurile celor care au nevoie de stat ca de ţâţa mamei. Și asta explică și poate explica orice rezultat al tuturor alegerilor care au fost și care au să vie, atâtat timp cât privatul se va complace să fie oaia servită “cu fulgi cu tot” (oaie cu pene, ca să zic așa) la cina dintre scrutine.