de Ștefan Ciocan

Sergiu Nicolaescu a jucat în aproape toate filmele sale. Excepţiile pot fi numărate pe degete. Era firesc să primească un rol principal şi în ultima şi cea mai controversată producţie a sa, “Moartea domnului Nicolaescu”. Ca într-un serial prost sud-american, timp de trei zile s-au perindat pe ecranele televizoarelor, prin studiouri de talk-show, prin breaking news-uri imagini cu familia lui Sergiu Nicolaescu, în lipsa corpului neînsufleţit al eroului principal. Ştim în amănunt câte lacrimi a vărsat sora regizorului, cum găteşte soţia acestuia, de câte ori îşi schimbă şosetele şi la ce oră mergea la culcare atunci când “pârlitul” ei soţ era încă în putere. Posturile de televiziune, fie ele comerciale, culturale sau de propagandă, au difuzat, pe zi și pe noapte, “in memoriam”, filme regizate de Sergiu Nicolaescu. Jurnalişti pe care paginile ziarelor abia pot să-i mai încapă au găsit în moartea controversatului Sergiu Nicolaescu un bun prilej de a se mai remarca prin atitudini şi păreri “exotice”. Vulgul aproape că a confiscat cadavrul, acuzând familia că nu l-a expus pe defunct, că nu l-a dat viermilor şi că au cerut funeralii decente. Categoric! În România o persoană publică nu poate să aibă parte de funeralii decente!
De parcă prestaţia lamentabilă a presei scrise şi audio-vizuale nu era de ajuns, a ieşit la rampă şi Biserica Ortodoxă Română (BOR) care a refuzat să-i facă o slujbă de pomenire lui Sergiu Nicolaescu pentru că familia a preferat să-l “dea flăcărilor” înainte de judecata finală.
Atitudinea BOR a intărâtat şi mai tare masele de admiratori împotriva familiei îndoliate şi a provocat reacţii ironice în lumea virtuală.
“E nasol, m-am lins pe bot de mântuire!!! BOR a zis că dacă nu avem corpul nostru întreg la a doua venire, nu mai suntem mântuibili – vezi cazul inginerului Sergiu Nicolaescu care nu are drept de popă dacă se face cenuşe. Eu, mărturisesc, am avut o operaţie de extragere de colecist şi am uitat să-l cer de la medici, să-l păstrez în formol sau sărat. Am bănuiala că l-au incinerat. De asemenea am câţiva dinţi lipsă nerecuperaţi şi pe care nu cred să-i mai pot găsi. Ca să nu mai vorbesc de metri de unghii, sute de metri de păr şi unele celule, cu jumătate de cromozomi, cele mai multe risipite fără de folos (dacă nu punem la socoteală unele senzaţii care n-au fost de lepădat). Ar trebui ca la botez BOR să ofere ghiduri de îngrijire a corpului în vederea utilizării lui viitoare în procesul mântuirii. Să se spună clar ce e voie şi ce nu. Să se zică dacă silicoanele sunt mantucompatibile, dacă epilarea definitivă dăunează sfântului duh, ce tatuaje alungă duhul (probabil tribalele, scheleţii, femeile goale cu eticheta Mimi sau Lucica) şi care-l ţin în corp (icoane, mâini împreunate, îngeri, versete etc). Să ştie credinciosu’ de la bun început. Nu aşa, după ce moare să nu se califice şi apoi să regrete în veşnicie şi în smoală”, a scris pe un site de socializare prietenul meu Călin Hodor.
Atitudinea BOR a fost una ciudată în condiţiile în care pentru alte persoane publice, incinerate, au fost ţinute slujbe de pomenire la biserică, înainte de a fi duse la crematoriu. Un exemplu în acest sens este chiar Zoe, fiica dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu. Probabil că în cazul lui Sergiu Nicolaescu, recunoscut ca fiind un angrenaj important în propaganda comunistă, o fi fost o luptă între “servicii”, colonelul exagerat de fericit Daniel fiind probabil în altă Direcţie.
Şi ca o dovadă în plus a faptului că în România moartea unei persoane publice nu poate să nască altfel de reacţii este apariţia de bancuri cu tema “moartea domnului Nicolaescu”.
“Guinness Book of World Records s-a sesizat şi vine în România să-i recunoască lui Nicolaescu Sergiu recordul de a face şase copii în prima zi de după trecerea în nefiinţă”.