Există pe internet o categorie aparte de jocuri on-line denumite generic „browser-games” iar cele mai cunoscute sunt: Triburile, Travian, Grepolis etc. Este interesant să vedem cu ce se mănâncă aceste jocuri, să le analizăm puțin și apoi să le comparăm cu realitatea. (ca o paranteză, citez dintr-un comentariu al lui Sare: „realitatea este iluzia în care unii se complac să trăiască”)

Jucătorii: Poate juca gratis oricine are la îndemână un calculator și o conexiune net. Te poți înregistra sub ce nume vrei și marea majoritate își aleg nume cât mai răsunătoare (în majoritatea cazurilor, starea de agresiune/angajamentul față de joc până la care este dispus să meargă fiecare jucător este dată chiar de către nick-ul ales). Nu există limită de vârstă, dar, cu timpul, pentru a putea avansa în ierarhie și pentru a te putea menține cu șanse în joc (care este de tip acumulativ) trebuie să plătești o sumă simbolică/lună. Să-i spunem „cotizație lunară”. De banii investiți obții facilități de control ale jocului la care, altfel, nu ai acces decât cu investiții din ce în ce mai mari de timp.

După înregistrare ai două opțiuni: fie joci individual, dar vei fi „mâncat cu fulgi cu tot” (desființat/cucerit/alungat) de către vecini, fie să intri într-o alianță (o vom denumi trib – după joc -, dar puteți să citiți „partid”, fără a greși cu nimic) formată din mai mulți jucători, adunați sub aceeași flamură/siglă (culori) care au scopuri comune.

Să analizăm ambele strategii:
Independenții. Această strategie este adoptată doar de două categorii de jucători: Începatorii care cred că vor supraviețui punând stăpânire pe o felie mică dintr-un teritoriu și apoi vor conviețui pașnic cu absolut toți vecinii. Acest lucru se poate întâmpla pe termen scurt, dar acest joc nu este Farmville. Pe termen lung teritoriul independentului va fi râvnit de toate triburile din jur (cucerirea aduce puncte, ridicări în rang – este chiar scopul jocului). Acestea, cu timpul, se întăresc (sau nu mai au unde să vanseze, fără a-și avea spatele asigurat – spate în care se află independentul ce poate fi corupt/cucerit de către oricine altcineva, mai ales de către adversar) și cel puțin unul dintre ele va strica prietenia cu independentul și îi va lua teritoriul. Independentul are două opțiuni în acest caz: să lupte și să piara cu fruntea sus, sau să se predea și să intre în tribul respectiv (sau altul rival dacă îl „coafează” mai bine, obține mai multe garanții și sprijin pentru supraviețuire) devenind unul dintre vasali. În timp, dacă se va integra, poate ajunge cât mai sus în tribul respectiv devenind unul dintre oamenii de baza al acestuia. Aceste cazuri sunt însă foarte rare, independenții fiind, în general, spulberați din joc înainte de a-și da seama că acesta a început de fapt. Întotdeauna cooptarea unui adversar, fie el și independent, nu va fi privită cu ochi buni de către toată lumea. Și am să vă dau un exemplu pe care îl va înțelege toată lumea.
Să presupunem că „independentul” este primarul unei comune. Acesta stăpânește câteva sate. În jurul acelei comune sunt, să zicem, alte 6 comune. 4 dintre ele conduse de USL și 2 de PDL. La zilele comunei sunt invitați și primarii celorlalte 6 comune. Șpriț, grătar, muzică, veselie. Dar se apropie alegerile locale, și USL-ul își pune în plan să câștige și comuna independentului. Primarul are urmatoarele variante:
– sa lupte concomitent atât cu USL, cât și cu PDL (implicit cu forța, banii și soldații/șoșonarii acestora). De ce și cu PDL, dacă doar USL-ul și-ar fi dorit comuna? Pentru că PDL-ul simte mirosul sângelui și își pune problema că poate, cu puțin noroc, pune el mâna pe sate;
– să se alieze cu una dintre părți (pact de neagresiune) iar acea parte să nu-și desemneze candidat pentru primărie sprijinindu-l pe el (pe ascuns, cu bani și șoșonari) numai să nu câștige cealalată parte;
– sa intre fie în USL, fie în PDL. În acest caz, de obicei, există cel puțin o persoană, membru de partid mai vechi, care și-ar fi dorit să cucerească satele primarului independent. Iar acea persoană va fi extrem de nemulțumită.
„Falșii independenți”. Aceștia sunt jucători experimentați „plantați” în mijlocul unui teritoriu dominat de alte triburi sau ajunși acolo întâmplător. Acești jucători sunt sprijiniți cu bani (virtuali) și mai ales cu soldați (virtuali) de un trib care nu controlează acel teritoriu. Datoria „independentului” este să supraviețuiască, să atragă jucători adverși de partea lui, să-și lărgească cât mai mult sfera de influență cucerind un teritoriu cât mai mare și făcându-și cât mai mulți aliați dintre jucătorii aflați în preajmă (indiferent dacă sunt independenți sau membri ai oricărui alt trib), să culeagă informații șamd. „Independentul” este o prioritate pentru tribul care l-a „plantat” acolo, resursele și trupele primite fiind nelimitate, fiind prezent în ședințele Skype ale conducerii tribului prieten și primind mereu sarcini noi de făcut (parcă-l vedeți pe Sorin Oprescu, nu?). În momentul în care tribul prieten cucerește teritoriul până la „independent”, acesta intră oficial în trib și primește recunoașterea meritată fiind numit într-o funcție de conducere.
Exemple din viața reală: Sorin Oprescu, Nicușor Dan, Ong-uri

Aliantele (triburile). Acestea reprezintă structura organizatorică de bază a jucătorilor. Triburile se formeaza spontan (pe baza principiului teritorialității) și, mai ales, organizat (de către jucători experimentați care au mai jucat jocul și care știu să traseze sarcini de eficiență și cum se plantează câte un independent în fieful viitorului inamic).
a) Triburile spontane sunt făcute de jucători începători și naivi pe baza principiului teritorialității sau etnic (în cazul variantelor internaționale ale jocului). Se găsește unul care spune că vrea să-și facă alianță. Și începe să trimită invitații tuturor vecinilor săi. Unii acceptă, alții nu. Această alianță spontană-teritorială este, de fapt, în primul rînd o alianță defensivă, având unicul scop supraviețuirea. Obiectivele sunt pe termen scurt: ne lărgim cât mai mult sfera de influență, încercăm să supraviețuim, să acumulăm experiență, apoi: Dumnezeu cu mila. Dacă rezistă începutului jocului au următoarele opțiuni:
– căpătând experiență, joacă singuri, până vor întâlni un adversar mai puternic care-i va elimina din joc (prin cucerire, dar, mai ales, trădare);
– formează o alianță cu alte triburi din zonă, stabilind obiective comune și stând liniștiți că aceste triburi (cel puțin teoretic) nu le vor face probleme;
– fuzinează cu alte triburi intrând în, sau formând un trib mai puternic
b) Triburile formate din jucători experimentați. Acestea sunt triburi care au mari șanse de reușită. În general, jucătorii experimentați se cunosc între ei (au jucat împreună pe alte lumi – sesiuni de alegeri -, uneori au fost chiar adversari), iar în momentul în care se anunță lansarea unei noi variante a jocului (o nouă rundă de alegeri, am putea citi), se organizează și intră în joc la o oră stabilită de comun acord de către toți, pentru a avea șansa de a fi repartizați în aceeași zonă și a putea să se sprijine eficient în cucerirea acesteia și curățarea de independeți sau triburi spontane (vom vorbi și despre hartă ceva mai încolo). Astfel acești jucători vor fi distribuiți pe hartă destul de apropiat unii de alții, formând din start un trib puternic și care încă din primele ore își vor revendica eficient acel teritoriu. Bineînțeles în jurul lor vor fi distribuiți și alți jucători. Aceștia de multe ori se sperie de vecinii puternici și abandonează jocul, lăsând în urma lor resurse (trebuie subliniat faptul că resursele prin care se întăresc satele și prin care se acumulează putere provin fie din faptul că ai răbdare și softul îți distribuie pe oră o anumită cantitate de lemn, lut, fier din care faci ziduri, ferme șamd pentru a putea avea soldați din ce în ce mai puternici și eficienți, fie – și așa este mult mai rapid – prin prăduirea vecinilor; dar și prăduirea se face în timp real – adică ai de parcurs până la stul din vecini de la câteva minute, la câteva ore; așa că ceea ce se investește cel mai mult în aceste jocuri este timpul real al celor care îl joacă – așa că un sat din vecini abandonat și care produce prin ceea ce a reușit cel care l-a stăpânit să facă cheltuind timp, este numai bun de utilizat; parcă vedeți tăierile de panglici și împopoțonările cu munca altora ale politicienilor noștri, nu?). Restul vor fi cuceriți treptat de către jucătorii experimentați, iar tribul format din jucătorii experimentați va stăpâni relativ repede teritoriul din jur.

Veți spune: „bine frate, dar cei noi ce șanse au?” Ei bine, au și ei șansa lor. Foarte multe triburi puternice, formate din jucători experimentați, înființează triburi „academii” conduse de către unul dintre liderii lor. Aceste academii sunt înființate în zonele din marginea hărții unde intră jucători mai puțin experimentați. Rolul acestor academii, echivalent cu cel al organizațiilor de tineret, este învățarea tainelor jocului de către jucători mai puțin experimentați, dar talentați, luați sub protecție, precum și sprijinirea cu trupe proaspete a veteranilor din tribul „mama” care sunt mai mereu în lupte grele cu triburi adverse. De obicei în academii se intră pe bază de recomandare din partea jucătorilor experimentați și doar in completarea locurilor sunt luați necunoscuți norocoși, aflați în locul (pe hartă) potrivit la timpul potrivit. Experiența se capătă sub atenta îndrumare a liderilor tribului „mamă” și  al liderilor „academiei” în lupte cu triburile mai puțin experimentate organizate pe baza pricipiului teritorialității dar și în atacuri combinate cu tribul „mama” contra adeversarilor tribului „mamă” aflați la o distanță destul de mare de „academie”. Acești tineri jucători, deoarece au privilegiul să joace de la început alături de „monștri sacri” ai jocului și nu cunosc și alte sisteme de organizare tribală, au tendința să se talibanizeze: obraznici pe forum („au spate”), neindurători cu cei intrați în joc în urma lor, lacomi (vor multe sate imediat), dornici de afirmare cu orice preț, dispuși să facă toate incălcările de regulament de care veteranii se feresc. Cu timpul, jucătorii de perspectivă din academie vor fi promovați în tribul „mamă” și trimiși în prima linie a luptelor prin preluarea conturilor/fiefurilor/baroniilor altor jucători care fie renunță, fie sunt alungați din trib (asta înseamnă teritoriu, trupe și chiar prestigiul).
Există și un risc: Academiile să devină cu timpul rebele față de tribul „mamă” sau chiar independente.
Să dăm și câteva exemple pentru a înțelege toată lumea:
– trib teritorial: UDMR
– triburi experimentate: PSD, PNL, PDL
– academii: organizațiile de tineret ale paridelor, ONG-uri, partidul lui Remus Cernea, sau în trecut partidele satelit ale FSN gen PRM, PUNR, PSM

Aceasta este o hartă dintr-un stadiu avansat al jocului. Deja teritoriile triburilor și granița sunt clar delimitate. Însă, la începutul jocului, totul este o amestecătură de triburi și jucători.

Harta: Teritoriul unei lumi este împărțit în 100 de continente (echivalentul județelor).  Distribuția jucătorilor se face aleatoriu dinspre centru spre margini și din acest motiv apare forma rotunda a hartii. În momentul inregistrării poți selecta zona în care să fii distribuit pe hartă (NV, NE, SV și SE). Jucătorii experimentați stabilesc înainte de lansarea jocului ora la care să se înregistreze și zona astfel încât dacă se înregistrează în primele momente ale lansării au avantajul că vor pica toți în acelasi continent din centrul hărții. Acela va fi punctul de plecare al tribului.
Dezavantajul este că și alți jucători, cel puțin la fel de experimentați, au aceeași strategie și vor pica tot în centrul hărții. Dar, de obicei, se află unde doresc unii să intre: și dacă unii stabilesc să intre în NE ceilalți vor intra în SV. La început este un fel de „blat”: „dacă ăia se bagă în centru-stânga, ne băgăm noi la centru-dreapta”, oricând cei din stânga putând fi în dreapta și invers. Iar de cele mai multe ori triburile din dreapta cuceresc sau atrag jucători din stânga sau stânga invadeaza zona din dreapta. Practic lupta mare se duce în jurul centrului. Cu trecerea timpului, jucătorii nou intrați vor fi din ce în ce mai dispersați, harta mărindu-se. Înspre marginea hărții aerul este din ce în ce mai respirabil, fiind șanse din ce în ce mai mici (măcar la început) să ai ca vecin un jucător experimentat. Astfel este posibil ca în margine, cel puțin la începutul jocului, să poți să ajungi un fel de primar de comună sau, de ce nu, un fel de „baron local” de continent/județ.

Organizarea tribului: Un trib are o organizare politico-militară. Pot exista unul sau mai mulți întemeietori (lideri absoluți). Aceștia au toate drepturile și sunt singurii care pot desființa voluntar un trib. Liderii își aleg un consiliu de conducere: conducători de continent, lider militar, diplomat, judecător, administratori de forum intern, liderul academiei șamd. Aceștia sunt jucători care de cele mai multe ori ascultă orbește de întemeietor iar cei care mișcă în front sunt îndepărtați rapid. În caz de rebeliune majoră împotriva conducerii (sau trădare) se poate ajunge până la atacarea de către propriii colegi (se numește înobilare internă) ceea ce înseamnă, în proporție de 99,9%, eliminarea din joc.  (exemplu concret: Mircea Geoană)

Diplomatia: Față de alte triburi sau jucători independenți sunt posibile următoarele situații diplomatice:
– Aliați. Aliații au scopuri comune și de obicei au inamici comuni. Jucătorii celor două (sau mai multe) triburi apar colorați corespunzător pe hartă astfel încât nu este posibilă confuzia. Exemple: PNL cu PSD = USL. Care USL este aliat cu infractorii din politica de orice culoare, cu sindicatele, cu Vocea Rusiei șamd.
– Pact de neagresiune. Cele două triburi nu sunt nici prietene, nici dușmane. Nu se atacă unul pe altul. Este o situație intermediară și nu poate dura o eternitate. După un timp cele două triburi ori devin aliate ori strică diplomația devenind dușmane. Și aici jucătorii au o culoare distinctă pe hartă. Să spunem că este situația actuala a ARD (formată din PFC, PDL și rămășițe ale gloriilor tribale din politica de altă dată). Tatonări, împunsături, dar nimic clar.
– Triburi (jucători) oarecare. Nu există niciun fel de diplomație. Jucătorii sunt liberi să facă tot ce doresc. De obicei tribul mare și puternic nu îi notează în nicun fel pe hartă, dar cei mici, în mod obligatoriu, îi trec la categoria dușmani pe cei mari. Exemplu: USL față de Noua Republică.
– Inamici. Aceștia trebuiesc distruși prin orice mijloace. Apar colorați distinct pe hartă. Exemple: USL vs Băsescu, USL vs justiție, USL vs UE, USL vs Departamentul de stat al USA, USL vs PDL, USL vs ARD, USL vs Merkel. USL vs Barroso, USL vs Reding, USL vs presa occidentala șamd.

Strategii: Strategiile sunt multe și uneori depășesc limita regulamentului. Jocul are și un fel de Curte Constituțională (adminii) care judecă cazurile de încălacare a regulamentului, dar și aici există destule reclamații că judecătorii sunt înregimentați politic și ma iau partea unora sau altora dintre jucători.  Acest lucru este parțial adevărat, judecătorii fiind desemnați tot dintre cei mai experimentați jucători. Și cum aceștia se cunosc între ei, de cele mai multe ori personal, judecătorii mai închid ochii, sau chiar sprijină pe față jucătorii și triburile prietene.

Se practică absolut tot ceea ce vedeți și în viața politică cotidiană: spioni, propagandă agresivă pe forum, calomnia, amenințarea cu justiția tribală, eliminarea fizică (din joc), trădarea, întoarcerea armelor de către aliați, ruperea în două a triburilor adverse, alierea-mamut a mai multor triburi împotriva unuia singur considerat prea puternic, atragerea jucătorilor adverși în schimbul unor avntaje materiale, fuziunea între triburi cu avantaj doar pentru lideri șamd.
Cert este un lucru: sunt puștani de până la 18 ani care pot da clasă la aceste capitole (cele enumerate mai sus) multor strategi politici din viața reală. De remarcat este însă un alt lucru: toate aceste lupte din virtual nu aduc niciun avantaj real de ordin personal. La fel cum în viața reală jocul politic real nu ar trebui să aducă avantaje de ordin personal (pe bani publici și în slujba, chipurile, a comunității). Cu toate acestea, atât în jocul virtual, cât și în cel real se dezlănțuie pasiuni greu de stăpânit. De unde atâta încrâncenare? Și, mai ales, pentru care mize?