Marea deratizare

„Chiar dacă poporul român nu-l demitea pe Traian Băsescu la referendum, nu-mi dădeam demisia imediat, tot mai stăteam un pic, ca să nu fac pe plac unora”, a declarat Crin Antonescu, conform ziare.com.

Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

20 de răspunsuri la Marea deratizare

  1. ad.rian zice:

    „Onoarea” prezidentiabilului. La ce ne putem astepta de la un smecher?

  2. EuCuMine zice:

    Salutare tuturor.

    Comentariu apocaliptic al lui Bleen:

    „Mai e varianta suspendării astfel încît referendumul să se țină odată cu parlamentarele, pe 2 decembrie. Asta înseamnă suspendare cel mai devreme pe 2 noiembrie. După 2 octombrie deci. Dar Mona poate propune un procuror general, Băsescu îl poate refuza și lucrurile se pot amîna pînă după 2 noiembrie, cînd Băsescu e suspendat din nou. Referendumul de demitere se ține odată cu parlamentarele și USL face campanie pe temă. Se face și cvorumul și toată lumea e fericită. D-aia zic că trebuie luptat public pe temele lovitură de stat și fraudă. Dar așa-s eu, fac pe deșteptul. Știu băeții cum e mai bine. Mai bagi o feștilă, mai bagi o horă motivațională.”

    • Sare'n Ochi zice:

      @Bleen face campanie pentru MRU – deja a luat-o razna. nu numai ca a luat-o rana, dar le da si idei, mai ceva ca Vocea Rusiei, gunoaielor USLmiste cum sa se cace in ea lege. daca noi, asa-zisii de drepata le dam idei dezaxatilor mintali despre cum sa se cace in ea de lege, de ce ne mai miram? cand dai idei, inseamna ca poti accepta ca cineva se poate caca in gura ta. exact asta face @Bleen la ora asta – accepta ca cineva se poate caca in gura lui, urla ca cineva se va caca in gura lui, dar nu vine cu nici o solutie cumsa facem ca cineva sa nu se cace in gura lui. imi este cam scarba de think-thank-urile noastre – se dovedesc a fi de hipsteri.

      • EuCuMine zice:

        Da, asta am observat si eu la Bleen. E cam hipster d.p.d.v. politic. Si Lazaroiu e la fel.

        • Sare'n Ochi zice:

          hipster – exact acesta este cuvantul.
          atata tot ca Bleen este foarte inteligent si are o acuratete deosebita in a vedea dpdv politic – il urmaresc in scris de la aparitie – chiar daca nu sunt intotdeauna de acord cu el. ceea ce, la inventarul stricaciunilor politice se deconteaza cam dureros. partea proasta in analizele sale ultime este ca inca nu s-a imapcat cu modul in care a fost dat afara Lazaroiu (implicit el) din guvernarea Boc.
          eu zic si sustin ca nu este in totalitate sincer acum – deconteaza fantomelor trecutului. in plus este pe val, cu corul adulatorilor prea aproape de ureche pentru a mai putea face reglajul fin.

  3. Evanghelista zice:

    “Sociologul Vasile Dâncu a criticat discursul “patriotard”, ca la 1848, al lui Crin Antonescu, spunând că acesta poate duce la izolarea României, și a avertizat că “PSD nu este dispus să urmărească prea departe proiectele şi aventurile lui Crin Antonescu”. Dâncu aparține grupării ardelene din PSD, supranumită Grupul de la Cluj, din care face parte și Ioan Rus.
    Cred ca incepe noaptea cutitelor lungi in PSD.
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Vasile-Dncu-nu-tiu-n-ce-msur-PSD-va-mai-putea-s-i-permit-aventuri-pentru-Crin-Ant-9.html
    IRES: Întrebați cu cine ar vota dacă nu ar exista USL,
    26% dintre subiecți ar vota cu PSD,
    24% cu PNL,
    22% au declarat că ar opta pentru PDL.
    Dacă până acum i-au privit pe liberali drept vioara a doua, pesediștii ar putea fi siliți să-și revizuiască atitudinea (si vor fi obligati sa imparta juma-juma locurile eligibile pt. parlamentare!).
    Comentariu Vasile Dâncu: Nu ştiu în ce măsură PSD va mai putea să-şi permită aventuri pentru Crin Antonescu.

  4. Evanghelista zice:

    “În privința angajamentului luat de Crin Antonescu, că se va retrage din politică dacă nu va reuși demiterea lui Traian Băsescu prin referendum, românii sunt împărțiți. 48% cred că acesta ar trebui să se țină de cuvânt, în timp ce 47% cred că liderul liberal nu ar trebui să renunțe, iar 4% nu au știut ce să răspundă. ”
    Cred ca Bolnavul Psihic are la ce medita:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Sondaj-IRES-Antonescu-i-MRU-n-turul-doi-la-prezideniale-PLUS-48-cred-c-Antonescu-99796.html

  5. Evanghelista zice:

    Cam mare confuzia in Romania:
    http://www.evz.ro/detalii/stiri/Unde-a-disprut-stnga-Numai-17-dintre-romni-se-declar-aparinnd-acestui-curent-997968.html
    IRES: Întrebați unde se poziționează în funcție de orientarea lor politică,
    doar 17% dintre cei chestionați au răspuns că sunt de stânga.
    40% s-au declarat a fi de centru, în timp ce
    34% s-au descris ca fiind de dreapta.
    47% dintre subiecți recunosc că nu stăpânesc prea bine aceste noțiuni

  6. emilia zice:

    Ne-a ajuns cat ai stat, lasa-ne! Nu-i ajungi nici la degetul mic lui Base! Mizeria asta pe care ati facut-o cu referendumul, ne va costa tot pe noi oamenii de rand pe care-i plangeti atata pe la televiziuni. Sa va fie rusine!

  7. unQjohn zice:

    kknasol are comportamentul unui frustrat de esec. Tare poza, mi-a revelat ceva: kkmisto (vp) seamana, mai ales datorita acestui trucaj reusit,cu sapca pe cap a la Gavroche, cu Fernandel!

  8. « Chiar dacă poporul român nu-l demitea pe Traian Băsescu la referendum, nu-mi dădeam demisia imediat, tot mai stăteam un pic, ca să nu fac pe plac unora »

    nenea Antonescu, nota 4 la gramatică, iar încurci modurile și timpurile.
    corect este așa: „Poporul român nu l-a demis pe Traian Băsescu la referendum, dar eu nu-mi dau demisia, mai stau un pic […]”

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.