Victor Ponta – un pericol care amenință statul de drept

Doctorate fără număr, fără număr pentru Victor Ponta. Să aibă, să-și satisfacă mitomania.

Citez din Adevărul: ”Eurodeputatul Markus Ferber, preşedinte al delegaţiei Germaniei (CSU-CDU), din Parlamentul European, bun cunoscător al scenei politice româneşti, a declarat, în exclusivitate, pentru Adevărul Europa, că va iniţia demersurile pentru o sancţiune fără precedent împotriva României din cauza pericolelor care ameninţă statul de drept. „Sunt extrem de îngrijorat în legătură cu situaţia din România. Ceea ce se întâmplă este împotriva spiritului şi principiilor Uniunii Europene. Voi contacta Comisia Europeană şi instituţiile europene pentru a face toţi paşii necesari în vederea suspendării voturilor României din Consiliul European, pentru lipsa asigurării standardelor minime funcţionării statului de drept”, a declarat Ferber.”

S-a mai întâmplat să se pună în discuție suspendarea unei țări din Consiliu: Austria lui Jorg Haider, în anul 2000, când îl pălise în moalele capului pe cretin naționalismul primitiv. Atunci s-a discutat și efectul politica a fost atât de devastator încât pitecantropii lui Haider au dat înapoi. Cu Ungaria umflatului de Viktor Orban nici nu s-a ajuns până acolo. Rolul disciplinator al Uniunii Europene nu stă numai în procedura din Tratat, cât, mai ales, in presiunea politică și financiar-economică. Poate că pe disperații Uniunii Stalinist Leniniste i-ar putea mânca-n orgoliu să creadă (mai ales pe Prim-Plagiatorul României în infantilismul său), că finalitatea procedurii de suspendare este un fel de scărpinătură la un picior de lemn, că statul suspendat pierde doar dreptul de vot. I-aș sfătui pe Crizel Antenescu și Che Gargara să nu se culce pe o ureche și să nu creadă că vor primi bani de cheltuială de la ruși sau chinezi ca să ne facă nouă pocinogul cu UE, căci ripostele care se imaginează în cazul procedurilor de suspendare sunt din categoria tăierilor de fonduri. Acestea sunt mai simplu de aplicat și extrem de dureroase. Este corect că se poate întâmpla acest lucru? Pentru cine să pun întrebarea: pentru românii de rând, sau pentru borfașii care calcă pe legi cu voluptatea tancurilor sovietice din 46-48 peste statul de drept român? Răspunsul borfașilor Uniunii Stalinist Leniniste la întrebarea despre corectitudine a fost sec: ”pentru că pot”. Iată că pot și alții să le dea peste bot dacă vor.

Bun, pe cele două marionete ale borfașilor care au luat cu asalt instituțiile statului român s-ar putea, pe moment, să nu-i usture la buzunare (pe ei personal), în schimb îi va ustura extrem pe cei care i-au susținut prin vot. Când se vor goli blidele cu mâncare, să nu-și închipuie că vor fi iertați. Și, oricum, Che Gargara a debutat spectaculos ca politician în lumea largă: după plagiat, după falsificarea propriului CV, acum și cu eticheta de anarhist, un pericol care ameninţă statul de drept.

Bibliografie:

Acest articol a fost publicat în Băga-mi-aș votul! și etichetat , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

124 de răspunsuri la Victor Ponta – un pericol care amenință statul de drept

  1. doru cu motoru` zice:

    Base in barlogul lupilor rosiii!!!

  2. Sare'n Ochi zice:

    Cine conduce de fapt România: Dan Voiculescu a prefațat toate mișcările USL către suspendarea lui Traian Băsescu (VIDEO)
    http://www.b1.ro/stiri/politica/cine-conduce-de-fapt-romania-dan-voiculescu-a-prefa-at-toate-mi-carile-usl-catre-suspendarea-lui-traian-basescu-video-32359.html

    • ceaikovski zice:

      Dan Voiculescu e un bosorog basinos.
      Instelatii, aia au regizat totul. Vecinul meu fost secu, mi se mlauda ieri ca e mai bine sa puna armata mana pe conducerea tarii, asa s-ar stinge toate certurile. Si asta a lucrat in CI-ul armatei, acu scrie pt prosti, 15 ron cartea. il puteti vedea din cand in cand la OTV…

  3. doru cu motoru` zice:

    Coane vom afla si continutul misteriosului dosar rosu ? Poate ca va demonstra ” angajamentele ”
    facute de liderii usl pentru a ajunge la butoane.

  4. valabill zice:

    Ce e mai interesant e ca majoritatea finantarilor de la FMI sunt legate direct cu cele de la Banca Mondiala si UE. Vai de ratingul nostru daca isi coordoneaza sanctiunile. Chestiile astea se vor vedea concret prin ianuarie insa alegerile sunt in decembrie. Sa va spun un secret: indiferent de sanctiuni raul a fost facut si nu mai putem da inapoi. Ca vor deconta uslasii prin 2014 mai intereseaza pe cineva? Oricum romanii si USL dau semne ca se merita unii pe altii. Avand in vedere contextul economic international vor trebui sa treaca doua cicluri electorale pana vor reveni fluxurile de investitii. Da-te la o parte Moldova, Romania vrea sa iti ia locul de cea mai subdezvoltata tara europeana.

  5. valabill zice:

    Fara legatura cu subiectul, propun ca referendumul pentru validarea suspendarii presedintelui sa aiba loc vineri 06 iulie 2012, intre orele 23.55 si 00.00.

  6. theo- nona zice:

    desigur mafiotzii romaniei au fost deranjatzi, cä presedintele Bäsescu, nu
    i-a läsat sä fure in liniste ca iliescu si nästase. nästase a furat cu baronii lui
    cot la cot.

    tzara e in pericol

    azi cat e in parlament, cine poate, o demostratzie de sustzinere,

    PATRIA E IN PERICOL:

  7. oarecare zice:

    O situatie extrem de penibila si extrem de trista si injositoare, pt poporul roman.

    La aceasta ora, exact in aceste momente, la Parlamentul Romaniei, Traian Basescu tocmai este judecat ca un infractor de drept comun, de catre cele mai abjecte specimene politice ale Romaniei.
    Cand ii vezi pe Zgonea si pe Crin cum se lafaie pe pozitiile lor, cand ii vezi pe Voicu si Sova cum isi dau coate si rad in hohote, in timp ce Basescu este pe banca acuzatiilor, iti dai seama ca Romania e pierduta.
    Singurul om care a luat de fiecare data apararea populatiei in fata abuzurilor comise de USL se afla acum in boxa acuzatilor iar calaii de la USL isi savureaza „victoria”. Si toate acestea sub privirile nepasatoare ale romanilor.
    Priviti cu atentie romani si puneti-va propria minte la contributie.
    Nu va mai lasati manipulati pt ca atunci cand va veti da seama ce s-a intamplat cu voi si va veti intreba „Unde este Romania?” s-ar putea sa fie prea tarziu!

    Mult noroc romanilor!
    Ca daca minte nu prea e….

  8. oarecare zice:

    Alta declaratie revoltatoare:

    „Liderul minoritatilor din Camera Deputatilor, Varujan Pambuccian, a declarat ca nu stie inca ce va decide grupul sau, referitor la suspendarea presedintelui Traian Basescu, o decizie urmand a fi luata vineri.”

    Minoritatile sunt pe-o mana cu USL dar le este oarecum jena sa o spuna pe fata. Vor vota suspendarea lui Basescu, cu bile, pt ca acolo nu va trebui sa dea socoteala nimanui. Iar dupa ce Basescu va fi suspendat, toti vor spune ca asta a fost decizia majoritatii, de parca nu tocmai ei ar fi cei care formeaza aceasta majoritate!. Parerea lui Hunor o stim deja.
    Dar sunt atat de abjecti in declaratii incat te apuca greata.
    Ei mai au nevoie de „dovezi”. Dovezi pt ce?
    E ca si cum ar declara ca ei inca nu sunt siguri ca Iliescu a fost un comunist feroce, ca Voiculescu a fost un turnator, ca Antonescu este cea mai mare putoare nationala sau ca Ponta nu este decat un falsificator si un plagiator ordinar!.
    Nu, nici vorba!
    Ei, minoritatile, mai au nevoie de cine stie ce hartiute citite vineri in plen ca sa se convinga ca USL este ceea ce este.

    Dragi conducatori ai minoritatilor – Sa va fie rusine!

    • gioana vesela zice:

      Minoritatile sint curve pe bani – nu uita cum au reactionata la motiunea de cenzura si cum ia pus la punct Antonescu.

      • observator zice:

        Uniunea armenilor are 2 membri in parlamentul Romaniei
        Varujan Vosganian Presedinte Uniunea Armenilor din Romania ( Functie renumerata cu 68.256 lei domnul este renumerat de la cinci instituti ale statului anvand venituri anuale de de peste 2 miliarde de lei vechi anual) membru PNL
        Varujan Pambuccian Vicepresedinte Uniunea Armenilor din Romania
        Mircea Diaconu afost declarat incompatibi deoarece cumula salarul de deputat cu
        cel de director de teatru.

      • Sare'n Ochi zice:

        Antenescu s-a sters la cur cu minoritatilor, iar lor le-a placut. mai vor o tura.

  9. oarecare zice:

    Ar fi bomba secolului daca Basescu va fi validat (din nou) la referendum.
    Stiu ca este foarte greu.
    Dar nu imposibil! 🙂
    Iesiti la vot, romanilor!

    • Doamne ajuta! Ar fi ceva!

      Intrebare: in acest caz ce se va intampla cu initiatorii suspendarii?
      Nu mi se pare corect sa nu-ti asumi nici o responsabilitate, daca iese iese iar daca nu mergem mai departe si mai incercam pana iese. Nu ar fi trebuit sa trecem asa usor peste asta in 2007! Atunci trebuia sa-i calcam in piciore pe cei 322 ca pe niste pui de naparca.
      Pe cine nu-l lasi sa moara nu te lasa sa traiasti…

    • ceaikovski zice:

      si daca nu e validat, cat poate fi interimatul? si daca la prezidentiale se prezinta MRU?
      Langa oricare, ar castiga. Iar Crizel Hitleras nu va fi candidat din partea USL.

  10. doru cu motoru` zice:

    @valabil ( te citez 😀 ),”Avand in vedere contextul economic international vor trebui sa treaca doua cicluri electorale pana vor reveni fluxurile de investitii.” Cacatii astia pe langa ca habar nu au ce inseamna criza , i-au dat un branci leului si asa vai mama lui. M-am uitat pe interbancar , da` nu va zic nimic deocamdata ,ca bnr iese la „lupta „dupa ora 12. Mai vorbim.

  11. Sare'n Ochi zice:

    Nu doar Germania, ci și liderii europeni tremură atunci când deschide gura Curtea Constituțională a Germaniei – într-un moment în care Angela Merkel, aflată în plină criză a Europei și a altora, și în plin slalom printre reacțiile ”piețelor”, are nevoie de decizii rapide și surprinzătoare. Câte hotărâri ale Curții din Karlsruhe nu au lăsat-o pe cancelarul aflat în plin război al globalizării fără măsurile eficiente cu care ar fi rezolvat o problemă sau alta – nu doar a Germaniai, ci chiar a eurozonei? Și totuși, nu se aude, din fundul Bundestagului, vreo voce spartă și țâfnoasă – ca a dlui Crin Antonescu, de pildă: ”Dă-i afară, doamnă, oamenii ăștia sunt o rușine, nu înțeleg nimic din economie, se substituie Bungestagului și nu ne lasă să guvernăm!”.
    http://cursdeguvernare.ro/republica-de-la-grivco.html
    Ce se va întâmpla cu Curtea Constituțională, ale cărei decizii nu vor mai fi respectate, așa cum Nu au fost respectate în acest război?
    Ce va rămâne dintr-o decizie a parlamentului dacă ea nu va fi respectată pentru că, deși ar fi legală și legitimă, nu slujește majorității care nu are ea timp să se încurce cu legalitatea – că trebuie să se concentreze pe ”guvernare”, nu?
    Ce va rămâne din instituțiile de mai jos de Constituție – vasele capilare ale legalității în societate – când pot fi desființare, strâmbate, reînființate abuziv – de vreme ce nici măcar Constituția nu e obligatorie pentru ”majoritate”? Chiar: cine mai verifică, la această oră, 5 iulie 2012, plagiatele în România și ce credibilitate mai are o asemenea instituție, spulberată pur și simplu pentru că plagiatorul a ajuns mare și a ajuns la butoane?
    -, câtă legitimitate are o putere cucerită prin abolirea Constituției din raportul dintre instituții și cum o vor folosi cei care au obținut-o așa?
    -, dacă cei care pun mâna astfel pe putere o să-i dea de gust, iar Constituția va fi respectată numai de noi, ăștia, în vreme ce ei o vor încălca și vor ignora deciziile Curții Constituționale atunci când acestea nu le vor sluji intereselor? Cazul Ungariei nu ne spune nimic?
    -, cum ar arăta România după un uninominal pur decis în lunile următoare cu încălcarea Constituției – pe care noua majoritate tocmai și-a făcut mâna), cu 80% din parlament, cu punctele cheie ale Justiției ocupate de jocul legal ministru de Justiție-președinte, cu o Curte Constituțională trimisă (prin lege roganica!) la analizat amenzi de circulație, fără opoziție (20% înseamnă nimic) și cu posibilitatea de-a decide discreționar regulile următoarelor alegeri?
    -, cum poți guverna cu o asemenea mentalitate?

  12. Sare'n Ochi zice:

    USLinoasa clantane de frica: Surse jenate din PSD ne-au adus la cunoștință că Ecaterina Andronescu a scurtat cu o zi perioada de înscriere la licee a absolvenților de clasa a opta din București. Mai exact, deși inițial se stabilise că viitorii boboci din București se pot înscrie azi și mâine, ministrul Învățământului a schimbat modificarea: înscrierile vor începe astăzi de la ora 18 și se vor încheia tot azi, la ora 20. Suficient cât părinții copiilor (sau cel puțin unul din ei) să fie prea ocupați ca să participe, în caz că ar fi dorit, la mitingul PDL programat pentru astăzi la ora 18.
    http://www.kmkz.ro/investigatii-2/pe_surse_umane/ecaterina-andronescu-s-a-asigurat-ca-28-000-de-parinti-nu-vor-putea-participa-la-mitingul-pdl-de-azi/
    Update: Este vorba de formularele în care elevii optează pentru liceele la care vor să aplice și care trebuie depuse la școala generală unde a terminat fiecare. Conform surselor noastre, părinții sunt sunați personal de către diriginți, care îi informează că au primit o dispoziție conform căreia formularul de înscriere poate fi depus doar până astăzi la ora 20.

    • ceaikovski zice:

      Cum dracu’ mai, acum 2 ani, am avut o saptamana!! Pt ca am dat si examen de limba, a durat 3 zile pana am primit rezultatele, eheee Cum sa fie O ZI?
      Si rezultatele repartizarii cand se dau? Asta iar e important, pt ca dupa aia pleaca lumea in concedii

  13. doru cu motoru` zice:

    curs bnr
    EUR 4,4796 ;
    asta cu minoritatile ,poate mai tine la Bxl,cat o mai tine .Aici cel putin udmr ul are niste scheleti in dulap ca trebuie cherestoi sa-l up dateze! Asa ca nu vad cum ar vota pentru Base. Vezi ca in tara n-au nici o greata sa se alieze cu oricine este la ciolan. Problema cea mai periculoasa ,din pacate si pentru tara ,sunt CDU ; astia nu se joaca !! Daca Socialistii si liberalii mai pot fi „dusi” cu vom face , dreapta este dura. Apropo ,Merkel nu are curajul sa caraie ceva contra CC ,nici in somn ! Te apuca colicii stomacali cand vezi ce declara Georgescu despre curs;iar madam Campeanu ,pregateste OU pentru ” banii celor mai merituosi” revolutionari ;
    Si astazi este doar joi.

    • Sare'n Ochi zice:

      au sa si-o ia cu banii. promit si n-au sa-i dea. si-atunci o vor lua in freza.

      • doru cu motoru` zice:

        Da Victore, o vor lua in freza.Dar gandeste-te ca scumpindu-se euro puternic ,nu dau cifre ca-mi vine ameteala ,cei care sunt in spatii inchiriate se vor „cocosi”. Daca raman astia e jale.Daca se forteaza anticipate este si mai mare jale,ca vor castiga tot ei. Au facut rahatul praf ! Pe cand se aproba rectificarea de buget ,suma preconizata este tocata. Sper sa nu o ia lucrurile razna. Si Isarescu sa-i dea peste degete celui de la finante. Au ! mai au acolo un „specialist” bogdan olteanu!

      • bre asa vorbiti de parca noi nu am fi afectati!
        voi nu aveti credite, banutii pusi in banca nu vi se devalorizeaza?
        daca ar fi din cauza mea as zice: sunt un tampit, asta e dar cand se intampla din cauza altora si-ti creste tensiunea din cauza neputintei?

  14. oarecare zice:

    Pai ia priviti aici:

    ” Marko Bela: UDMR se afla intr-o dilema legata de suspendarea presedintelui”

    Cu alte cuvinte, mai pe romaneste spus (pt ca maghiara nu stiu) UDMR si-a inceput vesnicul santaj!
    Chipurile ar avea o oarecare „dilema”
    Dilema pe dracu.
    Incercati sa santajati USL, doar doar va mai pica ceva pe ultima suta de metri.
    Cand toata Romania fierbe si cand toate semnalele juristilor si politicienilor internationali sunt foarte clare, ca USL incalca statul de drept si Constitutia… ei, dragii UDMR-isti, inca au dileme!
    Pai spuneti dracului ca sunteti cu USL sau cu Basescu.
    Si actionati ca atare.
    Dar lasati naiba „dilemele” ca va bateti joc si de romani si de ungurii pe care-i reprezentati, de 20 de ani, cu atata „cinste”

    Ptiu drace ca m-am enervat!

  15. Sare'n Ochi zice:

    Premierul Victor Ponta a declarat joi ca a avut discutie telefonica cu ministrul de externe Andrei Marga, in care a fost „informat ca pe problema ambasadorilor care au primit vot negativ, mai ales Ambasadorul de Roma, de la Cotroceni i s-a transmis ca, daca nu trimite documentele, va fi demis.”
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12708886-victor-ponta-minsitrul-marga-informat-transmis-cotroceni-demis-daca-nu-trimite-documentele-legate-ambasadorii-vot-negativ.htm

  16. Sare'n Ochi zice:

    Basescu i-a lovit pe baietii destepti in privtizarea Hidroelectrica:
    Presedintele a intors in cursul zilei de ieri Legea privind functionarea Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei, motivand ca prevederile acesteia ar trebui sa fie incluse in Legea energiei electrice si a gazelor naturale. Aceasta in conditiile in care cele doua legi reglementeaza acelasi domeniu. Practic, presedintele cere o lege unica si in aceste conditii a fost retransmisa in Parlament si Legea energiei.
    http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-12708926-victor-ponta-aflat-presedintele-intors-legea-energiei-electrice-gazelor-palament-este-veste-foarte-proasta.htm
    Liberalizarea integrala a pietei gazelor si a pietei energiei electrice a fost amanata an de an din 2007 incoace, fiind un subiect extrem de sensibil pentru toate guvernele anterioare. Liberalizarea pe piata gazelor este mult mai complicata decat cea pe piata energiei din cauza diferentelor extrem de mari dintre preturile gazelor din intern si cele din import. Cunoscand efectele asupra preturilor la consumatorii finali, autoritatile au impins aceasta liberalizare pana la limita, adica pana cand Romania a ajuns in pragul Curtii Europene de Justitie. Practic, Romania a evitat cat a putut sa se conformeze principiilor Uniunii Europeane de creare a unei piete unice pe gaze si a unei piete unice pe energia electrica.

    • oarecare zice:

      Da.
      Si Ponta tocmai transmite , pe toate canalele, ca prin aceasta decizie, Basescu pune inca o data bete in roate Romaniei si ca din cauza acestei legi intoarse in parlament, Guvernul nu va mai putea sa-si achite promisiunile fata de FMI si de Calea Lactee!
      O intorc astia, de fiecare data, ca niste mitocani „care sunt” 🙂

  17. doru cu motoru` zice:

    Pai daca ei tot o lalaie ca respecta pe dracu si laku ,acu presedinte de ce n-ar respecta-o . Se misca si Timisoara http://www.adevarul.ro/locale/timisoara/Societatea-Timisoara-cheama-timisorenii-strada-ponta-plagiat-adevarul-basescu_0_731326941.html ; felicitari ! oare primariile vor avea „grija”de manifestanti asa cum au avut in ianuarie ?

  18. Sare'n Ochi zice:

    @Cedric (pe Politeia): „Multa lume se intreba de ce insista maimutoiul de Ponta ca un berbec sa mearga el la CE. Am avut raspunsul. Ca sa aiba pretext de convocare a unei sesiuni extraordinare. Blaga si Anastase s-au lasat dusi de nas. O data convocati au inceput lovitura de stat.
    Eu stau linga Lausanne, intr-un sat. Ziarul local care se distribuie gratuit, la pagina de externe publica doar chestii grave. Ei, astazi ma trezesc cu articol:
    Derapaj grav de la democratie in Romania.
    Colaitia de centru-stinga a inceput (deci PNL nu mai prosteste nici crescatorii de vaci ca ei ar fi de dreapta) suspendarea Presedintelui. Continua cu povestea si incheie: numeroase ONG-uri au calificat gestul de lovitura de stat. Guvernul a restrins atributiile curtii constitutionale. Diplomatii din Bucuresti se declara stupefiati de ceea ce se intimpla.
    Deci si la fermierii elvetieni se vede de la o posta ca e lovitura de stat, numai mamelucii de la UE tac ca mamaligile.
    Salvarea statului de drept sta deci in noi”

    • doru cu motoru` zice:

      aici cu „dusul lu` blaga” ,sa luam o pauza de respiratie, ca asta n-a sosit in politica nici de ieri si nici de alaltaieri

    • am zis eu că încăpățânarea lui Ponta are o miză foarte serioasă 🙂

    • Horatiu zice:

      Ponta si USL i-au cautat pricină lui Base, ca sa-l poată suspenda. Chestia cu cine merge la CE a fost doar motivul. Imi place sa-i zic popular, caci e mai direct si mai expresiv :
      i-au cautat pricină.. Restul e gălăgia necesara

  19. Sare'n Ochi zice:

    Dictatura borfasilor in forma continuata: Sedinta de guvern joi seara la 18.00 in care se va modifica legea referendumului astfel incit suspendarea presedintelui sa fie mai simpla
    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12708165-ultima-ora-sedinta-guvern-joi-seara-18-00-care-modifica-legea-referendumului-astfel-incit-suspendarea-presedintelui-fie-mai-simpla.htm

  20. EuCuMine zice:

    Socialistii francezi s-au lepadat de Tontel dupa al treilea cantat al cocosului (galic):

    http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12709567-ultima-ora-franta-cere-guvernului-ponta-respecte-statul-drept.htm

    • EuCuMine zice:

      Scuze, am uitat sa precizez, originally posted on Politeia.

    • oarecare zice:

      S-au lepadat pe naiba.

      Aceleasi „sfaturi prietenesti”
      Nimic de zis, pt oricare alta clasa politica occidentala, aceste declaratii diplomatice ar insemna un traznet asupra lor si i-ar umple de rusine.
      Dar nu pt USL.
      Stii cum e?
      Cand te bagi intr-o haita de de dulai flamanzi si turbati iei cu tine un bat.
      Cand vrei sa bagi niste gaini in cotet iei cu tine niste graunte.
      Se pare ca Occidentul umbla cu pumnul de graunte la dulaii USLamisti.
      Si de data asta nu au nici-o scuza. Diplomatie in sus, diplomatie in jos…
      Europa si Washingtonul ne monitorizeaza ca pe niste furnici, de cel putin 7 ani de zile!
      Cum naiba de nu si-au dat seama, in atata amar vreme, cu cine au de-a face?

      Pana cand Europa si Washingtonul nu-si iau inima in dinti sa spuna clar si raspicat ca Guvernul X condus de premierul Y sau ca Presedintele Z au incalcat Constitutia, punind degetul exact pe buba, adica aici, aici si aici…..nimic nu se va intampla.
      Au exemplul sub nasul lor. Pe Severin!
      Daca nici ala nu le-a ajuns…asta e.
      N-au decat sa cante „diplomatic” la urechea USLamistilor. Pe Ponta il doare exact in dos.
      Si daca vor veni sanctiuni economice, cine o sa traga ponoasele?
      Basescu schimbat
      PDL desfiintat
      Romanii fara pensii si salarii
      Dar USL, bine merci, 4 ani la guvernare!
      Bravo Europa!
      Ne-ati facut-o!

      Repet inca o data!
      Romanii sunt, in primul rand, cei raspunzatori pt propria lor soarta. Nu europenii si americanii sunt cei care trebuie sa ne scoata din rahat. Ei ne intind cate o mana de ajutor. Dar daca noi refuzam acele maini si le intoarcem curul, inseamna ca ne meritam si USL-ul si pe Ponta si Pe Antonescu si pe Voiculescu si soarta!.

      • Acum sa nu fim chiar atat de naivi sa-i banuim pe straini de lipsa completa de interes in „monitorizarile” astea! Pe langa speculatiile economice, in care nu vreau sa ma bag, pur si simplu nu au nevoie de vecini care sa-si aprinda casa ca le ia foc si a lor, sa nu-si arunce mizeriile in drum ca pute si la ei si sa nu-si bata nevasta cu racnete si tipete ca nu pot dormi. In rest, vecini zambitori ca-si bat nevasta si copii in liniste, care se caca in sufragerie dar nu deschid geamurile si se ocupa cu hotiile dar nu stiu si nu bate la ochi sunt ok din punctul lor de vedere. Nu te bagi in casa omului sa-i faci tu curat si sa-i aranjezi mobila ca asa e feng shui…

  21. Horatiu zice:

    Fiti atenti ce-mi raspunde Mircea, un alt prieten de-al meu in curs de fesenizare accelerata :
    „Tu chiar nu poti, sau nu vrei, sa intelegi ca eu ma bucur? (de suspendarea lui Base) Asa cum sunt eu, mai naiv, mai influentabil, mai lipsit de discernamant. Si cati prosti or fi ca mine, se va vedea, vorba lui Basescu, la vot, astfel incat vointa populara, atat de draga presedintelui acum cativa ani, sa fie respectata”

    I-am raspuns excedat de atata prostie sfidatoare:
    – nebunule, se surpa statul de drept chiar sub ochii tai si tu benchetuiesti ! Ceea ce fac USLinosii e atac fara precedent la institutiile de tip „limitări și echilibre” -checks and balances- care stau la baza democratiei. Ceea ce se intampla acum este o veritabila lovitura de stat parlamentara care dezechilibreaza periculos raporturile de putere in stat. Strainatatea avertizeaza fara echivoc. Doar un exp:
    „România, ameninţată cu suspendarea din UE
    Liderul eurodeputaţilor creştin-democraţi germani va iniţia procedura de suspendare a României din Consiliul European pentru „lipsa standardelor minime funcţionării statului de drept.
    Eurodeputatul Markus Ferber, preşedinte al delegaţiei Germaniei (CSU-CDU), din Parlamentul European, bun cunoscător al scenei politice româneşti, a declarat, în exclusivitate, pentru „Adevărul” Europa, că va iniţia demersurile pentru o sancţiune fără precedent împotriva României din cauza pericolelor care ameninţă statul de drept etc. etc …”

    Vad ca nu v-a disparut doar orice urma de ratiune,ci si de rusine, sceleratilor. Nici nu mai sesizati ca poate trebuie sa iesim in strada, nu pentru Basescu, ci pentru noi insine. Cauta in presa semnalele de pericol pe care le trage UE si SUA in privinta situatiei din Romania si poate te vei edifica.
    Mi-e si rusine sa recunosc ca tocmai alaturi de niste fesenisti ca voi mi-am inchipuit in anii `90 ca ma implic. Astazi e pe cale sa conduca Romania gasca Mafiota cu Voiculescu in frunte si voi o cautionati din ura prosteasca fata de Base. Nici macar nu puteti sesiza ca ura e intretinuta cu scop politic.
    Veti vedea voi, sceleratilor, ca daca va ajunge coalitia Grivco la putere justitia va fi din nou anexata, Nastase gratiat, iar marile dosare de coruptie vor fi retrase din instante. Si veti mai vedea voi multe altele..

    PS.
    O sa postez dialogul asta dintre noi pe un blog anume, asa pentru edificare

    ________________
    Ce sa-i transmit din partea voastra?? ca ma ia naiba, ori am căpiat eu, una din doua !

  22. oarecare zice:

    Gunoiul care a dat tonul demiterii lui Ungureanu.
    Tradatorul abject Frunzaverde:

    „Vicepreşedintele PNL, Sorin Frunzăverde, va încerca să clarifice, la Bruxelles, situaţia creată în România. El susţine că, de fapt, acum are loc o redemocratizare a României şi o disoluţie a statului poliţienesc în ţară.”

    Nu ti-ar mai muri multi inainte, ticalosule!

    • Horatiu zice:

      Hoit si tărășenie.. Ce pacate neiertate ! Tradatorul ticalos nu va avea unde muri..

    • EuCuMine zice:

      Deh, asa-i cand dragostea se acreste si devine ura. E cea mai arzatoare.

      In plus, sa nu uitam ca-n mirificul judet peste care vegheaza, mafia de stat ruseasca e cea mai activa, asa ca omul se teme sa nu inghita din greseala vreo pilula care, in loc de aspirina, sa aiba ricina.

      • Horatiu zice:

        E clar ca USL si parlamentul lor a devenit pe nesimtite pestera hoților din „O mie si una de nopti” – adapost pentru impunitatea juridica, chintesența status-quo-lui mosit de Ion Iliescu pentru odraslele sale politice

  23. Reddog zice:

    Salutare all

    Salut Victor.

    Ne vedem deseara la ora 19.00 in Piata Unirii !

    • Horatiu zice:

      Reddog, am o rugaminte, caci vad ca ieri nu m-a bagat nimeni in seama referitor la o observatie de-a mea :
      Insistati ca televiziunile adevarate (B1 Tv si Nasu Tv) sa-si faca culcuș intre voi !
      Sa transmita mai mult dintre demonstranti !
      Sa „treiere” printre voi, ca sa faca cunoscute publicului larg vocile celor de acolo si sensul adevarat al manifestarilor !
      Sa realizeze reportaje ample de pe teren !

      Asta e un extraordinar atu pe care n-avem voie sa-l irosim. Fata de cei din Piata Univ. din `90 noi nu mai depindem doar de TVR-ul „foarte liber: al lui Ion Iliescu. Nu uitati ca cei din Piata Univ. de atunci au fost ostracizati intr-o asemenea masura incat puteam lua pulsul doar de la Europa Libera. Din cauza asta demonstratia a fost atat de manipulata mediatic, iar minerii au fost apoi aplaudati de catre gloata imbecilizata cu concursul neprecupetit al TVR.
      Luati exemplu de la moguliziunile din ianuarie care au au mediatizat cu insistenta „Revolutia Zombilor: din ianuarie care a fost orchestrata din umbra de catre coalitia Grivco.
      Mi se pare de-a dreptul stupid ca in aceste zile fierbinti sa domine excesiv talk-show-urile la orele de maxima audienta si nu repeortajele de pe teren.
      Oare pricepe cineva importanta lor?

  24. Cred ca avem o problema!
    Asa cum multi am banuit si asteptat reactiitle externe si interne s-au multiplicat exponential pe masura ce lovituara de stat a progresat. Din pacate aceste luari de pozitie au fost mediatizate doar pe canale care in mod normal nu ajung la mugetatorul de rand. Suntem o minoritate care ne turam si enervam pe cand pe cetateanul de rand nu-l intereseaza decat daca are bere in frigider, daca prietenii i-au dat like pe facebook pe poza cu noul lant de aur dela lagat si nu-si arunca ochii decat pe Click, Cancan si ProSport in timp ce manelele racnesc pe Taraf TV; nu vor reationa decat cand li se va lua berea din mana si micul din farfurie … sau cand vor observa ca rata la banca ii aduce in sapa de lemn.
    Sper sa ma insel dar acest gen de oameni vor arunca cu cutii goale de bere in manifertantii care vor iesi azi si le vor striga „prostilor” si „jigodii portocalii”.
    Sper sincer sa ma insel asupra majoritatii si sa avem o surpriza placuta la referendum.

  25. Horatiu zice:

    Nu stiu, poate n-am urmarit cu atentie, dar am impresia ca moguliziunile nu-l mai invita pe CTP cu promtitudinea cu care il chemau pana acuma ca sa-si dea cu parerea asupra unui eveniment politic sau altuia. Am impresia ca e in curds de ostracizare discreta. Asta, de cand a schimbat obiectivul canonadei critice dinspre Baseinspre coalitia Grivco.. Poate s-a speriat de perspectiva la care a contribuit si el din greu cu orgiile sale critice la adresa lui Base

    • oarecare zice:

      @Horatiu

      Sper sa nu te lasi „pacalit” de actiunile lui CTP.
      Ultimele sale declaratii sunt cat se poate de veninoase la adresa lui Basescu, doar ca sunt mai subtile si mai camuflate.
      Chiar declarand ca USL forteaza democratia, CTP a spus clar si raspicat ca Basescu trebuie dus in fata poporului pt a fi demis/sau reconfirmat. si ca, pana la urma, decizia USL este legitima.
      Pai bravo CTP.
      Te folosesti de o criza internationala
      Te folosesti de mass-media sa-l faci raspunzator pe Presedinte pt aceasta criza si dupa ce i-ai indobitocit pe romanii mai inceti la minte, hop cu referendumul de suspendare!
      Pai e normal ca Basescu nu prea are sanse in aceasta situatie. Poporul, gloata, norodul are mereu nevoie de un tap ispasitor atunci cand trebuie gasit un vinovat.
      Asa ca, fii atent la CTP si o sa vezi ca el de fapt inca lupta din greu pt suspendarea marinarului.
      Doar ca acum, in loc sa urle ca un apucat, scrasneste doar din dinti si lucreaza „pe dedesubt”
      Atentie mare!

      • Horatiu zice:

        Nici voba, sa ma las pacalit de CTP! Nu uit ca in vremea lui Nastase „a pus lira`n cui” exact cand era mai mare nevoie de .. a 4-a putere in stat..
        Eu ma refer la cei din tembeliziuni, care pe moment nu-i mai pot fructifica .. splina.

        • Splina? CTP are privire de gade (calau) in criza de colecist.
          Totul ii casuna, totul in jur e plin de bube si puroi … numai biografia lui e alba precum o coala de hartie 🙂
          Mai nou si-a pus ochelarii aia portocalii ( i-o fi spus Hrebe ca filtreaza radiatia violet?) de ciclism ca sa nu observam ca are aceleasi sclipiri de turbare in ochi ca si Crin.

          • Horatiu - de la lume adunate si iarasi la lume date : ultimele porecle de gen : zice:

            CTP privire de husky turbat, ca si Crizel Hitlerescu. Astea sunt niste suflete pestiferate care nu au ce cauta in spatiul public, caci sunt contagioase (Lenin si Hitler sunt cele mai elocvente exemple)

    • CTP are instinct de sobolan supravietuitor.
      Are si el un standrd de constiinta: ma bag in rahat da’ numa’ pana la brau; daca-i mai adanc risc sa ma inec in scarna asa ca mai bine schimb haznaua.

      • doru cu motoru` zice:

        Cred ca-i politica de grup media; o vreme am urmarit stirile de la 19 ,doar la pro tv; am renuntat deoarece d-na Esca le dadea „cotite” ,si continua si acum ,este drept „soft”. Au doua emisiuni ,inca bune : Romania te iubesc si Apropo ul lui Moisescu.Prin articolele sale CTP ,nu uita ,si nu iarta ; il arde pe Base pentru ca acesta l-a facut praf intr-o luare de pozitie ,cand CTP era „pe val”. Acelasi grup,prin agentia sa de stiri ,este foarte „discret” cu stirile despre „democratia” usl.

      • Horatiu zice:

        E clar si pentru mine cine e CTP. Mi se pare intru totul semnificativ ca perisoadele sale de climax critic coincid exact cu perioadele cele mai reformiste din perioada postdecembrista : guvernarea Conventiei si cea de acum. Nu doar ca e total inoportun excesul sau de splina tocmai in vremea celor care macar au incercat sa urneasca caruta din loc, dar vorbeste si depre lasitatea sa constitutiva : sare mai ales la gatul celor cu care nu risca nimic. Atat Basescu cat si Constantinescu au fost oameni liberi care nu au guvernat prin santaj, frica si relatii de putere oculte – insa presei romanesti ii place doar biciul si zaharelul, pentru ca intim isi iubeste stapanul. Iar ultimii nu au fost si nu s-au vrut stapani

  26. oarecare zice:

    Sa va ia frasu’ – USLamistilor

    „UPDATE Victor Ponta retracteaza: Presedintele nu a intors Legea energiei electrice si gazelor in Parlament”

    Mai intelege dracu ce-i in capul Pontacului.

  27. oarecare zice:

    Inca una fierbinte.

    „Aceasta e greșeala fatală din PLANUL USL de preluare a puterii: CCR nu putea fi amputată prin Ordonanță de Urgență”

    http://www.evz.ro/detalii/stiri/deputatii-informati-ca-oug-privind-curtea-constitutionala-a-ajuns-la-parlament-990519.html

  28. oarecare zice:

    „Şeful consilierilor premierului Victor Ponta, Mihnea Constantinescu, a demisionat joi din funcţie. Constantinescu fusese numit în funcţie pe 28 mai.”

    Deocamdata, nu se stie daca a demisionat pt ca nu-i mai convine ce se intampla sau pt ca a fost avansat in alta functie, „mai adevarata” 🙂

  29. doru cu motoru` zice:

    nu pot sa ma abtin : ce s-ar mai bucura tzugulanii sa dea Kim al nustiu catelea un mesaj de sustinere pentru usl 😀 😀

    • Sare'n Ochi zice:

      pana si socialistii francezi si-au dat seama ca Uniunea Stalinist Leninista a sarit calul.

      • oarecare zice:

        Cred ca lui Hollande nu ii este atat de romani si de Romania, cat ca Ponta improasca cu cacat tot socialismul european 🙂

        Pt Ponta, aceasta pozitie a Frantei este mai „dureroasa” decat 1000 de mustrari venite de la UE sau Washington. 🙂
        Pe de alta parte, francezii nu prea zic nici ei nimic concret ci doar il avertizeaza pe Ponta sa faca ceea ce face dar , mai cu grija, nu chiar asa, „sa ne vada toata lumea” 🙂

  30. Horatiu - de la lume adunate si iarasi la lume date : ultimele porecle de gen : zice:

    Crin Hitlerescu si Pol Pot Ponta ..
    (sunt rodul unuia cu nick-ul „ciuche” de pe un forum de pe EVZ ; bravo lui, ca bine i-a mai „bunghit”)

  31. oarecare zice:

    ” CCR: Ministerul Justitiei a adus la cunostinta Curtii decizia de retragere a sesizarii privind incompatibilitatea Iuliei Motoc”

    Pana si aceste miscari sunt calculate pana in cel mai mic detaliu de artizanii USL.
    Pe langa chestia cu suspendarea si alte incalacari ale legii, Ponta a bagat si atacul direct la CCR.
    De ce? Din moment ce el stia ca n-are nici-o sansa si ca va fi mustrat?
    Pt ca , acum, va declara peste tot ca „a inteles mesajele” venite din exterior si renunta imediat la atacul acela direct la judecatorilor de la CCR. „Am gresit, va rog sa ma iertati, am remediat imediat. Uite dovada!”
    Si astfel spera (si poate chiar reuseste) sa arate ca el de fapt tine cont de ceea ce i se spune din afara si ca de fapt el este baiat bun si ascultator.
    O manipulare „de mare clasa” cum ar spune Ilici si Voiculescu.

  32. Sare'n Ochi zice:

    Cand un ministru de externe iti transmite un asemenea mesaj in limbaj diplomatic, ei bine in mod normal acesta este echivalentul unei cereri cvasiultimative ! Si reactiile externe curg…
    http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12710009-ppe-solicita-comisiei-europene-actioneze-imediat-cazul-romaniei-verifice-deciziile-ingrijoratoare-luate-guvern-ultimele-zile-prin-mecanismul-cooperare-verificare.htm

  33. Evanghelista zice:

    ”Seria de decizii luate de guvernul Romaniei in ultimele zile sunt foarte ingrijoratoare. Comisia Europeana trebuie sa actioneze imediat si sa puna tara sub supraveghere atenta” au transmis doi oficiali ai grupului Partidului Popular European, care solicita Comisiei sa evalueze ce s-a intamplat in Romania prin intermediul Mecanismului de Cooperare si Verificare si sa intocmeasca un raport care sa includa si “posibile masuri”.
    “Multe decizii ridica un numar de intrebari cu privire la respectarea statului de drept: neglijarea de catre prim-ministru a unei decizii a Curtii Constitutionale, prevenirea publicarii la timp a deciziei prin intermediul unui decret guvernamental, preluarea Monitorului Oficial de catre guvern de la Parlament, planul de a inlocui judecatori de la Curtea Constituionala, iar acum lansarea procedurii de suspendare a presedintelui Basescu”, se arata in comunicatul semnat de Alain Lamasoure, liderul comisiei de buget si Elmar Brok, liderul comisiei de Afaceri Externe.
    “Modul in care presedintii Senatului si Camerei Deputatilor au fost inlocuiti intr-o procedura rapida este la fel de ingrijoratoare in ceea ce priveste procedurile normale ale statului de drept”.
    “Solicitam Comisiei sa supravegheze si sa evalueze toate aceste chestiuni prin intermediul ‘Mecansimului de Cooperare si Verificare’ si sa intocmeasca un raport in urmatoarele saptamani. Raportul ar trebui sa includa si posibile masuri”, incheie oficialii europeni.

  34. Nae Camionagiul zice:

    Concluzii preliminare ale investigatiilor Comisiei Europeane asupra contractelor cu “baietii destepti”: Tarifele preferentiale la energie electrică în favoarea ArcelorMittal constituie ajutor de stat ilegal
    http://economie.hotnews.ro/stiri-energie-12711061-concluzii-preliminare-ale-investigatiilor-comisiei-europeane-asupra-contractelor-baietii-destepti-tarifele-preferentiale-energie-electrica-favoarea-arcelormittal-constituie-ajutor-stat-ilegal.htm
    Se pare ca domnii de la Bxl aplica metoda: “cate o picatura”

  35. Nae Camionagiul zice:

    LOVITURĂ DURĂ pentru PONTA, primită din cel mai neaşteptat loc: DIN INTERIOR!
    http://www.libertatea.ro/detalii/articol/lovitura-ponta-mihnea-constantinescu-demisie-402324.html
    În toiul celui mai mare scandal politic din ultimii ani, o veste-bombă vine de la palatul Victoria: şeful consilierilor premierului Victor Ponta şi-a anunţat demisia din funcţia de la Guvern!

    • oarecare zice:

      Babalaii de romani….. (unii dintre ei)

      Nici macar in aceste momente nu se inteleg si nu lasa ranchiunele la o parte.
      In loc sa iasa in strada si sa protesteze impotriva USL, ei se bat in declaratii ca „Noi nu suntem cu PDL” noi suntem cu Ungureanu, ba nu, ca noi suntem cu Neamtu, ba nu ca noi cu Nicusor Dan!…
      Sunteti cu dracu sa va pieptene. Va strivesc USLamistii ca pe niste pui de vrabie cazuti din copaci pe trotuare. (daca o tineti asa in continuare)
      Asta e important acum, cu cine esti? sau impotriva cui?

      Nu e de mirare ca, la ora asta s-au strans in piete mai mult antibasisisti decat pro.
      Deh
      Unde-i minte-i si prosteala!

      • gioana vesela zice:

        Eu am spus mai de mult, de cand am vazut luarile de pozitie ale lui Nicusor Dan impotriva Monicai Macovei si impotriva lui T.B ca e o coada de topor comunista, un nenorocit de idiot politic.

      • ceaikovski zice:

        In Piata Constitutiei au fost vreo 5000 de oameni, nu stiu sa apreciez, piata era arhiplina, si cu cat te paropiai cam la 200 m de scena, era om langa om. Strazile adiacente erau pline, in curticica Ateneului era plin. Nu stiu cam cati sa fi fost, dar va dati seama, nu a fost o mana de oameni. Dupa care ne-am mutat la palatul Victoria. Era lume destul d emulta, plina curtea muzeului Antipa. Dar INCA FOARTE PUTINA!!!
        A fost injurata masina antenei 3, de nu stiu cate ori. Pe strada masinile ne claxonau, unele aveau afise in parbriz, altele aveau esarfe albe pe care le fluturau in exterior.
        PDL are curaj sa cheme oamenii in fiecare zi? Au stat azi oamenii la peste 35 de grade, in soare!!!
        Si printre altele, sa nu uit, s-a strigat: FARA COMUNISTI!

        Daca pot sa bag filmuletele pe care le-a facut fiica-mea cu mobilul, o sa i le transmit lui Sare pe mail. Dar ca sa vedeti… a uitat cablul la tara 🙂 🙂 🙂

  36. oarecare zice:

    „Guvernul a modificat, in sedinta extraordinara de joi, legea referendumului.”

    Bietii romani protesteaza, atati cat sunt, impotriva USL iar in acest timp, porcul de Ponta a modificat si legile referendumului.
    Acum, daca merg la vot 100 de persoane si 51 voteaza demiterea lui Basescu, presedintele e demis.
    Bravo USL
    Bravo romani.
    In 89 as fi inteles ca va era frica sa iesiti in strada.. Gloante, securitate, comunism..puscarie…
    Dar astazi?
    Si , mai ales, cu atatea semnale din partea Occidentului…..

  37. oarecare zice:

    Tocmai urmaream un post nemtesc de stiri.
    Pozitia guvernului german:
    „ca o fi, ca o pati, ca sa vedem, ca poate nu, ca mai asteptam…..”
    Pai ce dracu mai asteptati?
    Orice parlament poate sa-l acuze pe presedinte ca a incalcat Constitutia Romaniei.
    Bun
    Acuzatia e acuzatie, ca oricare alta.

    Insa, NUMAI Curtea Constitutionala poate sa decida daca acuzatia se sustine sau nu, asa cum numai un tribunal poate sa decida daca X a comis sau nu fapta pt care este acuzat.!
    Parlamentul USL a scos CCR din joc. Nu mai are voie sa judece.

    Pai ce dovezi mai asteptati, nemtilor? Va trebuie desen?

    Macar taceti si voi din gura, nu va mai faceti de ras cu „apelurile” voastre la democratie si la statul de drept.
    Severin v-a facut varza pe toti la Bruxelles.
    Iar voi o dati intr-una cu „apel catre..sa vedem…mai studiem…”

    Bleah.

  38. oarecare zice:

    Isi imagineaza cineva ca Ponta si USL actioneaza doar de capul lor?
    Ei sunt in permanenta, pe firul scurt, cu socialistii europeni.
    Iar aia transmit, minut cu minut:
    Ponta, baga mare, ca aici la Bruxelles e liniste si pace. S-au trezit doi democrati sa faca galagie dar i-am linistit urgent. Asa ca, fa-ti mai departe treaba, pana la capat. Noi te sustinem, in frunte cu dl Hollande care deja se bucura ca a 10-a tara ca marime din Europa si a 7-a ca numar de cetateni, a devenit comunista (pardon, socialista). peste un an, daca ramane USL la putere, socialistii europeni se mai imbogatesc cu vreo 30 de europarlamentari comunisti in timp ce PPE scade cu 30.!

    Asta e situatia!

  39. oarecare zice:

    Cum era plugusorul ala comunist?
    „S-a sculat mai an.
    Badica Traian…”

    Ei bine, badica Traian s-a dus (chiar si din imnul Romaniei)

    Cert este ca, astia de dreapta, atata s-au certat si s-au forfecat intre ei, incat Blaga, Ungureanu, Macovei, Neamtu. Nicusor, Preda si toti care-or mai fi…n-au reusit sa scoata in strada decat 2000 de oameni sa apere democratia!
    Tot respectul pt acele 2000 de persoane!

    Dar, chiar si unul ca Vanghelie, daca vrea, scoate in strada, la orice ora, cel putin 5000 de indivizi.
    Ca-i plateste, ca-i momeste, ca le promite, ca-i fenteaza, ca-i transporta…e irelevant.
    Dar de scos ii scoate!
    Iar asta spune multe (daca nu chiar totul) despre societatea romaneasca actuala.

    Asa ca….somn usor!

    PS. Inca o data, tot respectul pt cei care au iesit in strada.

  40. oarecare zice:

    Rahat pe bat….

    Acum la B1 TV, Neamtu, il ataca sub centura pe Ungureanu.
    Asta-i dreapta romaneasca!
    Neamtule, du-te unde-a intarcat mutu iapa ca esti ticalos!
    Neamtu asta nu e decat un alt Nicusor Dan!

    • Sare'n Ochi zice:

      Neamtu este un gunoi plin de ego.

      • oarecare zice:

        Si ca sa fie rahatul pana-n grinda, iata si aberatia lui Ungureanu.

        „Mihai Razvan Ungureanu le-a spus jurnalistilor, dupa mitingul anti-USL organizat in Piata Revolutiei, ca intentioneaza sa candideze la presedintie.”
        Pai bine ba ticalosilor.
        La ora asta, toti sunteti ceea ce sunteti, datorita lui Basescu!
        Omul ala are acum nevoie de tot sprijinul vostru, iar voi…ce faceti?
        Il tratatideja ca pe un gunoi, si va ganditi deja cum sa-i luati locul!?
        Ca de-aveati minte politica, macar pe sfert cat are Basescu, l-ati fi sprijinit acum pe marinar si daca va fi demis, n-aveti decat sa candidati pana nu mai puteti!
        Dar, nuuuuuuu!
        Nici vorba!
        V-ati repezit toti ca paduchii in fata!
        L-ati tratat astazi pe Basescu ca si cum ar fi deja mort si ingropat!
        Pai cum sa mai avem electorat de dreapta, din moment ce va rupeti intre voi pt ciolan?

        Eu le-as trage niste picioare in cur si lui Neamtu si lui Ungureanu si as convinge-o pe Monica Macovei sa candideze la presedintie.
        Nu stiu daca ar castiga dar, mai mult ca sigur ca ar lua de 7 ori mai multe voturi decat MRU si Neamtu la un loc!

        Noapte buna romani!

    • Nu mi s-a parut si nu-l simpatizez pe Neamtu. Pe undeva mi se pare normal sa fie usor invidios, Neamtu se cacaie cu NR de mult si a depus ceva efort iar MRU vine scurt pe val propulsat de Basescu si altii si-i ia fata …
      Pentru mine a doua optiune dupa Vlad Tepes ar fi Monica Macovei dar nu cred ca are sanse deci ramane probabil MRU ca da bine afara …
      Daca trendul se va pastra si lucrurile vor evolua ca si pana acum cantecul de lebada al lui Base va fi ca-i va spulbera pe USLamisti de nu se vor mai aduna usor, cel putin liberalii. Crin se va putea lua de mana cu Ciorbea sa latre pe la Periprava iar Ponta va deveni copist la vreun cabinet de avocatura. Daca Base trece de referendum dreapta refacuta, daca nu-si dau in cap pana in toamna, va da tonul la cantec; MRU probabil prezident desi e cam devreme dupa parerea mea.

  41. he, he…
    acum câteva luni (vreo 4?) m-a întrebat un student ce părere am despre Neamțu și Noua Republică.
    mi-am terminat cursul, apoi i-am spus că am o părere foarte proastă, ca despre oricare lucru conceput prost, condus prost și sortit eșecului.
    și mă gândeam în acel moment că toți cei din juru-mi blogăresc m-ar repudia dacă m-ar auzi – erau zilele în care toți erau entuziasmați cu privire la NR, se înscriau, făceau planuri, redactau statute, he, he…
    studentul mă privea cu neîncredere, poate l-am lovit prin răspunsul meu.
    i-am spus că Neamțu nu are nicio șansă să fie un lider de mișcare (platformă etc.) politică viabilă.
    că deocamdată îi atrage pe cei care sunt de partea lui Băsescu, dar care sunt scârbiți de PDL (de baronii acestui partid) și dezamăgiți de leadershipul firav al lui Boc.
    dar că aceștia se vor reorienta, căutând un lider adevărat, deci NR va rămâne în aer.
    am avut dreptate.
    acum aceiași apropiați blogărește fug de Neamțu.
    sper că și acel student și-a dat seama care e situația 🙂

  42. Pingback: Cum ne-am petrecut astă vară tentativa de stat a Uniunii Stalinist Leniniste | Sare'n Ochi

  43. Pingback: Cum ne-am petrecut astă vară tentativa de lovitură de stat a Uniunii Stalinist Leniniste | Sare'n Ochi

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.