Prietenul Dan Gheban mi-a trimis pe mail un material despre originea cuvântului șmecher în limba română. Am făcut o scurtă cercetare și vin cu câteva completări, zic eu, necesare. “Şmecher”, vine cu o explicaţie Eftimiu vine de la faptul că boierii olteni care aveau podgorii au angajat câte un specialist în degustarea vinurilor. Cum în germană cuvântul “schmecken” înseamnă a avea gust, a fi bun la gust, s-a ajuns ca specialistul respectiv, pe care nu îl puteai păcăli cu vin prost, să fie numit “şmecher”… adică un individ isteţ, imposibil de fraierit.
Eftimiu, care se născuse în Bobostita din Epirul albanez și n-a știut, până la șapte ani, nici o boabă din limba română, era pasionat să descopere originea unor cuvinte și deținea secretul multor etimologii neașteptate. De pildă, cuvântul “săndulie”, cu care oltenii numesc covorașul de lângă pat, vine de la franțuzescul „descente du lit”. Cine și-ar fi închipuit că atât de neaoșul “mujdei” vine tot din franceză: “mousse d’ail” (adică “spumă de usturoi”)? Cuvântul “mișto”, revendicat de țigani, derivă, dupa Eftimiu, de la sintagma nemțească „mit stock”, adica „cu baston”, ceea ce înseamna cineva de condiție bună. Un tip cu baston e un tip mișto.
Cu totul neașteptată este originea cuvântului „pațachină”. Dicționarul ne spune că “pațachina” e planta numită în latinește Rubia tinctorum, dar ne arată că „pațachină” se spune și unei femei de moravuri ușoare. Deci, care este “rădăcina” (ca să zic așa) acestui cuvânt? În București, exista pe vremuri un vestit mezelar pe nume Patac. Fratele acestuia a fost cel dintâi care a deschis in România un „șantan” pe bulevardul Elisabeta, importând de la Viena niște fete “vesele” care circulau seara pe bulevard în fața „instituției”, ca să atragă clientela. Acestea erau „fetele lui Patac”, adică, zicea Eftimiu, “pațachinele”…
Venind la povestea trimisă de Dan (unde oltenii se cred mari “șmecheri”) acolo se susține că “era o vreme când saşii din Siebenburgen (cum i se mai spunea Transilvaniei – adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa. Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se „ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla. şi imediat negustorii saşi se „pileau” la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel. Când au ajuns în „cele 7 cetăţi”, adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei. În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi. Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: „Das ist der Schmecker” (de fapt: “Das ist Der “Schmecken”), au spus ei, adică „cel care gustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der “Schmecken”, au putut face un comerţ cinstit cu oltenii”.
Deh, își găsiseră, în fine, și oltenii nașul!
Fotografiile mele
Gazeta de Cluj
Glasul Hunedoarei
HotNews
Kamikaze
Monitorul de Cluj
Ziar de Cluj
Dan Ielciu
Dan C. Lungescu
paulniculescu
Acidutzu
Admin
sab2235
Sare'n Ochi 
fain!
nu dejaba’s oltenii „jidanii” romunilor!
la ce le’o fi folosit?
🙂 si tu…
la pentru de dimineata. trebuiau sa-si faca si ei un nume in lume.
Ca olteancă ce sunt îți spun că oltenii cu ce câștigă duc o viață veselă în general . Mănâncă, beau și chefuiesc și împart ce câștigă și cu ceilalți. Veselia lor e molipsitoare. Dărnicia nu e doar față cunoscuți. Am mâncat în tren odată, cu cineva necunoscut, aproape un kg de brânză cu pâine caldă. Credeam că o avea de acasă și de aceea o împărțise cu atâta dărnicie. Nu. O cumpărase din piață de la București. O persoană pe care nu aveam cum să o mai văd și deci să mă revanșez.
Stau însă de 31 ani în Prahova și de câte ori primesc un pahar cu apă mă întreb ce vrea de la mine cel care mi-l dă.
asa este – confirm darnicia oltenilor!
Korrekt!
Am verificat in Lazar Saineanu…
In mai a.c., s-au implinit 152 de ani de la nasterea lui Lazar Saineanu si 77 de ani de cand a murit. S-a nascut la Ploiesti, dar a murit la Paris, ca si alti romani care, scarbiti de autoritatile tarii, au ales calea exilului. Cand in 1978, deci acum mai bine de 30 de ani, editura Minerva reedita Basmele romane in comparatiune cu legendele antice clasice si in legatura cu basmele popoarelor invecinate si ale tuturor popoarelor romanice, aparitia aceea era un real eveniment. Vedeam ce a putut sa faca un autor care, pastrand proportiile, apartinea scolii de carturari giganti ai culturii noastre, Hasdeu, Iorga, Parvan. Nu intamplator el a fost studentul preferat al marelui Hasdeu si intr-un fel i-a continuat aceluia munca. In prefata semnata de Ovidiu Barlea la acea editie a Basmelor citim: „Lazar Saineanu s-a format la scoala lui Hasdeu urmandu-l pe acesta in imbratisarea domeniului filologiei comparative potrivit celor doua ramuri principale, lingvistica si etnopsihologia, adica folcloristica dupa terminologia adoptata in zilele noastre. El le va cultiva pe amandoua ca pe doua surori gemene pana la stabilirea la Paris, cand folclorul va fi parasit in urma convingerii neasteptate ca acesta nu va constitui niciodata o stiinta pozitiva. Hasdeu il releva publicului ca lingvist de prima mana insarcinandu-l in 1889 la intoarcerea de la studii din Paris, unde s-a intretinut din premiul de 5000 de lei acordat de Universitatea din Bucuresti pentru teza de licenta, chiar sa-l inlocuiasca la catedra si sa tina acel curs publicat apoi in 1891, Raporturile intre gramatica si logica.” Alte lucrari ale lui Saineanu sunt: cea de debut, Elemente turcesti in limba romana, prelungita in Influenta orientala asupra limbii si culturii romane, teza de licenta, Incercare asupra semasiologiei limbii romane, Istoria filologiei romane, prima editie 1892 si a doua, 1895 inchinata memoriei lui Timotei Cipariu, Dictionarul universal al limbii romane, republicat in mai multe editii, cel mai folosit instrument de lucru, aceasta pana la aparitia Dictionarului enciclopedic ilustrat al lui I. A. Candrea si Gh. Adamescu. Proiecta de asemenea o lucrare fundamentala, Romanismul din punct de vedere etnografic, lingvistic si psihologic, in trei volume, vol I. Etnografia antica si moderna a Daciei, vol.II. Limba romana si dialectele ei in raport cu limbile surori, vol III, Literatura populara in legatura cu a popoarelor invecinate. Ar fi scris acest impresionant studiu daca nu pleca din tara dupa respingerea de Parlament a cererii sale de-a primi cetatenia romana. Ajuns la Paris cum se stie, si-a continuat munca, dar ocupandu-se de cultura tarii care-l adoptase, publicand lucrari despre argoul parizian si limba folosita de Rabelais. Revenind la ideea anterioara, refuzul autoritatilor romane de-a-l naturaliza a fost una dintre marile greseli ale politicienilor nostri dintotdeauna, inspirata de o atitudine nationalista falimentara. In Romania literara, nr. 15, filologul Iordan Datcu, scriind despre aniversarea celor 150 de ani de la nasterea savantului. noteaza: „A fost o natura robusta si fiziceste si spiritualiceste, ce l-a ajutat sa nu se lase infrant de loviturile primite din partea unor fanatici antisemiti ca V. A. Urechia, D. Sturza si altii eiusdem farinae. Demn de lauda este faptul ca nu-i confunda pe acestia cu poporul roman… toate loviturile primite, toate minciunile, acel adevarat blestem ( I. Iordan ) care cazuse asupra sa nu l-au indoit, nu l-au indepartat de activitatea stiintifica, deviza sa fiind vergiliana labor improbus omnia vincit.” Din acest punct de vedere Lazar Saineanu a fost o victima a politicii. Dar prin cultura a reusit sa se ridice deasupra acesteia. Despre perioada celei de-a doua jumatati a secolului al XIX-lea, cea a Congresului de la Berlin consecutiv razboiului ruso-turc in care am fost si noi implicati,, despre care a scris enorm si Eminescu, istoricul Neagu Djuvara face urmatoarele observatii: ” Marile puteri, mai cu seama la indemnul cancelarului Bismarck… conditionau recunoasterea independentei de acordarea cetateniei romane tuturor evreilor din tara in bloc. Ion Bratianu si Kogalniceanu n-au vrut sa accepte aceasta conditie… reprezentantii nostri nu au cedat acceptand doar ca evreii sa poata fi naturalizati de la caz la caz. S-a adoptat deci un articol cam ambiguu, iar Bratianu si Kogalniceanu s-au intors in tara fara a avea certitudinea ca independenta ne va fi recunoscuta…” Pana la urma a fost, primul stat care a facut aceasta fiind, culmea, Austro-Ungaria care avea nevoie de asa ceva pentru a delimita astfel Romania de romanii din imperiu. Acel „de la caz la caz” i-a fost fatal lui Saineanu. Un om foarte valoros, un eminent carturar care a facut pentru cultura noastra mult mai mult decat alti romani-romani cu pretentii, a fost umilit de niste politicieni ce au profitat de acel cadru pentru a-si exprima resentimentele barbare. (sursa: gugalitul )
Se pare, tot din comerţul transcarpatic cu vin oltenesc se trage şi legenda urbană că la Caracal s-a răsturnat carul cu proşti. În fapt, era carul cu ploşti*. Numai că, atunci cînd agentul i-a comunicat sasului incidentul, telegrafistul a dactilografiat prost.
Aşadar, avem o referinţă temporală. Expresia a apărut după introducerea telegrafului în uz.
–––––––
* butoaiele de transportat vinul se numeau ploşti. Erau probabil de talie mai mică.
🙂 Marius,
plosti, da multi…
asta-mi aduce aminte de conversatia dintre presedintele american (indiferent care) si cel chinez (unul dintre longevivii aia). Zice americanul: in my country I have free election. La care chinezul: I have election evely molning („evlimolning”).
nu-i prima data cand barierele lingvistice joaca feste. langa Cluj (la Apahida) este un deal trecut de pe hartile austriece „Stipula” (cartografii austrieci or fi intrebat un bade daca stie ce deal ii ala si cred ca realizezi ce anume a raspuns badiucul). de altfel, in acest sens in Mehedinti, exista o vale numita a „Polatiștei” – tot urmare a unei nefericite intrebari adresate unui bastinas si a unui ridicat grabit din umeri. Si cred c-ar mai fi multe exemple…
oricum, multumesc pentru binevenita informatie (ca si pentru cea cu „malacii” = viteii de bivol; chiar ma gandeam ca nu degeaba erau numiti „malaci” unii mai mari si mai inceti de minte)
Am ‘aterizat’ aici via Marius Delaepicentru. Multumesc Marius! 🙂
Ce boare de aer curat e blogul asta in viata ‘blogareasca’! Voi reveni cu mare placere.
multumim pentru intentie.
eu am doar un exemplu de şmecher din Haţeg, ajuns primar şi pe care nu l caută dna niciodată… DE CE OARE???? Poate ne răspunde tovarăşul Pontaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
http://glasulhunedoarei.blogspot.com/2010/03/arnautii-primarului-nicolae-timis-sunt.html
Seara bună 🙂 Plăcut încântat si Beligan de spiritualele explicaţii lingvistice ale lui Victor Eftimiu: http://noradamian.wordpress.com/2010/03/01/radu-beligan-motto-pentru-un-volum-de-memorii-nu-vorbi-niciodata-despre-tine-scrie/
Sare-n ochi, mă bucur că l-ai readus în memorie pe Lazăr Săineanu, cărturar român de mare valoare, aproape necunoscut, ca destui alţii…
seara buna, Nora.
multumesc pentru legatura (text mai complet ca la mine)
in ce-l priveste pe Lazăr Săineanu – daca l-a pomenit Vasile Gogea, m-am conformat 🙂
mișto (mit stock) desemna inițial un tip zeflemitor (primul sens al lui mișto nu este fain, ci cel din expresia a lua la mișto.
alte chestii:
mulțumesc vine din la mulți ani.
la mulți ani » mulțam’ » a mulțămi » a mulțumi » (eu) mulțumesc
senator și senil au aceeași origine (ca și senectute, ca să fie clară cheia acestei legături).
caniculă vine de la câine (canicula este, de obicei, în perioada în care este vizibilă constelația Câinele mare – Canis major).
a se îndura însemna inițial a deveni mai dur (la fel ca tare » a se întări).
în rugăciune se spunea nu te îndura cu noi.
a dezmierda însemna inițial a șterge la fund, adică a curăța de fecale.
(știe toată lumea cum se spune fecale în limbile romanice).
p**ă este forma veche a lui puică.
🙂 la multi ani atunci, domnu’ de-a Dura Lex!
frumoase si necesare completari.
Pingback: Originea cuvintului “smecher” « Cugir, amintiri din viitor
Pingback: [Redacția radio "Zig Zag de România" la FreiesRadiofürStuttgart /DE- 10 lucruri pe care nu le știai despre sași - Anamaria Daiana Matieș a postat în grupul Redacția radio "Zig Zag de România" la FreiesRadiofürStuttgart- RadioMetafora.ro