Acum două luni am dat nas în nas cu unul dintre miile de cazuri in care statul român – sărac din născare – cheltuie bani, timp şi nervi. Am făcut un drum de la Sibiu la Bucureşti, însoţind o doamnă doctor, căreia i s-a „năzărit” că ar avea nevoie de un certificat european de conformitate, un soi de document emis de Ministerul Sănătăţii care atestă dreptul titularului de a-şi exercita profesiunea de medic oriunde în UE.
Prima aberaţie. Doamna putea opta pentru calea firească de a depune o cerere la Direcţia de Sănătate Publică Sibiu, iar ministerul să trimită acolo respectivul document, care urma să fie ridicat de titular pe bază de semnătură de primire. Aşa, ca să nu încapă discuţii ulterioare. Soluţie genială prin simplitatea şi eficienţa ei, însă cu „nesemnificativul” inconvenient că procedura durează doar aproximativ… şase luni. Evident că doamna a ales opţiunea unui drum până la Bucureşti. Cheltuială pentru două persoane: circa 300 lei.
În Bucureşti, Ministerul Sănătăţii are un birou, într-o clădire ce stă să cadă, pe o străduţă nu departe de Cişmigiu. Program: o dată pe săptămână, joia, de la 13 la 16. În paranteză fie spus, pe site-ul Ministerului nu este postată nici o informaţie utilă în acest sens, cu excepţia unui număr de telefon de la vestitele „relaţii cu publicul”, la care nu răspunde nimeni între orele 9 şi 15. Revin. Respectivul birou nici măcar nu găzduieşte certificatele emise la cererile medicilor sau asistentelor din toată ţara. Joia, pe la ora 12, apare un curier trimis de Minister, care aduce toate certificatele emise, de la sediul central de la Calea Victoriei.
A doua aberaţie. Medicii prezenţi primesc pe rând certificatele de conformitate, după ce se legitimează şi semnează de primire. Nu e încă suficient. Documentele nu sunt ştampilate de oficiul juridic al Ministerului Sănătăţii, care – aţi ghicit! – are biroul în clădirea centrală a instituţiei, adică exact în locul de unde au fost trimise prin curier, câteva ore mai devreme. Aşa că medicii o iau la pas (cele două clădiri nu sunt foarte departe una de celaltă, circa 15 minute de plimbare) spre râvnita ştampilă a juriştilor sănătăţii naţiunii. Ştampilă care, nu se ştie de ce, probabil pentru că tuşul are termen de garanţie, nu putea fi aplicată pe acele certificate înainte de a fi trimise la biroul de lângă Cişmigiu. N-am înţeles nici de ce Ministerul Sănătăţii nu a instalat un birou suplimentar de 2 mp chiar la intrarea în Oficiul Juridic, pentru a nu mai plimba săptămânal preţioasele certificate prin Bucureşti.
Un exemplu contrar. Un prieten, inginer emigrat prin anii 90 în Canada, s-a repatriat prin 2003. Cum îi expirase paşaportul canadian a procedat la reînoirea lui. A sunat la primăria din Toronto, şi-a „declinat” identitatea şi problema, a virat 15 dolari într-un cont anume al instituţiei, iar după o săptâmână l-a primit acasă, la adresa din Cluj. Fac observaţia că un paşaport este un document mult mai preţios decât un certificat european de conformitate pentru medici, din simplul motiv că paşaportul este un document autonom, pe când al doilea act nu foloseşte la nimic altei persoane decât titularului. Cu toate acestea, autorităţile canadiene nu l-au forţat pe amicul inginer să bată un drum până la consulatul din Bucureşti.
Concluzie: birocrații au un talent deosebit în a ne face viața dificilă. Completat de talentul nostru incredibil de a-i lăsa să ne ia banii doar pentru a-și justifica ei existența.
Fotografiile mele
Gazeta de Cluj
Glasul Hunedoarei
HotNews
Kamikaze
Monitorul de Cluj
Ziar de Cluj
Dan Ielciu
Dan C. Lungescu
paulniculescu
Acidutzu
Admin
sab2235
Sare'n Ochi 
🙂 Adica se critica aici Sfantul Ghiseu, cel la care ne inchinam, si facem ploconeli, si aducem ofrande?
Pai, daca se supara Sfantul Ghiseu pe noi si nu ne mai „certifica”, „elibereaza”, „noteaza” samd, noi cum mai existam?
Cred c-ar trebui sa ne rugam la Sfantul Ghiseu, sa ne ierte noua toate pacatele, sa nu ne duca in ispita cartelii si sa ne ajute sa ne castigam painea noastra cea de toate zilele. La cate puteri are Sfantul Ghiseu, deocamdata a lui este puterea si slava (Doamne apara-ma si pazeste-ma, sa nu cumva sa blasfemiez!).
Salut Scarbisor :)!
Te-a convins Tiranul sa scrii?
Da, mai, nu stiu cum mama zmeului face (Muri dixit) ca nu trebuie sa duca cine stie ce munca de lamurire. Altii trebuie sa depuna eforturi apreciabile ca sa ma convinga sa scriu cand n-am chef. Si de obicei n-am. Cred ca mi-e teama sa nu tulbur lenea Tiranului…
🙂 io lenes?
nu mai mult decat media…
si-apoi nu-i lenea factor de progres? n-a inventat roata unul prea „lenes” sa taraie o targa :)?
Suntem iubiţi de către stat, iar noi nu îi suntem defel recunoscători. Dacă nu am fi iubiţi, nu am fi chemaţi sub mici pretexte piezişe să ne prezentăm de mai multe ori pentru acelaşi fleac. Ştiţi cît însumează timpul petrecut de cetăţenii români cu giugiuleli în graţia „gheişeelor”? 74 de ore pe an. Înmulţiţi cu 15 lei pe oră şi aflaţi şi cît costă distracţia în termeni de scădere a productivităţii. 19.980.000.000 lei/an. (cca. 5md. euro). Transportul, frigul/canicula, rudotelul, coada la casierie, sunt başca.
Marius, chestia cu 74 de ore e foarte interesantă.
De unde ai obţinut informaţia? Am căutat şi eu asta la un moment dat şi nu am reuşit să găsesc.
Birocraţia. O dificultate pentru oricare soluţie. (H. Samuel)
Birocraţia este arta de a face posibilul imposibil. (Javier Pascual Salcedo)
iar ai nostri au definit-o (pe birocratie) dupa chipul si asemanarea noastra: doi cu sapa, cinci cu mapa.
acuma, rezervor de functii pentru partidele politice mai mare decat cel din aparatul birocratic nu vad unde s-ar mai gasi. dupa care: sursa de bani facila numai de jumulit, in afara taxelor, gasca de contribuabil. dupa care: daca-i consumi nervii cetateanului la cozi si ghisee (si-i arati cine este stapanul) il tii ocupat si departe de un timp necesar pe care sa si-l aloce gandirii. gandind, cetateanul ar putea sa ajunga la concluzia ca-i ajunge (banii dati pentru batjocura primita + numarul mult prea mare de birocrati si hartii ce trebuiesc completate/obtinute).
in rest, majoritatea birocratilor sunt in afara problemei – habar nu au care le este rolul si rostul in schema – motiv pentru care se acopera de hartii (se spala pe maini cu alte cuvinte).
Am facut si eu drumurile pe care le descrii tu mai sus. Acum vreo 4 ani, parca, pentru soacra mea (care nu e in Bucuresti). „Ma bucur” sa vad ca nu s-a schimbat nimic… 😀
Ca tot vorbim de birocratie, ma umplu de sentimente reprobabile oridecate ori sunt pus sa completez datele de identificare in vreo 4 patru exemplare (si nu e doar la ghiseul statului, sa fim intelesi… e si la banca, si la service, cam peste tot unde trebuie sa faci o cerere scrisa – alta sursa de stresssss). Am de-a face cu tampiti chiar peste tot? De ce trebuie sa-mi scriu adresa si CNP-ul de 4 ori? O data n-ajunge? Si ca tot ne plangem pe-aici: solutii, careva?
Birocratie e peste tot. Si toti se pling de ea. Dar birocratia romana are o existenta de sine statatoare, e o entitate aparte. Cum spune cineva mai sus: „Sfintul Ghiseu” e o creatie romaneasca. Intr-o schita a lui Rebreanu „Sfintul Ghiseu” era cel de bilete dintr-o gara. Si bietul taran sculat de pe la 4 dimineata ca sa prinda un tren de 10:30 tot l-a pierdut, ca asa a vrut „Sfintul Ghiseu”: sa-l invete minte pe taran sa se scoale mai devreme, ‘tzi-ai dreaq de lenesi!……………………………………
Deci pe timpul lui Rebreanu!!!! Hello?
🙂 cred ca Sfantul Ghiseu (cum bine i-a zis Acidutzu) a fost „hirotonisit” odata cu primul functionar public numit in functie.
insemnele puterii: chiar ghiseul (o taietura intr-un placaj) asezat de asa maniera incat solicitantul sa faca ploconeala (sa se aplece si sa stea garbovit) din start.
🙂 Vechimea Sfintului Ghiseu ai determinat-o la fix! Si perfect adevarat cu inaltimea instalata la sold a acestuia! :)…..si cred ca Acidutzu a inventat o noua notiune! Pentru mine de acum incolo ‘Sfintul Ghiseu’ ramine definitie!
PS banuiesc ca inaltimea a fost proiectata in asa fel incit sa fie la inaltimea fetei functionarului public stind pe scaun, ca avea opt ore de munca. Si Caragiale s-a amuzat teribil pe tema asta! 🙂
Imi amintesc de o intimplare de demult: ne-a demolat Ceasca vila si ne-a mutat la bloc in ’85. Am cumparat o mobila de dormitor Felicia paltin, o fumusete! Avea o oglinda mare rotunda, cu o etajera si scaunel in set. In zidurile de beton nu puteai bate un cui, trebuia sa impusti un cui! Si am chemat specialistul si i-am dat insemnele unde sa impuste. El a tras, cuiul era in zid, am instalat oglinda si……….m-am asezat pe scaunel!!!! Pusesem oglinda la nivelul fetei mele in picioare, si pe scaunel, imi vedeam virful capului si tavanul! 🙂
dovada clara ca nu esti buna de functionara 🙂
Corect! 🙂
Pingback: Blogosfera Saptămânii: 24 / 7 – 29 / 7 « Politeía
Si cred ca nemernicii astia de birocrati nu l-au citit pe Kafka 🙂
oare ce s-ar intampla daca l-ar descoperi?
🙂 eu zic ca-i ca si cum l-ar fi citit – altfel nu vad de ce ne-au metamorfozat (transformat) in gandaci… (care misunam pe la ghisee)
Cred că nu mai am nimic de adăugat. Articolul spune tot.
Și cât de proști, iertată să fiu, putem să fim ca să înghițim totul.