Să ni se dea…

Am urmărit răspunsurile unor cetăţeni români de etnie rromă la întrebările puse de către reporterii televiziunilor române, pe când coborau din avionul care-i aducea în patria-mumă după te miri ce repatrieri/expulzări de prin cele patru zări în care se împrăștiaseră. Mi s-au părut semnificative pentru o mentalitate bine fixată sub regimul comunist, mentalitate destul de rezistentă. Ziceau ei: am plecat din ţară şi am cerut azil ca să ni se dea şi nouă o locuinţă şi de mâncare. Cam așa gândeşte o bună parte dintre români și sunt destui cei care și-ar lua lumea în cap (inclusiv cei care fură pentru că zic ei: “nu mai puteau” de foame; este interesant cum de “nu mai poate” nimeni din cauza muncii…). Dar, din păcate, raţiunea unor asemenea migraţii este alimentată numai de ideea că lumea către care ne-am putea îndrepta este una în care “ni se va da”. Problema muncii, a trudei serioase şi exigente pentru a obţine acel “ceva” nu se prea pune – iar rromii intervievați n-au făcut decât să exprime direct şi candid ceea ce  trece prin mintea multora dintre compatrioţii noştri: să obţină cu cât mai puţin efort o bunăstare pe care alţii au atins-o muncind pe brânci. O mână întinsă spre a cere, oboseşte mai puţin decât una care asudă lucrând… Iar cei bogaţi se cuvine să “dea” mereu celor nevoiaşi, căci au de unde… Verbul acesta, “a da”, l-am tot auzit sub regimul comunist, când se instalase starea de continuă aşteptare ca să se “dea” ceva: o nenorocită de marfă elementară – aşteptată la cozile din gerul iernilor de părinţi și bunici, o primă sau chiar un peşcheş, erau întotdeauna binevenite… Omul muncitor nu se simţea îndreptăţit de propria lui strădanie să primească răsplata muncii sale cinstite, ci nu ştiu ce instanţă supremă, fie statul fie partidul, fie oricare alta, trebuiau să “dea”, ca şi cum ar dărui, ca şi cum ar face cadouri (mă rog, boală mai veche decât comunismul: ȘDomnul a dat, domnul a luat”!). Românul s-a obişnuit să fie tutelat, să depindă de diverşi stăpâni şi tătuci, să se mulţumească cu ce i “se dă”.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Teme de meditație și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

12 răspunsuri la Să ni se dea…

  1. Dan zice:

    Excelent comentariu!

  2. M-am gândit întâi să povestesc o întâmplare cu ţigani. Apoi mi-am dat seama că şi românii vor să obţină repede, cu ceva muncă cinstită dar, şi cu multe încălcări ale legii, averi incomensurabile. Vezi cazuri recente cum ar fi sindicalistul Petcu sau politicianul Severin. Şi câţi ca ei!

  3. nelucraciun zice:

    Trecea pe stradă, în ultimii ani ai ceauşescului, vedeai o coadă. Întrebai: Ce se dă?, nu Ce se vinde?, pentru că de fapt se vindea ceva, nu era gratis.
    Dar cineva binevoise să dea liber la vânzarea acelui produs, la acel magazin…
    În rest erau registrele conform cărora fiecare suflet din parohie putea să-şi cumpere raţia de zahăr sau de ulei, kilogramul de carne care, adesea, se transforma în kilogramul de oase şi slănină! Mai erau şi cei 20 de litri de benzină, pentru proprietarii de maşini din provincie…miticii primeau cât le trebuia, la Bucureşti nu era restricţionată benzina…
    Toate astea se dădeau, pe bani bineînţeles, altfel stăteai cu banii în buzunar. Uneori trebuia să dai şi altceva decât bani…comerţul era de două feluri, de stat şi cooperatist. La sate şi prin micile orăşele agroindustriale, comerţul de stat lipsea. Comerţul cooperatist avea plan de achiziţii: ouă, lapte, carne, etc…Lumea nu prea avea din astea, iar cei care chiar aveau nu se înghesuiau să le ducă la cooperativă, mai bine le vindeau direct celorlalţi, primind preţul pieţei neoficiale, nu cel stabilit de organe… Iată însă că dacă aveai nevoie de ceva marfă mai dichisită, de exemplu un frigider, nu îl primeai decât dacă duceai la achiziţie un porc…Vă rog să mă credeţi, am trăit asta, tânăr stagiar cu repartiţie guvernamentală într-un orăşel din apropierea graniţei de vest, când am dorit să-mi cumpăr un frigider…chiar dacă stăteam la bloc, nu puteam primi un frigider decât dacă făceam dovada că predasem un porc la achiziţii…ne-am dus la primar, primar care era şi şeful partidului pe oraş, primar care şi astăzi este primar acolo. L-am întrebat cum vrea să-şi ţină specialiştii în oraş dacă nu-i lasă să-şi cumpere măcar un frigider…Şi am obţinut derogare să cumpărăm un frigider stricat, pe care ni l-au reparat, fiind în garanţie, dar numai după ce l-am cumpărat şi ne-a ţinut vreo douăzeci de ani. După ce s-a stricat de tot şi l-am înlocuit ni se redusese consumul de energie electrică la jumătate…Vremuri când se dădea.

    • O, ce vremuri !

      Trebuia să duc la magazinul sătesc 5 ouă pentru a putea să-mi cumpăr un lighean. Eram orăşancă repartizată la ţară şi, am ales să cumpăr o cratiţă , pentru care nu se percepeau ouă, nu ştiu nici până azi de ce, o cratiţă mare pe care am declarat-o … lighean.

  4. apellamemorie zice:

    Perfect adevarat! Pe timpul comunismului ni se dadeau locuri de munca, manuale scolare, invatamant gratuit, cu alte cuvinte o calificare si posibilitatea sa muncesti undeva.

    Azi ni se ofera libertatea de-a avea alesi in Parlament, in Parlamentul UE, consilieri judeteni, consilieri locali. Ni se da dreptul de-a alege, democratie pe paine, cornul si laptele, ajutoare sociale, micul si berea de ziua localitatii. Ca sa nu mai vorbim de balciul politic si nesfirsita campanie electorala!

    Sintem infinit mai cistigati.

  5. NUSEUALA zice:

    Tiganii au fost si vor ramane nomazi.Ei traiesc fiecare zi de parca ar fi ultima. Nu pun niciodata nimic deoparte sa nu-i prinda, Doamne fereste, sfarsitul lumii cu ceva neconsumat.
    Pe de alta parte si eu as vrea sa traiesc fiecare zi luandu-mi din pom, din apa sau pamant ce-mi trebuie sa traiesc ziua aia.Dar nu, noi muncim sa avem tot mai mult, mult mai mult decat avem nevoie, muncim mai mult ca sa platim tot mai mult la stat ca sa se poata da cat mai multor oameni sa nu lucreze si foarte mult celor care vor sa fie mai bogati si foarte foarte bogati.
    De fapt oare cine are dreptate?Cine traieste mai bine si mai plin?

    • Sare' n Ochi zice:

      acum 20.000 de ani exact asa traiai. nimic nu te impiedica sa nu traiesti la fel. oricand poti sa o iei pe/prin paduri cantand 🙂

    • nelucraciun zice:

      Cu ţiganii nu-i chiar aşa. Dacă averea sedentarului era pământul şi vitele, averea ţiganului era aurul şi caii.
      După ieşirea în lume a ţiganilor sedentarizaţi, iată-i, care mai de care, procopsindu-se cu câte un palat, cât mai mare, cu cât mai multe turnuleţe, cu porţi cât mai masive, încercări jalnice de reproducere a arhitecturii clasice occidentale. Şi nu numai palatul contează, mai nou, un titlu de mândrie pentru ei este să ocupe centrele tradiţionale ale oraşelor, vezi, de exemplu, Timişoara, sub privirea indiferentă a unuia Ciuhandru.
      Iar dacă pătrunzi în curţile lor găseşti, fără excepţie, o anexă micuţă, cât mai ascunsă, unde-şi duce zilele, înghesuită, familia, în timp ce palatul e gol…
      Aceasta este evoluţia ţiganilor, pornind de la nomadism, trecând prin sedentarizare şi prin faza de ieşire masivă în lume – pentru că, dintre ţigani, întotdeauna au fost unii privilegiaţi care, chiar şi în anii celor mai dure restricţii, călătoreau, fără probleme, oriunde.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.