Pornind de la faptul că un consumator uman (asta suntem, spre deosebire de consumatorii casnici) raportează produsul la propriile sale așteptări și că aceste așteptări sunt bine definite, stratificate pe orizontală, în funcție de raportul mulțumire/nemulțumire pe care produsul îl dezvoltă la consumator (produce consumatorului).

Așteptările (orizontul de așteptare al) consumatorului sunt întotdeauna mari: am putea să notăm maximum cu 100% și, în consecință, punctul zero (originea) al nivelului (orizontului) de așteptare cu 0%. Însă, studiile sociologice la care m-am raportat, arată că nivelul “maxim” al orizontului de așteptare este coborât/alterat în funcție de: regiuni geografice, influențe culturale, studii, venituri, mărimea localității de reședință, tip de industrie din locația de rezidență a consumatorului/”țintei” – elemente pe care le-am transformat în coeficienți (datele nu le fac publice J), coeficienți cu care am calculat PUNCTAJE: “de țintă” (calculat după criterii socio-profesionale și de vârstă), “de zonă” (interesul pentru regional pe care l-am mai putea numi şi „punctaj de penetrare”), “de interes local” (dacă, după ce „am penetrat” cu produsl/informația regional, măsura în care acesta satisface “localismul”), „de rezidență” (interesul față de un produs/informație, în funcție de numărul de locuitori ai zonei “penetrate”/vizate). În plus trebuie ținut cont și de gradul rezidual de nemulțumire al consumatorului față de modul în care se raportează el însuși prin: experiență, cunoștințe, informare conexă, bârfe șamd, la orizontul de așteptare. La fel se va întâmpla și de jos în sus, cu precizarea că “jos”, nu este cifra 0 și “sus” nu este cifra 100.

Pornind de la ceea ce am numit „interesul consumatorilor/cititorilor faţă de un produs, indiferent de produs, poate fi și o temă informatică”, am definit nivelele de aşteptare, adică „reţeta ideală” a unui „produs” ce satisface întru totul un anumit palier/cerință al/a unui consumator – de exemplu sănătatea. Raportat la “cerința/orizontul de așteptare” față de această “rețetă ideală”, am calculat cum poate fi “stimulat” virtualul consumator pentru a “vedea” produsul în funcție de cum vrea cel care-l pune în circulație/consum – adică spun că manipularea se face statistic. Nu vorbesc despre moguliziuni și alte produse mass tembelizante; acestea – veți vedea mai la vale -, și-au depășit de mult menirea de a produce zgomot de fond și/sau de a fi elemente manipulatoare, de cel puțin un an fiind în situația maiului care încearcă să taseze un teren gata tasat. Parctic sunt sponsorizate/întreținute degeaba – și-au atins limita și nu mai produc “plus valoare manipulativă”, ci, din contră, produc efectul contrar (principiul acțiunii și reacțiunii nu poate fi încălcat nici măcar cu derogare constituțională, așa cum sunt încălcate legile în România).

Am găsit la 100% grad “maxim” de „mulțumire” față de un nivel/orizont de așteptare, o diminuare a valorii absolute către o cifră situată între 92-94%, dată de un grad de nemulțumire reziduală față de produs și am definit palierul drept un consumator “nemulțumit în mulțumirea sa” (ceva lipsește, indiferent de strădania celor care vor să lămurească/afirme contrariul). La polul opus, punctul “zero”, unde acumularea de nemulțumire față de nivelul/orizontul de așteptare este “maximă” (este vorba despre valori situate între 42-44%), avem un parte de un consumator „mulțumit în nemulțumirea sa” (similar complacerii). Aducând un exemplu tehnic, este la fel cu modul de calcul la rupere al armăturilor pentru o structură de rezistență. O structură de rezistență cedează (se rupe) la fel în două cazuri: la sub-armare și la supra-armare. Între cele două limite, orice structură de rezistență se comportă normal și-și îndeplinește funcția. Convingerea (convingerile) consumatorului ar fi structura de rezistență, informația pe care vrea să o primească, să o acceseze, fiind armăturile, informația care i se servește sau se vrea a i se servi, fiind încărcarea pe structura de rezistență (la care dorim să vedem cum reacționează acesta). Trebuie găsite căile de echilibru, în așa fel încât consumatorul să vrea să acceseze (să primească) informația în așa fel încât să nu-i năruim (colapsăm, rupem) convingerile.

De aceea este mai ușor să „cobori” orizontul de mulțumire al unui consumator cu un maxim de „mulțumire” prin informații bine plasate în zona lui de „nemulțumire” până îl aduci în situația de complacere – și nu merită efortul de a încerca să-i diminuezi „nemulțumirea” acestui orizont maxim de așteptare: este ca și cum am încerca să lucrăm asupra unor convingeri ferme, subiectul va simți clar că este manipulat (încărcare maximă la rupere – supra-armare). La polul opus, în starea de „complacere”, la fel nu se poate coborî ștacheta maximului de nemulțumire (limita minimă de rupere – sub-armare) indiferent de informațiile introduse în sistem (tot peste convingeri dăm) – în schimb, putem face „salturi” prin informare (încărcare informativă „pozitivă”) la nivele/orizonturi superioare de așteptare – ceva similar salturilor electronilor pe nivele superioare energetice.