de Ion Mureşan

M-am tot străduit, de-a lungul anilor, să fac din intervenţiile presei în viaţa cititorului o prezenţă credibilă. La ziare locale sau regionale, am dat cu acid, am aruncat virtiol în ochii primarilor, prefecţilor, oamenilor de afaceri, consiliilor locale. Într-un ziar din Cluj, de exemplu, am inventariat timp de un an de zile toate bubele oraşului. Am făcut o trecere în revistă a tuturor (câte mi-au picat înainte) lucrurilor defecte care ar putea fi remediate cu un minim efort. M-am legat doar de aspecte (ce cuvânt urât!) care sunt deranjante pentru viaţa de zi cu zi a omlui, de lucruri care fac plimbarea prin oraş şi prin sate nesuferită. Am atras atenţia asupra unor clădiri lăsate în paragină, asupra parcurilor pentru copii din spatele blocurilor ocupate de garaje, asupra ierbii peste care se toarnă zilnic beton, asupra unor monumente istorice deturnate, ziduri de cetate năpădite de ierburi lăsate, în mijlocul oraşului, spre a fi păscute de capre, clădiri impresionante despre care nu ştie nimeni ce adăpostesc, locuri virane năpădite de gunoaie ori de resturi de instalaţii industriale… Satele şi oraşele Transilvaniei seamănă cu teritoriile descrise de Kafka ori filmate de Tarcovski. Dacă întrebi, e bine, dacă nu întrebi, e bine. Rezultatul e acelaşi: nu se dau răspunsuri. Nu se dau răspunsuri, dacă e vorba despre ceva care afectează confortul a mii de oameni. Dacă, în schimb, presa scrie ceva despre o afacere mizerabilă, despre lucruri care nu te deranjează în timpul plimbării de dimineaţă, care nu-ţi pute sub fereastră, care nu-ţi otrăveşte apa şi mâncarea, despre spaţii care nu au legătură cu viaţa ta şi a copiilor tăi organele statului sar în aer.

Am tot mai des senzaţia că statul are un surplus de organe pentru probleme puţine şi un deficit de organe pentru problemele multe. Ca atare, nu e de mirare că pentru orice întrebare în legătură cu ceea ce romînul vede pe geam, există răspunsuri care s-au dat la întreebări similare puse în Argentina.

De fapt este deja banal: România care nu se vede decât cu lupa se vede în presă mai mult decât România de care te împiedici zi de zi.