de Ștefan Ciocan
Klaus Iohannis a declarat că PNL a hotărât că va fi vicepremier şi, în concluzie, va fi! Pentru asta primarul Sibiului este gata să demisioneze din scaunul de edil al oraşului lui Herman. Ponta înghite în sec şi ar face şi pe „Hrebenciuc” în patru numai să scape de neamţ. Dar este greu, pentru că în urmă cu câţiva ani sasul din fruntea Sibiului era prezentat, în calitate de potenţial premier, ca o soluţie pentru salvarea României. Acum e greu să le explici oamenilor că de fapt Iohannis nu mai e acel Superman care vine de undeva din spaţiu cu soluţii pentru orice. Din contră, în acest moment Antonescu scoate asul din mânecă şi dă răspuns la întrebarea pe care mulţi au rostit-o atunci când Klaus Iohannis a intrat în PNL: Ce caută primarul Sibiului la liberali? Aşezarea lui Iohannis în coasta lui Ponta este o mişcare strategică a PNL care nu-i convine de loc şefului PSD. În ultima vreme, Ponta a cam luat guvernarea pe cont propriu încercând să scoată din joc aripa liberală loială lui Crin Antonescu. „Cârlanul” din fruntea PSD a făcut astfel o greşeală politică de începător, atâta timp cât Antonescu încă are susţinerea forurilor de conducere colectivă a partidului. Peste noapte liderul liberal a schimbat o întreagă „linie” de miniştri, numindu-şi oamenii de încredere în ministere cheie cum ar fi cele de finanţe şi interne. Astfel şi-a asigurat controlul asupra unei bune părţi a guvernuluii şi în special a evitat situaţiile penibile în care Victor Ponta ieşea să anunţe măsuri sociale inacceptabile pentru o politică liberală. Dacă întârzia această măsură, Antonescu risca să piardă electoratul de dreapta şi partidul condus de el să fie practic asimilat de mastodontul roşu cu trei trandafiri la butonieră. În schimb, cu „neamţul” în coastă, înaltul domn Goe care conduce Guvernul va fi nevoit să stea mai mult pe la Palatul Victoria decât pe terenul de baschet. Ponta nu va mai putea să iasă în public şi să anunţe politici guvernamentale numai de el ştiute, pretinzând că au fost aprobate în cadrul USL, pentru că Iohaniss, cu o credibilitate care o depăşeşte pe cea a liderului PSD, va nega imediat acest lucru. Mai mult decât atât, liberalii îşi vor asuma prin vocea lui Iohannis toate măsurile de dreapta susceptibile să repornească economia.
O a doua problemă care se ridică în urma acestui „cutremur” din USL este legată de hotărârea lui Iohannis de a da vrabia din mână pe cioara de pe gard. Ca primar ales al Sibiului, Iohannis era sigur că îşi va încheia mandatul şi eventual va mai fi ales încă o dată, în condiţiile în care în Sibiu nu se întrezăreşte cu doi ani înainte de alegerile locale niciun contracandidat serios. Pe de altă parte, din postura de ministru liberal, situaţia lui Iohannis nu este atât de sigură, el putând fi remaniat în momentul în care PSD va face o majoritate confortabilă în Parlament sau nu va mai fi pe placul colegilor săi. Şi totuşi Iohannis se dă pe mâna lui Antonescu, în loc să meargă în continuare pe mâna sibienilor. Ce l-a determinat să facă cest lucru este un mister care va fi elucidat în timp după ce Iohannis va intra „în pâine” la minister.
O a treia problemă este legată de instabilitatea unui guvern care trebuie să ceară din nou votul Parlamentului în cazul schimbării structurii executivului în condiţiile în care are o susţinere de peste 70 la sută în Parlament. Principala temă de campanie electorală a USL a fost atacarea preşedintelui Traian Băsescu, prezentat ca un factor perturbator pentru liniştea politică a ţării. O majoritate de peste 70 la sută în Parlament nu poate să gestioneze problemele politice create în USL, scandalurile continuând chiar şi în aceste condiţii, ceea ce dovedeşte în mod evident că nu Băsescu era factorul perturbator şi imposibilitatea liberalilor, pesediştilor şi mai ales a liderului PC, Dan Voiculescu, de a pune mâna pe ciolanul economic şi de a controla justiţia prin care să-şi asigure liniştea din punct de vedere penal.
Acest procent este folositor ,doar la vot! Cind o masa amorfa de executanti ridica mana in directia indicata.politic..
Cind cei care pastoresc turma nu se inteleg cu privire la alegerea rutei se produce debandada,degringolada si iese la suprafata NEPUTINTA,IMPOTENTA,INEFICIENTA procentului majoritar!
Este clar ca PNL nu vrea sa iasa de la guvernare! Dar nici sa mai lase DECIZIA unilaterala lui Ponta..care a dovedit multa ipocrizie si a bagat multe strimbe in alianta!
Johannes este un pericol cert pentru PSD PC!
Pentru ca daca Stroie s-a dovedit a fi unsuros si obedient lui Ponta..daca Oprea a executat militareste ordinele lui Ponta ca si vicepremier..cu Johannes lucrurile stau altfel!
PSD pierde controlul Ministerului de Interne..in lant nu mai poate controla si manipula STS-ul ,care banuiesc il dedicase secretarului de stat Raed Arafat…,o multime de partizani cu functii ar putea fi inlocuiti si de aici ..putem specula de ce Johannes este un os greu de digerat!
Mai ales,daca primeste si calitatea de vicepremier…isi va lua in serios atributia de conducator in executiv..
Dar,
USL nu se rupe..Sandramaua scirtie,crapa,se cutremura ..dar nu se darima!
eu cred ca decat sa-i dea pe mana lui Ihannis Internele, Ponta prefera sa rupa USL. mai ales dupa declaratia lui Crizel conform careia STS trebuie sa ramana la CSAT.
Chestia cu ‘ruperea USL’ e de fapt soap opera. Astea-s birfe tip Hollywood cine mai e cu cine. De fapt CtrlV si Hitlerel se inteleg bine-mersi. Ca mai sint mici certuri e de fapt dragoste cu nabadai. Cit despre ‘să piardă electoratul de dreapta’: cei cu adevarat de dreapta stiu foarte bine ca PNL e de fapt centru-stinga. Un om intr-adevar de dreapta vede PNL asa cum este: o grupare cel mult de liberali de tip vestic, socialisti politically correct care se gudura pe linga extremistii de stinga urmasi ai PCR-ului. Deci nu va lasati prostiti, USL si sefii sint aceeasi gaska de ticalosi, cu Iohannis asta sau fara.
le astept sexul de impacare in direct si la o oar de varf 😀
Am citit cu multa placere disputa pe care ati avut-o pe Politetia.Va multumesc,ma-ti razbunat.Dupa multele acuze nefondate aduse presedintelui Basescu,ura cu comentariilor inclusiv a celui care administreaza blogul am avut indrazneala sa le atrag atentia ca seamna din ce in ce mai mult cu Antena 3.ADMINISTRATORUL blogului mi-a raspuns cu niste injurii pe care imi este greu sa le reproduc.Daca vreti sa cititi raspunsul pe care l-am primit,cauta in arhiva de la Copac si il vei gasi.Cei de la Copac l-au reprodus pe blogul lor. Cu respect Adriana
toate au o limita.
USL se rupe numai daca scapa de Basescu. Teama e mare…si creste.
corect. exact asa zice si Basescu acum pe B1TV