de Dan Ielciu

Ninge. Gândul îmi zboară la iernile copilăriei, la poeziile pe care tovarăşa învăţătoare ne punea să le învăţăm, ca să le recităm la serbare. Vă amintiţi? „A început de ieri să cadă / Câte-un fulg, acum a stat. / Norii s-au mai răzbunat / Spre apus, dar stau grămadă / Peste sat…”. Sau: „Uraaa! Ninge ca-n poveste! / Timpul e de săniuş! / Hai, copii! Ca şi altădată,…”. Ce poeme minunate! G. Coşbuc, V. Carianopol, V. Alecsandrii, A.E. Baconsky, Labiş, O. Cazimir şi câţi şi mai câţi alţii. Ce poeţi minunaţi! Se vede că în viaţa lor n-au lopătat zăpada din faţa casei.

Dar ajunge cu reveria, gata cu nostalgia, trebuie să plec, spiritul civic mă cheamă. Îndrăznind să-l parafrazez pe Mircea Geoană zic şi eu: Aşa e viaţa, între tastatură şi lopată e decât o secundă.