Ne-am fi așteptat ca profesionismul să înfrângă plecăciunea la portofele. Papagalii presei clujene încearcă să-i creeze lui Liviu Alexa o aură de incorect politic, de hărțuitor în scris al muierilor cu condei (indiferent de sex)

Căci pofta ce-o poftește mațul este mai tare ca echidistanța și deontologia. Iar dacă vorbim despre coloană vertebrală, curaj și bărbăție, acelea lipsesc cu desăvârșire…

Ei, crezând că au să-și înfrângă pornirea naturală a ploconitului la portofel, ne așteptam ca Asociația Profesioniștilor de Presă din județul Cluj să ia notă de decizia Instanței clujene care l-a obligat (și acesta s-a conformat) pe afaceristul Daniel Metz să-și șteargă amenințările la adresa jurnalistului Liviu Alexa, inclusiv urmele de prin on-line-ul clujean ale jalnicei “conferințe de presă” prin care acesta era trecut cum s-ar zice în vizorul autorităților competente (în jalnica tentativă de a crea un caz Gazeta II) drept “șantajist” și “trafcant de inflență”. Cică: „Apel contra terorismului mediatic din Cluj-Napoca”… Cică: „Primul om de afaceri clujean care-l acuză public pe patronul de presă Liviu Alexa că a făcut presiuni asupra sa”… Cică: „Cu golănii nu mai merge, unii s-au prins”… A trebuit să vină o instanță să le zică că sunt prea contractuali (pardon, conflictuali) și le place să asculte muzica chitanțelor.

Așa că ne așteptam ca, printr-un comunicat mai puțin agramat decât acela în care ne luau pe noi la refec, să ne anunțe (și să se anunțe) cu privire la noua lor poziție fermă și deontologică, având în vedere cirumstanțele.

O poziție echidistantă, ne-contractuală, din care să nu răzbată muzica chitanțelor.

Și, da, așteptam ca Actual de Cluj să șteargă mizeria publicitară intitulată „Primul om de afaceri clujean care-l acuză public pe patronul de presă Liviu Alexa că a făcut presiuni asupra sa”, cu descrierea „Cu golănii nu mai merge, unii s-au prins”. Și să-și ceară scuze.

Dar, cum spuneam, s-au prins magistrații că e vorba de „plecăciuni” la portofel, nu de act jurnalistic.

După ce le-a trecut năuceala mațului iritat, și-au găsit un coleg într-ale jurnalismului profesionist – unul pe care-l denunțau public acum patru ani, acum îl îmbrățișează cu căldură…

Ca să vedeți de ce, de peste 15 ani își merită denumirea de “Cooperativa de presă a boschetarilor de presă”: acum patru ani sindicaliștii presei clujene ne îndemnau printr-un comunicat de presă (apărut în “Transilvania Reporter” sub semnătura lui Bogdan Stanciu) să nu “confundăm  activiștii cu jurnaliștii”, prin care se “delimitau” “de acțiunile activiştilor de mediu care se recomandă ca fiind jurnalişti”. Comunicatul venea ca urmare a faptului că “unul dintre liderii protestatarilor anti-RMGC care se recomandă ca fiind jurnalist, Oana Moisil, a fost blocată de forțele de ordine să intre la un briefing de presă al premierului Victor Ponta”.

Aha: Oana Moisil. Care apoi și-a găsit rapid scuze ale uzurpării scriind pe bloguleț:

„Voiam să-i adresez premierului întrebări despre situaţiile din Pungeşti şi Roşia Montană. Nu ştiam dacă va sta sau nu la discuţii cu presa după tăierea panglicii, aşa c-am încercat să mă apropii de el printre ceilalţi jurnalişti”, a scris ulterior Oana Moisil (detalii aici).

Și-a fost rapid crezută, deși zilele trecute s-a dat din nou jurnalist la Ziar de Cluj. Numai că mai bine sunt mincinoși cei de la Ziar de Cluj, decât infiltrata de acum patru ani – că, acum, infiltratata folosește scopului “nobil” al mațului de a-i crea lui Liviu Alexa o aură de incorect politic, de hărțuitor verbal al muierilor cu condei (indiferent de sex).

Citiți și voi cum “profesioniștii presei clujene” „condamnau” “modul în care anumite persoane încearcă să se folosească de meseria de jurnalist pentru a-şi atinge scopurile”.

Acum, după patru ani, la porunca mațului, Oana Moisil le devine colegă și jurnalist acestor papagali. Aflăm dintr-o scremere numită comunicat că aceasta acum este “colegă” de breaslă cu “mai multe ziariste, între care Corina Brânduşan, Cosmina Fernoagă, Florina Pop”… De asemenea că “ziarista Oana Moisil” este “absolventă de jurnalism la Cluj”, că “colaborează cu mai multe instituţii media independente, iar în 2013 a câştigat premiul III la secţiunea Reportaj a premiilor Superscrieri.”

Zău? Din 2013 și absolventă de jurnalism? Păi, un an mai târziu se “infiltra” printre “jurnaliști”? Se poate, măi, dragă profesioniștilor!?

De ce?

De obraz gros, de aceea. De ciudă că alții fac meseria pe care ei, ca funcționari de presă, nu au să o poată face niciodată!

Noi am citit cu atenție mizeria de nou “comunicat” în care “infiltrata printre jurnaliști” devine colega “femeie” a nenumăratelor “victime” “femei” ale scriiturii pamfletare a lui Liviu Alexa. Am priceput că contractualii aceștia cărora le place muzica chitanțelor ar vrea să pună de un #MeToo de presă, după ce nu le-a ieșit faza cu „Primul om de afaceri clujean care-l acuză public pe patronul de presă Liviu Alexa că a făcut presiuni asupra sa”, cu descrierea „Cu golănii nu mai merge, unii s-au prins”.

Constatăm că nu și-au înțeles nici acum rolul distructiv avut în cazul „Gazeta”, caz în care s-au coalizat tot din ciudă și nimicnicie fix cu golanii cu bani care cică au fost „șantajați” de către jurnaliști.

Le urăm succes!

Urmează ca și restul “fetițelor” prea-ploconite de la APPC (care se dau bărbați numai că fac pipi din picioare) să-nceapă să-și împletească în cosițe #MeToo…

Și da, am remarcat golănia îndemnului de pe margine că papagalii presei clujene se “vor solidariza” cu “eventuale demersuri ale instituţiilor anti-discriminare care monitorizează peisajul media autohton”.

Adică au creat un rahat corect politic și-acum îi îmbie pe alții să pună mâna.

Acest articol a fost publicat în Derapaje prin presă și etichetat , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.