După ziua dreptății de ieri, fotbalul românesc are șanse să redevină sport?

de Ștefan Ciocan

Ce zi fabuloasă! Suporterii români nici nu mai ştiu de ce să se bucure. De Messi care va juca mâine pe Stadionul Naţional sau de lotul de şefi ai fotbalului care vor juca de acum câţiva ani după gratii la Jilava. Pe lângă această veste, demisia lui Crin Antonescu din funcţia de Preşedinte al Senatului şi arestarea preventivă a lui Dan Radu Ruşanu sunt ştiri de fapt divers. Fotbalul românesc are şanse să redevină un sport, nu o afacere. Şi în premieră, condamnările „greilor” din fotbal nu au fost puse pe seama lui Băsescu. Faptul că oameni cu mulţi bani, care până mai ieri păreau intangibili, îşi vor petrece următorii ani după gratii este un semnal clar că în România instituţiile statului au început să funcţioneze. Că justiţia aplică legea în mod egal atât pentru săraci, cât şi pentru bogaţi, a devenit, din fericire, o realitate. Numai politicienii corupţi se simt ameninţaţi şi definesc aplicarea legii ca pe o „dictatură”. Costumele Armani, limuzinele luxoase, vilele de la Miami sau Monte Carlo, cumpărate toate din afaceri dubioase cu fotbalişti, de către nişte semidocţi îmbogăţiţi peste noapte, s-au transformat, ca într-un basm, în haine vărgate, dube cu gratii la ferestre şi celule cu vederea spre curtea de plimbare.

Suporterii echipelor româneşti, sătui de aroganţa conducătorilor de cluburi şi a impresarilor, exultă în speranţa unui fotbal mai curat, jucat pe teren nu în culisele transferurilor sau la ghişeele caselor de pariuri. Un fotbal în care jucătorii, de la copii la seniori, să fie văzuţi ca nişte sportivi, nu ca o marfă destinată producerii de profit.

În timp ce „jupânii” din fotbal primeau pe rând anii de condamnare cu executare, ca la o tragere la sorţi organizată de UEFA, aproape pe neobservate, Curtea de Apel Bucureşti îi punea cătuşele celui care cu câţiva ani în urmă îl ţinea de sfori până şi pe Procurorul Şef din aceea vreme, Ilie Botoş. Nimeni altul decât personajul cu nume conspirativ „Unchiul”, cunoscut în judeţul Hunedoara ca Dan Radu Ruşanu. Fostul parlamentar de Hunedoara, trecut şef la ASF, a fost considerat multă vreme, pe bună dreptate, un protector al cercurilor politico-economice din judeţ cu afinităţi spre PNL. Propta a căzut neaşteptat sub decizia judecătorilor Curţii de Apel, după ce a scăpat în primă instanţă la Tribunalul Bucureşti. În dosarul în care a fost arestat Ruşanu se mai găsesc nume grele, multe dintre ele în relaţii de rudenie sau cumetrie cu „Unchiul”. Nici liberalii din judeţul Hunedoara, care se ştiu cu musca pe căciulă, probabil că nu se simt prea bine văzându-l pe Ruşanu cu cătuşe la mâni urcat în duba poliţiei. O zi plină din punct de vedere penal nu se putea încheia decât cu o demisie spectaculoasă a lui Crin Antonescu din fruntea Senatului. Liderul liberal s-a supărat foarte tare pe aliatul său de până mai ieri, Victor Ponta, şi a făcut un pas spectaculos invitându-l pe pesedist să dovedească că este „bărbat” şi să îşi depună şi el mandatul de premier. Ponta însă rămâne un biet plagiator, bărbăţia acestuia fiind sub nivelul socrului său care se ştie că o are oricum la jumătate. Şi dacă tot a venit vorba despre „Tata Socru”, poate ar fi momentul să iasă din „tranşee” şi să-şi asume chiar el conducerea Senatului, deși se aude tot mai intens zvonul că va fi uns în această șefie Călin Anton Beton Leordean Șamd Tăriceanu. Zvonul complet zice că se vrea o nouă destituire a lui Traian Băsescu și o forțare a liberalilor care rămân pe lângă Crin Antonescu de a se poziționa de partea lui Traian Băsescu – să iasă clar în evidență că Victor Ponta este urmașul și moștenitorul de drept al defunctei Uniuni Social Liberale.

Acest articol a fost publicat în Ghinion 100% și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la După ziua dreptății de ieri, fotbalul românesc are șanse să redevină sport?

  1. Ieri am fost fericită, mulțumesc justiției române!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.