Atrag atenția asupra faptului că în România facturile la electricitate pentru consumatorii casnici au ajuns să fie în prezent mai mari cu o treime față de aceeași perioadă a anului trecut, cele de gaze au crescut și ele cu câteva procente, iar prețul gigacaloriei s-a mărit în multe orașe. Asta o dată cu scăderea puterii de cumpărare a românilor prin inflație, odată cu creșterea numărului de taxe și impozite, odată cu creșterea taxelor și impozitelor locale și pe fondul lipsei totale de idei productive (că de cele nocive le este plin capul) la cei din Uniunea Social Liberală. Și încă nu vorbim despre scumpirile ce vor veni în anii următori, odată cu liberalizarea piețelor de electricitate și gaze naturale.

După cum a decis Autoritatea Națională pentru Reglementare în Energie la finele lui 2012, tariful mediu pentru serviciul de transport practicat de Transelectrica a crescut cu 12,7%, tariful pentru serviciul de sistem s-a majorat cu 6,8%, iar tariful pentru serviciile prestate de operatorul comercial participanților la piața angro de energie electrică a crescut cu 23,3%. De asemenea, tarifele de distribuție au crescut, în medie, cu 5%-7%. În același timp, la facturile de electricitate au fost adăugate certificatele verzi (potrivit unei legi din iulie 2012, valoarea acestora se facturează şi evidenţiază separat pe factură faţă de tarifele/preţurile pentru energia electrică, pentru toate categoriile de clienţi) și contribuţiile pentru cogenerare. Aceastea din urmă reprezintă, potrivit ANRE, „sume care sunt colectate şi sunt destinate protejării mediului, fiind direcţionate spre investiţiile în unităţile de producţie a energiei electrice şi termice care consumă mai puţine materii prime şi poluează mai puţin“. Cele două noi componente ale facturii de electricitate au ajuns, în unele situații, să reprezinte 20% din prețul total plătit de consumatorii finali.

Și aici dăm deja peste o ticăloșenie marca “băieți deștepți”. Conceptul de „cogenerare” defineşte producerea concomitentă, cu aceeaşi instalaţie (grup motor termic-generator de curent, turbină șamd.) a energiei termice şi electrice. Este scandalos modul în care ANRE de fapt obligă consumatorul să investească în retehnologizarea producătorului de energie. Din acest punct de vedere, ANRE nu reprezintă decât interesele uneia dintre părți: producătorul, distribuitorul, importatorul, băieții deștepți șamd, ignorând în mod cinic consumatorul, fie că vorbim despre persoane fizice sau juridice. De altfel, potrivit unei anchete realizate recent de către Evenimentul zilei, o bună parte din banii încasați pentru cogenerare ajung în conturile unor companii energetice de stat, ajutându-le de fapt să supraviețuiască, iar sumele distribuite de ANRE în funcție de o formulă de calcul, au dus în unele situații ca bonusul de cogenerare să fie de două ori mai mare decât valoarea investițiilor pe care cică ar fi trebuit să le sprijine.

Explicațiile oficiale privind creșterea prețurilor la energia electrică și termică se dovedesc, ca de obicei, a fi minciuni ce acoperă interese ale unor băieți deștepți din energie care probabil sponsorizează politicieni de genul băiatului ce umblă cu transformatorul vopsit Relu Fenechiu, care a și recunoscut public că “toți politicienii beneficiază de bani negri în campania electorală”.

Când furnizorul de energie bagă în factură costurile cu dezvoltarea sistemului de producere a energiei practic îi buzunărește ca un hoț pe consumatori. Banii luați așa intră în conturile furnizorului fără să existe un control asupra viitoarelor investitii. Apoi, se pune întrebarea legitimă: de când într-un sistem privat consumatorul îl capitalizează pe furnizor? ANRE amestecă problemele și indirect face jocul furnizorului prostind consumatorii și acoperind foamea de bani a actualei guvernări care consideră că în acest fel colectează mai mulți bani la buget impozitând veniturile fernizorului. De fapt se golesc buzunarele românilor, care astăzi plătesc energie la cheremul furnizorilor în complicitate cu guvernanții, deoarece sunt consumatori captivi, iar de protecția consumatorului nu se mai ocupă nimeni în România.

Altă golănie este prețul la gaze: nu mai contează la facturare câți metri cubi s-au consumat, ci câte Gigacalorii, asta în condițiile în care practic consumatorul nu are cum să verifice puterea calorică a gazului care i s-a furnizat.

Mi s-a semnalat faptul că furtul din buzunarele românilor s-ar putea face după următoarea schemă: se face o analiză cromatografică pe lună a gazului – probă despre care nimeni nu garantează că nu se poate măslui ea ca atare – sau se ia proba de gaz înainte de intrarea în stația de distribuție, după ce se injectează fracții C2-C4 ca să dea o putere calorică superioară. Ulterior, în stație există posibilitatea injectării în gazul distribuit la consumator de azot și bioxid de carbon, gaze inerte, cu scopul de a se mări volumul scazând proporțional concentrația de gaz. În acest mod, se ajunge ca românii să plătească gaz măsluit de concentrație de la 93-95 % la 99,9 % și putere calorică cotată la valoarea maximă, calculul facturii făcându-se la valorile aranjate. Un calcul simplu ne arată o plată nejustificată cu 13-15% mai mare.

Cum pentru consumatorul final factura la gaze este cea care contează cel mai mult. Potrivit calendarului de liberalizare, prețurile gazelor urmează să crească, până în 2018, cu peste 90% față de preţul actual. Motiv pentru care nu ar strica o anchetă cu privire la cele semnalate, pentru a vedea cât din ceea ce apare ca și plată pe facturile românilor sunt consum real sau furt ordinar.