Refuzul de a urma interese de familie mafiotă se pedepsește cu demiterea

cezar-avramuta-rpotest-csm

După ce și-a ridicat premiul de la casieria PNL, Cezar Avrămuță s-a dus să propovăduiască în fața CSM cuvântul domnului. Domnului Dan FELIX Voiculescu – mai cunoscut mediilor necredincioase (băsiste) drept VARANUL.

Asta se întâmplă în România (demiterile lui Traian Băsescu din 2007 și 2012), asta s-a întâmplat ieri și în Consiliul Superior al Magistraturii prin demiterea judecătorilor Alina Ghica și Cristi Danileț, că așa au vrut mușchii asociațiilor de “magistrați” prăsite în interesul grupului infracțional impropriu numit Guvern al României și majoritate parlamentară. De aceea ieri, atât în Consiliul Superior al Magistraturii, cât și în fața clădirii, cei din USL și-au asmuțit boschetarii asupra acelor oameni din Justiție pe care nu îi au sub control (până când Justiția nu va fi a “lor”, ei nu vor avea puterea). Boschetarii din sală au dat false citate din Lege, boschetarii din stradă au citat în fals Credința. “Revoluția bunuliui simț” (lipsă!) continuă cu citate din Kim Jong Il.

Colegul de blogosferă @ DanSu este de părere că “acum au reușit [să facă] ceea ce în vară nu au reușit. Victoria voinței asupra legalității, în perfectă concordanță cu ideologia sovito stalinistă: “justiția este instrumentul clasei muncitoare…”. Societatea contemporană a rafinat termenii – nu mai e vorba de clasa muncitoare ca atare ci de număr, de majoritate. Am mai vorbit despre majoritate. Singura problema este că eu văd în democrație societatea unde predomina “dictatura”/”voința” legii, nu a majorității. Care majoritate este un simplu raport matematic, oricând ușor de pus în discuție și oricum relativ și niciodată opozabil unei calități. Regula este o calitate, pe când majoritatea [este] o cantitate. Naivii (sau tâmpiții, sau tâmpiții naivi) ce cred că politicienii nu se vor coborî la ultimele consecințe la care au acces, să-și aducă aminte de cele două “isme” ce au dus atât propaganda cât și “guvernarea” la ultimele ei consecințe: Comunismul și Nazismul. Cât timp nu te impiedici de regulă, majoritățile se pot forma fără probleme. Ori manipulezi/fraudezi numărul (alegeri comuniste, voturi referendum), ori fraudezi cvorumul, ori crești artificial numărul (vezi alegerile din PNL), ori pur și simplu invoci mărimea (7,4 milioane). Exact la fel au lucrat și gândit comuniștii și fasciștii, toți vorbitori în numele “majorităților”, formate, dacă nu altfel, prin forță și minciună. Apoi au insturat regula regulilor modificabile… Aka regula bunui plac…”.

Deci asistăm la aplicarea regulilor Uniunii Stalinist Leniniste: regula mușchilor încordați, a urletul scos în stradă și regula bunului plac. Abuzul grupului infracțional organizat impropriu numit Guvern al Românieo și majoritate parlamentară prin presiunea “majorității” asupra legalității. După cum zice și prietenul de blogăreală @Cetățean: “revocarea celor doi judecători CSM este abuzivă, întrucât cei doi judecători NU au încălcat cu nimic atribuțiile și NU și-au exercitat în mod necorespunzător atribuțiile de membru al CSM, așa cum sunt acestea specific enumerate de Legea 317/2004 (Secţiunea a 2-a. Atribuţiile Plenului Consiliului Superior al Magistraturii”, art. 35-39; Secţiunea a 3-a. Atribuţiile secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii, articolele 40-43). Cine a urmărit dezbatarea live de la CSM a putut vedea «judecători» de la instanțele din țară care «motivau» revocarea prin menționarea unor fapte care nu sunt încălcări ale legii: Alina Ghica și Cristi Danileț au «lăsat impresia implicării politice, au acționat «netransparent», nu [îi] mai «reprezintă» pe cei care au votat etc. În definitiv, au fost acuzații pur politice, fără cea mai mică urmă de motivare substanțială care să rezulte dintr-un raționament logico-juridic («În termen de 15 zile de la înregistrarea sesizării semnate şi motivate de reprezentanţii adunărilor generale prevăzute la alin. (4), Plenul Consiliului Superior al Magistraturii dispune revocarea din funcţie a membrului ales. Dispoziţiile art. 55 alin. (2) se aplică în mod corespunzăto » – art. 52, al.9 din legea 317/2004). La care se adaugă Decizia nr. 799/2011 a CCR, decizie pe care ar fi trebuit cu toții să o cunoască, fie și pentru cultura generală a unui magistrat:

  • «Referitor la alin. (5) se propune modificarea acestuia, in sensul ca hotararile Consiliului nu pot fi luate prin vot secret si se motiveaza. Aceasta modificare reprezinta o garantare a drepturilor fundamentale de acces liber la justitie si de aparare, intrucat Consiliul Superior al Magistraturii are atributii in ceea ce priveste numirea in functie si eliberarea din functie a judecatorilor si a procurorilor, numirea judecatorilor stagiari si procurorilor stagiari, promovarea judecatorilor si a procurorilor, eliberarea din functie a judecatorilor stagiari si a procurorilor stagiari. Prin votul deschis si obligatia de motivare a hotararii, norma asigura transparenta activitatii Consiliului, constituind o garantie a respectarii drepturilor constitutionale mentionate, impotriva abuzurilor si arbitrarului. Mai mult, in virtutea calitatii sale de garant al independentei justitiei, Consiliul Superior al Magistraturii trebuie sa se supuna exigentelor constitutionale in ceea ce priveste actele sale decizionale, asupra carora pot plana suspiciuni in conditiile in care acestea nu contin argumentele pe care se fundamenteaza hotararea adoptata”.

Alina Ghica și Cristi Danileț își pot căuta însă dreptatea în instanță atacând în contencios administrativ Hotărârea CSM, pentru că nu este posibil ca o „motivare” venită de la instanțele inferioare să fie făcută în bătaie de joc și să producă efecte juridice prin votul în Plen pe care îl face posibil.”

Acest articol a fost publicat în Procurorul cu toporul și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

15 răspunsuri la Refuzul de a urma interese de familie mafiotă se pedepsește cu demiterea

  1. ceaikovski zice:

    Noul blog al lui Dan Badea: http://www.danbadea.net/

  2. ceaikovski zice:

    Victor, ai vazut emisiunea de aseara a Alexei?
    Ti-a multumit Dan, era extrem de incantat ca i-ai gazduit materialul !

  3. Liana zice:

    Ministrul anticoruptiei isi face datoria. Asta e una dintre cele mai proaste vesti. Iar cum se comporta magistratii e penibil.

  4. Liana zice:

    Si urmeaza si transferul registrului comertului.

  5. Liana zice:

    Rectific: in loc de ministrul Anticoruptiei a se citi Ministrul Coruptiei, caci al Justitiei nu este. Restul ramane la fel.

  6. observator 2 zice:

    Omul providential Relu Fenechiu va salva CFR , vopsind vagoanele le va vinde la pret de specula
    De bucurie va oferi javrei ponta un ciolan pe masura

  7. Pingback: Latrina cu nebuni | Sare'n Ochi

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.