de Ștefan Ciocan
Nastase a pozat, la Conventia Nationala, in liderul de facto al PSD. La așa partid, așa lider...
În România începutului de secol XXI unii cetăţeni sunt mai presus de lege! Acest lucru este un argument suficient de puternic pentru a justifica iniţierea unei reforme radicale a justiţiei. La fel de important ca dreptul la opinie sau libera concurenţă, egalitatea în faţa legii garantează principiul fundamental al noţiunii de „democraţie”. Neocomuniştii care au condus România după 1989, nu au avut altă preocupare, decât să adapteze legile în aşa fel încât să poată jefui în linişte tot ce mai rămâsese de furat în ţară. Recent, Laszlo Borbely, încolţit de procurorii DNA, a făcut o demonstraţie de forţă dovedind că în România justiţia incomodă poate fi pusă cu botul pe labe. Pentru început, Ministrul Mediului a reuşit să intimideze procurorii prin declaraţii belicoase. Apoi UDMR s-a aşezat de-a curmezişul reformelor iniţiate de PDL şi vitale pentru România. Şi toate astea pentru ca subalterni lui Morar, procurorul catalogat de Năstase ca fiind „comisar sovietic”, să se oprească din treabă. După ce 15 ani orice telefon „scurt” care suna în biroul procurorilor reprezenta o frână pusă luptei împotriva corupţiei, acum orice tentativă de clarificare a jafului comis de politicienii care conduc de 22 de ani ţara, e catalogat ca abuz şi încercare de lovitură politică, antidemocratică. După mintea multor parlamentari, care sfidează actul de justiţie şi care au avut neruşinarea să voteze personal împotriva unor percheziţii la domiciliu sau a unor cereri de punere sub acuzare, democraţia constă în posibuilitatea celor aflaţi la putere de a jefui tot ce se poate jefui şi a încasa taxa de protecţie de la cei care jefuiesc la rândul lor. Este de neconceput ca într-o ţară care se vrea integrată în Europa, parlamentarii să aibă privilegii legale în ceea ce priveşte procedura penală. Un alegător de rând poate fi percheziţionat, în anumite condiţii de procedură, fără nici o problemă, ori de câte ori există suspiciunea că ar fi comis o infracţiune. Parlamentarii, însă, pot să facă oricâte nelegiuiri, pentru că o eventuală percheziţie la domiciliul acestora trebuie aprobată de colegii din legislativ. Dovezile care-i incriminează pe Năstase, pe Borbely, sau pe Mircea Banias răsar de pretutindeni. Apar case cumpărate ilegal, ies la iveală privatizări dubioase şi alocări discreţionare de fonduri publice unor firme în spatele cărora stau nume grele din politică. Pentru orice persoană de bun simţ care a trăit în România ultimilor 22 ani este clar, chiar şi în lipsa unor dovezi judiciare, cine a fost cel care a promovat sistemul corupt şi jaful în dauna ţării. Încă în primii ani, de aşa zisă democraţie” Ion Iliescu şi-a cumpărat liniştea şi „scaunul cald” de la Cotroceni lăsând România pe mâinile unor tâlhari. Iliescu a fost bun (a câştigat alegerile din Duminica Orbului cu peste 85 la sută) tocmai pentrui că i-a lăsat pe Români să fure şi nu i-a pus la muncă. În aceea perioadă s-au devastat CAP-uri, au fost distruse şi furate ţeavă cu ţeavă sistemele de irigaţii, au fost distruse secţii întregi din fabrici. Toate aceste jafuri în numele unei democraţii, termen prin care toată lumea definea de fapt dezordinea şi distrugerea patrimoniului ţării. Ca să-şi prelungească contractul de chiriaş la Cotroceni, Iliescu i-a lăsat să fure şi pe colegii de partid. Năstase şi ai lui au privatizat tot ce se putea privatiza, definind prin acest termen tăierea fabricilor şi vânzarea acestora la fier vechi. În multe oraşe, fostele platforme industriale s-au transformat în cartiere rezidenţiale, după ce în prealabil, „locurile de muncă” ale românilor au fost desfiinţate. Nimeni nu a plătit pentru distrugerea României. Mai mult chiar, Iliescu este încă unul dintre pionii principali ai PSD, adică omul care ţine sforile de care este legată marioneta Ponta.
Referințe:
- Cum l-a șantajat Adrian Năstase pe consulul Păun. STENOGRAME. Pe diferite canale, Năstase făcea presiuni asupra fostului ofițer SIE, Ioan Păun, pentru ca acesta să-și schimbe declarația dată la DNA. Știind că Păun este bun prieten cu Crețu, Năstase l-a chemat în două rânduri la el în birou pentru a-l determina pe fostul ofițer (consul al României la Shanghai la momentul respectiv) să nu ofere procurorilor lista tuturor bunurilor achiziționate din China de Dana Năstase și Irina Jianu. Crețu s-a dus, doar că, înainte, a trecut pe la DNA, unde i s-au montat microfoane pe corp.
- Scrisoare deschisa catre Consiliul Superior al Magistraturii. (Monica Macovei)
- Problema coruptiei din Romania revine din nou in atentia blogului „Eastern Approaches” al publicatiei The Economist, odata cu cazul judecatoarei Gabriela Birsan, anchetata pentru trafic de influenta. Romania trebuie sa preia controlul asupra nesfarsitelor sale probleme cu coruptia, in conditiile in care previziunile de crestere economica pentru anul viitor au fost revizuite in jos, la 1%, si dat fiind ca se anunta noi masuri de austeritate, atrage atentia articolul. Urmarirea judecatorilor corupti nu este niciodata o chestiune usoara. Dar, la presiunea Uniunii Europene, Romania a lansat o noua serie de anchete care-i vizeaza pe magistrati si alte oficialitati publice, scrie pe blogul The Economist. „Nu va asteptati la rezultate rapide”. Publicatia aminteste ca, recent, procurorii au perchezitionat o vila aflata in proprietatea lui Corneliu Birsan, judecator roman la Curtea Europeana a Drepturilor Omului (CEDO) de la Strasbourg. Pe acestia nu-i interesa Corneliu Birsan, ci sotia acestuia, Gabriela, presedinte al Sectiei de contencios administrativ si fiscal din cadrul Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Ea este acuzata ca a primit bijuterii, o excursie in Indonezia si dreptul ca fiul ei sa foloseasca gratuit un apartament situat in Paris in schimbul facilitarii solutionarii favorabile a unor dosare. S-ar putea ca acest caz sa nu duca nicaieri, scrie The Economist. Corneliu Birsan a invocat imunitatea diplomatica de care se bucura atat el in calitate de judecator la CEDO, cat si membrii familiei sale. La randul ei, CEDO si-a exprimat ingrijorarea cu privire la actiunile procurorilor romani. Separat, Gabriela Birsan a solicitat anularea avizului de perchezitie, invocand vicii de procedura – asa cum au procedat toti politicienii importanti si mai putin importanti din Romania care s-au confruntat cu acuzatii de coruptie, noteaza sursa citata. Mai mult, The Economist scrie si despre scrisoarea in care Gabriel Birsan si-a acuzat colegii de lipsa de umanitate din partea lor, dupa ce acestia fusesera de multe ori la ea in casa, iar acum uita de prietenia in schimbul unui „linsaj mediatic”. Majoritatea cazurilor grave de coruptie din Romania sunt amanate ani la rand, adesea din motive neintemeiate. Decebal Traian Remes, fost ministru al agriculturii, a fost trimis in judecata in 2008 in dosarul „Caltabosul”, fiind acuzat de trafic de influenta. Insa cazul sau treneaza in ritmul melcului, dupa doi ani de tergiversari procedurale. Acelasi lucru este valabil si in cazul lui Adrian Nastase, fost premier al Romaniei, acuzat de mai multe fapte de coruptie, mentioneaza sursa citata. Cu cateva saptamani in urma, esecul Romaniei de a tine sub control coruptia a costat tara aderarea la spatiul Schengen. Nimic nu se va schimba pe acest front, declara oficialitati din tari sceptice precum Finlanda si Olanda, pana cand Romania – dar si tara vecina, Bulgaria, in tandem cu care a aderat la UE, in 2007 – nu-si va face ordine in propria ograda. Totodata, cultura spagii le complica viata oamenilor de afaceri din Romania. Saptamana trecuta, Steven van Groningen, seful Raiffeisen Bank Romania, s-a plans ca mediul de afaceri este ‘prea corupt’, ceea ce afecteaza investitiile, dar si reputatia tarii pe plan international. Articolul incheie amintind de prognoza de crestere economica, redusa la 1% pentru anul viior. „Este timpul, cu siguranta, ca Romania sa isi rezolve probleme cu coruptia nesfarsita”.
- Adrian Năstase susține că PDL intenționează să folosească la alegerile din 2012 datele personale obținute în urma recensământului populației care are loc în aceste zile. ”Domnul preşedinte Iliescu spunea că ar fi o soluţie să ne retragem din Parlament. Eu spun şi altceva: putem să ne gândim la un moment dat la boicotarea alegerilor. Dacă se va ajunge până la capăt cu această forţare, vom avea elemente care înseamnă până la urmă fraudarea alegerilor sau care vor crea premisele pentru fraudarea alegerilor ce rost ar avea să mai mergem la vot? Dacă se încearcă aducerea din străinătate a unui milion de voturi prin votul prin corespondenţă, dacă se încearcă prin identificarea unor persoane plecate din ţară şi care nu votează să fie stabilite liste suplimentare de votanţi prin această operaţiune de intoxicare în cadrul recensământului. Toate sunt îndreptate spre o posibilă fraudare a votului. În aceste condiţii, spunea Ion Iliescu şi sunt absolut de acord, va trebuie să internaţionalizăm o chestiune care ţine practic de o involuţie democratică în România şi de pericolele care există în legătură cu nerespectarea criteriilor de la Lisabona de către o ţară membră”, a declarat Adrian Năstase, sâmbătă, la Consiliul Național al PSD.
- Cum s-a implicat baiatul lui Nastase in organizarea Consiliului National al PSD. „El nu este membru de partid, dar este membru de familie”. Andrei Nastase, fiul cel mare al fostului premier Adrian Nastase, a fost prezent la Consiliul National al PSD purtand in piept ecusonul „organizator”. Adrian Nastase a declarat ca baiatul sau nu este membru de partid, dar ca membru de familie a venit sa il ajute. Fostul premier sustine ca Andrei a vrut sa fie sigur „ca la efortul de organizare poate da si el o mana de ajutor”. „Este o chestiune de familie. El nu este membru de partid, dar este membru de familie. A venit sa ma ajute, era vorba si de standul de carti. Cei 2.000 de oameni aveau nevoie si de indrumare spre o sala si de un ajutor in gasirea punctelor in care noi am distribuit informatii. Pentru acest ajutor logistic a dorit sa se implice si ii multumesc ca a facut acest lucru”, a precizat Adrian Nastase. Fostul premier sustine ca fiul sau nu este interesat sa devina membru PSD, anunta Gandul.
- Planul PSD: Campanie cu activisti de bloc, telefoane si Facebook. De la tinerii cu sau fara varsta de vot pana la pensionari, de la membrii cu functii la „simplii” activisti de bloc, tot poporul social-democrat, dotat cu telefoane de la centru, se va implica in lupta impotriva PDL. Nu scapa de campanie nici retelele de socializare. PSD va castiga alegerile din 2012 si are „ac de cojocul” democrat-liberalilor care vor sa fraudeze alegerile, a fost mesajul triumfalist transmis de liderii PSD poporului social-democrat, adunat la Bucuresti pentru a pune cap la cap, timp de doua zile, directiile de lupta electorala. Iar in fruntea ostilor pesediste a fost numit secretarul general al PSD, Liviu Dragnea. Dincolo de amanuntul ca acesta s-a ocupat si de partea tehnica a campaniei lui Mircea Geoana pentru prezidentialele din 2009, interesanta este tactica gandita de Dragnea, sintetizata prin „cuvantul, cea mai importanta arma”. „Fiecare trebuie sa devina militant indiferent de pozitia pe care o ocupa in partid. Toti trebuie sa iesiti din sediile de partid si sa vorbiti cu oamenii. (..) O zi in care un membru nu vorbeste cu un cetatean este o zi pierduta”, le-a transmis Dragnea social-democratilor, informeaza Romania Libera.
Fotografiile mele
Gazeta de Cluj
Glasul Hunedoarei
HotNews
Kamikaze
Monitorul de Cluj
Ziar de Cluj
Dan Ielciu
Dan C. Lungescu
paulniculescu
Acidutzu
Admin
sab2235
Sare'n Ochi 
Bună viziune ai, tizule… Sper ca poza să-şi găsească, într-un viitor oarecare, şi corespondenţa în realitate… Altfel ca unui vechi prieten, trebuie să-ţi spun că am intrat in echipa Academia Catavencu… Saptamana asta fac coperta numarului in curs. Pe online am inceput deja cu nişte remake-uri:
http://www.academiacatavencu.info/actualitate-politichie/saptamana-la-romani/anca-si-emil-mai-fac-o-centura-100728.html
http://www.academiacatavencu.info/anchete-investigatii/nimeni-nu-scapa/blejnar-bugetarii-si-anafura-restructurarilor-de-toamna-100732.html
felicitari, tizule!
Mulţumesc!
felicitări!
„În multe oraşe, fostele platforme industriale s-au transformat în cartiere rezidenţiale, după ce în prealabil, “locurile de muncă” ale românilor au fost desfiinţate.”
Si vor sta acele cladiri neocupate mult si bine pentru ca sunt extrem de multe si de scumpe, facute prost si fara utilitati. Si tare ma bucur cand un „dezvoltator”(a se citi speculant ordinar) d-asta imobiliar ajunge sa-i bata portareii la poarta. Ganditi-va numai cu cat de putn isi plateau astia angajatii, teoretic o parte din targetul vizat de dezvoltator. Cum sa-si cumpere unul care lua 200-300 de euro/luna un apartament prost construit pe coclauri cu 100.000 de euro (cash) sau care ajungea la cca 250.000 de euro cu credit pe 25 de ani?
au fost cele mai faine tunuri imobiliare date de catre marii „privatizatori” ai Romaniei. vezi-l numai, de-un exemplu, pe Stefan Vuza care a privatizat prin dezmembrare si ducere la fier vechi (in numele lui Timofte) cam toata Moldova – apoi s-a mutat sa fie „investitor” in Ardeal.
Cred ca lozinca celor care ne-au adus la sapa de lemn este „sa mulgem cat mai mult si cat mai repede, cat avem de unde” 😦 ……
se misca ceva in PDL! Monica Macovei: „PDL a adoptat Codul de etica. Membrii PDL condamnati penal sau care au colaborat cu Securitatea vor fi exclusi”:
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-10510524-monica-macovei-pdl-adoptat-codul-etica-membrii-pdl-condamnati-penal-sau-care-colaborat-securitatea-vor-exclusi.htm
Salut SAre 🙂
Deschide si tu mailul blogului :)(
salut Sareinochi,
cred că termenul privatizare trebuie folosit cu atenţie. sunt multe companii care sunt în continuare de stat şi au o performanţă economică foarte slabă. privatizări încă trebuie să mai facem. dar sunt de acord, nu privatizări pentru vânzarea de fiare vechi cum au făcut ilici şi ai lui, ci privatizarea întreprinderilor de stat unor investitori care se arată dispuşi să le dezvolte activitatea lor primordială, astfel încât să beneficiem şi noi, cetăţenii, cât mai mult.
salut!
in termenii consacrati ai dreptate – si stim acest lucru. cand vorbim despre cei care au facut „privatizare” in Romania, vorbim despre urmatoarele fapte:
– s-au debarasat de ceea ce nu mai puteau aproviziona cu bani de la buget (nu mai era rentabil, sau se faceau presiuni enorme din exterior pentru inchide acele facilitati)
– au dat contra beneficiu personal ceea ce au putut da din structura strategica a Romaniei samd
– si-au pus oamenii in pozitii cheie (bani personali si bani pentru partid) in acele facilitati despre care faci vorbire si care inca mai apartin doar cu numele si cui faptul ca sunt alimentate cu bani de la buget statului (in fond sunt tot niste gauri negre ale economiei). cred ca Stefan se referea la efectele negative asupra bugetului dar pozitive asupra buzunarelor celor pusi sa-si faca acolo cand foloseste termenul de „privatizare” in material.
excelent articol !!…bine documentat …Felicitari
🙂 multumesc eu in numele autorului. Stefan conduce mai multe afaceri la el in judet, asa ca intra mai rar pe blog (eu sunt cel care smulge materialele de la el).
Am gasit in arhiva mea un text de care uitasem. E cam lung dar n-are pretentii de editorial. Se potriveste punerii in pagina de aici, asa ca sa ma scuzati de indrazneala de a vi-l prezenta.
MANIFESTUL PARTIDULUI SOCIALIST
Argument
Socialismul nu este o utopie. Dimpotrivă, el este elementul indispensabil dichotomiei care asigură pacea socială, încă din perioada de avînt al erei industriale. Avertismentul – iar nu premoniţia – lui Karl Marx, referitor la revoluţia proletară a fost luat în serios, în Occident, şi încorporat filsofiei sociale care a avut de facut faţă celor doua provocări majore ale secolului trecut – explozia societăţii industriale şi ameninţarea comunistă. Practic, absenţa revoluţiilor prognosticate de Marx drept dezvoltări legice ale conflictului obiectiv capitalism-proletariat se datorează social-democraţiei – numită aici „socialism” – care a elaborat şi aplicat o doctrină alternativă a echităţii sociale, precum şi o filosofie sociologică al cărei pilon central a fost solidaritatea socială.
În sistemul democratic al alternanţei la guvernare, orientarea social-democrată a corectat, de cîte ori a avut ocazia, aberaţiile consecutive unei stimulări liberale a acumulării de capital. Prin acest model sui generis de „luptă a contrariilor”, societatea umană a putut depăşi – fără convulsii – perioada critică a trecerii spre societatea postindustrială, vizînd o lume în care principiul liberei concurenţe sa funcţioneze cuplat cu cel al solidarităţii sociale.
Evident, pe măsura epuizării resurselor doctrinare ale secolului ideologiilor, diferenţele dintre liberalism şi socialism s-au deplasat, din zona filosofiei economice, în aceea a pragmatismului socio-economic, ceea ce a făcut posibile apariţia şi afirmarea cu succes a „celei de a treia căi”.
Nu există social-democraţie autentică
Ori de cîte ori am auzit propovăduindu-se necesitatea social-democraţiei autentice, am fost martorii unei mistificări printre ale cărei victime urma să ne numărăm. Socialismul vine dintr-o filosofie a cărei ontologie se reclamă de la datele obiective ale realităţii, una care temperează – iar nu anihilează, cum a încercat a face comunismul – individualismul, în numele legilor dezvoltării sociale. Axiomatic, omul este o fiinţă socială, însăşi dăinuirea sa pe Pămînt datorîndu-se, decisiv, respectării principiului acţiunii colective. Din chiar această vocaţie comunitară, izvorăşte ideea de echitate socială, transmisă – pînă în zilele noastre – prin sintagma „stat de drept”.
Principiul de bază al aplicării doctrinei socialiste este distribuirea resurselor societăţii, în funcţie de nevoile dezvoltării sociale, în prespectiva unei evoluţii umane armoniose, benefice pentru orice membru activ al grupului social cărei i se aplică. Acolo unde liberalismul încurajează acţiunea individuală în numele dreptului la liberă inţiativă, liberă concurenţă, al unicităţii fiinţei umane şi al dreptului acesteia la o dezvoltare neîngrădită, socialismul cheamă la moderaţie prin principiul egalităţii şanselor oamenilor, izvorînd din egalitatea originară a omului – în faţa Legii şi a Divinităţii. Între performanţa individuală şi cea socială, socialismul mizează pe cea din urmă, pornind de la necesitatea obiectivă a prevenirii încetăţenirii ideii că excesul este un dat natural al omului. În ochii social-democratului, excesul de avere, autoritate, libertate individuală constituie premisa obiectivă a tulburărilor sociale, factor de încetinire dacă nu de stagnare sau chiar regres al procesului devenirii umane.
La rindul său, practica social-democrată arată că, acolo unde îi sînt respectate şi corect aplicate principiile, societatea atinge standardele de civilizaţie existente – in nuce – in filosofia socialistă: bunăstare materială, echitate socială, justiţie eficientă fiindcă respectată. Poate cel mai important, accesul liber, neîngrădit la educaţie şi asistenţă medicală sînt – pe de o parte – consecinţe fireşti ale aplicării corecte a teoriei şi practicii social-democrate, iar pe de altă parte, solide premise ale înfăptuirii idealului socialist: şansa fiecărei fiinţe umane de a-şi valorifica plenar datele naturale, într-o lume fără privilegii datorate averii, naşterii, rasei, credinţei sau apartenenţei la un grup cu impact social.
Acestea fiind spuse, rezultă că nu există social-democraţie autentică, aşa cum nu există construcţie autentică, pentru simplul motiv că antonimul nu există: construcţia neautentică nu este decît lipsa acelei construcţii. Tot aşa, social-democraţia autentică nu este decît social-democraţie pur şi simplu, orice altă construcţie socială fiind altceva, care nu aparţine sferei de interes al discuţiei decît în măsura în care un partid politic ce se pretinde socialist are a-şi justifica derapajul doctrinar şi insucesul electoral. În această ordine de idei, un astfel de partid – autointitulat „social-democrat” – păcătuieşte, în cel mai puţin reprobabil mod imaginabil, prin abuz de limbaj. Dacă vorbim însă de Partidul Social Democrat din Romania, constatăm că este voba despre un păcat capital aici, cel al imposturii.
Socialismul şi comunismul – două feţe ale aceleiaşi medalii?
Confuzia ideologică şi doctrinară instaurată (sic!) după „încetarea războiului rece”, „dispariţia cortinei de fier”, „victoria împotriva comunismului”, „triumful valorilor democratice autentice” şcl a reverberat asupra întregii filosofii socialiste. Treptat, Occidentul a împins în avanscenă filosofii si doctrine conservatoare şi liberale, într-o altminteri de înţeles acţiune sanitară, de eradicare a sechelelor „teoriei şi practicii revoluţionare”. A fost astfel instaurată – consecvent, concertat, convingător – confuzia ideologică şi doctrinară potrivit căreia Stînga este „roşie” prin definiţie, ergo periculoasă ab principio.
Legic, primele victime ale confuziei mai sus amintite au fost societăţile profund traumatizate de jumătatea de secol în care au fost supuse experimentului bolşevic. La fel, Occidentul a reuşit să depăşească momentul ”victoriei totale” a Dreaptei, fără a i se fi primejduit echilibrul social, din simplul motiv ca, acolo, social-democraţia avea o reputaţie solidă, edificată şi verificată istoric.
De ce „victime”? În primul rînd, pentru că absenţa unei filosofii socialiste a eliberat terenul pentru orice alt tip de forţă – înscrisă negativ, drept „ne”, „anti”, „contra” etc – ceea ce a dus la explozia populismului şi demagogiei, în plan politic, la anihilarea – practic – a coeziunii sociale, valoare sine qua non în procesul devenirii unei societăţi, fie aceea pre sau postindutrială.
În al doilea rînd, pentru că – intimidaţi de ofensiva Dreptei, în aparenţă vindicativă dar în fond pragmatică – adepţii Stîngii au căutat soluţii în cel mai nepotrivit sector al societăţii lor, Nomenklatura comunistă. Dacă orice rău este spre bine, atunci singurul „bine” de aici s-a chemat stupefianta constatare că politrucii – cunoscuţi, generic, sub numele de „activişti” – erau la fel de confuzi ca şi aceia care vedeau în ei salvarea, că toată filosofia materialist-dialectică pe care o invocau şi venerau în toate tipurile de adunări – de la ”adunarea generală a organizaţiei de bază” şi pînă la Măreţele Congrese şi grandioasele adunări populare – le fusese, de fapt, inaccesibilă. Nu climatul dictatorial al societăţii bolşevizate şi bolşevizante îi împiedicase să studieze filosofia marxistă sau teoria revoluţionară a lui Marx şi Engels, ci inapetenţa lor funciară pentru studiul teoretic. Fiindcă ei fuseseră „revoluţionari de profesie” nu din vocaţie. Absurdul propagandei comuniste nu se datora – aşa cum mulţi erau înclinaţi să creadă – necesităţilor propagandistice (izvorîte, obiectiv, din temebelismul clasei muncitoare, „făuritoare conştientă a celei mai înaintate societăţi… etc) ci precarităţii intelectuale a nomenklaturiştilor, precaritate – de altfel – la fel de legică, de vreme ce criteriul de selecţie a „cadrelor de conducere” fusese „originea sănătoasă”.
Cumva, acesta a fost traseul de la constatarea banală la adevărul istoric. Prima arăta că este ilogică dezvoltarea industrială accelerată, în condiţiile în care societăţile postindustriale deja lichidau consecinţele destabilizatoare ale prelungitului lor efort de industrializare: secătuirea resurselor naturale, degradarea mediului înconjurător, condamnarea „făuritorilor bunurilor materiale” la sărăcie, în numele eficienţei economice. Deloc anecdotic, la „Ştefan Gheorghiu” era combătut raportul Grupului de la Roma (Limitele creşterii şi descreşterii. Creşterea zero) cu argumentul defel amuzant că propaganda capitalistă urmărea perpetuarea înapoierii statelor în curs de dezvoltare, căutind să le împiedice dezvoltarea industrială. Or, teoria marxistă „spunea” că numai dezvoltarea proletariatului duce spre comunism. Cum să întăreşti rolul conducător al clasei muncitoare îndrumîndu-i două treimi spre sfera serviciilor, periclitînd dezvoltarea neabătută a bazei materiale, singura cale spre dezvoltarea întregii societăţi, spre „victoria finală”?
Adevarul istoric relevat după sucombarea sistemului bolşevic a relevat faptul că dogmatismul este calea sigură de a compromite o idee, un sistem, o filosofie, o societate, o naţiune. Iar în condiţii de precaritate intelectuală, dogmatismul dă în fanatism, curarra vieţii sociale. Ca o încununare a absurdului propagandei bolşevice, a reieşit faptul că tocmai propovaduitorii progresului social, ideologic, politic se dovedeau – în absenţa anvergurii intelectuale, indispensabilă conducătorilor de popoare şi destine – ultraconservatori.
Odată ce s-au văzut ridicaţi în slava puterii, şi nu „ridicaţi” pur şi simplu, aceşti adevăraţi avortoni ai filosofiei materialist-dialectice au făcut singurul rău posibil – arhisuficient, insă – pe care-l poate comite neuronul nomenklaturist: au deturnat sensul revoluţiei sociale, în propriul lor beneficiu. Întîi sub sloganul „comunismului cu faţă umană”, apoi sub pulpana unuei social-democraţii mizere conceptual, dar devastatoare naţional, „revoluţionarii de profesie” au reuşit – con brio – ceea ce, la vremea lor, era de neimaginat: compromiterea a inseşi ideii de civilizaţie.
Socialismul şi comunismul – două feţe ale aceleiaşi monede? Da dar dacă – şi numai dacă – banul e calp.
excelent material.
🙂 ati depasit perioada in care trebuie sa va cereti voi (sau sa va scuzati) pentru a va manifesta liber aici.
din perspectiva mea este un text excelent, dar cu o condiție:
să fie înlocuit cuvântul „socialism” cu altceva („social-democrație”?).
ori să fie definite toate aceste concepte, pentru că au înțelesuri diferite pentru oameni diferiți.
pentru mine, de exemplu, „socialism” are sensul din DEX, antonim al lui „capitalism”, adică „orânduire în care structurile de producție îi aparțin statului” (și consider RSR ca fiind o societate socialistă, nu comunistă), în timp ce social-democrația este o formă de capitalism (deci ceva opus ca natură socialismului).
social-democratie – mi-am tradus eu mintal atunci cand am citit materialul.
Permiteti-mi sa ma citez: „…se datorează social-democraţiei – numită aici „socialism” „
E o problema cu vorbele – cuvintele. Cel mai des, vine de la abuzul de limbaj. Care-i altceva decit etimologia populara – care face din aqua chiara, apa chioara.
DEX are un neajuns major – e facut excesiv-consecvent pe principiul „carte din carte se face”. E adevarat ca nu poti arunca mii de cuvinte doar fiindca au fost compromise de o uzanta aiurea – cum s-a-ntimplat in perioada comunista. Dar pe unele le poti readuce la starea de semnificat autentic. E si cazul cu „socialism”, care nu-nseamna „comunism” decit in limba de lemn.
E de inteles si reticenta cu care e privit „socialism”, dupa atita gresita utilizare, Dar vorbele n-au nici o vina daca vorbitorii le folosesc anapoda ori le deformeaza interesat semnificatul (intelesul). In Vest, „socialism” e cuvint benign, nu oripileaza pe nimeni. Dar acolo era distinctie clara intre Partidul Comunist si Partidul Socialist (social-demcrat, laburist etc). In RSR, era bulibaseala – PCR construia socialismul, pasamite comunismul era un ideal de atins. Dar partidul de la putere nu era socialist, ci comunist – din precautie doctrinar-filosofica, nu din impostura, vezi bine!
Continuind a suspecta socialismul de bolsevism, facem – cumva – jocul bolsevicilor, maestri ai ocultarii sensului limbii si lumii.
Reperul just este acela ca insisi comunistii vedeau in social-democrati – socialistii vest-europeni – niste naivi intru ale revolutiei comuniste, niste complici ai societati „bazate pe exploatarea omului de catre om”. Adica, adevarata democratie era la ei – la bolsevici. Ceilalti – social-democratii europeni – nu erau decit niste cozi de topor ale capitalismului.
Acum, ce sa facem” Sa trecem si „democratie” la index, daca tot a fost cuvintul compromis de bolsevici?
🙂 corect: apa clara devina apa chioara, iar sine cerra – sincer(a)…
iar bolsevicii chiar ca au fost (mai sunt) maestrii ai disimularii – ai dublului limbaj, al neo-gandirii.
http://www.realitatea.net/nastase-condamnat-la-doi-ani-de-inchisoare-in-dosarul-trofeul-calitatii_908929.html
am aflat. suntem cracanati (vorba fratilor de dincolo de Prut) de uimire! iaca protestele viguroase de strada nu il scutesc pe USLinos de parnaie! asteptam motivarea curtii si sentinta urmatorului (si ultimului complet).
Pingback: De ce nu a depus USL azi moțiunea? Nu s-a trezit Antonecu la timp să o semneze | Sareinochi's Blog