Cel mai cinstit guvern a început să se rărească

Lui Victor Alistar i s-a retras nominalizarea pe motive de incompatibilitate. Ne-a făcut o favoare, zice el, retrăgându-se să nu pună în pericol procedura de investire a Guvernului (tot Băsescu e de vină!). Tovarășul prefraudare mănâncă ceea ce știe el mai bine cu polonicul cel mare. Reamintesc faptul că Agenția Națională de Integritate (ANI) a comunicat oficial un punct de vedere potrivit căruia Alistar are o interdicție legală de a ocupa o funcție sau demnitate publică în urma unei decizii a Curții Constituționale. Extrem de vocal pe Antene, alistarul „soțetății țivile” a contestat punctul de vedere al ANI și, în primă fază (că legea este opțională pentru liderii Uniunii Soluții Lipsă), a fost susținut de Victor Ponta. Acum susținerea, pentru o vreme, s-a terminat. Și cum a mai rămas puțin timp până la ieșirea în Palavrament, am câteva sugestii pentru a rămâne și mai puțini. Asta doar pentru a da posibilitatea Infantilului Desemknat să se țină de cuvânt. Și chiar să se prezinte în fața națiunii cu cel mai cinstit guvern al României. Deși pentru asta ar trebui prin a se demite în primul rând pe el.

Din partea Partidului Timp de Antenă ar trebui retrasă orice nominalizare. În special nominalizarea la ministerul Agriculturii, atâta timp cât Dan FELIX Voiculescu, șeful lui acela micu’ cât buricu’ este acuzat într-un proces cu un prejudiciu de 60 de milioane de euro pentru achiziționarea frauduloasă a 3,6 hectare din patrimoniu ICA la un pret de 75 de ori mai mic. Dan FELIX Voiculescu i-a împrumutat nominalzatului Daniel Constantin 300.000 euro, cu muuult mai puțini bani decât ar trebui patronul să returneze ministrului. Aici nu vorbim despre conflict de interese? Mă rog, nu există nici un conflict între interesul patronului ministrului de a nu returna ceea ce a furat și nici între interesele ministrului patronului de a nu i se returna.

Despre Florin Georgescu, nominalizatul la Finanțe, știm că este garantat Vodcăroiu, doar a fost ministru în guvernul cu creștere zero și inflație galopantă. Mai știm că de bun ce-a fost a fost refuzat de către FMI în guvernul Năstase Plus că a fost, în anul 2000, în conducerea Băncii de Investitii şi Dezvoltare (BID), instituţie controlată Sorin Ovidiu Vîntu. Dar ce, SOV să nu aibă pe nimeni în SPA-ul Guvernării

La o primă lectură, actorul Mircea Diaconu n-ar avea ce să caute printre sălbaticii de la guvernare. Dar, după ce-i răsfoiești rolul afli că a facut trafice de influență și abuz în serviciu pentru ca soția lui să primească o slujbă la teatru. Există pe undeva prin scenariu și o replică în care, cu vocea gâtuită, recunoaște că a primit o vilă de la Patriciu. Iar una ANI l-a declarat incompatibil în ciuda talentului său care-l recomandă – vocea.

Corina Dumitrescu, soție de parlamentar PSD, rector al Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” este in plin proces cu Ministerul Educației privind clasificarea universitatilor particulare. Taman ce-i vorb despre ministerul pentru care a fost nominalizată. N-are să fie nici un conflict de interese să i se dea ceea ce reclamă ca rector prin amabilitatea ei de ministru. Se va face doar dreptate.

Eduard Hellvig, este secretar general al PNL și șeful de campanie al PNL. A fost pus la Ministerul Dezvoltării pentru a sifona banii europeni necesari campaniei electorale. Dar acesta-i doar un proces de intenție, nu am nici o pretenție ca această afirmație a mea să fie luată în seamă.

Cât despre Dan Nica, Ioan Rus și Rovana Plumb, toți au o mare calitate: sunt foști miniștri ai guvernul Năstase, cel mai mafiot guvern al României din toate timpurile. În plus Rovana Plumb este cea care numai anul acesta a cerut, din patriotism, firește, înfrângementul României în Parlamentul European.

Și-ar mai rămâne Titus Corlățean, cotarla de lângă pulpana lui Adrian Năstase care a cerut, nu mai departe de luna martie a anului curent, ca procurorul din dosarul Zambaccian să fie arestat în caz că mentorul Născase nu va fi condamnat. Ca un foarte bun viitor posibil ministru al Justiției (numai într-o guvernare cinstită), demn membru al PSD, Titus Corlățean a fost pavăza inculpatului Constantin Nicolescu, fiind prezent la mitingul de susținere a acestuia, la Pitești, alături de Ponta, Năstase, Severin, Hrebenciuc etc (toți unul și unul), la judecarea recursului împotriva măsurii arestării preventive dispuse de judecător. Ce credeți, există cumva riscul ca Titus Corlățean să încerce să influențeze justitia, pentru ca membri Uniunii Suspine și Lamentații (cu precădere ai PSD) să nu fie anchetați, arestați sau condamnați, indiferent de cât de mult se vor mânji cu mierea guvernării?

Acest articol a fost publicat în Politichie de mărgăritar și etichetat , , , , , , , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

58 de răspunsuri la Cel mai cinstit guvern a început să se rărească

  1. stefan60 zice:

    De inteles . Familie numeroasa , multe guri de hranit dupa ani de post negru . 🙂 Acum PSD va achita integral si datoriile partidului . Bineinteles ca principalul obiectiv dar nedeclarat , sa iasa Nastase basma curata .

  2. frovol zice:

    Asa trebuie sa facem! Sa „tocam la ei” zilnic.

  3. Eu sunt bucuroasă că l-a nominalizat pe Alistar. S-a văzut în sfârșit a cui politică face și ce ” societate civilă ” reprezintă..
    Același lucru în legătură cu Pop sindicalistul.

  4. ceaikovski zice:

    Sare, o chestie importanta care s-a petrecut azi si a fost trecuta cu vederea: MRU s-a intalnit la palatul Victoria cu reprezentantii oamenilor de afaceri. Am ascultat ceva, interesant. Aia topiti dupa MRU, el la randul lui, le-a vorbit frumos, nu mai zic, am sesizat ca ne citesc „unii” si mai bine tac 🙂
    Astazi au preluat la televiziuni o gramada de chestii scrise de noi pe ici-colea;)

  5. ribelalu zice:

    „mai taie din el, da-l dreaaaaaaaaaq”
    Sindicalistul ala promite voturile cadrelor didactice cu salariu din 3 cifre contra strangerii cotizatiilor la sindicat de catre Guvern.

  6. brindusa zice:

    Fain fotoshopu’ nr.1.! Starul Ali mi-a amintit de melodia incopatibililor ” You are not alone” !

  7. brindusa zice:

    Scuze, am dat-o pe in(n)ot ! Erata: ”incompatibilitatilor”! 😛
    Nu stiu altii cum sunt, dar, personal, admir savoarea concentrata din editorialele Leliei Munteanu!
    „Guvernul cel mai cinstit!” s-a grăbit premierul desemnat să declare, punându-i într-o poziţie… jenantă pe membrii viitorului Executiv. Fie şi cel mai cinstit, doar că cinstea ar fi riscant să se calculeze ca sumă a probităţii membrilor săi.
    Încă de azi-noapte curg pe toate canalele dezvăluiri despre fiecare dintre cei propuşi la un portofoliu. Ba chiar şi despre cei fără portofoliu. Poate că dacă Ponta ar fi declarat „Voi avea cel mai CITIT Guvern!”, pagubele ar fi fost aprioric (vorba lui Oltean) mai mici.”
    (http://www.gandul.info/puterea-gandului/ministru-delegat-pentru-relatia-premierului-cu-sine-insusi-9588233)
    E „mesianica” tipa!
    Nici nu a fost validat Guvernul si este deja „cel mai citit” !

  8. ceaikovski zice:

    Cel mai nasol e ca toata Europa se indreapta spre socialisti cu speranta-n bat. In Anglia, in Germania au crescut partidele alea in sondaje, in Franta, in Serbia (ma rog nu e in UE) si tot asa. In criza, lumea spera ca daca voteaza socialisti, aia le asigura protectie sociala, de aceea mi-e teama mie ca ne molipsim…

    Acum putin timp la realitatea parca, sondaj de opinie cu rezultate „surprinzatoare”: dupa caderea guvernului MRU USL are intentie de vot 67%. Oh my god, ce dementi sunt astia! Parca e pe vremea lui Iliescu…
    Dupa cateva luni de guvernare, vor scade la 57%, cica s-au erodat… 🙂

  9. ceaikovski zice:

    Propun sa facem un pariu pe pedepse: vor reintregi salariile bugetarilor? Sau nu?

  10. ceaikovski zice:

    Masuri urgente anuntate de guvernul neinstalat inca al desemnatului Infantil:
    – Desfiintarea clasei 0
    – Infiintarea de noi spitale
    – Redeschiderea unor scoli
    – Modificarea criteriilor de corectare de la BAC
    – Deblocarea posturilor din invatamant
    – Marirea redeventelor (asta e singura ok)

    Nu se ia in calcul Legea responsabilitatii fiscale. Sau se ia, dar se va incalca in mod constient, fara scrupule, asa cum ne-a obisnuit Nastase, sa faca legi pt el si sa incalce legile existente, cu tupeu si nesimtire.

    • Sare'n Ochi zice:

      deci vor dispare camerele de supraveghere de la examenele importante in viata – cele care dau diferenta dintre o loaza si un om pregatit. liber la furt – deviza USLinoasei!

      • ceaikovski zice:

        N-au zis nimic despre camerele de supraveghere, insa au precizat ca vor revizui criteriile de notare/corectare de la BAC. Deoarece acum sunt prea severe…

  11. ceaikovski zice:

    Iar aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12159014-exclusiv-hotnews-prezinta-programul-guvenare-integral-guvenului-ponta.htm

    pe mine personal m-a socat la o citire pe diagonala, urmatorul fragment: „Imbunatatirea performantelor intreprinderilor de stat, prin restructurare, cu scopul reducerii pierderilor acumulate de acestea, si prin restrangerea arieratelor, care la finele anului 2011 reprezentau 2,6% din PIB. Implementarea acelor maᅩsuri fiscale menite sa deblocheze platile si mecanismele de compensare a TVA.”
    De ce? Pentru ca in 2004, suna EXACT la fel porcaria de la agentia de restructurare de care v-am spus si care a casapit companiile romanesti, indiferent daca erau profitabile sau pe peirdere. Parca revad si hotararile de guvern, prin care se compensau la nivel national datoriile dintre societati. Pe scurt, aceasta hotarare spunea ca daca societatea X are datorii fata de Y, care la randul ei are datorii fata de Z, care are datorii fata de X, se considera compensate la nivel national, intre ele. Bugetul statului nici nu exista in povestea asta…
    In leg cu masurile fiscale menite sa deblocheze platile simecanismele de compensare a TVA e o prostie, in momentul acesta nu exista nici o problema in domeniul respectiv. Dar Florin Georgescu impreuna cu Radu Ruseanu, stiu ei mai bine la ce se refera…

  12. ceaikovski zice:

    sa nu mai vorbim despre acest fragment: „Accelerarea procesului de comasare a terenurilor agricole prin măsuri de sprijinire a efectuării cadastrului, asigurarea cadrului legal şi instituţional necesar comasării şi adoptarea de măsuri care să încurajeze tranzacţiile cu terenuri agricole în scopul comasării”

    • Sare'n Ochi zice:

      au ramas de vanzare terenuri agricole. le iau cu japca de la apartinatori, sau pe preturi de nimic si le vand profitabil investitorilor. poate le pastreaza pentru subventii agricole. tot pentru Varan si ai lui este prevederea aceasta!

      • Sare'n Ochi zice:

        iata si miza gunoiului securistic si la ce le trebuie chestia cu cadastrul: Miza “de suflet” pentru care Voiculescu ia Ministerul Agriculturii: 2600 hectare din cel mai roditor sol al ţării.
        Astăzi se judecă un nou termen din procesul în care două companii controlate de Dan Voiculescu încearcă să pună mâna pe 2.600 hectare de teren de la stat pe care le exploatează de mai bine de 10 ani. Voiculescu a fost sprijinit în trecut inclusiv de Academia Ro-mână care i-a concesionat suprafaţa la un preţ derizoriu. Mai multe documente consultate de România Liberă arată că SC Grupul Industrial Voiculescu şi Compania (GRIVCO) S.A. se află acum în proces cu Agenţia Domeniilor Statului (ADS, subordonată Ministerului Agriculturii) pentru a pune mâna pe două loturi de teren, de 1.235 hectare (în Gostinu, Giurgiu), respectiv 1.424 hectare (în Băneasa, Giurgiu). Următorul termen de judecată este azi, la Judecătoria Sectorului 1. În cazul în care preşedintele PC, Daniel Constantin, va ajunge ministru al Agriculturii, acesta este obligat, teoretic, să apere interesele statului, luptându-se în tribunal cu fondatorul PC, Dan Voiculescu. Mai mult, viitorul ministru Daniel Constantin are pe lângă subordonarea pe linie de partid faţă de fondatorul PC şi o datorie bănească către fermierul Voiculescu. Mai exact e vorba de 295.000 de euro, conform declaraţiei de avere a celui din urmă. Firmele lui Dan Voiculescu au fost trimise în instanţă de către Ministerul Agriculturii, pentru „îmbogăţire fără justă cauză”, deoarece în sezonul agricol 2008-2009 a exploatat 2.499 hectare din terenul statului român „fără titlu valabil”. O şefă de departament din Agenţia Domeniilor Statului, care a vrut să-şi păstreze anonimatul, a declarat pentru RL că, în realitate, Dan Voiculescu se află într-o situaţie mult mai delicată: „Voiculescu a pierdut cele 2.600 de hectare deoarece contractul cu el a fost reziliat, mi se pare, în decembrie 2011. Însă la ora actuală tot el exploatează terenul, dar fără titlu, fără contract. Aşa ştiu eu. Probabil că va pune mâna pe ele din nou. Preşedintele ADS-ului, Ilea, a încercat să scoată acum o lună la licitaţie cele 2.600 de hectare tot cu redevenţele scăzute, deşi exista o notă de control a ministrului Tabără legată de povestea respectivă. Însă le-a fost frică şi au renunţat la idee pe ultima sută”, susţine sursa RL.
        http://www.romanialibera.ro/actualitate/justitie/miza-de-suflet-pentru-care-voiculescu-ia-ministerul-agriculturii-2600-hectare-din-cel-mai-roditor-sol-al-tarii-262899.html

      • ceaikovski zice:

        Si olandezii detin deja prin firme intermediare aprox 36.000 ha in Ro, pe care fac agricultura. N-ar fi o problema, daca totul ar fi transparent si nu ar folosi seminte modificate genetic, daca ar plati statului ce trebuie platit, ca nu pleaca cu terenul dupa ei… Dar nu am certitudinea ca firmele olandeze, sunt chiar olandeze. Avem destui oameni politici incardasiti cu firme din olanda. De la Tariceanu, pana la Patriciu, chiar si Stolo…

  13. fanu zice:

    http://fanu.wordpress.com/2012/05/04/de-ce-crapa-zidurile-dragi-constructori-de-ce-sunt-umede-zidurile-dragi-restauratori/

    nu i aşa că ar fi interesant să vadă un jurnalist de investigaţii serios de ce zidurile de la conacul Berthelot trebuie renovate poate chiar de 2 ori pe an? Să se intereseze cine au fost restauratorii şi cine renovatorii…

  14. CorINNa Dumitrescu, nu mai ÎNNota, că te ÎNNeci ÎNN litere.

  15. Evanghelista zice:

    Mincinos mai este Alistarul asta cu fata de „maicălgecsăn” – cum minte cu nerusinare ca a castigat procesul impotriva ANI, cand, de fapt este vorba despre cu totul altceva:
    Prin hotărârea de vineri, ICCJ a menţinut decizia CAB, astfel că Alistar a câştigat acest proces cu ANFP, iar anularea ordinelor agenţiei nu pot fi aplicate, însă consecinţele juridice ale actului ANI, respectiv interdicţia de 3 ani, rămân valabile. Asta pentru că instanţa Curţii de Apel Bucureşti respinsese, printr-o încheiere din 22 iunie 2011, excepţia de nelegalitate cu privire la actul de constatare din data de 20 iulie 2009, emis de ANFP şi invocat de Victor Alistar, iar instanţa supremă a menţinut acest aspect. După ce Curtea de Apel Bucureşti a decis respingerea acţiunii ANFP pentru că a fost depusă târziu la instanţă, Alistar a anunţat că a făcut recurs, întrucât avea termen cinci zile. Ulterior, CAB şi-a motivat decizia, pe care Alistar o consideră favorabilă, întrucât judecătorii susţin că „actul nu are caracterul unui act administrativ definitiv, ci că reprezintă un act aflat încă în procedura de control nefinalizată de ANI, care nu poate produce efecte juridice, şi că nu poate fi atacat în faţa instanţei de contencios administrativ până când cercetarea ANI nu se finalizează pe baza măsurilor dispuse la paginile 19 şi 20 din actul de constatare”. Totuşi, CAB a menţinut legalitatea actului. Chiar în motivarea recursului înaintat la ICCJ Alistar spune că deşi CAB a criticat actului ANI, instanţa nu l-a înlăturat.
    http://www.mediafax.ro/social/alistar-si-a-retras-recursul-la-iccj-pentru-ca-decizia-curtii-de-apel-bucuresti-ii-era-favorabila-9645550/
    Deci este incompatibil mincinosul! Dar ce dume baga pe toata presa vuvuzista!

Lasă un răspuns către brindusa Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.