Tradiţiile nu-şi găsesc locul pe SMS

de Ștefan Ciocan

Au trecut atât paştele muncitoresc cât şi cel Ortodox, încet, încet, lumea revine la îndeletnicirile normale. Mă feresc să spun că revine la muncă, pentru că cei mai mulţi dintre beneficiarii minivacanţei oricum nu se omoară cu ea. Telefonul meu nu a avut odihnă de aceste sărbători prelungite, fiind nevoit să înregistreze încă de vineri câteva sute de mesaje care mai de care mai lirice şi în egală măsură stupide. Cele mai multe sub formă de urări – “Fie ca…” sau sub formă de constatări “…a înviat!”. Normal şi frumos, tradiţia stabileşte salutul de Paşte. Creştinii şi în special ortodocşii se salută vestind marele eveniment care avea să schimbe lumea – “Hristos a înviat!” Dar asta se întâmplă după slujba Învierii, Nu vineri! Când Pilat din Pont abia se spăla pe mâini după graţierea lui Barabas, unii români se şi grăbesc să-l învie pe Mântuitor. Nu m-am obosit să le răspund, tot cu un SMS, să aştepte întâi răstignirea şi să nu rescrie istoria, chiar dacă folosesc gadgeturi pentru asta. Am primit SMS de la persoane pe care habar nu am de unde le cunosc, sau de la altele cu care nu am schimbat în viaţa mea decât vorbe protocolare. Nu contează, cu totul impersonal, au dat şi ele la toată lista de telefon un text luat cel mai probabil de pe net sau primit anul trecut cine ştie de unde. Nici lor nu m-am obosit să le răspund. Dacă aşa văd ei credinţa şi politeţea, pe bandă rulantă şi impersonal,… Să fie primit! Culmea manifestărilor politicoase a reuşit să o atingă tot ţiganii. “Hristos înviat!” I-a dat marea veste un gabor vecinului său care foarte politicos i-a răspuns zâmbind: “Merci frumos şi vouă la fel!” Mai în glumă, mai în serios, obiceiurile laice sau religioase au intrat în era hipercomunicării şi devin an de an mai încâlcite, pentru simplul motiv că tradiţiile nu-şi găsesc locul nici pe SMS, nici pe facebook sau alte “culcuşuri” virtuale. Tradiţia a fost creată, firesc, din nevoile oamenilor de comunicare, într-un anume ritm şi cu o anumită frecvenţă. Bunul simţ şi echilibrul au fost factorii decisivi care au influenţat în timp evoluţia spirituală, tradiţiile, obiceiurile, laice sau religioase. Enoriaşii s-au aflat mult mai aproape de Dumnezeu atunci când intrau pe uşa de lemn a bisericuţei. Uşă joasă, intenţionat croită aşa pentru ca omul să intre în Casa Domnului smerit, plecat, cu privirea în pământ şi să asculte cu evlavie şi atenţie rugăciunile Sfinţilor părinţi. Acum staţiile de amplificare, microfoanele fără fir sau “lavalierele” montate pe patrafir fac ca vocea preotului să se ridice peste sute de credincioşi, adunaţi în afara spaţiului sacru al bisericii, care printre două rugăciuni mai vorbesc despre problemele lor. Am văzut tineri teribilişti care mai trăgeau şi câte o duşcă între rugăciuni, aşa ca la club, dacă tot se aude tare cântecul popii. Lumea virtuală este inundată cu mesaje religioase. Inflaţia de credinţă nu ajută biserica, ci o demonetizează. Inflaţia de credinţă îl “ieftineşte” pe Dumnezeu. Nu-mi dau seama cui poate să slujească abundenţa cu care se revarsă peste noi informaţia religioasă, din poze, mesaje, pilde, rugăciuni, moaşte. Nu e de mirare că o parte a societăţii reacţionează violent la această imixtiune brutală a mediului virtual într-o problemă de spiritualitate intimă a fiecărui individ. Până la urmă, fiecare dintre noi este liber să creadă ce vrea şi cum vrea despre Dumnezeu.

Anunțuri
Acest articol a fost publicat în Lecturi necesare și etichetat , , , , , , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

6 răspunsuri la Tradiţiile nu-şi găsesc locul pe SMS

  1. carat zice:

    Corect ! Iti impartasesc pe de-a-ntregul opiniile si-mi permit sa adaug o parere personala.
    Mi s-a intamplat de zeci poate sute de ori, aflandu-ma intr-un mijloc de transport in comun sa observ cum, persoane care discutand intre ele, sau chiar certandu-se si care foloseau un limbaj imposibil de reprodus, in momentul in care treceau prin dreptul unei biserici, fara a-si intrerupe limbajul pornografic sau de mahala, fara a-si opri blestemele sau acuzele, isi faceau sumedenie de cruci. Acestia sunt *credinciosii* de astazi !!!? Nu stiu cat sunt de vinovate aceste persoane, dar cu siguranta Biserica si-a inlocuit menirea de a calauzi pasii oamenlor si de a-i ajuta la nevoie, cu aceea de a agonisi cat mai multa avere personala si putere.

  2. Aș adăuga, am citit și comentariile , că nici Biserica nu mai este cum era.

  3. macgregornews zice:

    In Timisoara, la „Isus a inviat”, se raspunde cu „Adevarat ca Banatu-i fruncea!”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s