de Cristian Bara

Aș vrea să promovez turismul românesc! Zau ca as vrea! Dar dați-mi măcar un motiv să fac acest lucru. Și când spun asta nu mă gândesc la inutilitatea și incompetența celor care conduc destinele ministerului de resort, la pseudo-campaniile și neinspiratele branduri de țară la fel de eficiente ca frecțiile la un picior de lemn sau ca apa sfințită care nu face nici bine, nici rău, dar care au golit bugetul și, prin deducție logică, buzunarele contribuabililor cu o mărinimie și o ușurință demne de o cauză mai bună.

De ce aș promova turismul pe litoralul românesc? Nu-i o noutate pentru nimeni că mulți români și-au dat seama că merită să faci câțiva zeci de kilometri în plus, spre sud, la „Nisipurile de Aur” ale bulgarilor, ca să se simtă tratați așa cum ar trebui să se simtă tratat orice turist dispus să-și cheltuiască banii strânși de-a lungul unui întreg an de zile pentru proverbialul concediu la mare. De ce aș promova turismul la Vama Veche care nu are nicio legatură cu Vama Veche de acum 15 ani, acolo unde și când l-am dus pe fiul meu să vadă pentru prima dată în viața lui marea… cea mare. Pacea, simplitatea, curățenia și frumoasa sălbăticie a Vămii Vechi de acum 15 ani s-au transformat în gălăgia, exhibiționismul, mizeria și jegul produs de turme de tineri al căror unic scop este să intre în comă alcoolică cât mai repede și pe cât mai puțini bani. La polul opus, banala stațiune Mamaia de acum 15 ani, destinația familiștilor, s-a transformat în scena șmecherilor, snobilor și maneliștilor de azi.

De ce aș promova turismul în extraordinarii, fabuloșii noștri munți sau de ce aș promova agroturismul românesc? Ce să promovez? Drumuri aproape inaccesibile iarna și pârtii lungi cât un derdeluș? Îmi aduc și acum aminte cu neplăcere de „Revelionul Eclipsei”, în 2000. Ce ne-am zis eu și o gașcă de prieteni? Ia să vedem cum e un revelion în agroturism, în Maramureș, să experimentăm ceva nou, să vedem, să trăim și să gustăm tradițiile pur românești ale sfârșitului de an. Vezi să nu! Am ajuns în 30 decembrie și, de voie, dar mai ales de nevoie, în 31 decembrie ne-am întors, toți grămadă, acasă, în încercarea disperată de a mai salva, cumva, revelionul.

De ce aș promova turismul românesc când tarifele sunt prohibitive, serviciile de rahat, iar atitudinea generală a tuturor celor implicați în sistem este una de parcă ni s-ar face o favoare că ne spargem banii în hotelurile sau restaurantele lor?

În schimb, cu riscul de a mă expune criticilor, pot să promovez turismul din Ungaria, care, dacă stăm strâmb și judecăm drept, e mai aproape de noi decât Vama Veche sau Mamaia sau decât exclusivistele și elitistele stațiuni montane ale Carpaților noștri. Chit că „țara vecină și prietenă” e plată ca o farfurie de felul doi, că nu are munții și dealurile noastre, văile și luncile noastre, lacurile și râurile noastre. (Chiar și privită numai din această perspectivă, înțeleg perfect, astfel, nostalgia ungurilor când vine vorba de Ardeal!) Însă, cu siguranță, ungurii știu cum se face turism, știu cum să se vândă, știu cum să atragă. Fără campanii de promovare sofisticate sau branduri de țară de milioane și milioane de euro. Am fost, recent, în Ungaria, la Hajduszoboszlo. Și nu a fost pentru prima dată, ca să cred că de ceea ce am avut parte a fost vreo surpriză sau vreo întâmplare. Am ajuns la destinație în numai trei ore, după nici o oră eram cu fundul într-unul dintre bazinele celui mai mare Aqua Park acoperit din Europa Centrală și de Est, iar după alte câteva ore, spre seară, la nici zece kilometri distanță, am avut parte de un eveniment, cred, unic in viață, cel puțin în ceea ce mă privește: o cină tradiționala la „Cătunul Tuba”. „Cătunul”, în fapt, un pâlc de case vechi de mai bine de o sută de ani, perfect conservate, perfect funcționale, așezate în mijlocul nesfârșitei puste. O cină de vis, de-a dreptul fabuloasă, cu muzică populară ungurească veche, cântată… live de unguri mustăcioși și unguroaice focoase, cu spectacol de porturi și obiceiuri populare vechi de sute de ani, cu pălinci învechite în butoaie de stejar sau dud, cu vin roșu de Egri și vin alb de Tokaj.

Dacă asta mă transformă într-un promotor al turismului în Ungaria, atunci bine, fie! Dacă asta mă transformă într-un trădător de țară, atunci bine, îmi asum acest risc!

Căci, pe de altă parte, sunt dispus să promovez și turismul românesc. Dați-mi doar un singur motiv! Unul singur!