Tablou cu clasă muncitoare mergând în paradis

de Julius Constantinescu

Dau o mătură cu piciorul, dispersez puţin cojile de seminţe, cât să mă aşez. Fata de la non-stopul de peste drum nu mai încuie poarta în urma mea. De altfel, nu e singură: e cu prietenul ei. Stă prin zonă, probabil, îi mai ţine de urât noptea. Îmi mai aruncă o privire din când în când, după care se obişnuiesc cu mine şi îşi reiau liniştiţi activitatea de pupat/sporovăit.

E cinci şi ceva, ies câinii la încovrigat. De undeva de după un cămin apare o căţea, urmată de doi maidanezi cam costelivi. Se opresc la colţ şi unul din ei mă latră, cam cu jumătate de gură. „Apă minerală?”, zic. Fata de la magazin şi prietenul ei se întreabă probabil dacă sunt anormal la cap sau doar băut. Câinii se hotărăsc şi o apucă spre stânga, dispărând după nişte tomberoane. Întotdeauna am fost curios dacă dimineaţa, când se trezesc, mai întâi scotocesc prin gunoaie  şi apoi se încovrigă sau invers, dar mi-e lene să mă ridic să văd.

N-am reuşit niciodată să-mi cumpăr un walkman care să aibă radio cu memorie, aşa că mă tot chinui să schimb frecvenţa, după piesă. Nici radioul nu se aude bine în groapa asta, pe Cojocnei, stradă de cămine muncitoreşti. Îl las pe CD Radio până la urmă, e mai retro. Uite şi al doilea client din dimineaţa asta: brutarul de la brutăria din apropiere. Abia când îl văd, îmbrăcat în şorţul lui alb, realizez că miroase a pâine. Mă mir că nu mi se face poftă, în general sunt mai pofticios ca o gravidă. Îşi ia o bere şi o bea în picioare, fără grabă, cu înghiţituri mici şi aşezate. După fiecare înghiţitură se şterge, meticulos, cu dosul palmei. Îi ia cam zece minute să-şi termine berea, scutură sticla în jos şi o aşează în ladă. Îşi îndeasă boneta pe cap şi se depărtează agale, cu mişcări la fel de scurte şi precise ca cele cu care-şi băuse berea.

Încep să se aprindă tot mai multe lumini în căminele din jur: e ora de trezire a proletariatului. Prima persoană care iese e o femeie. Cred că are aproape 50 de ani, deşi n-ar fi exclus să nu aibă nici 40. O femeie care iese dintr-un cămin muncitoresc la cinci şi jumătate dimineaţa ca să meargă la lucru n-a avut, mai mult ca sigur, o viaţă uşoară. E prost îmbrăcată şi pare să nu se fi trezit bine.

Următorii nefericiţi pe care dimineaţa îi scoate din jobenu-i lăptos sunt tot femei. Una dintre ele e chiar tânără, cred că e cam de vârsta mea. E îmbrăcată în nişte pantaloni negri mulaţi, din ăia ieftini, o mică monstruozitate vestimentară. Bluză comună, la fel de ieftină, şi sandale cu talpă groasă. Nu e urâtă, aşa că o îmbrac elegant: o rochie lungă, neagră, decoltată dar nu foarte, crăpată în partea dinspre mine. Pantofi negri, cu toc. O duc la coafor: optez pentru un coc la spate, să-i lase profilul liber. Sunt mândru de mine: e chiar frumoasă. Caut la repezeală la radio o piesă romantică, pentru atmosferă. Când ajunge în dreptul meu, se îndreaptă puţin: nu ştie că o aranjasem deja, că o făcusem frumoasă, că nu e dimineaţă, ci acum se înserează, că nu merge la lucru, ci tocmai o scoate cineva şi pe ea în oraş. În timp ce o petrec cu privirea, din sens opus apare o alta. Acum vine acasă. E una din fetiţele de pe Feleac: o ştiu, am văzut-o nu o dată stând pe marginea autostrăzii. E la fel de prost îmbrăcată, doar că mai scurt şi mai decoltat. Prostituatele ieftine au un fel de uniformă a lor, toate sunt îmbrăcate aproape identic. Mă miră faptul că a venit pe jos, de obicei le aduc acasă taximetriştii. Cursa o plătesc în natură. O fi avut vreun client prin apropiere.

În sfârşit, primul bărbat. Am o mică deziluzie: m-aş fi aşteptat mai degrabă la un bărbat masiv, aspru, colţuros, care trage cu duşmănie dintr-o mahorcă puturoasă. Primul bărbat pe care strada Cojocnei l-a dat ţării în dimineaţa zilei de 10 mai n-avea însă nimic din toate acestea. Sărit puţin de 30 de ani, cu un început de chelie şi o burtică decentă, omul avea un aer mai degrabă bonom. În timp ce el mă invidia pentru faptul că la ora aia stau pe bordură şi beau apă minerală, recunosc că sentimentul de invidie era reciproc: cum dracu’ poţi avea aerul ăla degajat când mergi, cu noaptea-n cap, la slujbă? Pe mine numai gândul că mâine trebuie să merg la serviciu mă bagă-n boală de cu seară. Doamne, mi-ar plăcea să lucrez măcar la un săptămânal, dacă nu la un bilunar sau, de ce nu, la un almanah anual!

Se apropie un taxi şi mă roade o curiozitate, să văd cine se mai întoarce la ora asta acasă. Mă ridic şi mă prefac că vreau să trec strada. Taximetristul încetineşte, aşa că mă aşez înapoi. Mă înjură mai mult ca sigur, îi răspund în gând şi mă zgâiesc fără nici o jenă. E o fată în taxi, apuc doar să văd că e aranjată, frumuşică şi, culmea, are un coc la spate! Îmi termin apa minerală, predau sticla, că o luasem fără garanţie, şi mă duc să fac nani. Câţiva muncitori grăbiţi trec pe lângă mine în sens opus, tăcuţi şi blazaţi. Hotărât lucru, clasa muncitoare nu mai merge în paradis.

Acest articol a fost publicat în Lecturi necesare și etichetat , , , , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Un răspuns la Tablou cu clasă muncitoare mergând în paradis

  1. ,,e chiar tânără, cred că e cam de vârsta mea,, ?

    Frumos tablou!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.