Citiți “Monitorul Oficial”. Corelat cu baza de date a achizițiilor publice veți avea o imagine clară cu privire la cât sunt de căpușate bugetele statului. În ordinea dimensiunii hoției, aflăm prioritățile căpușatorilor: sănătatea, domeniul energetic și domeniul transporturilor și al infrastructurii. Sănătatea este fruntea cu 60-70% din pradă pe banul public – de unde se vede că cei mai deștepți băieți sunt în Sănătate. Așa avem o explicație mai clară asupra urletelor din iarna anului trecut când președintele Traian Băsescu a dorit reformarea acestui sistem, iar Uniunea Stalinist Leninistă și-a scos asistații mintal în stradă să-și verse mucii în apărarea “cetățeanului Calafat”.
La nivel de baronii locale există cel puțin 3000 de firme care prosperă numai din căpușarea acestor bugete. Ca în orice lanț trofic care implică prădători mai mari sau mai mici, la nivel național “fac legea” prin bugete cam 200 de firme. Toate nu au numai o legătură cu partide politice și cu politicienii care le conduc la nivel central sau local, ci legăturile sunt transpartinice – este o problemă de supraviețuire, în fond, partidele pleacă, bugetele de căpușat rămân.
Licitațiile sunt aranjate cu luni de zile înainte de publicarea lor, iar căpușarea bugetelor se face aproape frățește, sub atenta oblăduire a baronilor locali.
De aceea nu este de mirare că orice interferență în modul în care-și administrează căpușatorii și baronii locali bugetele va fi întâmpinată cu mârâituri, rebeliune și amenințări. Așa s-a întâmplat și pe când dădea colțul ierbii prin țară și o circulară trimisă către Consiliile Judeţene şi primării de către ministrul delegat pentru Buget, Liviu Voinea (prin care se cerea ca autorităţile locale să-şi plătească cu prioritate arieratele), i-a enervat extrem pe ordonatorii de credite din teritoriu – în așa hal încât au venit la Bucureşti să tranşeze problema direct cu Victor Ponta. Plata arieratelor însemna moartea cică a “proiectelor locale” – acelea despre care v-am făcut vorbire mai sus că aduc bunăstare, fericire și prosperitate la nivel local. Cum ar putea faptul că nivelul arieratelor a crescut la 1,18 miliarde de lei numai în luna ianuarie, cu aproximativ cu 40% mai mult decât evaluarea făcută pentru luna decembrie a anului trecut, să se pună de-a curmezișul acestei fericiri și prosperități de grup infracțional organizat?! Așa că baronii locali ai PSD au dat vina pe greaua moștenire acumulată în timpul guvernării PDL – deși există satrapii locale și județene ale PSD încă de dinainte de 1989 – și l-a zgâlzâit de jilț pe Prim Plagiatorul Mitoman al României. Motiv pentru care, Che Gargara a preluat ordinul și l-a transmis sec mai departe: ministrul Voinea să ia măsurile cerute, altfel va fi schimbat. Zboară. Că nu se face ca măcar şefii judeţeni ai PSD să nu-și respecte angajamentele pe care și le-au asumat față de sponsori în timpul campaniilor electorale!
PS: a mai auzit careva vreun pâs dinspre Voinea de atunci?
Ruleaza non-stop noul film romanesc „Tacerea Voinii”.