Speranța trebuie să moară ultima (Oricum capacul Cutiei Pandorei peste ea s-a închis)

Sare’n Ochi

badea militeaza

Priviți bine: puiul are coadă. Numai Ursu nu. El o are pe Oana Stănciulescu – un exces de prostie.

Aruncăm la gunoi anul 2012, sau îl punem undeva şi îl păstrăm cu grijă? Aceasta este întrebarea care credem că îi frământă pe mulţi dintre români. Până în final, anul care stă să se încheie, ne-a dezamăgit pe aproape toţi. Nu a mai venit Apocalipsa, deci trebuie în continuare să ne plătim ratele le bănci, să aşteptăm cu sufletul la gură scumpirile prognozate şi să înfruntăm lovitura de coadă a ferocei crize economice. Cine mai vrea să guste din 2012, poate să găsească şi în tomberonul de lângă sediul PDL – pentru că, suntem siguri, reprezentanţii fostei puteri vor să uite repede acest an. Spre deosebire de aceştia, sunt şi politicieni care vor pune anul 2012 la loc sigur – încercând să-l scoată, odată la patru ani, şi, cu votul majoritar al Parlamentului, să-i schimbe numele în 2016 şi 2020. Abia apoi vom putea vorbi despre Apocalipsă! În afară de uselişti, nu credem că multă lume poate să fie mulţumită de al doisprezecelea an din actualul mileniu. Şi totuşi există aproape o certitudine legată de anul 2012. Sigur a fost mai bun decât anul 2013. Şi nu pentru că noul an va fi al tresprezecelea din mileniul trei. Ci pentru că se anunţă scumpiri apocaliptice la aproape toate produsele de bază, majorări de taxe şi impozite, restructurări, creşterea şomajului şi o inflaţie peste aşteptări de mare – Uniunea Stalinist Leninistă trebuie să-și achite nota de plată față de sponsori. Așa că, Apocalipsa pare să vină încet – cu „pasul” șurubului cu pas mic. Să nu ne omoare dintr-o dată ci să ne chinuie înainte. Speranţe nu ne-au mai rămas nici măcar prin Germania, Franţa, Spania sau Italia – pentru că şi acolo şi-a arătat colţii criza cea fioroasă. Oceanul este mare, plin cu apă şi greu de trecut, aşa că vom rămâne să ne luptăm cu problemele zilnice aici, în spaţiul unde s-a născut Mioriţa, unde „ciobanul” îşi acceptă cu resemnare soarta şi unde copiii învaţă de la vârste fragede cum „căţeluş cu părul creţ, fură raţa din coteţ” și este pedepsit doar cu un ou fierbinte (o păcăleală crudă și ne-educativă). Asta este prima lecţie de viaţă a copiilor români, furatul raţei din coteţ, de către un personaj – simpatic de altfel – căţeluşul cu părul creţ. Şi atunci ne mirăm că suntem o naţie de „găinari” condusă de niște javre ce se vor simpatice măcar retoric?!
Să privim totuşi cu optimism spre viitor. Să învăţăm din greşelile trecutului şi să încercăm să fim măcar cu puţin mai buni, mai eficienţi, mai cinstiţi şi mai harnici. Să știm că, în adâncul fiecăruia din noi, există scânteia bunătății – o mică parte din Divinitate.

Un an nou mai fericit!
La mulţi ani!

Acest articol a fost publicat în Lecturi necesare și etichetat , . Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

19 răspunsuri la Speranța trebuie să moară ultima (Oricum capacul Cutiei Pandorei peste ea s-a închis)

  1. Nik zice:

    La multi si mai buni ani !

  2. snapshot zice:

    un altfel de exces

    La multi ani ! (nu osanzitilor le-am urat !)

  3. nelucraciun zice:

    La multi ani tuturor de pe aici!

  4. dora zice:

    Dragule sare’,
    constat ca nu-mi raspunzi la comentarii,adica ma ignori.Sa fie din cauza diferentei de varsta?

    Trec peste frustrare si-ti urez ‘La multi ani” si tie si comentatorilor tai.stiu sa-mi asum limitele. 🙂

  5. Reddog zice:

    Draga Victore

    Tie, familiei si oamenilor de bine din tara asta (cati au mai ramas) le doresc un An nou fericit, cu sanatate, bucurii si impliniri !

    Uslamistilor nu le doresc decat un singur lucru: sa le iasa USL pe gat si nas !

  6. ad.rian zice:

    La multi ani, dar de calitate! Cu „Sare-n ochi”, de se poate.

  7. doru cu motoru` zice:

    Un An Nou ,asa cum va doriti !
    LA MULTI ANI !!! 🙂

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.