Triburile – când jocurile on-line transcend realitatea (și vițăvercea)

Publicat pe septembrie 16, 2012 de Admin

Există pe internet o categorie aparte de jocuri on-line denumite generic „browser-games” iar cele mai cunoscute sunt: Triburile, Travian, Grepolis etc. Este interesant să vedem cu ce se mănâncă aceste jocuri, să le analizăm puțin și apoi să le comparăm cu realitatea. (ca o paranteză, citez dintr-un comentariu al lui Sare: „realitatea este iluzia în care unii se complac să trăiască”)

Jucătorii: Poate juca gratis oricine are la îndemână un calculator și o conexiune net. Te poți înregistra sub ce nume vrei și marea majoritate își aleg nume cât mai răsunătoare (în majoritatea cazurilor, starea de agresiune/angajamentul față de joc până la care este dispus să meargă fiecare jucător este dată chiar de către nick-ul ales). Nu există limită de vârstă, dar, cu timpul, pentru a putea avansa în ierarhie și pentru a te putea menține cu șanse în joc (care este de tip acumulativ) trebuie să plătești o sumă simbolică/lună. Să-i spunem „cotizație lunară”. De banii investiți obții facilități de control ale jocului la care, altfel, nu ai acces decât cu investiții din ce în ce mai mari de timp.

După înregistrare ai două opțiuni: fie joci individual, dar vei fi „mâncat cu fulgi cu tot” (desființat/cucerit/alungat) de către vecini, fie să intri într-o alianță (o vom denumi trib – după joc -, dar puteți să citiți „partid”, fără a greși cu nimic) formată din mai mulți jucători, adunați sub aceeași flamură/siglă (culori) care au scopuri comune.

Să analizăm ambele strategii:
Independenții. Această strategie este adoptată doar de două categorii de jucători: Începatorii care cred că vor supraviețui punând stăpânire pe o felie mică dintr-un teritoriu și apoi vor conviețui pașnic cu absolut toți vecinii. Acest lucru se poate întâmpla pe termen scurt, dar acest joc nu este Farmville. Pe termen lung teritoriul independentului va fi râvnit de toate triburile din jur (cucerirea aduce puncte, ridicări în rang – este chiar scopul jocului). Acestea, cu timpul, se întăresc (sau nu mai au unde să vanseze, fără a-și avea spatele asigurat – spate în care se află independentul ce poate fi corupt/cucerit de către oricine altcineva, mai ales de către adversar) și cel puțin unul dintre ele va strica prietenia cu independentul și îi va lua teritoriul. Independentul are două opțiuni în acest caz: să lupte și să piara cu fruntea sus, sau să se predea și să intre în tribul respectiv (sau altul rival dacă îl „coafează” mai bine, obține mai multe garanții și sprijin pentru supraviețuire) devenind unul dintre vasali. În timp, dacă se va integra, poate ajunge cât mai sus în tribul respectiv devenind unul dintre oamenii de baza al acestuia. Aceste cazuri sunt însă foarte rare, independenții fiind, în general, spulberați din joc înainte de a-și da seama că acesta a început de fapt. Întotdeauna cooptarea unui adversar, fie el și independent, nu va fi privită cu ochi buni de către toată lumea. Și am să vă dau un exemplu pe care îl va înțelege toată lumea.
Să presupunem că „independentul” este primarul unei comune. Acesta stăpânește câteva sate. În jurul acelei comune sunt, să zicem, alte 6 comune. 4 dintre ele conduse de USL și 2 de PDL. La zilele comunei sunt invitați și primarii celorlalte 6 comune. Șpriț, grătar, muzică, veselie. Dar se apropie alegerile locale, și USL-ul își pune în plan să câștige și comuna independentului. Primarul are urmatoarele variante:
– sa lupte concomitent atât cu USL, cât și cu PDL (implicit cu forța, banii și soldații/șoșonarii acestora). De ce și cu PDL, dacă doar USL-ul și-ar fi dorit comuna? Pentru că PDL-ul simte mirosul sângelui și își pune problema că poate, cu puțin noroc, pune el mâna pe sate;
– să se alieze cu una dintre părți (pact de neagresiune) iar acea parte să nu-și desemneze candidat pentru primărie sprijinindu-l pe el (pe ascuns, cu bani și șoșonari) numai să nu câștige cealalată parte;
– sa intre fie în USL, fie în PDL. În acest caz, de obicei, există cel puțin o persoană, membru de partid mai vechi, care și-ar fi dorit să cucerească satele primarului independent. Iar acea persoană va fi extrem de nemulțumită.
„Falșii independenți”. Aceștia sunt jucători experimentați „plantați” în mijlocul unui teritoriu dominat de alte triburi sau ajunși acolo întâmplător. Acești jucători sunt sprijiniți cu bani (virtuali) și mai ales cu soldați (virtuali) de un trib care nu controlează acel teritoriu. Datoria „independentului” este să supraviețuiască, să atragă jucători adverși de partea lui, să-și lărgească cât mai mult sfera de influență cucerind un teritoriu cât mai mare și făcându-și cât mai mulți aliați dintre jucătorii aflați în preajmă (indiferent dacă sunt independenți sau membri ai oricărui alt trib), să culeagă informații șamd. „Independentul” este o prioritate pentru tribul care l-a „plantat” acolo, resursele și trupele primite fiind nelimitate, fiind prezent în ședințele Skype ale conducerii tribului prieten și primind mereu sarcini noi de făcut (parcă-l vedeți pe Sorin Oprescu, nu?). În momentul în care tribul prieten cucerește teritoriul până la „independent”, acesta intră oficial în trib și primește recunoașterea meritată fiind numit într-o funcție de conducere.
Exemple din viața reală: Sorin Oprescu, Nicușor Dan, Ong-uri

Aliantele (triburile). Acestea reprezintă structura organizatorică de bază a jucătorilor. Triburile se formeaza spontan (pe baza principiului teritorialității) și, mai ales, organizat (de către jucători experimentați care au mai jucat jocul și care știu să traseze sarcini de eficiență și cum se plantează câte un independent în fieful viitorului inamic).
a) Triburile spontane sunt făcute de jucători începători și naivi pe baza principiului teritorialității sau etnic (în cazul variantelor internaționale ale jocului). Se găsește unul care spune că vrea să-și facă alianță. Și începe să trimită invitații tuturor vecinilor săi. Unii acceptă, alții nu. Această alianță spontană-teritorială este, de fapt, în primul rînd o alianță defensivă, având unicul scop supraviețuirea. Obiectivele sunt pe termen scurt: ne lărgim cât mai mult sfera de influență, încercăm să supraviețuim, să acumulăm experiență, apoi: Dumnezeu cu mila. Dacă rezistă începutului jocului au următoarele opțiuni:
– căpătând experiență, joacă singuri, până vor întâlni un adversar mai puternic care-i va elimina din joc (prin cucerire, dar, mai ales, trădare);
– formează o alianță cu alte triburi din zonă, stabilind obiective comune și stând liniștiți că aceste triburi (cel puțin teoretic) nu le vor face probleme;
– fuzinează cu alte triburi intrând în, sau formând un trib mai puternic
b) Triburile formate din jucători experimentați. Acestea sunt triburi care au mari șanse de reușită. În general, jucătorii experimentați se cunosc între ei (au jucat împreună pe alte lumi – sesiuni de alegeri -, uneori au fost chiar adversari), iar în momentul în care se anunță lansarea unei noi variante a jocului (o nouă rundă de alegeri, am putea citi), se organizează și intră în joc la o oră stabilită de comun acord de către toți, pentru a avea șansa de a fi repartizați în aceeași zonă și a putea să se sprijine eficient în cucerirea acesteia și curățarea de independeți sau triburi spontane (vom vorbi și despre hartă ceva mai încolo). Astfel acești jucători vor fi distribuiți pe hartă destul de apropiat unii de alții, formând din start un trib puternic și care încă din primele ore își vor revendica eficient acel teritoriu. Bineînțeles în jurul lor vor fi distribuiți și alți jucători. Aceștia de multe ori se sperie de vecinii puternici și abandonează jocul, lăsând în urma lor resurse (trebuie subliniat faptul că resursele prin care se întăresc satele și prin care se acumulează putere provin fie din faptul că ai răbdare și softul îți distribuie pe oră o anumită cantitate de lemn, lut, fier din care faci ziduri, ferme șamd pentru a putea avea soldați din ce în ce mai puternici și eficienți, fie – și așa este mult mai rapid – prin prăduirea vecinilor; dar și prăduirea se face în timp real – adică ai de parcurs până la stul din vecini de la câteva minute, la câteva ore; așa că ceea ce se investește cel mai mult în aceste jocuri este timpul real al celor care îl joacă – așa că un sat din vecini abandonat și care produce prin ceea ce a reușit cel care l-a stăpânit să facă cheltuind timp, este numai bun de utilizat; parcă vedeți tăierile de panglici și împopoțonările cu munca altora ale politicienilor noștri, nu?). Restul vor fi cuceriți treptat de către jucătorii experimentați, iar tribul format din jucătorii experimentați va stăpâni relativ repede teritoriul din jur.

Veți spune: „bine frate, dar cei noi ce șanse au?” Ei bine, au și ei șansa lor. Foarte multe triburi puternice, formate din jucători experimentați, înființează triburi „academii” conduse de către unul dintre liderii lor. Aceste academii sunt înființate în zonele din marginea hărții unde intră jucători mai puțin experimentați. Rolul acestor academii, echivalent cu cel al organizațiilor de tineret, este învățarea tainelor jocului de către jucători mai puțin experimentați, dar talentați, luați sub protecție, precum și sprijinirea cu trupe proaspete a veteranilor din tribul „mama” care sunt mai mereu în lupte grele cu triburi adverse. De obicei în academii se intră pe bază de recomandare din partea jucătorilor experimentați și doar in completarea locurilor sunt luați necunoscuți norocoși, aflați în locul (pe hartă) potrivit la timpul potrivit. Experiența se capătă sub atenta îndrumare a liderilor tribului „mamă” și  al liderilor „academiei” în lupte cu triburile mai puțin experimentate organizate pe baza pricipiului teritorialității dar și în atacuri combinate cu tribul „mama” contra adeversarilor tribului „mamă” aflați la o distanță destul de mare de „academie”. Acești tineri jucători, deoarece au privilegiul să joace de la început alături de „monștri sacri” ai jocului și nu cunosc și alte sisteme de organizare tribală, au tendința să se talibanizeze: obraznici pe forum („au spate”), neindurători cu cei intrați în joc în urma lor, lacomi (vor multe sate imediat), dornici de afirmare cu orice preț, dispuși să facă toate incălcările de regulament de care veteranii se feresc. Cu timpul, jucătorii de perspectivă din academie vor fi promovați în tribul „mamă” și trimiși în prima linie a luptelor prin preluarea conturilor/fiefurilor/baroniilor altor jucători care fie renunță, fie sunt alungați din trib (asta înseamnă teritoriu, trupe și chiar prestigiul).
Există și un risc: Academiile să devină cu timpul rebele față de tribul „mamă” sau chiar independente.
Să dăm și câteva exemple pentru a înțelege toată lumea:
– trib teritorial: UDMR
– triburi experimentate: PSD, PNL, PDL
– academii: organizațiile de tineret ale paridelor, ONG-uri, partidul lui Remus Cernea, sau în trecut partidele satelit ale FSN gen PRM, PUNR, PSM

Aceasta este o hartă dintr-un stadiu avansat al jocului. Deja teritoriile triburilor și granița sunt clar delimitate. Însă, la începutul jocului, totul este o amestecătură de triburi și jucători.

Harta: Teritoriul unei lumi este împărțit în 100 de continente (echivalentul județelor).  Distribuția jucătorilor se face aleatoriu dinspre centru spre margini și din acest motiv apare forma rotunda a hartii. În momentul inregistrării poți selecta zona în care să fii distribuit pe hartă (NV, NE, SV și SE). Jucătorii experimentați stabilesc înainte de lansarea jocului ora la care să se înregistreze și zona astfel încât dacă se înregistrează în primele momente ale lansării au avantajul că vor pica toți în acelasi continent din centrul hărții. Acela va fi punctul de plecare al tribului.
Dezavantajul este că și alți jucători, cel puțin la fel de experimentați, au aceeași strategie și vor pica tot în centrul hărții. Dar, de obicei, se află unde doresc unii să intre: și dacă unii stabilesc să intre în NE ceilalți vor intra în SV. La început este un fel de „blat”: „dacă ăia se bagă în centru-stânga, ne băgăm noi la centru-dreapta”, oricând cei din stânga putând fi în dreapta și invers. Iar de cele mai multe ori triburile din dreapta cuceresc sau atrag jucători din stânga sau stânga invadeaza zona din dreapta. Practic lupta mare se duce în jurul centrului. Cu trecerea timpului, jucătorii nou intrați vor fi din ce în ce mai dispersați, harta mărindu-se. Înspre marginea hărții aerul este din ce în ce mai respirabil, fiind șanse din ce în ce mai mici (măcar la început) să ai ca vecin un jucător experimentat. Astfel este posibil ca în margine, cel puțin la începutul jocului, să poți să ajungi un fel de primar de comună sau, de ce nu, un fel de „baron local” de continent/județ.

Organizarea tribului: Un trib are o organizare politico-militară. Pot exista unul sau mai mulți întemeietori (lideri absoluți). Aceștia au toate drepturile și sunt singurii care pot desființa voluntar un trib. Liderii își aleg un consiliu de conducere: conducători de continent, lider militar, diplomat, judecător, administratori de forum intern, liderul academiei șamd. Aceștia sunt jucători care de cele mai multe ori ascultă orbește de întemeietor iar cei care mișcă în front sunt îndepărtați rapid. În caz de rebeliune majoră împotriva conducerii (sau trădare) se poate ajunge până la atacarea de către propriii colegi (se numește înobilare internă) ceea ce înseamnă, în proporție de 99,9%, eliminarea din joc.  (exemplu concret: Mircea Geoană)

Diplomatia: Față de alte triburi sau jucători independenți sunt posibile următoarele situații diplomatice:
– Aliați. Aliații au scopuri comune și de obicei au inamici comuni. Jucătorii celor două (sau mai multe) triburi apar colorați corespunzător pe hartă astfel încât nu este posibilă confuzia. Exemple: PNL cu PSD = USL. Care USL este aliat cu infractorii din politica de orice culoare, cu sindicatele, cu Vocea Rusiei șamd.
– Pact de neagresiune. Cele două triburi nu sunt nici prietene, nici dușmane. Nu se atacă unul pe altul. Este o situație intermediară și nu poate dura o eternitate. După un timp cele două triburi ori devin aliate ori strică diplomația devenind dușmane. Și aici jucătorii au o culoare distinctă pe hartă. Să spunem că este situația actuala a ARD (formată din PFC, PDL și rămășițe ale gloriilor tribale din politica de altă dată). Tatonări, împunsături, dar nimic clar.
– Triburi (jucători) oarecare. Nu există niciun fel de diplomație. Jucătorii sunt liberi să facă tot ce doresc. De obicei tribul mare și puternic nu îi notează în nicun fel pe hartă, dar cei mici, în mod obligatoriu, îi trec la categoria dușmani pe cei mari. Exemplu: USL față de Noua Republică.
– Inamici. Aceștia trebuiesc distruși prin orice mijloace. Apar colorați distinct pe hartă. Exemple: USL vs Băsescu, USL vs justiție, USL vs UE, USL vs Departamentul de stat al USA, USL vs PDL, USL vs ARD, USL vs Merkel. USL vs Barroso, USL vs Reding, USL vs presa occidentala șamd.

Strategii: Strategiile sunt multe și uneori depășesc limita regulamentului. Jocul are și un fel de Curte Constituțională (adminii) care judecă cazurile de încălacare a regulamentului, dar și aici există destule reclamații că judecătorii sunt înregimentați politic și ma iau partea unora sau altora dintre jucători.  Acest lucru este parțial adevărat, judecătorii fiind desemnați tot dintre cei mai experimentați jucători. Și cum aceștia se cunosc între ei, de cele mai multe ori personal, judecătorii mai închid ochii, sau chiar sprijină pe față jucătorii și triburile prietene.

Se practică absolut tot ceea ce vedeți și în viața politică cotidiană: spioni, propagandă agresivă pe forum, calomnia, amenințarea cu justiția tribală, eliminarea fizică (din joc), trădarea, întoarcerea armelor de către aliați, ruperea în două a triburilor adverse, alierea-mamut a mai multor triburi împotriva unuia singur considerat prea puternic, atragerea jucătorilor adverși în schimbul unor avntaje materiale, fuziunea între triburi cu avantaj doar pentru lideri șamd.
Cert este un lucru: sunt puștani de până la 18 ani care pot da clasă la aceste capitole (cele enumerate mai sus) multor strategi politici din viața reală. De remarcat este însă un alt lucru: toate aceste lupte din virtual nu aduc niciun avantaj real de ordin personal. La fel cum în viața reală jocul politic real nu ar trebui să aducă avantaje de ordin personal (pe bani publici și în slujba, chipurile, a comunității). Cu toate acestea, atât în jocul virtual, cât și în cel real se dezlănțuie pasiuni greu de stăpânit. De unde atâta încrâncenare? Și, mai ales, pentru care mize?

Publicat în Ghinion 100% | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , | 17 comentarii

Mi-s Prost cu coroniță: Ioan Ghișe face economie de creier. Din păcate, pe banii noștri

Publicat pe septembrie 15, 2012 de Sare'n Ochi

Îl știți pe Ioan Ghișe, omul sanvici (două coli de hârtie plimbate prin față pe la Cotroceni, să se izmenească la tembeliziuni cel care le plimbă): pedagog, turnător la fosta Securitate – de unde i se trage și pasiunea de-a turna penal tot ce mișcă în țara aceasta împotriva voinței suverane a sponsorului Dan FELIX Voiculescu, de la președinte la cei 6 judecători ai Curții Constituționale șamd, ex-primar al Brașovului, și-acum senator confirmat ca voință a poporului de la el din coledzi de pe poziția 3 (trei). Ceea ce s-ar putea să nu știți este faptul că demagogul (pardon, pedagogul) de școală veche este plin de inițiative demne de a ilustra Marele Ghid al Prostiei. Demnă de reținut este inițiativa din 14 iunie 2010, cân senatorul PNL, a depus la Senat o propunere legislativă pentru modificarea şi completarea Legii bugetului de stat pe anul 2010 (cu nr.11/2010). Varza economică Ghişe ne propunea nici mai mult, nici mai puţin, decât majorarea veniturilor bugetare prin reducerea rezervelor valutare ale ţării, administrate de BNR. Că o asemnea măsură ar fi încălcat grav statutul BNR, Tratatul UE şi Constituţia României, constituia un fleac, un mic impediment legislativ prin care grupul de crimă organizată (jurnaliștii nemți îl vor numi mai târziu “de gangsteri politici”) din care făcea parte doar se antrena pentru a putea da eficient de pământ cu Constituția doi ani mai târziu. Ioan Ghișe nu este singur în tembelismul de sorginte așa-zis liberal-autohton. El doar se alătură altor imbecilități economice, dintre care răsare, ca o floare de lamium purpureum, pretenția emisă de către paucherița Norica Nicolai în 2009 de naționalizare a multinaționalelor (în Business Standard). Curat liberalism demn de anii 50!

Bibliografie:

  • „În primul rând, BNR observă că în proiectul de lege nu se face precizarea dacă participarea BNR la majorarea veniturilor bugetare ar urma să se producă prin creditare sau prin finanţarea de către BNR a bugetului de stat. Cert este că ambele ipoteze încalcă grav legea statutului BNR. În această lege, se stipulează limpede că se interzice Băncii Naţionale orice tip de creditare a statului”, a declarat Adrian Vasilescu, consilier al Guvernatorului BNR, citat de DailyBusiness.ro.
  • Citiți în Business Standard o declaraţie a Noricăi Nicolai, prin care susţine că ideea naţionalizării companiilor în contextul crizei este salutară, plecând de la premisa că „firmele multinaţionale repatriază profitul şi generează consecinţe economice grave, în special, creşterea şomajului”.
  • Citiți pe ziare.com de ce politicienii care visează să folosească o parte din rezervele BNR pentru acoperirea incompetenţei lor îşi pot lua liniştiţi adio de la o astfel de idee.
Publicat în Odă Muncii | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Scrisoare întredeschisă colegilor mei de breaslă, mânuitorii de informație publică

Publicat pe septembrie 15, 2012 de Sare'n Ochi

Cred că, în ceea ce ne privește, faptul că o mare parte a colegilor noștri se complac în neglijență și în delăsare, iar o bună parte dintre ei au ajuns să fie doar cutiile de rezonanță, cărăușii și trâmbițele celor care-i plătesc, de la patronii vizibili, cât mai ales cei invizibili, este timpul să punem cărțile pe față și să recunoaștem că meseria aceasta a noastră de mânuitori de informație publică (de la cititor de prompter la analist, de la știrist, la formator de opinie) a ajuns într-un asemenea hal încât nici nu mai poți deosebi informația de intoxicație, publicitatea de propagandă și nici măcar dezinformarea nu se mai sinte atât de bine de la atâta manipulare. Este timpul să repunem lucrurile în ordinea lor, să le despătrundem, să găsim o cale prin care să ne facem datoria față de consumatorii noștri, cei care ar merita de la noi informație publică – nu propagandă, nu publicitate, nu intoxicare și, mai ales, dezinformare. Să găsim o cale în care cei dintre noi care doresc să practice propaganda, publicitatea, intoxicare și, mai ales, dezinformarea, să o facă pe față. Dacă filmelor și unor programe TV li se aplică etichete pe categorii de vârstă, ca recomandare privind gradul de violență (și/sau decență) pe care acestea îl conțin, nu văd de ce nu ar purta și informația, în mod legal, etichete în funcție de scopul urmărit de către cel (cei) care o fac publică.

Asta dacă mai dorim să ne numim categoria profesională jurnalist. Dacă vrem să acționăm în favoarea unei informări de calitate. Dacă dorim să nu mai fim instrumente ale propagandei, publicității, intoxicării și/sau dezinformării. Mă refer la cei dintre noi care nu doresc să se complacă – cei care doresc să-și depășească condiția de idioți utili, suficient de lucizi încât să facă diferența și să nu dorească să rămână simpli cărăuși ai informației. Profesioniști care știu să facă diferența pe categorii de surse.

În acest proces de luptă împotriva dezinformării suntem trei elemente distincte: consumatorul (publicul, audiența), profesioniștii (noi, cei care dorim să ne numim jurnaliști) și statul. Da, statul, care are pretenția să ne impoziteze atât pe clienții noștri din audiență, cât și pe noi ca profesioniști, dar nu face nimic, deși are mijloacele legale, să ne protejeze. Ne protejează (atât cât poate și cât vor funcționarii săi mai mult sau mai puțin corupți): prin armată de ingerințe străine, prin poliție de delicvență, prin justiție de vecinii – dar nu face absolut nimic în ceea ce privește dezinformarea, deși are pretenția că ne asigură o alimentație sănătoasă, un act medical supus deontologiei și o farmacopee non-toxică reglementate prin legi. În schimb, deși are instrumentul: Consiliul Național al Audiovizulalui și manualul de utilizare al acestuia: Legea Audiovizualului, preferă să ne lase pradă dezinformării.

S-o luăm băbește. Consumatorul (audiența), din când în când, suprasaturat de informație, ar face bine să ia o coală de hârtie, să traseze trei coloane. Pe una să scrie ce-a avut, pe alta ce-a pierdut și pe cealaltă să facă totalul – pentru a vedea ce urmează să piardă prin neimplicare și/sau prin îndepăratrea de la propria sa agendă. Acesta este motivul pentru care este bine (inclusiv pentru noi, profesioniștii) să nu ne formăm opinii decât asupra subiectelor asupra cărora am avut acces prin mai multe surse independente. Și când zic independente, chiar subliniez acest lucru. Devine suspect faptul, de exemplu, când surse din tabere opuse cad de acord asupra aceluiași subiect și noi nu putem confirma nimic în lipsa unei surse pe care să o putem garanta ca fiind independentă (neafiliată ideologic și/sau economic). De aceea sugerez, ca exercițiu, formarea propriilor opinii în locul cumpărării celor gata fabricate – avem o viață, o educație, să încercăm să filtrăm informațiile prin propria experiență. Și, poate, mai închidem, din când în când televizorul?

Noi, profesioniștii am putea să începem prin a înțelege valoarea muncii noastre, faptul că lucrăm cu un material extrem de sensibil, extrem de alterabil chiar și în lipsa relei-credințe. Așa că am putea porni de la a ne considera oameni de încredere, oameni în care alți oameni își pun încrederea că vor fi informați corect. Căci nimic nu este mai cumplit în actul dezinformării decât a citi și a vedea cu propriii tăi ochi și a considera că aceasta este scuza definirii adevărului – întreg, tot și numai! Nu înțeleg de ce nu facem nimic pentru a fi asimilați unor oameni de încredere și, întocmai ca medicii, avocații, profesorii, să avem un colegiu, un consiliu de disciplină și să ne dăm acceptul pentru a fi pasibili de pedepse în cazul în care încălcăm deontologia propriei noastre profesiuni. Iar pentru a ne proteja de confrații lipsiți de scrupule, cât și de patronii cărora le servește numai dezinformarea, nu ar fi rău dacă am accepta (ceea ce scriam și la început) avertismentul pe material: „acest material conține 10% informație, 30% publicitate, restul constituind dezinformare – scris în scopul manipulării opiniei publice în favoarea clientului X”.

În ceea ce privește Statul, știu că relațiile dintre acesta (natura umană, ce să-i faci?!) și informație n-au fost niciodată fericite: de la confiscarea absolută a informației în dictatură, până la un liberalism departe de a fi absolut – căci cea mai perfidă formă de (auto)cenzură în ceea ce privește informația este cea instaurată în numele politicilor corecte, ceea ce duce la o înmulțire a subiectelor care nu se mai abordează public decât în șoaptă su deloc. În materie de dezinformare, atât activitatea, cât și inactivitatea statului sunt egal nocive.

Ca profesioniști ai informației publice, acceptând să jucăm un rol în afara informării corecte, înseamnă să acceptăm că dușmanii noștri sunt chiar cei care ne formează audiența (consumatorii, propriii clienți). Statul dacă ne acceptă și ne folosește în acest joc în afara informării corecte, înseamnă că-și consideră dușmani propriii cetățeni. Cetățenii atrași în acest joc, se pot considera propriii lor dușmani. Așa că, zic eu, avem de unde să alegem, pentru a ne poziționa corect.

Publicat în Derapaje prin presă | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , , , | 21 comentarii

Mi-s Prostu’ Zilei: Guvernul Ochiul și Timpanul din delațiuni îngrașă banul

Publicat pe septembrie 14, 2012 de Sare'n Ochi

Prostia este infinit mai fascinantă decât inteligenţa. Inteligenţa are limitele ei, pe când prostia, nu!

Prim-Plagiatorul Mitoman al României și-a adus aminte, din așa-zisele sale peripluri prin Piața “Golanilor” cu mamițica de mână, doar ce l-a învățat mentorul de onoare (care onoare la acești gangsteri politici?) al PSD: că turnătoria este o instituție încă solidă (sau măcar cu temeinice rădăcini) în societatea noastră, că aceasta funcționează ca și în trecutul recent, că „ciripitori” încă mai există și ar mai dori de lucru. Că, uite la Ghișe, a turnat, azi este parlamentar. Sorin Roșca Stănescu, alt turnător, este multimilionar. Iar Alfa și Omega Turnătorilor, turnătorul propriei sale familii la Securitate, Dan FELIX Voiculescu, este tot ceea ce și-ar putea dori un fost (și viitor) ciripitor să fie. Așa că și-a dat măsura mizeriei de caracter, împreună cu Guvernul pe care el îl conduce (așa cum ne subliniază la fiecare frază trompețită), și a hotărât să-și transforme simpatizanții în brațul înarmat cu ochi și timpan al propriului partid. Românii care vor transmite Fiscului informații privind fapte de evaziune ale unor persoane sau companii ar putea primi stimulente fiscale sau facilități, așa cum, chipurile, se întâmplă și în alte state, a declarat joi secretarul de stat în MFP Liviu Voinea, care zice că va studia legislația „denunțătorului” din Suedia. Mai bine ar studia istoria recentă din România.

Că în România există dorință de ciripitori, de cântec la urechea celui care vrea să asculte. De la cel mai fără de grad polițist din stradă, până la cel (cei) cu gradele disimulate sub surtuc (pardon, costum) aciuat(i) prin primării, pe la șefiile Consiliilor Județeneurile”, la șefiile unor înalte instituții mai mult sau mai puțin publice, printre parlamentari șamd. Există peste tot în România urechi muzicale, dornice să asculte ariile calomniei. Românii au mai avut, prin anii ’50, o perioadă în care dacă-și dădeau în gât vecinii care nu-și raportau cotele agricole, se procopseau cu facilități fiscale, iar delaționații cu ani grei de pușcărie. Este mai mult decât posibil ca unii dintre pionierii fruntași care și-au băgat părinții la pârnaie că n-au declarat un sac sau doi de grâu (să nu le moară de foame îndoctrinatul), să fie strămoșii asistaților mintal din ziua de azi care s-au constituit în grup infracțional criminal impropriu numit Guvern al României și majoritate parlamentară.

Oricum, nu suntem la prima tentativă a Partidului Social Democrat de a întări prietenia, până la vârârea cuțitului în spate, dintre vecini: și Adrian Năstase pe vremea Însuși Lui Regimului Său, a încercat să-și treacă în subordine, ca și turnători, administratorii de bloc. Atunci pentru a ști cine pe cine mai primește prin casă.

Revenind la noul contingent de turnători pe care vrea să-l lanseze legal pe piață Guvernul Prim-Plagiatorului Mitoman al României, mă întreb ce se întâmplă în cazul în care vecinul delaționat își delaționează la rândul său vecinul delaționist? Primesc amândoi scutiri și facilități fiscale în conformitate cu prevederile legii, sau va exista o lege-tromf care să o taie pe aia mai slabă, așa ca la jocul de cărți care este întreaga legislație din România care face din parlamentari indivizi mai presus de lege (în pofida a ceea ce prevede expres Constituția) șamd?

Până atunci, vorba aia: Ponto (să-l citez pe amicul de deplasare recentă în Dubai, Sebastian Ghiță: o fut pe mă-ta), guvernezi ceva?!

Publicat în Odă Muncii | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , | 22 comentarii

Prostul Zilei: Victor Ponta participă la ProstovanFest

Publicat pe septembrie 13, 2012 de Sare'n Ochi

by Snapshot

În discuţia avută la Palatul Victoria, preşedintele Lituaniei, Dalia Grybauskaite, i-a spus premierului Victor Ponta că este important ca liderii politici aflaţi la putere să nu adopte măsuri fiscale populiste şi a arătat că, în luna octombrie, la Consiliul European, vor fi luate măsuri importante pentru ţările UE. Pentru a arăta că el știe lecția, că s-a pregătit, că știe (că el știe), în momentul în care a auzit rostindu-se în engleză numele lunii octombrie (october), Prim-Plagiatorul Mitoman al României, Victor Ponta s-a repezit, mai rău ca Bulă, să dea cu mucii în fasole şi a spus zâmbind: „Oktoberfest !”. Jawohl und turnesol, Herr Dottore! Turnesolul prostiei de care dă dovadă acest infantil cu care ne-am procopsit la guvernare… Preşedintele lituanian i-a explicat imberbului că nu poate fi vorba de o sărbătoare.

  • „Nu, nu e sărbătoare. Înainte avem nevoie să decidem multe şi apoi să mergem la petrecere, pentru că la petrecere nu poate fi decât bere şi nimic altceva”, a spus oficialul străin.

Este bine când îi urmărim perplecși evoluția în prim-planul politicii, să nu uităm cu cine avem de a face: Victor Ponta este un hoț și un mincinos profesionist – asta înainte de a fi orice altceva. Raportul științific cerut de Universitatea București asupra tezei de doctorat a premierului Victor Ponta o spune explicit: „Teza constituie un plagiat vădit”. Conform Codului Penal, Bunicuța politică (a lui Victor Ponta) ar trebui să-i ducă de mâncare la pârnaie acestei Scufițe Roșii a PSD, iar organele în drept din România ar trebui să-i întrerupă joaca ca-n codru de la guvernare…

  • PS: această rubrică, Prostul Zilei (Proștii Zilei) se dorește zilnică. Săptămânal voi face un poll în care, dintre proștii zilelor ce-au fost, cititorii vor alege prostul săptămânii. Care prost va participa la vot într-un poll pentru prostul lunii. Apoi vom face un calendar „Mi-s Prost” pe care li-l vom trimite cu dedicație fericiților 12 câștigători.
Publicat în Odă Muncii | Etichetat , , , , , , , , , , | 53 comentarii

Când fură sunt extrem de vioi. Când îi prinzi, salvarea le vine cu Ambulanța

Publicat pe septembrie 12, 2012 de Sare'n Ochi

de Ștefan Ciocan

Partidele din România sunt pline de oameni bolnavi. Liderilor care trec fără emoţii prin lupte electorale sau scandaluri politice le cedează inima imediat cum ajung în faţa procurorilor. Preşedintele Consiliului Judeţean Argeş, Constantin Nicolescu, a intrat dezinvolt în sediul DNA. A glumit relaxat cu jurnaliştii şi a recitat aceleaşi poveşti inepte pe care le-a învăţat de la specialiştii în comunicare ai PSD.

  • „Sunt cercetat pentru că am votat la referendum împreună cu 7,5 milioane de români. Procurorii intimidează angajaţii CJ Argeş care nu vor mai putea munci în folosul oamenilor. Dosarul instrumentat de procurori este unul politic”.

Aceleaşi lozinci pe care le repetă aproape toţi politicienii ajunşi în faţa legii. La niciun sfert de oră, „viteazul” baron de Argeş ieşea culcat pe targă şi era introdus în Ambulanţa chemată la Parchet. I-a cedat din nou inima, aşa cum s-a întâmplat în urmă cu aproape un an când procurorii au cerut arestarea lui. N-aş vrea să vorbesc cu păcat! Poate că preşedintele CJ Argeş chiar are probleme cu inima, dar este straniu cum crizele cardiace sunt declanşate doar la contactul cu legea penală. Un bolnav grav de inimă, care rezistă unor campanii electorale dar cedează imediat când vede un procuror, ar trebui să se retragă din viaţa publică. Să-şi vadă de sănătate, liniştit ronţăind ceea ce a agonisit – spun procurorii: nu tocmai prin metode ortodoxe.

Alte personaje din prim planul vieţii politice au probleme serioase în cutia cu neuroni. Unul dintre aceştia este senatorul Ioan Ghişe, care s-a îmbrăcat în sandvici şi a protestat împotriva deciziei Curţii Constituţionale de a invalida referendumul şi a creat astfel premisele întoarcerii lui Traian Băsescu la Cotroceni. Împreună cu prietenul său Jan Ciochină, Ghişe a debitat tot felul de interpretări ciudate ale Constituţiei, în așa fel încât să inventeze argumente prin care să demonstreze ilegalitatea deciziei Curţii Constituţionale.

Ieri plenul Parlamentului a decis să-i scape de cercetare penală pe foștii miniștri Victor Paul Dobre şi Laszlo Borbely. Unde sunt Ghișe şi Ciochină să citească din Constituţie? De această dată nici măcar nu mai trebuie să interpreteze, ci doar să reproducă cuvânt cu cuvânt Articolul 16 aliniatele unu şi doi care spun că: „Cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări”, respectiv: „Nimeni nu este mai presus de lege”. Tare mi-ar place să-i văd pe cei doi apărători ai literei Constituţiei protestând cu cartoane pe foale şi pe spinare faţă de atitudinea Parlamentului de a-i ascunde din faţa legii pe aleşii poporului. Pentru că în România parlamentarii sunt mai presus de lege şi mai egali în faţa ei decât oamenii de rând. Iar politicienii care nu se pot ascunde de lege în spatele Parlamentului devin brusc cardiaci, claustrofobi sau sinucigaşi. În timp ce nebunii protestează doar pentru ce le cade bine lor, tratând Constituţia ca pe o carte de colorat pentru copii oligofreni.

Publicat în Țara bizonului liniștit | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , , , | 2 comentarii

Cum sunt promovate curvele din România care lucrează sub acoperire

Publicat pe septembrie 10, 2012 de Sare'n Ochi

de Ștefan Ciocan

Care ar fi legătura între ministrul Culturii, Puiu Haşotti, fosta gimnastă Floarea Leonida şi Angela Merkel? Aparent nu ar exista nicio legătură. Şi totuşi…
Ministrul Culturii a afirmat zilele trecute la o întâlnire cu organizaţia de femei a PNL că nici Angela Merkel, nici Margaret Thatcher nu sunt modele de urmat în politică. Afirmaţia şefului peste cultura din România nu este surprinzătoare şi se încadrează în retorica cel puţin tâmpită din ultima vreme a şefilor săi pe linie de partid. Doar nu o să rămână muzeograful Haşotti mai prejos decât profesoraşul Antonescu. Trăind în suflet cu admiraţia faţă de modelul femeii politician reprezentat de ex ţărănista, actualmente liberala Norica Nicolai, sau poate cu cel al colegei de uniune Ana Birchall, surprinsă în timpul examenului oral pentru permisul de conducere, normal că pentru Haşotti două femei care practic au condus lumea nu pot reprezenta modele.
De fapt marea problemă a României este lipsa de modele, chiar mai grav, falsele modele promovate în toate domeniile, de la politică, la sport şi cultură. Cum altfel ar fi putut fi desemnat Ministru al Culturii un personaj care a fost apreciat de Andrei Pleşu că suferă de “tembelism intelectual acut”. În lipsa unor modele autentice, promovate şi însuşite de întreaga societate românească, nu este de mirare că sportive care au obţinut rezultate remarcabile pentru România ajung să se prostitueze prin occident. Gimnasta Floarea Leonida este doar una dintre româncele care muncesc în bordelurile din Europa. Poate că ar fi muncit şi în bordelurile din România dacă ar fi fost legale. Ce să facă o fată care şi-a sacrificat totul, copilărie, educaţie, viitor, pentru o carieră în sport, dacă societatea o ignoră? Pentru ce sacrificiul, pentru ce sutele de ore de antrenament draconic? Românii nu ştiu să îşi aprecieze valorile. Floarea Leonida nu este prima gimnastă care este nevoită să treacă peste anumite norme morale şi să-şi ofere corpul în schimbul unor sume de bani. De fapt în lipsa recunoştinţei românilor, atât le mai rămâne acestor fete după ce-şi termină cariera, un corp bine lucrat.
Este revoltător cum se aruncă acum cu pietre în fosta gimnastă, pentru că a ales să practice cea mai veche meserie din lume. Şi la fel de revoltător este cum sunt promovate curvele din România care lucrează sub acoperire. Vedete promovate de tabloide şi televiziuni, care nu sunt altceva decât nişte prostituate ascunse în spatele meseriei de model sau asistentă TV, nu au ridicat niciodată Tricolorul pe cel mai înalt catarg şi nu au ascultat cu vreo medalie de gât imnul României. Cu toate astea câştigă mii de euro pe lună şi au un standard de viaţă mult mai ridicat decât orice gimnastă campioană mondială sau olimpică. Ele reprezintă modele pentru fetele din România. Ele sunt divele, cu creierul atrofiat şi sânii plini de silicon şi un vocabular de patru cuvinte. Gimnastele, campioanele, cele numite de politicieni “ambasadoare ale României în lume” nu mai reprezintă nimic după ce îşi încheie cariera. Ele trebuie să-şi aleagă un drum în viaţă. Nu este uşor, pentru că, în goana după performanţă, multe fete îşi sacrifică educaţia. Puţine dintre gimnaste ştiu să facă altceva decât sport. Dacă sunt cu adevărat “ambasadoarele României în lume” atunci de ce România nu le tratează ca pe nişte ambasadoare? De ce sunt nevoite să ajungă în bordelurile Europei, ca să poată trăi decent? Nu Floarea Leonida este de condamnat, ci societatea care nu ştie să-şi promoveze şi să-şi apere valorile. Societatea pentru care o curvă de lux, sau o mahalagioaică care provoacă scandal este mai interesantă decât o campioană mondială.

Publicat în Țara bizonului liniștit | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , | 13 comentarii

A crede în civism nu în mititeii și berile lui Vanghelie

Publicat pe septembrie 9, 2012 de Sare'n Ochi

de Ștefan Ciocan

Ungurii ne-au mai dat o lecţie! Undeva între 25 şi 20 de mii de persoane de etnie maghiară au ieşit în stradă la Sfântu Gheorghe, pentru a protesta faţă de o sentinţă judecătorească. Normal că gestul lor, de a protesta împotriva unei sentinţe pronunţată de o instanţă, nu este normal într-un stat de drept, aşa cum se vrea România. Dar după modelul consacrat deja de oamenii lui Dogaru, de pensionarii iubitori de Antonescu şi de „lumpenii” cu sufletul lipit de Ponta, ce mai contează statul de drept când Măria Sa poporul vrea să-şi spună cuvântul. Numai că spre deosebire de protestatarii de serviciu ai USL, în cazul maghiarilor, Măria Sa poporul chiar a demonstrat că poate să-şi strige doleanţele din 25 de mii de piepturi. Vă mai aduceţi aminte când USL aduna la comandă, din toată ţara de la Caraş Severin până la Botoşani şi din Bihor până în Constanţa, undeva în jur de patru – cinci mii de oameni cu care voia să-l dea jos pe Băsescu? Era nevoie de multă bere, mici şi fasole cu ciolan să iasă în stradă la chemarea lui Vanghelie mai mult de trei mii de mitici cu o medie de vârstă de peste 65 de ani. Ungurii au strigat o dată adunarea, într-un orăşel de provincie, şi au adunat o mulţime de oameni strânşi în jurul aceleiaşi idei. Ponta, Antonescu, Voiculescu, Ghişe, Dogaru sau Ciochină puteau să-şi taie venele de invidie. Şi nu este prima dată când ungurii ne dau lecţii de civism. Inundaţiile care s-au abătut asupra României în urmă cu mai bine de cinci ani ne-au relevat două ţări şi au dat argumente serioase pentru cei care cer autonomia Ţinutului Secuiesc. În timp ce în Moldova sinistraţii aşteptau jandarmii şi pompierii să le aducă ajutoare şi să le cureţe curţile şi casele de nămol, în Harghita oamenii s-au pus pe treabă, s-au ajutat între ei şi în câteva zile au şters cu totul urmele calamităţilor, fără să aştepte ajutor din afara comunităţii. Moldovenii şi-au vândut materialele de construcţii primite ca ajutor şi au băut banii, în timp ce secuii au primit ajutoare în bani şi au cumpărat materiale de construcţii. Chiar şi Revoluţia din 1989 a fost aprinsă tot de un etnic maghiar. Agent sau nu al serviciilor americane sau ungureşti, Laszlo Tokes a fost cel de la care a pornit revolta împotriva lui Ceauşescu, care avea să ducă la căderea (cel puţin oficial) a regimului Comunist. Tot ungurii au fost cei care au dus la bun sfârşit lupta împotriva comunismului anul acesta. Dacă electoratul din Covasna şi Harghita ar fi ieşit la vot, puciul pus la cale de USL ar fi reuşit.
Şi totuşi de ce au reuşit ungurii să scoată de cinci ori mai multă lume în stradă decât o face USL?
În primul rând pentru că oamenii ăia au mers acolo gratis. În al doilea rând, pentru că oamenii care au participat la mitingul din Sfântu Gheorghe cred în idealuri, cred în apartenenţa lor la un neam şi au spiritul civic mult mai bine definit decât îl au românii. Peste tot în lume maghiarii sunt uniţi şi constituiţi în comunităţi puternice, în timp ce românii sunt slabi şi în loc să se ajute se bârfesc sau se lucrează pe la spate. Asta este moştenirea noastră, poate genetică, poate culturală. Nu avem idealuri, nu credem în nimic ce nu ţine de foame şi avem în consecinţă conducătorii pe care-i merităm.

Publicat în Țara bizonului liniștit | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , | 6 comentarii

Pentru că unicul dor al vieţii lui nu au fost onorurile şi distincţiile ci fericirea naţiunii române

Publicat pe septembrie 7, 2012 de Sare'n Ochi

de Ștefan Ciocan

Duminică din nou se vor aduna românii la Ţebea. Încă o palmă va fi trasă peste memoria Craiului Munţilor. Încă o gaşcă de rrromâni extrem de verrrrzi, care se împăunează cu chipul Iancului pentru a prosti naţiunea, va bifa o acţiune electorală. Spiritul lui Avram Iancu lipseşte de ani buni de la bâlciul numit pompos „Serbări Naţionale”.

  • „Unicul dor al vieţii mele fiind să-mi văd naţiunea mea fericită, pentru care, după puteri am şi lucrat până acuma, durere fără mult succes, ba togma acuma cu întristare văd că speranţele mele şi jertfa aduse să prefac în nimic. Nu ştiu câte zile mai pot avea, un fel de presimţire îmi pare că mi-ar spune că, viitorul este nesigur; voiesc dară şi, hotărât dispun, ca după moartea mea toată averea mea mişcătoare şi nemişcătoare să treacă în folosul naţiunii pentru ajutor la înfiinţarea unei academii de drepturi, tare crezând că luptătorii cu arma legii vor putea scoate drepturile naţiunii mele!”

Spunea Avram Iancu în urmă cu mai bine de 140 de ani. Cât de naive par acum vorbele marelui erou al moţilor?! Şi ce să caute în faţa mormântului lui Avram Iancu acei oameni care calcă în picioare voinţa eroului fluturându-i doar poza ca pe o plasă de adunat voturi. Naţiunea Iancului este departe de a fi fericită. Jertfele lui prefăcute în „fum” de Împăratul de la Viena nu au adus nici acum fericirea în casele moţilor, când puterea vorbeşte aceeaşi limbă cu oamenii năpăstuiţi.

Cântărite cu faptele conducătorilor de astăzi, gândurile şi planurile Craiului Munţilor sunt nişte vise naive. Iancu era acel lider idealist care la 24 de ani a fost capabil să adune în jurul său oamenii cu voinţă de piatră din Ţara Moţiilor. Alt interes nu avea Iancu decât să obţină drepturile cuvenite naţiunii române. Refuză decoraţia oferită de împăratul de la Viena, refuză mai multe întâlniri cu monarhul susţinând de fiecare dată cauza naţiunii române.

  • ”Să se decoreze mai întâi naţiunea cu împlinirea promisiunilor!”

I-a răspuns Craiul Munţilor Împăratului de la Viena. Câtă diferenţă între eroul moţilor şi cei care conduc acum destinele românilor! Orice floare pusă pe mormântul Iancului de politicienii care au furat munca altora pentru titluri ştiinţifice şi onoruri academice, este o rană pe memoria marelui erou al Apusenilor. Orice lumânare aprinsă lângă crucea de piatră din cimitirul de la Ţebea de hoţii care au jefuit România şi se ascund de lege în spatele funcţiilor politice, ar transforma în cenuşă sufletul eroului care a pus mai presus de sine fericirea naţiunii.

Este surprinzător cum conducătorii naţiunii, de la Băsescu la Ponta, Antonescu, Becali sau Vadim Tudor îşi aduc aminte de Avram Iancu doar atunci când în jurul mormântului se adună puhoi de lume sau atunci când în faţa lor sunt instalate camerele de luat vederi ale televiziunilor. Nu am văzut sau nu am auzit de nici un politician de la Bucureşti care a aprins o lumânare şi a vărsat o lacrimă la mormântul lui Avram Iancu, trecând singur prin Ţebea.

Pentru un scurt moment din istoria românilor, Regele Ferdinand, înflăcărat de unirea Transilvaniei şi Banatului cu România spera că va putea să se ridice la înălţimea idealurilor lui Avram Iancu. Cu ocazia centenarului naşterii Craiului Munţilor, la Ţebea, Regele a rostit următoarele cuvinte:

  • „Ai murit chinuit pe roată, tu nefericitule Horia cu ai tăi! Iar tu viteazule între viteji, Avram Iancu, închis-ai ochii rătăcitori pe drumuri, singur numai cu fluierul tău, cu sufletul întunecat şi nemângâiat pentru că îţi vedeai zădărnicită ţinta luptelor tale şi totuşi jerfa voastră era sfântă căci dreptate s-a făcut îndeplinindu-se înţeleapta vorbă a poporului, „apa trece, pietrele rămân!”

Singur a rămas Iancu şi rătăcitor prin istoria şi sufletul românilor, cum singure şi neîmplinite au rămas idealurile sale. Singurătatea Craiului Munţilor nu o va umple gloata de politicieni prezenţi an de an la Ţebea, nici coroanele sau discursurile lor. Pentru că unicul dor al vieţii lui nu au fost onorurile şi distincţiile ci fericirea naţiunii române.

Publicat în Teme de meditație | Etichetat , , , , , | 14 comentarii

Bacalaureatul stil capră. Poziții de școală cu Ecaterina Andronescu

Publicat pe septembrie 6, 2012 de Sare'n Ochi

de Ștefan Ciocan

Abramburica abrambureşte din nou învăţământul, de parcă nu i-ar fi de ajuns că a desfiinţat şcolile profesionale, de au ajuns toţi analfabeţii să obţină diploma de Bacalaureat şi angajatorii nu mai găsesc un meseriaş care să lucreze pe un strung sau să îndoaie cum se cade o buctă de tablă. Ecaterina Andronescu a scormonit adânc în puţul gândirii sale socialiste şi a ajuns la concluzia că toate loazele trebuie musai să obţină o ţidulă la absolvirea liceului. Că au ce să facă cu bucata de carton, sau nu, asta-i altă poveste pe care madam Ministrul Şcoalelor nu o are în repertoriu. Bacalaureatul Profesional este un nonsens. Sau mai bine zis o minciună, caracteristică guvernelor socialiste, specializate în furatul propriei căciuli. După teoria Abramburicăi, loazele care nu sunt capabile să treacă niste examene pe bune, la materiile studiate în liceu, vor face un proiect, vor susţine o probă practică şi un examen scris la o disciplină şcolară de mâna a doua, „educaţie anteprenorială”. Parcă şi văd o piţipoancă cu fustiţă roz, care-şi petrece anii de liceu prin cafenelele din jurul şcolii, nopţile prin cluburi şi dimineţile pe bancheta din spate a câte unei limuzine, predând la examenul de Bacalaureat proiectul: „Legătură în stea pentru conexiunile trifazice”, pentru ca după aceea să execute la proba practică alezarea cilindrului unui moped la cota a doua de reparaţie. Norocul piţipoancelor ar fi dacă Abramburica le-ar permite să susţină „examenul maturităţii” la licee agricole cu teza: „capra, animal sau poziţie” şi cu lucrarea practică la „lustruirea făcăleţului de amestecat mămăliga”. Despre puii de gherţoi, stâlpii cluburilor şi viruşii reţelelor de socializare ce să mai vorbim.
În loc să îmbunătăţească sistemul de învățământ în aşa fel încât să se adapteze cerinţelor pieţei muncii, în loc să găsească soluţii pentru tinerii care îşi irosesc energia în activităţi antisociale, în loc să pună accent în cadrul programei şcolare pe cultură şi educaţie fizică, Abramburica preferă din nou să ascundă gunoiul sub preş şi să le creeze tinerilor iluzii false.
Generaţii întregi ies din şcoală fără să ştie aproape nimic. Angajatorii nu au ce să aleagă din rândul tinerilor absolvenţi. Cu sau fără Bacalaureat, elevii care termină liceul sunt condamnaţi să ajungă şomeri, dacă nu reuşesc să intre la o facultate. Dar şi facultatea nu este decât o perioadă de evitare a statutului de şomer, pentru că, odată finalizate studiile superioare, tânărul ajunge tot în baza de date de la AJOFM.
Nu o diplomă luată pe baza unor examene abramburite ajută tinerii să-şi facă un rost în viaţă, ci o orientare corectă a lor spre meserii cerute pe piaţa muncii. Nu toată lumea trebuie să termine o facultate. Ar fi bine să o facă cei care cu adevărat sunt capabili să înveţe pentru asta. Restul e bine să-şi facă un rost în viaţă. Dar un rost cinstit şi corect, nu cu diplome luate la „mâna a doua”, pe baza unor examene absolut irelevante pentru viitorul tinerilor.

Publicat în Un castravete, dom' Profesor | Etichetat , , , , , , , | 11 comentarii

Securiștii și slugile turnătorului Dan FELIX Voiculescu vor să ne pună căluș

Publicat pe septembrie 6, 2012 de Sare'n Ochi

Pulifriciul Mircea Badea își arată cei doi neuroni care-i țin loc de creier (pectoralii gonflați). Această lepădătură își permite să se dea lezat în imagine, asta după ce de ani de zile numai cu asta se ocupă terfelind oameni publici – cu limbuța-i bine înmuiată în curul patronului Dan FELIX Voiculesc.

Prietenul meu Eugen, de la Baricada, îmi semnalează un abuz al slugoilor turnătorului propriei sale familii la Securitate, Dan FELIX Voiculescu, asupra libertății de expresie. Cum ar veni, când asistatul acela mintal de Mircea Badea, șobolanul cu privire de căprioară Victor Ciutacu, și/sau banda de răspopiți și răspopite (gâzi, vrâncene pierdute cu firea, stanilaptopi, canaliști militari și alte lighioane cu, sau fără țâțe, dar în mod clar fără minte și bun simț) ale Antenelor securistice deversează tone de lături, imprecații, invective și, mai ales, dezinformare – atunci se cheamă libertate de expresie. Când o iau în rât, atunci se cheamă lezarea imaginii. Păi, să nu le arătăm, cu dus și întors, până obosesec, calea către origini?!

  • „Salut!
    Azi, în urma unei turnătorii prestată de fanii lui Mircică la dl. Zuckerberg, Facebook-ul a suspendat contul Academiei Caţavencu pentru 24 de ore, motivul constituindu-l pamfletele de ieri şi de azi ce îi au ca protagonişti pe antenişti şi în special articolul următor: http://www.academiacatavencu.info/actualitate/mircea-badea-a-reclamat-o-pe-zavoranca-la-politie-pentru-vraji-blesteme-si-magie-neagra.html
    Câtă vreme securiştii şi lingăii lui Felix au încercat vreme de două luni să închidă conturile democraţiei în România, nu e de mirare că au apelat şi la astfel de metode de limitare a libertăţii de exprimare în presă. Atenţie, însă, atacul îndreptat împotriva Academiei e doar testarea unei campanii pe care armata lui Felix se pare că o vrea implementată la nivelul întregii mase a blogurilor şi siteurilor ce îi contestă.”
Publicat în Portretul turnătorului la bătrânețe | Etichetat , , , , , , , , , , , , | 8 comentarii

Numai un nebun și-ar da afacerea pe mâna celui mai puturos angajat al său (al lui Căcărău a demonstrat că nu-l interesează decât patul de la Cotroceni)

Publicat pe septembrie 5, 2012 de Sare'n Ochi

Crizel Antenescu lovit de delirul grandorii. Internați-vi-l, băieți, nu ni-l vârâți nouă pe gât ca președinte!

de Ștefan Ciocan

Dacă un patron de firmă l-ar lua pe cel mai puturos angajat, unul cu absenţe nemotivate şi concedii medicale mai multe decât zile de muncă, şi l-ar numi managerul companiei, ar putea fi instantaneu internat într-un spital de neuropsihiatrie. Numai un nebun ar putea să-şi dea afacerea pe mâna celui mai puturos angajat al său. De aici nu putem să tragem decât o concluzie: majoritatea liberalilor sunt nebuni din moment ce au dat partidul, şi se gândesc să dea şi ţara, pe mâna celui mai puturos parlamentar român. Crin Antonescu a depăşit deja nivelul anecdotic când vine vorba despre cheful de muncă. Pentru prima dată în istoria Senatului României, la începutul unei sesiuni, nu este prezent preşedintele camerei superioare. Crin Antonescu a mai demonstrat o dată că, de fapt, nu-l interesează decât patul moale de la Cotroceni. România, electoratul, interesul naţional sunt doar elemente ale discursului fostului preşedinte interimar şi ale acţiunilor sale. Antonescu, cel care a candidat pentru preşedinţia României având un slogan în care pomenea de „bunul simţ”, ar fi trebuit să fie prezent la şedinţa de ieri a Senatului, măcar de ochii lumii. Liderul liberal nu s-a obosit să se deplaseze la serviciu, de fapt acolo unde l-a trimis electoratul. Drept că doar o mică parte a alegătorilor, în condiţiile în care a intrat în Senat de pe locul doi în colegiul în care a candidat. Dar totuşi, omul care are o obsesie din a demonstra cât este de nemernic Traian Băsescu, omul care vorbeşte în numele poporului şi care nu se sfieşte să-şi aroge voturile tuturor celor care au votat împotriva preşedintelui la referendum, nu face nici măcar un minim gest prin care să arate că-i pasă de România şi de români. De fapt Antonescu şi-a dat arama pe faţă din clipa în care a amuşinat mirosul de sânge din direcţia Cotroceniului. Când l-a văzut pe Ponta premier a început să facă presiuni asupra colegilor din USL să-l înscăuneze mai repede la Cotroceni. Din păcate pentru România şi chiar pentru PSD, Ponta nu a rezistat presiunilor şi i-a făcut pe plac fostului suplinitor din Niculiţel, transferându-l tot suplinitor dar la Cotroeni. Atonescu şi-a dat aici arama pe faţă. Boala psihică, de care evident suferă, s-a manifestat din plin. Victimă a suferinţei lui Antonesu a fost România. În timpul scurt cât a ocupat funcţia de „preşedinte suplinitor”, liderul liberal a încălcat Constituţia de mai multe ori de cât a făcut-o Traian Băsescu de când a fost ales şef al statului. În calitate de preşedinte suplinitor, teoretic apolitic, Antonescu a participat la mitinguri electorale organizate de USL, a rostit declaraţii defăimătoare, de la pupitrul Instituţiei Prezidenţiale, la adresa puterii judecătoreşti, a participat la conferinţe de presă organizate de PNL. Constituţia nu a fost pentru Antonescu mai importantă decât o bucată de hârtie igienică. Dar cel mai mare rău pe care l-a făcut Antonescu în calitate de preşedinte suplinitor al României a fost distrugerea relaţiilor României cu ţările Europei şi cu Comisia Europeană. Numai de Papa de la Roma nu s-a legat Antonescu în scurta perioadă cât a locuit la Cotroceni. Tratatele internaţionale au avut în „mâna” lui Antnescu aceeaşi utilitate ca şi Constituţia. Şi dacă mai era nevoie să arate cât este de interesat de soarta ţării, Antonescu a făcut ieri o ultimă demonstraţie absentând de la şedinţa de deschidere a sesiunii de toamnă a Senatului. Acesta este personajul politic care pretinde că poporul îl vrea să conducă România. Este posibil să fie aşa, dar atunci, celor care ne trezim dimineaţa să mergem la muncă nu ne rămâne decât o singură şansă. Să-l lăsăm pe Antonescu să doarmă liniştit cu susţinătorii săi şi să ne vedem de treabă. Undeva cât mai departe de România.

Publicat în Băga-mi-aș votul! | Etichetat , , , , , | 2 comentarii

Ucu a lui Beșa din Urișor le zice bine despre Căcărău, dar tot la modul ticălos de politruc școlit sub Ceaușescu

Publicat pe septembrie 4, 2012 de Sare'n Ochi

Ioan Rus, mai cunoscut la noi în Ardeal drept cine este, adică Ucu a lui Beșa din Urișor (Urișor este satul natal de unde a pornit în viață sprijinit de către întreaga familie viitorul șef al Uniunii Studenților Comuniști pe Centrul Universitar Cluj), a acordat un interviu revistei Kamikaze. Am reținut de acolo (din concediu): „Noi aveam o înţelegere cu domnul Antonescu pe care eram hotărâţi să o respectăm, nu trebuie să facem plata înainte, ca la bordel”, a spus Ioan Rus pentru revista „Kamikaze”. Am văzut mult extaz internautic față de alegațiile ex-capitalistului de portbagaj (așa s-au născut mari averi prin România, cu ajutorul port-bagajului de Dacie din care viitorul capitalismului de cumetrie vindea poporului salam săsesc din Ungaria, boni-bon turcesc și brânză în burduf de câine din Iugoslavia – dar vom mai vorbi noi despre cum s-au spălat banii din cotizațiile UTC, UASCR și PCR ale ultimilor luni din anul 1989).  Lăsând la o parte bădărăniile specifice – care au făcut deliciul băsiștilor (puneți voi ghilimelele), răspunsurile sunt maskirovă propagandistică clară (sigur scrise de către Dâncu) din care aflăm că, de fapt, Băsescu e de vină că sunt ei, cei din Uniunea Stalinist Leninistă: tâmpiți, hoți, mincinoși și grup infracțional organizat și nu partid în interesul României.

În ce-l privește pe Căcărău, înțeleg că i se mai acordă o șansă, cea în care „a venit și rândul pesediștilor să dea un președinte”. Clar, Crin, clar?

Publicat în Politichie de mărgăritar | Etichetat , , , , , , , , , , , , , , , | 4 comentarii

Socialiştii europeni

Publicat pe septembrie 3, 2012 de Admin

de Ștefan Ciocan

Socialiştii europeni s-au supărat pe socialiştii din România. Era şi normal să se întâmple acest lucru, pentru că partidele de stânga din Europa nu sunt de sorginte sovietică aşa cum este PSD-ul nostru născut de primsecretarul Ion Iliescu şi „moşit” mai nou de turnătorul Felix. Angela Merkel şi-a rezolvat cu maximă responsabilitate problemele politice interne reuşind o înţelegere în interesul germanilor între Populari şi Socialişti. În acest context nu este de mirare că lideri marcanţi ai opoziţiei de stânga din Germania au sărit în apărarea lui Traian Băsescu, atrăgând atenţia faţă de derapajele democratice ale USL şi în special ale celor doi lideri Victor Ponta şi Crin Antonescu. Ceea ce au reuşit nemţii se pare că nu este posibil în România. Încercările făcute de Traian Băsescu, în timpul guvernării coaliţiei coduse de PDL, de a invita opoziţia la consultări s-au lovit de acelaşi răspuns arogant al celor doi copreşedinţi ai USL. Ponta şi mai ales Antonescu au repetat în nenumărate rânduri că nu au ce căuta la discuţiile de la Cotroceni. Nici după ce Ponta a fost desemnat premier de către Traian Băsescu, dialogul instituţional, în interesul naţional, între Preşedinţie, pe de o parte, Parlament şi Guvern pe de alta nu a funcţionat. Pentru o Europă speriată de criza datoriilor suverane, lipsa de comunicare între liderii de la Bucureşti a născut semne de întrebare serioase cu privire la buna credinţă a majorităţii parlamentare în raport cu interesul naţional. Angela Merkel a reuşit să negocieze cu socialiştii de acasă, dar şi cu cei francezi o serie de reforme absolut necesare ieşirii Europei din criză. O regândire practic a principiilor pe care funcţionează Uniunea Europeană. Pentru a realiza un consens între forţele de dreapta şi stânga din Germania şi Franţa, Merkel a făcut câteva concesii faţă de socialişti iar aceştia, la rândul lor s-au obligat să susţină reformele cancelarului. O primă măsură gândită de Germania este adoptarea unui acord privind regimul fiscal al tuturor ţărilor UE. Asta înseamnă o anumită cedare de suveranitate, pe care fiecare stat membru trebuie să-l accepte în vederea realizării unui sistem fiscal unic care să creeze premisele dezvoltarii echilibrate şi unitare a UE.
În aceste condiţii Germania şi Franţa nu-şi permit să piardă un aliat ca Traian Băsescu, unul dintre primii lideri europeni care a vorbit cu „subiect şi predicat” despre crearea Statelor Unite ale Europei ca o soluţie a ieşirii din criza datoriilor suverane. Pentru liderii UE, chiar şi socialişti, interesul implementării măsurilor anticriză şi a reformării Uniunii este mai important decât susţinerea unor colegi de doctrină, imprevizibili şi suspectaţi de relaţii cu stânga „bolşevică”. Acesta pare a fi motivul pentru care Congresul socialiştilor europeni nu va mai avea loc la Bucureşti, chiar dacă acest lucru ar fi legitimat într-o oarecare măsură acţiunile USL. Practic, în acest moment, Europa îl susţine, fără echivoc, pe Traian Băsescu, unul dintre principalii săi aliaţi, primul şef de stat român care până acum nu a fost duplicitar în relaţia cu Germania.

Publicat în Țara bizonului liniștit | Etichetat , , , , , , , , , , , , , | 7 comentarii

Lipsesc până în 12 septembrie. Concediu

Publicat pe septembrie 1, 2012 de Sare'n Ochi

Acuma sunt în Serbia, la granița cu Macedonia, în drum spre Grecia. Reclamațiile altercațiile și citațiile, în toată această perioadă, le adresați către @Ribelalu, @de-a Dura Lex și @Ștefan.
Sper să găsesc țara întreagă la întoarcere. Doamne ajută!

Publicat în Ghinion 100% | Etichetat | 23 comentarii