Au avut neobrăzarea să comunice doar apocalipsă şi să ne arate cu degetul pe noi, că am fi “indisciplinaţi”, în timp ce ai lor împovărau bugetul statului cu hoţiile şi schema de funcţiuni cu pilele, cunoştinţele şi relaţiile lor. În timp ce toate focarele de COVID-19 au fost şi sunt instituţiile statului român, cele în care, după măreţul exemplu al premierului fumând în birou, nu se respectă nici o lege.
Au minţit cu tot ce au declarat că au făcut “pentru binele comun” şi acum se vede.