Am văzut cât de simplu se schimbă sensul revărsării de ură: eroii de ieri, nesimţiţii de azi. Apologeţii urii nu pricep că din milionul de români întors acasă nu toţi sunt curve, peşti, manglitori (şi toţi asimilaţi etniei roma, că aşa suntem noi, darnici, toleranţi şi primitori). Mulţi erau sezonieri, spălau la fund bătrâni, lucrau în turism şamd – le-a dispărut slujba. Ce era să facă, să moară în stradă sau să încerce să tragă de puţinul agonisit în casa lor, România? Dar nici acasă nu mai sunt primiţi – din frică „civică”. Ieri erau în aceeaşi barcă cu #Rezist, cea a lui „Plăcuţe suedeze” PSD, „Plăcuţe suedeze” Dragnea, azi sunt abandonaţi în barca lui „stai, dracului, unde ai plecat” – de zici că sunt migranţi.

Ce frumos s-au adaptat ipocriziile şi ura de la „Iohannis, câştigătorul Diasporei”, „Iohannis propune ca Diaspora să devina o prioritate naţională: România nu îşi permite să irosească preţiosul capital uman pe care îl reprezintă concetăţenii noştri din afara graniţelor”, la ”Dragii mei, nu veniţi anul acesta acasă de Sărbători!”
Indisciplina „diasporenilor” a adus coronavirusul în România?