În 30 de ani de carieră am cunoscut suficient de mulți politicieni şi „deontologi de presă” (multora le-am fost şef în diverse redacţii), pentru a ști, a avea proprietatea cuvintelor pentru ceea ce urmează să spun. Pe mulți i-am scos din neantul în care erau la rugămintea unor prieteni comuni. Majoritatea și-au abandonat acei prieteni, apoi au dispărut și din preajma mea. Le era mai plăcut să leviteze de la câte limbi aveau proptite în fund de la anturajul de nevertebrate cu care le-a plăcut să se înconjoare. Așa eșuează majoritatea lor, crezând că levitează prin forțe proprii. Dar asta este altă poveste. Povestea despre cum, în mod inexplicabil, niște indivizi care nu prea aveau după ce bea apă acum mai bine de un deceniu, au devenit potenți, politicieni și prosperi oameni de afaceri.

Pe majoritatea i-am luat de “buni” prin preajmă, iar atunci când am făcut consiliere politică (nu săriţi direct la concluzii, nu am amestecat meseriile: nu am fost şi jurnalist, şi consilier politic) aceştia au făcut numai lucruri bune – nu mi-e rușine cu ei, așa i-am văzut; unii poate chiar mai fac lucruri bune. E datoria mea acum să văd care sunt acele lucruri bune pe care poate le mai fac și, mai ales, să-i trag de mânecă când o iau razna și au impresia că Lumea este la picioarele lor, când, de fapt, ei sunt la picioarele Lumii. Pe banii noștri, ei sunt servii noștri, nu noi yes-man-ii lor. Cum, din păcate, sunt majoritatea “deontologilor” Patriei.