Foamea e de mai multe feluri, iar nesătuii sunt veşnic în foame: de bani, de faimă… Balanţa conştiinţei cu cele două “greutăţi” pe talgere: portofelul şi mărirea/faima. Pe unii îi cumperi îngreunându-le portofelul (sunt majoritari), pe ceilalţi suflându-le în orgoliu.

Ca să închid subiectul cu Moise Guran: am muncit în “sconcsiliere politică”. Rar găseşti pe cineva printre politicieni cu care să poţi face conversaţie despre “comunicare” pe logica bunului simţ. Şi, oricum, numai cu conversaţia rămâi, chiar dacă găseşti pe cineva cu suficient bun simţ. Că, după ce dă din cap a înţelegere, constaţi că e ca la vecinii bulgari: zicea nu. Ăştia intră aparent normal în politică şi-i distruge fişa postului: se tâmpesc pe măsură ce se caţără pe tricolor în funcţii tot mai înalte.

PR politic înseamnă dans cu lupul la cina lui şi sex aplicat de acesta nobilului tău “eu” pe la spate. După o vreme, oricum te transformi fix în produsul pe care-l livrezi vulgului spre votare, aka în rahat.

“Sconcsilier” pe comunicare politică încă e bine – mai mişti ceva, mai poţi avea urme de personalitate. Dar când devii purtător de cuvânt, eşti ca talanga de la gâtul boului: “vorbeşti” doar când acesta mişcă capul. Eşti un purtător de ne-cuvânt.