Ca să înţelegeţi, vă reproduc din jurnalul acţinilor de luptă al UM 01060 Bucureşti una dintre misiunile primite în 22.12.1989: „În jurul orei 18,00, s-a primit misiunea de luptă pentru apărarea fostului CC şi Palatului Republicii, nimicirea elementelor din aceste sedii şi punerea acestora la dispoziţia organelor superioare”. În acelaşi timp, trupele aflate la faţa locului au fost anunţate că vor fi atacate de către „terorişti”.

Rezultatul? … Strigăte puternice, apeluri repetate în Piaţa Palatului: «Opriţi focul!», «Opriţi focul!», «Nu mai trageţi!», «Nu mai trageţi!», «Armata e cu noi!». La ora 18,23, ceea ce mai târziu se va numi Frontul Salvării Naţionale îşi începuse şedinţa organizatorică. Afară, în faţa Comitetului Central, încep să tragă nevăzuţii „terorişti”. Armata ripostează şi ea.

Şi, gata! Gata? Nu, nu a fost gata. Au urmat Masacrul ordonat la Otopeni, masacrul trupelor speciale din faţa sediului Marelui Stat Major General al Armatei şi nenumărate alte tentative de a pune cap în cap Forţe ale Armatei Române. Aşa avem tentativa de masacrarea a trupelor de securitate-miliţie din Cluj-Napoca, Şomcuta Mare, masacrele de la Sibiu, Turda, Brăila, Braşov, Arad, Bucureşti, Constanţa, Alba Iulia, Timişoara – peste tot unde au existat victime după 22 decembrie 1989. Morţii şi răniţii aceştia au fost justificarea asasinării de către Ion Ilici Iliescu şi gaşca sa a Ceauşeştilor.