Cam asta rămâne din Patrie după ce cu toții am fost oameni cu ea. Un lac cu apă potabilă în care nu numai politicienii și-au aruncat toate vorbele murdare și pe care l-au poluat cu zdrențele și oasele festinurilor de vorbe rostogolite în vânt de atâția ani de când promit prosperitate și demnitate acestui popor, indiferent de naționalitate, convingeri poiltice și sex. Am transformat-o și noi într-o groapă de gunoi, cu fiecare gest de indiferență la margine de drum: de la picnicuri printre bujori protejați de lege, la defrișarea câte unui munte, până la toate malurile apelor îmbâcsite. Dar, cea mai urâtă groapă de gunoi este cea a vorbelor golite de conținut și de înțeles ce zac pe marginea fiecărui drum pe care am apucat-o în încercarea de a face o Țară ca afară.

Nu sunt pesimist, nu mi-am pierdut încrederea (iar Răbdarea mă așteaptă odată cu Veșnicia) așa că: La mulți ani, români, iubiți-o onest pe Mama noastră România, oriunde v-ați afla!

Să facem curat printre cuvintele prin care afirmăm că o iubim. Curat în conștiințele noastre. Apoi, să ne bucurăm și să sărbătorim.