De dragul “analizelor politice” care se fac la fiecare schimbare de “ai lor” cu “ai noştri” şi viceversa, vă spun că prăbușirea oricărui partid politic sau alianţe politice, ca rezultat al “guvernării” este standardizabilă şi nu, nu este din motive de eroism, din motive de “s-a dat”, s-a tuns şi s-a frezat, de asumare a guvernării în criză bla-bla-bla, șamd ci, mai ales pe motiv de mitocănia de care se-mbolnăvește omul politic român odată ajuns în fruntea bucatelor. V-am mai zis, v-o mai zic (şi aşa uitaţi): puterea se pierde în primul rând din nesimţire şi din aroganţă. Mai ales din nesimţirea celor care cred că, odată ajunşi la putere, totul li se cuvine, că fără ei nu creşte-o floare. Post Decembrist, România s-a trezit cu un nou Ev Mediu, cu economia naţională la cheremul câtorva indivizi din “structuri” (oamenii “cu agendele” şi cu “relaţiile”) care au feudalizat politica şi economia (inclusiv toate instituţiile democratice ale statului, prin funcţionari) şi de atunci controlează Ţara. O controlează prin lăcomia “dinupăturicilor” cărora le-au dat în arendă politica, economia, instituţiile României. Când ăia devin prea nesătui, sau de-a dreptul obraznici, sunt executaţi cu “procurorul”, “judecătorul” sau “votul poporului”.