Deocamdată, în Republica Independentă a Funcţiilor Publice din România, nu există om chiar în funcţia de conducere pe care a ocupat-o cândva prin concurs. Toţi sunt interimari, ajunşi în funcţiile actuale prin detaşare, delegare sau împuternicire. Îi dai afară din interimat, eşti OBLIGAT, conform legii să-i trimiţi înapoi de unde i-ai detaşat, delegat sau împuternicit. Altfel ei dau „statul” în judecată şi câştigă mai mult decât face. Şi aşa este de 30 de ani, cu începere de la “Loviluţia” din Decembrie 1989, când s-a rotit Ion Iliescu cu Nicolae Ceauşescu. Mai deştept, Iliescu i-a interupt detaşarea lui Nea Ceaşcă la zid la Târgovişte. Dar au rămas în picioare restul “rotirilor” de cadre. Şi, eşaloanele inferioare ale Partidului Comunist Român, cei din sindicate, securitate, miliţie, UTC, UASCR, s-au auto-detaşat în pâinea conducerii României, conducânducând-o către dezastrul prezent. “Glontele” nostru, pentru a le încheia “detaşările” nocive ar fi fost Punctul 8 de la Timişoara. Dar nu s-a putut. Au călcat societatea civilă în picioare cu minerii şi au încheiat discuţia “constructivă”, măi, dragă… De celălat “glonte”: votul, ne-am bătut joc fie urinând pe el, fie votând puşcăriabili. Că “au furat, maică, dar au dat şi la alţii”. Şi nesimţiţi avizi de imagine. Că “au pus municipiul pe harta lumii, maică, altul mai bun nu găseşti, băi, pesedistule!”
Sare’n Ochi pe Facebook
Căutare prin arhivă
Informații utile
Cine ce-a avut de comentat
1 imagine = 1000 cuvinte
Asociația cititorilor de presă
Teorie Politică
Bloguri care merita citite
Jucăriile lui nea’ Adminul
Citiți pe riscul dumneavoastră
HOTEL ARIEȘUL***
Complex balnear - băi sărate, TURDA
informații: tel./fax: 0264316844Crizel al Căcărăului