Vrem o ţară ca afară cu corupţii din ţară?

Ca să realizaţi cât de sordite sunt aceste cărări pe care le bătătoresc prin partide aceşti cărăuşi de bani cu punga, merită să ne amintim câteva faze din acest dosar al “Mexicanului”. Să ţineţi minte că Emil Boc era premierul României la data la care, “potrivit referatului procurorilor, Dorin Cocoş a fost sunat de Sergiu Diacomatu şi Remus Baciu că Ioan Oltean îi ameninţă. Ulterior, Cocoş l-a sunat pe Emil Boc ca să intervină în acest scandal. Telefonul lui Cocoş a fost dat pe speaker, astfel că discuţia lui cu Boc a fost auzită de mai mulţi martori. „Stai liniştit, încerc să rezolv această problemă cu Oltean şi nu veţi mai fi ameninţaţi”, ar fi spus Boc. În acest timp, Baciu şi Diacomatu îl ameninţau şi ei pe Oltean cu un scandal sexual. Aceştia ameninţau că vor publica fotografii cu Crinuţa Dumitrean şi un procuror, dar şi cu Oltean şi Dumitrean, fotografii care ar fi declanşat un scandal de proporţii la acea vreme”.

Reclame
Acest articol a fost publicat în Ghinion 100%. Pune un semn de carte cu legătura permanentă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.