Atâta vreme cât școala va fi o obligație și nu un drept, ea va fi o pierdere de vreme și de bani pentru toți: stat, părinți și, mai ales, copii. Problema este că, la terminarea liceului, elevul este deja un om matur, iar după actualele programe de învățământ, după 13 ani în care s-au cheltuit bani pentru “educarea” sa, nu are nici o calificare. După care, în condițiile actuale în care selecția pentru promovarea în învățământul superior este precară, problema este că absolvenții de liceu care vor dori și vor reuși să urmeze cursurile unei facultăți nu vor învăța nimic folositor pentru a intra cu succes pe piața muncii. Ne trezim doar că sporim, ca număr, o majoritate de “analfabeți” cu studii. Din păcate, școala românească nu este construită ca şi concept şi mentalitate pentru a califica și perfecționa într-o anumită meserie, ci pentru a pune „loaza” într-o poziție în care munca să devină cât mai ușoară, de a câștiga un ban fără a se omorî cu munca. Și pentru a mulțumi părinții, cărora li se ia o piatră de pe inimă și cred că și-au îndeplinit datoria față de progenitură. Şcoala nu mulţumeşte, decât rareori, copilul.
Sare’n Ochi pe Facebook
Căutare prin arhivă
Informații utile
Cine ce-a avut de comentat
1 imagine = 1000 cuvinte
Asociația cititorilor de presă
Teorie Politică
Bloguri care merita citite
Jucăriile lui nea’ Adminul
Citiți pe riscul dumneavoastră
HOTEL ARIEȘUL***
Complex balnear - băi sărate, TURDA
informații: tel./fax: 0264316844Crizel al Căcărăului