Pe români nu-i interesează că au dreptul să controleze ce se întâmplă cu fiecare leuț care le iese din buzunare, aşa că n-o fac. Habar nu au că există consilii locale și consilii județene. Că la îndemâna mâinii ridicate în turmă de către acești consilieri sunt bugete de zeci și sute de milioane de euro. Căci numai turme de obedienți politici bine selectate de către liderii lor politici sunt trimise pe liste pentru a fi votate – să fie la cheremul celui care-i cheamă să ridice mâna. Numai acela există în capul românilor, ca un veșnic “tătuc” de care au fost condiționați să nu mai vrea să scape.
Habar nu au că au dreptul să participle şi să emită păreri şi pretenţii cu privire la modul în care le sunt azvârliți acești bani numai în portofelele celor agreați de camarila politică. Ei află că au fost furați abia atunci când sistemul se satură și-l mai arestează pe câte unul din camarilă. Că nu mai e conform, că e cazul să dea un exemplu, te și miri că mai e câte unul arestat la câți bani are – în fond, la cum funcționează lucrurile, pușcăria trece, banii rămân.
Habar nu au că au dreptul să participe și să se opună. Da, să se opună! Să zică că acolo sunt și banii lor. Banii aceia trudiți și dați cu plecăciune la ghișeu…