Dragilor, tot ce-i bun îngraşă. Plus, ce să aşteptăm să ne pună în “coşul zilnic” nişte băieţi şi fete crescuţi la bloc cu dietă de la “mica” şi “ticu”, proaspăt scoşi din ţărâna Patriei de către Ceauşescu? Fructe de mare, icre negre şi trufe? Păi în educaţia alimentară a ăstora şi icrele negre se mănâncă pe pat gros de untură. Untura este “Regina”, trufa, baza dietei ţăranului român – şi, majoritar, chiar şi “orăşenii” de astăzi sunt ţărani în educaţia lor alimentară, nu untul. Untura este pentru de mâncat, este pentru de gătit, este pentru de potolit tusea şi pentru de oblojit crăpăturile din călcâie. Başca conţine “uomega” bun…
În ce priveşte mezelurile, în mare cantitate se consumă şi la fraţii noştri mai europeni. Un amănunt, neesenţial pentru economia noastră de paiaţă, este că ei consumă mezel de calitate în care mai pun şi carne, nu numai copite, soia, pieliţe, carne dezosată mecanic, şorici, slănină, tendoane şi ce se mai răzuieşte de pe asfaltul Patriei. În general, „coşul minim” se referă la alimentele de bază, nu la delicatese şi stropi sofisticaţi de sosuri colorate cu care se pictează mai nou farfuriile în restaurante. Românul, ca restul săracilor lumii şi, în general, bine antrenat într-ale foamei încă de pe vremea lui Ceauşescu, e mulţumit dacă are trei cartofi fierţi pe care presară sare şi toarnă o lingură de unturică sfârâindă. E fericit când are un blid de fasole şi o cratiţă cu “pilaf” în care zac trei aripioare de pui şi care s-a înmulţit cu multă, extrem de multă ceapă şi care pluteşte, ca un iceberg, pe un ocean de untură.