Primul lucru care sare în ochi în orice statistică cu privire la această doamnă, este consumul de apă: acesta a scăzut constant, la modul dramatic, din 1996 încoace. Și nu numai din cauză că s-au dus naibii, prin furgăsire, industria și irigațiile din agricultură, ci și din cauză că nu prea se mai folosește în gospodării. Să zicem că noile tehnologii casnice (mașinile de spălat de toate felurile) au redus și acestea consumul. Dar când corelezi consumul de apă cu consumul de produse de igienă personală, realizezi de ce o ții tot într-o diareee și într-o greață. De ce Igiena Alimentară nu există decât majoritar pe hârtie și în salariile celor care umplu instituțiile publice care ar trebui să se ocupe de aceasta. Că, după ce Dorel ia o pauză de la manipulat brânzica prea bună, prea ca la țară (mă rog, orice altă marfă, ar putea fi și ficățeii de “zboară puiule, zboară”, sau pâinica pe vatră, după ce-a părăsit vatra), se scarpină nițel în fund – asta dacă nu iese la o țigară. Unde oricum se scarpină și-n fund. Este un obicei de care poporul nu se poate debarasa de când nu mai face deosebirea dintre a gândi cu capul, sau cu fundul – avem dovada în Șparlament unde, de la atâta scărpinat pe cap, poporul trimite tot felul de indivizi. Firesc, ca tot ceea ce este firesc în viața lui Dorel, după ce se scarpină în fund, nu se spală pe mâini. Nu i-o cere nici Codul Muncii, nici vreo lege anume și, în nici un caz, educația sa cu privire la normele de igienă personală – cea din moși strămoși. Așa că dă drumul din lesă la “Bacterie” pe aliment. În cazul nostru vreo tulpină turbată de E.Coli.